Vorbirea in limbi la penticostali...

[luciand]

În prealabil postat de Adriana3

Multumesc Lucian. Scrii foarte clar si nepartinitor. Daca imi permiti, mai continui cu intrebarile, pentru ca nu mi se pare clara totusi situatia.

Ca şi Cătălin, sunt de partea adevărului!

În prealabil postat de Adriana3

Din moment ce capul ramane Hristos iar El este acolo unde doi sau mai multi se aduna in numele lui, ce nevoie este de patriarh din moment ce un singur episcop nu are voie sa ia nici o hotarare singur?

Vezi tu, în Biserica Creştină sacerdotul este episcopul. Primii sacerdoţi ai creştinismului, primii episcopi au fost cei 12 Apostoli. Potrivit poruncii lui Hrisos ei au plecat în lume să propovăduiască Evanghelia şi să înfiinţeze noi Biserici. Dar până atunci Biserica Apostolilor, cea formată imediat după Înălţare din cei 12 Apostoli, la care se adăugau cei 70 şi toţi ai casei lor, precum toţi care sorbeau din învăţătura lui Hristos (Lazăr, Maria, Marta, Zaheu....), era o comunitate care era formată din doar câteva sute de oameni. Pe măsură ce comunitatea a crescut, s-a simţit nevoia împărţirii sarcinulor şi au fost hirotoniţi cei 7 diaconi. Şi acum, încă, comunitatea era atât de mică încât putea oficia "Frângerea pâinii" - Euharistia fiind toţi în acelaşi loc.
Apostolii au plecat la propovăduire şi Biserica a crescut! Este de înţeles că Biserica a încetat să mai fie o comunitate restrânsă şi au început să fie hirotoniţi alţi episcopi, câte unul pentru fiecare oraş prin care treceau Apostolii şi lăsau în urma lor câte o comunitate creştină. La un moment dat, fiecare comunitate locală a devenit atât de mare încât un episcop, chiar ajutat de diaconi, nu mai făcea faţă îndatoririlor. Atunci episcopii au început să delege o parte din îndatoriri şi au hirotonit preoţi. Preotul era, şi este şi azi, un sacerdot cu delegaţie, putând face tot ceea ce face episcopul, mai puţin să hirotonească la rândul lui alţi preoţi sau episcopi.
La apuseni, după schismă, din cauza pretenţiei episcopului şi Papei Romei că este infailibil, fără greşeală, toate hotărârile au trebuit să fie "cenzurate" şi, în final, chiar luate de către acesta. Dar aceasta nu este Biserica înfiinţată de Hristos. Dacă era aşa, Hristos ar fi ales un singur ucenic şi l-ar fi lăsat pe el singur conducător al bisericii, iar acesta ar fi dat la rândul lui scaunul mai departe. Pe când în Biserica lui Hristos, un episcop nu poate fi hirotonit decât de minimum alţi trei episcopi, prin punerea mâinilor, "dând în dar ceea ce au primit în dar" de la Însuşi Hristos

În prealabil postat de Adriana3

De ce este vazut ca ceva negativ faptul de a fi ancorat in pragmatic din moment ce la Judecata vom da socoteala tocmai pentru cele pragmatice (daca am dat saracului sa manance, un acoperis etc)? Am vazut ca pozitia lui de a constitui o institutie pe plan mondial pentru a ajuta tarile sarace, mai ales din Africa, a fost considerata de ortodocsii care nu iubesc papalitatea, ca un semn al antihristului. Cum se poate asa ceva?

Nu este nimic negativ în asta. Am făcut remarca despre Vatican, doar ca să vezi că problema administrativă există peste tot, este necesară, chiar. Mai mult, primele comunităţi creştine dădeau şi "asistenţă socială" având grijă de văduve şi orfani. Primul care a făcut acest lucru organizat la nivel de Biserică, a fost Sfântul Vasile cel Mare, care a înfiinţat primele spitale în sensul modern al cuvântului.

În prealabil postat de Adriana3

Sa inteleg ca Patriarhii din est vorbeau intre ei cu termenul de "Patriarh" cand il pomeneau pe Papa? In cazul asta, cei din sinodul ortodox de la 1848 dat ca exemplu de Catalin, de ce folosesc termenul de Papa in loc de cel de Patriarhul Romei sau apusului, iar la noi, in calendar, sunt sfinti desemnati tot cu numele de Papa?

În limba română, cuvintele provenite din alte limbi îşi păstrează forma şi pronunţia din limba respectivă. Ambii termeni sunt pentru limba română străini, aşa că se păstrează conotaţia pentru fiecare în parte. E doar o chestie de traducere...

În prealabil postat de Adriana3

Cand a aparut pentru prima data formularea ca Papa Romei este primul intre egali?
Si de ce in probleme importante i se cerea parerea in mod special lui, chiar si in afara sinoadelor ecumenice? De ce relatiile Patriarhilor din est in raport cu cel din Roma nu erau la fel ca si cele dintre ei in est?

Până capitala Imperiului Roman a fost la Roma, era firesc ca Episcopul Romei să fie cel mai important, un fel de primul între egali. Dar acest lucru nu a durat mult. Imperiul şi-a mutat capitala la Constantinopol, apoi s-a divizat şi reunit de mai multe ori, iar la scurt timp partea de Apus a fost cucerită de goţi (Odoacru, 476). Importanţa Romei a trecut în plan secund, în urma noii capitale şi a celei de-a doua Rome - Constantinopolul.
Treaba cu "relaţiile" privilegiate cu Episcopul Romei este o speculaţie, doar.
Este o exagerare a apusenilor!

În prealabil postat de Adriana3

Eu am citit ca tocmai ca s-au materializat, nu la proportiile de astazi, ci la modul expus in intrebarile de mai sus, si ca discordiile au inceput de fapt cand in est Patriarhul Constantinopolului a dorit sa fie el al doilea intre egali din cauza ca Constantinopolul devenise cel mai important in centrul Imperiului Bizantin. Si asa a aparut rivalitatea cu Roma de care insa Constantinopolul avea in continuare nevoie pentru lupta impotriva otomanilor. Lupta de care romanii s-au spalat pana la urma pe maini si i-au lasat pe ortodocsi pe mana inamicului si asa a luat sfarsit dorinta de putere a Patriarhului grec. Doar temporar, pentru ca a continuat sa doreasca aceasta putere prin pastrarea titulaturii de Patriarh ecumenic si iata ca la discutiile cu Papa in privinta ridicarii anatemelor s-a dus singur, in loc sa fi mers impreuna cu toti Patriarhii.

Nu poţi sintetiza 15 secole de istorie în câteva cuvinte. Ceea ce spui tu cu "spălarea pe mâini" a apusenilor se întâmpla la 1450. Până atunci mai sunt multe episoade, dintre care cel mai dramatic este "monstruoasa" Cruciadă a IV-a din 1204, când oştile cruciate, influenţate de veneţieni, au deturnat ţelurile Cruciadei şi atacat şi cucerit Constantinopolul. Asta a făcut ca ruptura să devină ireparabilă şi a slăbit ireparabil Imperiul Bizantin.