Uluitoarea ignoranta dogmatica

[Ioan_Cezar]

Moshule, sunt de acord cu tot ce spui. Chiar cu totul de acord.
Poate s-a înţeles că pledez pentru dilema dogmă versus rugăciune personală?
Exclus! Acesta e un fals raport de opoziţie. E tocmai raportul în care pică adeseori Iustin şi iată acum cade şi Sophia.
Ei îi tot dau cu sinceritatea, cu iubirea, cu sufleţelul etc. Şi se arată intrigaţi de dogme. Adică, pe scurt, ce caută dogmele în rugăciune? Ca şi cum dogmele/adevărul de credinţă ar exclude iubirea, sufletul, viaţa! Păi cum aşa, oameni buni? Te pomeneşti că dogma-i taman dracu...

Or, eu încercam să arăt că: nu aşa se pune problema! Nu alegem între învăţătura de credinţă SAU rugăciunea personală. Între dogme Sau iubire. Între adevăr SAU dragoste. Ci alegem învăţătură ŞI rugăciune intim împletite, dogmă ŞI iubire convive, adevăr ŞI dragoste, care se îngemănează în acelaşi cântec precum cuvintele cu linia melodică, precum acordurile în armonii simfonice...
De unde atâta contrarietate în noi? De unde atâta opoziţie şi fragmentare?
De unde conflict aşa adînc între raţiune şi simţământ? Între adevărul revelat şi starea mea de om... Sunt tare mirat. Şi mâhnit.

În realitate, eu cred aşa cum dealtfel am şi afirmat, că nu putem avea o viaţă de credinţă creştină, nici rugăciuni creştine, dacă sutem străini de adevărul de credinţă, adică de dogme. Ce creştin să fii dacă habar nu ai sau negi că Dumnezeu e Unul în Sfânta Treime? - de exemplu.
Cum ar fi asta să mă rog sincer, plin de iubire şi smerit cam aşa: eu nenorocitul, umilul şi gunoiul, te rog doamne cum oi fi şi cine vei fi fiind tu să mă ajuţi în necazul meu cutare şi cutare că tu eşti bun şi ai putere dată de munţi şi de văi şi eşti una cu pământul şi cu cerul şi marginea ta e universul şi eşti plăsmuit din visarea gândului pur etc.
Păi nu e plăsmuire delirantă?

Deci, vrem nu vrem, trebuie să alegem: ori învăţăm să trăim, să iubim şi să ne rugăm în cadrele trasate de Biserică prin reperele absolut necesare şi revelate care sunt dogmele, ori ieşim din limitele adevărului de credinţă şi, lipsiţi de orice conştiinţă dogmatică, ne rugăm ca leii, ca vaca, precum struţul, ori aşa cum ne suflă duhul ultimului drog consumat sau cum ne inspiră... nu ştiu cine.
A treia cale nu văd să fie. Dacă ne voim creştini.

P.S. Cât despre rugăciunea Duhului în noi şi alte lucruri pentru "avansaţi", nu ştiu ce să spun, decât că aşa am citit şi eu, Moshule.
Doamne ajută!