Citat:
În prealabil postat de fallen
Asa cum dvs nu ati reusit sa ajungeti sa iubiti pe Dumnezeu pentru ca nu v-a inspirat de cat frica si teroare, la fel am ajuns eu sa nu pot iubi oamenii...de fapt asta a fost factorul declansator; acum am milioane de alte motive sa nu-i iubesc ( unii inca ma mai terorizeaza, altii doar ma plictisesc, ma inoportuneaza, ma exaspereaza etc). Si dpdv al religiei crestine, nupoti iubi pe Dumnezeu daca nu iubei pe aproapele, nu? Tot El vrea de la noi sa ne ajutam, șa ne servim, sa ne multumim semenii. Nimic mai inaltator pt un tanar cu aspiratii, insa vine curand vremea cand realizezî ca nimeni si nimic nu-l poate ajuta pe om, daca nu poate sau nu vrea sa se ajute singur  .Si daca nu se iubeste singur ( el insuși). Omul ajunge sa se complaca foarte mult in propria-i mizerie ai nefericire, ca ii e frica sau lehamite sa incerce sa mai iasa. Defapt cei care vin si-tî cer ajutorul vor defapt sa le oferi solutie de compromis pt a le face mai confortabila nefericirea pe crae aunt nevoiti sa o traiasca. Uneori poti, alteori nu.
|
Intr-adevar ,iubirea de Dumnezeu trebuie sa ne conduca la iubirea aproapelui.
Dar ca sa ajungem la iubirea lui Dumnezeu e drum lung ,trebuie in primul rand sa scapam de pacate prin multa rugaciune si sfinte slujbe ,spovedanie ,etc
Citat:
În prealabil postat de fallen
Ma tem ca acolo voi ajunge daca nu mai cred in Dumnezeu, si sincer nu gasesc nimic de dorit in asta. Chiar nu vad in acest moment absolut nicio alternativa viabila.( poate ca totusi ma iubesc pe mine insumi indeajuns daca nu vreau sa ajung sa atarn de candelabru; ca nu sunt mandra sau multumita de mine, astâ poate e alta treaba). Pentru cei mai tneri ca mine, insa, asta e maxim: sa te comporti ( distrezi, " traiesti") ca si cum maine nu ar exista ...
|
Diavolul isi face lucrarea ,desigur.Si reuseste acolo unde gaseste loc prielnic.