Despre desfranarea intre sot si sotie

[dobrin7m]

În prealabil postat de anna21

Eu nu stiu cum am ajuns la credinta.. atata cata am (adica f putina, de fapt).
Cred ca am un inger pazitor extraordinar si persistent, poate ca pentru vreun lucru bun lucrat de parintii sau bunicii mei etc..
Dar nu prea vad meritul meu.
De aceea mi se pare ca ma intind prea mult sa cred ca pot aduce pe cineva la credinta. Poate ca pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu macar copiii mei vor fi crestini.
Pentru ca vremurile sunt foarte grele.

Dar sotul meu este rezultatul educatiei socialiste ("religia este opiumul popoarelor", "biserica este un sistem de control social" etc..). Un set de idei ne-prelucrate rational (sau prelucrate superficial) adanc inradacinate in mintea lui, care pun in centrul lumii omul (nu pe Dumnezeu).
Si eu ma intreb adesea cate din ideile pe care le detin eu despre lume sunt valide si cate dintre ele (probabil marea majoritate) sunt absorbite inconstient din scoala, societate, massmedia (iar eu nici nu le pun sub semnul intrebarii adevarul).

(PS si un pic off topic: Imi povestea sotul ce i-a marturisit o cunostinta (un om varstnic si f.bogat care pe toate lumesti le are si chiar nimic nu-si mai doreste): "sunt ca o carcasa, sunt gol pe dinauntru". Astfel de marturisiri fac mai mult de o mie de cuvinte ce le-as putea spune eu despre scopul vietii)

Parintele Cleopa spunea:
``Ce spune Sfantul Efrem Sirul ? " Cu omul eretic sa nu vorbesti, in casa sa nu-l primesti, la masa sa nu stai cu dansul, buna ziua sa nu-i dai ". Acestia sunt inaintemergatorii lui Antihrist.``

Anna21 sa iti explic acum acel paragraf al meu. In primul rand era o parere a mea. Eu sustin ca toti suportam consecintele faptelor noastre. Nu e nimeni de vina cand trecem prin greu. un pic cam exigenta aceasta idee, adevarat.
Nu stiu contextul casatoriei tale cu un necredincios. Eu faceam comparatie cu mine. Nu m-as casatori cu un necredincios pentru ca as fii constienta de piedicile care ar aparea intre mine si el. As fi constienta ca nu am avea aceleasi dorinte, aceleasi conceptii, aceleasi idealuri.
Sotul tau salveaza vieti pentru ca asa e meseria lui, si pentru ca are avantaje materiale. (Aceea masina argintie pe care o conduci.) Nu stiu daca e iubire de semeni. Cei necredinciosi nu fac nimic daca nu le aduce o stare de bine lor. (material - servici cu posibilitati de castig mai bun, trupeste - somn cand are chef in loc de biserica de pilda, spiritual - un documentar interesant despre stiu eu ce, in loc de citirea unei carti religioase , etc.).
Eu am fost atee Anna21, si stiu ce trairi si conceptii aveam. Asta in copilarie si pana la 20 ani. Si eu am crescut in comunism cu un tata secretar de partid. In casa noastra nu se vorbea de religie niciodata atunci. Tatal si mama mea nu s-au casatorit religios. Dar vreau sa iti spun ca tatal meu cu cativa ani inainte de moarte l-a cunoscut pe Dumnezeu.
Vezi, tu spui despre credinta ta, ``atata cat am adica foarte putina``. nu e de mirare ca nu poti sa iti faci sotul sa inteleaga. Intai trebuie sa lucrezi cu tine si apoi cu ceilalti. Atunci cand credinta ta e mare, foarte multa nu foarte putina, atunci cu siguranta si sotul tau va intelege prin tine. Ca sa fii apostol in casa ta trebuie sa ai credinta multa.
Credinta nu se rezuma doar la a merge la biserica cu acea masina argintie , a tine post si merge la duhovnic. Credinta insemana mult mai mult. Si asta tine de suflet si de simtiri. trebuie sa simti mult, ca sa crezi mult.

Si acu nu fac referire la tine. O spun la general.
De ce oamenii doar cand au in fata lor o cumpana isi amintesc de Dumnezeu? Pentru ca atunci realizeaza ca doar bunul Dumnezeu e cel ce il salveaza?

Si mai am o intrebare: crezi ca iubirea de semeni a unui om care salveaza vieti in spital e mai mare decat iubirea de semeni a unui om care este portar la spital? Doar pentru ca meseria sa este de medic? Poate portarul iubeste semenii mai mult decat medicul dar nu s-a facut medic din diverse motive: bani de facultate, o capacitate de invatare mai buna, etc.
Eu zic ca masura iubirii semenilor nu este meseria pe care o faci ci este in inima, in suflet si e diferita in functie de plamada lui.
Daca maine medicul ar orbi si nu ar mai putea opera, nu ar mai putea profesa, nu ar mai iubi semenii la fel ca inainte? daca iubeste semenii cu adevarat ii va iubi si cand salveaza vieti la propriu si cand salveaza vieti la figurat. Asa cum poate o poate face portarul.

Referitor la faptele bune fara credinta. Daca un om face fapte bune nu pentru a fi milostiv si a lucra pentru mantuirea sa, ca e necredincios, atunci el face fapte bune din alte considerente. Poate si simpla multumire adusa de omul ajutat il face sa se simta bine el ca om. Si atunci cum se numeste asta?
Incepi sa intelegi cum e cu iubirea de semeni? Este o iubire neconditionata, este o iubire suprema care intruneste in ea toate sentimentele umane bune: respect, dragoste, mila, atasament fara sa astepti nimic in schimb. Care vine dinlauntrul tau, spontan, fara sa iti ceara cineva ajutorul. Il vezi ca sufera si te duci si il ajuti. Fara sa te puna cineva sa faci ceva, ci doar ca asa simti tu. Iubirea de semeni este atunci cand plangi cand vezi ca plange semenul tau, atunci cand suferi cand vezi ca semenul sufera. Iubirea de smeneni este atunci cand esti alaturi de semenul tau oriunde ar fi el si oricand.

Dar de multe ori ateul asteapta mai mult decat simpla multumire.