Despre vesnicia chinurilor iadului

[MariS_]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Iar ma faceti sa rad.

Ieri dupa Liturghie am intrebat doi preoti despre chestia asta:

- Primul (absolvent de Teologie) mi-a spus scurt ca viermele semnifica glasul lui Dumnezeu care mustra, iar focul inseamna imposibilitatea de a mai satisface patimile cu care mergi in iad. Mai intai cu sufletul, iar dupa Judecata si cu trupul in mod deplin.

- Al doilea (profesor la Facultatea de Teologie din Timisoara, doctor in Teologie, vorbeste ebraica si greaca) mi-a dat un raspuns mai detaliat. Spunea ca gheena era acum 2000 de ani locul unde se aruncau gunoaiele langa Ierusalim, care emana mirosuri pestilentiale, unde focul izbucnea spontan de la caldura mistuind resturile si scotand fumul negru si greu... Vedeti si asemanarea cu cuvantul ghena din romaneste care in fond e un cos de gunoi mai mare. Deci Iisus a folosit acest cuvant pentru a le ilustra intr-un mod plastic oamenilor de atunci si de dupa aia chinurile iadului intr-un mod METAFORIC. Si apoi mi-a confirmat: "viermele" si "focul" reprezinta pe de o parte dorul de Dumnezeu, pe de alta parte patimile care ii chinuie in continuare pe cei care nu s-au lepadat de ele. Si il intreb: parinte, dar Parintele Celopa zicea ca... Si-mi taie vorba: da, Parintele Cleopa a caracterizat muncile iadului intr-un mod mai "nuantat"... :)

Interpretarea parintelui Cleopa ridica o problema de natura teologica:
cine a creat "viermele", "iezerul", "ghena", "putoarea"? Avem dreptul,
oare, sa atribuim Lui Dumnezeu Cel Atotbun, Atotiubitor, Preamilostiv
astfel de creatii "intunecate" (ca sa folosesc cuvant decent totusi)?