Citat:
În prealabil postat de Callisto
Mmm, la drept vorbind, nici macar existenta propriei fiinte nu se poate demonstra riguros. Daca te refereai la Descartes, vezi ca exista probleme. Apoi, (am mai zis pe undeva pe aici) existenta in genere este considerata in logica argumentativa greu daca nu imposibil de demonstrat, atunci extrem de greu..Ea poate fi indicata, dar nu demonstrata. Gandeste-te la asta :) Si in ultimul rand "plasmuirile propriei imaginatii", s-au gandit si unii filosofi la asta si operatiunea a fost numita "solipsism", si studiezi mai danc, din nou vezi ca are puncte grave de impotmolire, nu prea tine...
|
Nu mă refeream la Descartes, da' e clar că trebuie să-i revizitez pe clasici. Sigur, „existența” și „realitatea” au ocupat și preocupat filozofii de-a lungul timpului (asta cînd nu erau măcinați de moralitate), dar ăsta e un alt tărîm infinit de discuții și speculații.
Ce spuneam era că înțelegeam sensul parabolei/alegoriei, fără să o văd ca pe o încercare „argumentativă”.
Citat:
Pai e un punct de vedere care se poate accepta, e o posibilitate de intelegere, insa e acceptarea e la fel de necritica precum credinta...poti sa vezi discutia tot de Teologie si stiinta, la threadul "despre creationism , evolutie si design inteligent..", la pg. 9 , unde e vorba de un articol recomandat de topcat/ai2 si scris de Pascal Boyer
|
Am citit acum eseul lui Boyer, mulțumesc de indicație. Foarte interesat.
În fine... în stilul meu sec, raționalist și obiectiv, ziceam că „lupta pentru supraviețuire” nu e ceva metafizic, ci din punct de vedere strict anatomic dacă vrei asta este însăși expresia existenței (viață: ansamblul reproducere + supraviețuire). A, că pe măsură ce analizezi un organism mai „complex”, apar și alte caracteristici care îl definesc într-o măsură la fel de mare cu aceste două trăsături de bază, desigur.