Sa ne intrebam constiinta...

În prealabil postat de celmandru

... Mărturisirea și ascultarea cu mare, mare, mare luare aminte de duhovnic.
... Grija noastră trebuie să fie întâi la inima noastră. Cu rugăciune, și cu strădanie continuă de a înmuia inima, toate celelalte vor veni în dar de la Domnul dacă ne chinuim măcar un pic, să nădăjduim la Mila Lui.

Amin! Amin! Amin!

Si totusi, desi sunt cu totul in asentimentul tau pe ansamblu, am mari dubii, de fapt cred tare ca nu e a buna treaba cu chinuiala... Nu, nu de chin e vorba... Dimpotriva!
Pocainta nu e chin, frate. Unde e chin, lucreaza dracu nu Domnul!
Duhul Sfant este Mangaietorul. Iar cind renuntam pur si simplu sa ne tinem in corsajul obisnuintelor mintale ale mandriei, cand ne punem putin in paranteza ambitul si caposenia, imediat vine mangaierea si lucrarea e grea, de acord, insa nu e chin. Cand simt ca bate chinul la usa eu unul ma opresc si imi torn, ca sa zic asa, o galeata de apa rece in cap. Ceva nu e in regula. Ma nevoiesc eretic. Iti spun aceasta cu toata dragostea si m-as bucura sa cugeti o clipa la experienta ta personala si sa vezi de nu cumva e si la fratia ta asemanator cu experienta mea. Eu cred ca asa e la toti cei ce tanjesc dupa Dumnezeu, laudat fie Hristos Domnul in veci!

Viata crestinului nu este chin. Este nevointa, ceea ce implica pe Mangaietorul. Chin e doar supravietuirea in bambiliciul labirintic al mascariciului vrajmas, care ne poarta din placere in durere pana experiementam, tot mai chinuit, toata durerea.
Chinul e rodul pacatului, al bolii, al vrajmasului.

Domnul aduce in nevointa noastra, in viata fiecaruia si a comunitatii euharistice: pace, bucurie, rodnicie. AMIN!+