Ganduri despre dogmatica in general

[Tartaruga]

În prealabil postat de Mihailc

Cătălin2, MariS nu-i un ecumenist, aşa cum nici eu şi nici Iustin10 sau alţii înfieraţi pe nedrept pe forumul ăsta. La o privire mai atentă şi fără prejudecăţi şi reducţionisme strict teoretice, un creştin adevărat nu poate vorbi despre alţii ca despre nişte condamnaţi doar pentru că aceia s-au născut într-o cultură greu permeabilă la spiritualitatea ortodoxă sau au ajuns, din varii motive, prizonierii unei religiozităţi falsificate. Sunt şi sfinţi care au vorbit despre credinţa în mila nesfârşită a lui Dumnezeu cu privire la toţi oamenii (vezi Isaac Sirul sau Siluan Athonitul) chiar dacă n-au făcut din asta o doctrină şi n-au oferit garanţii nimănui că se va întâmpla aşa.

Unui pustnic care i-a spus odată: ,,Dumnezeu va pedepsi pe toţi ateii şi ereticii, care vor arde în focul veşnic“, Siluan i-a replicat: ,,bine dar spune-mi dacă vei fi în rai şi de acolo vei vedea cum arde cineva în focul iadului, vei mai avea pace?” – “Ce să-i faci? E păcatul lor“, a spus pustnicul. La care Siluan a răspuns: “Iubirea nu poate suferi aceasta. Trebuie să ne rugăm pentru toţi oamenii“.

Ăsta nu este ecumenism, ci ortodoxia cea mai curată care vede în oameni posibilitatea revelării chipului şi asemănării lui Dumnezeu indiferent cât de mutilată de păcat şi rătăcire este această icoană vie .

Sunt perfect deacord cu cele scrise si tocmai ca iubirea nu poate suferi sa il vada pe celalalt arzand in focul Iadului, cum va suporta atunci Dumnezeu care este iubire pura? Nu putem fi noi mai buni decat Dumnezeu si totusi El a fost cel care a vorbit in Evanghelii despre scrasnirea dintilor in focul cel vesnic. De aici si atitudinea unora ca acel pustnic pentru ca nu il pot contrazice pe Domnul. Ca atare eu nutresc speranta ca Domnul va reusi pana la urma sa ii scape pe toti ca in acea povestioara in care un bogat nu vroia sa dea nimic niciodata unui sarac iar intr-o zi, nervos pe acesta, a aruncat cu o paine dupa el, asa cum se arunca cu pietre dupa caini, iar acea paine l-a salvat, avea si el in sfarsit o fapta buna. Ca atare poate ca si cel mai rau om a aruncat macar din greseala o firimitura de ceva bun altuia si cu aceea Domnul va face in asa fel incat sa il salveze ca altfel va fi prea trist sa vedem pentru eternitate suflete care se chinuie de durere si plang non-stop. Nu stiu cine ar putea trai in pace cu asa spectacol vesnic sub ochi...