Capodoperele din curtea Bisericii

Mi-a atras atentia Mihai ca in film sunt cel putin doua momente cand se intampla ceva cu lumina. Basca, as adauga acum, episodul cu stingerea completa a becurilor, manevrarea lumanarilor etc. E chiar un moment curios: desi lumina revine, unul dintre jurati cere lumanarea mai aproape...

Imi pare ca e o disputa/impletire intre doua lumi, universuri, realitati care se intretaie. Cand spun lumi, zic la cel mai propriu mod. Nimic metaforic, nimic simbolic, pur si simplu sunt cateva momente cand mi se pare ca ... realitatea fluctueaza. Da, chiar asa. Ca un bec care incepe sa palpaie si te gandesti ca se stinge din clipa in clipa ori, mai stii, ca explodeaza...:)

Privind cu atentie unele scene, incepind chiar cu primele secvente ale filmului, am avut impresia acestei "clatinari" ori "reasezari" a realitatii lui. Ca intr-un puzzle cand cineva ia o piesa pentru o clipa si o readuce in scena, in acelasi loc sau in alta parte.
O sugereaza insasi lumea concreta a filmului. Ea, mai intai, se zdruncina, fluctueaza, se arata nestatornica, instabila, imprevizibila, gata sa ia o turnura neasteptata.
Am simtamantul de instabilitate a acestei lumi (a filmului, deocamdata), de precaritate, de organism "tinut pe aparate". Asistat, monitorizat permanent, condus discret.
Betonul primelor armuri e contaminat, treptat, de o mare vulnerabilitate. Si totusi nu se pierde nimic, dimpotriva, simtamantul e al unui castig pe care nu l-as putea numi, deocamdata.