Despre viclenia sectantilor

[osutafaraunu]

În prealabil postat de ioanna

Poate ca unii privesc Sfintii cu o anumita fascinatie pe care unii o interpreteaza drept idolatrie, insa privindu-i cu ratiune spirituala poti sa-ti constientizezi stadiul in care tu te afli. Pe de alta parte eu consider ca orice ajuta la vindecarea sufleteasca a omului incercat de suferinte grele, fie boala, fie pierderea cuiva drag, e binevenit. Intr-o viata macinata de probleme, singura constanta ramane Dumnezeu. Unii se simt mai bine dupa ce ating sau pupa moastele, gasesc siguranta, liniste si mangaiere. Prin faptul ca au atins pe unul dintre Sfintii Lui Dumnezeu, castiga incredere in ei insisi, Domnul dandu-le taria de a infrunta problemele cu care se confrunta. Unii aprind o lumanare sau tamaie, intrand astfel intr-o starea contemplativa de rugaciune, deci lumanarea ii ajuta sa se focalizeze, sa ignore zumzetul din jur din biserica, sa se interiorizeze, sa aiba constiinta prezentei lui Dum­nezeu in ei. Daca nu ai aceasta stare, rugaciunea devine un act pur formal.

Exact aceeaşi stare şi aceleaşi sentimente le experimentează budiştii, hinduşii, etc. Trebuie neapărat să facem şi noi creştinii la fel? Noi care avem un Dumnezeu Adevărat şi o închinare "în duh şi adevăr" aşa cum ne-a spus Hristos? Îmi pare rău...