Citat:
În prealabil postat de doctor_faustus
Păi exact asta spuneam și eu că dumneata ești cam bogată cu duhul ca să ți se descopere înțelegerea adevărată a Tainei Sfintei Euharistii. Însă de-a lungul a 2000 de ani au fost mulți sfinți și părinți cărora Dumnezeu le-a făcut oarecum "înțeleasă" această sfânta taină, și toți mărturisesc la unison împărtășirea reală cu trupul și sângele euharistic al Domnului și Dumnezeului Iisus Hristos în Sfânta Biserică. Cât despre știință sau neștiință dumneata te-ai arătat foarte cunoscătoare a modului în care a avut loc taina întrupării Fiului lui Dumnezeu, însă se pare că ați auzit cuvinte prea de negrăit acolo în cerurile prin care ați fost (nu știți dacă erați în trup sau în afară de trup) și probabil că asta este cauza pentru care nouă pur și simplu nu vreți să ne grăiți de-negrăitele. Iar din ceea ce ne-ai relatat este evident că deși matale erai în căutarea adevărului pare-se că adevărurile tainelor le-au fost descoprite altora, având mărturiile lor, ori cunoașterea era evident a lor nu a dumneavoastră, cu alte cuvinte e cam greu să te lauzi cu știința altuia când tu ești un diletant !!!
|
Domnule doctor Faustus,
Dvs. veniti cu judecati si nu cu raspunsuri, pentru ca raspunsuri dupa cum bine vedeti, nu aveti. Haideti sa va spun ce am citit prin cercurile prin care am fost si care se numesc ortodoxe. Am citit ca au fost unii oameni care nu puteau sa creada ca in Euharistie este cu adevarat Trupul si Sangele Domnului (ceea ce nu este si cazul meu). Si acelor oameni li s-a dat sa vada, in loc de paine si vin, un trup uman si sange uman. Dvs ati citit despre asa ceva in Traditia Ortodoxa? Ca eu am citit, si iata ca nu numai ca nu stiti ce anume au vazut acei oameni, dar nici macar nu ati suportat o astfel de idee desi este una pur ortodoxa si pe baza ei ii contraziceti pe cei de alte credinte.
Descoperirea pe care am primit-o eu insa a fost identica cu cea a sfantului sus mentionat, si nicidecum nu l-am citit pe sfant inainte, uitati-va numai in ce data a fost publicat articolul pe crestinortodox. Iar daca ati avut curiozitatea sa cercetati cine este acest sfant, o sa vedeti ca la inceput a fost contestat de dogmatica ortodoxa, si in ciuda dogmelor diferite, astazi este considerat sfant de catre ortodocsi. Si de fapt asa se intampla cu mai toti sfintii, sunt recunoscuti ca atare post-mortem si dupa multa vreme, cand Dumnezeu le arata oamenilor ca El este Cel care are dreptate pentru ca El este iubire. In orice caz, faptul ca am primit ca si descoperire ceea ce a primit si acel sfant, arata ca nu am fost chiar atata de plina de duhuri, ci doar prost inteleasa de altii care nu au dorit sa inteleaga ceva ci doar sa atace non-stop cu judecati si acuzatii.
Sa fiti sanatos, ca am si altele mai bune de facut. Este ultima data ca va mai raspund pentru ca desi v-am rugat sa nu mai provocati aproapele, vad ca nu prea va pasa si tot asa o tineti. Daca asa va place, asa sa faceti, dar frumos oricum nu este.