Despre bioterapie

[antiecumenism]

Aşadar, atitudinea creştină fată de boli constă:
1) în acceptarea cu smerenie a vointei lui Dumnezeu;
2) în întelegerea imoralitătii şi a păcatelor pentru care este îngăduită suferinta;
3) în pocăintă şi schimbarea modului de viată. Rugăciunea, postirea, milostenia şi alte virtuti Îl
îmbunează pe Dumnezeu, şi El ne trimite vindecarea de boli. Dacă cerem şi ajutorul doctorilor, cerem
binecuvântarea Domnului pentru vindecare; şi le cerem doctorilor să ne tămăduiască doar trupul, şi nu
sufletul. Sufletul, în afară de Dumnezeu, nu îl încredintăm nimănui.
Iată cum scrie despre aceleaşi lucruri Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Cugetarea lumească consideră
suferintele drept o nenorocire, iar tămăduirea lor, mai cu seamă printr-o minune, drept o mare fericire,
îngrijindu-se prea putin dacă însănătoşirea e îmbinată cu folos pentru suflet sau cu pagubă pentru el...
Scăpând ca prin minune de suferintă, multi nu au tinut seama de binefacerea Domnului şi de datoria lor de
a fi recunoscători pentru binefacere, ci şi-au reluat viata în păcat, întorcând darul lui Dumnezeu împotriva
lor, s-au înstrăinat de Dumnezeu, au pierdut mântuirea. Din această pricină tămăduirile minunate se
întâmplă rar, deşi celui care trăieşte cu trupul îi sunt plăcute şi foarte dorite. Cereti şi nu primiti, pentru că
cereti rău, ca voi să risipiti în plăceri (Iac. 4, 3). Întelepciunea duhovnicească ne învată că suferintele şi
alte dureri pe care Dumnezeu le trimite omului, sunt trimise din mila deosebită a Domnului ca leacuri
tămăduitoare amare pentru bolnavi. Ele ajută mântuirii noastre, fericirii noastre veşnice, mult mai sigur
decât vindecările prin minuni”.
În afară de aceasta, multe boli, după cum am arătat în capitolul întâi, se datorează actiunii duhurilor
necurate. Mai ales că urmările acestor atacuri demonice se întâmplă să fie foarte asemănătoare cu bolile
fireşti. Astfel, din istorisirea Evangheliei aflăm că o femeie gârbovă avea duh de neputintă (cf. Luca 13,
11). Ea nu era îndrăcită, însă boala îi provenea din actiunea duhului necurat. În asemenea cazuri orice artă
medicală este neputincioasă. Tocmai de aceea Sfântul Vasile cel Mare spune: „Aşa cum nu trebuie să
ocolim cu totul iscusinta doctoricească, la fel nu e bine să ne punem toată nădejdea în ea”. Căci astfel de
boli se tămăduiesc numai cu puterea lui Dumnezeu, prin izgonirea duhului răutătii.
Răspuns la întrebarea dacă un creştin poate să se trateze la senzitivi, a căror natură am clasificat-o
ca fiind demonică, vom evoca un extras din Nomocanon: „...dacă cineva umblă la vrăjitori şi ghiceşte sau
se ocupă de astrologie, cei care îşi ghicesc la Tigancă şi care aduc vrăjitori pentru tămăduirea unui bolnav,
sau altceva, cinci ani să nu se împărtăşească potrivit canonului 24 al Sinodului de la Ancira. Iar canonul
61 al Sinodului Trulan pe aceştia îi opreşte pe 6 ani, iar pe preoti îi cateriseşte”. De asemenea, pe 6 ani
sunt opriti cei care „de duh ispititi, cred celor ce, de necuratul învătati, prezic viitorul, care, atunci când au
dureri de cap sau alte boli aduc babele, cheamă pe vracii binefăcători în ajutor pentru vindecarea lor”.
E spus destul de clar. Rămâne doar de adăugat că creştinul care se tratează la un senzitiv sau
încearcă să afle de la el viitorul, Îl trădează pe Hristos. Căci pentru sănătatea promisă, pentru vindecarea
îndoielnică, pentru curiozitatea nesănătoasă de a afla viitorul, el intră în contact cu necuratul diavol.
Încheiere
Dacă un om plin de patimi, cu putină credintă, neexperimentat duhovniceşte sau chiar nebotezat este
înzestrat cu un dar supranatural, acesta este primejdios pentru el. Pentru că acest dar îl poate conduce la
trufie, îngâmfare, înfumurare, adică la moarte spirituală.
După părerea Sfântului Ignatie Brianceaninov, „adevăratii cuvioşi nu numai că nu doresc să fie
făcători de minuni, ci chiar şi atunci când li se dă darul de a face minuni îl refuză. Ei nu vor acest lucru nu
numai în fata ochilor lumii, ci nici în propria conştiintă, în adâncul inimii lor. Unul dintre sfintii părinti,
datorită neprihănirii lui, a căpătat prin harul dumnezeiesc darul de a prezice celor care veneau la el; el însă
ruga pe Dumnezeu, îndemnându-i şi pe prietenii lui să se roage pentru acelaşi lucru, pentru a i se lua acest
dar. Dacă unii dintre sfinti au primit darul, l-au primit pentru că aşa trebuinta le cerea s-o facă sau datorită
simplitătii lor; altii l-au primit la îndemnul Duhului dumnezeiesc, care lucra în ei, şi deloc întâmplător,
fără pricină...”
De aceea nu vă grăbiti să vă bucurati, dacă v-ati pomenit având o capacitate sau alta paranormală.
Nu vă repeziti mâncând pământul să vindecati oameni, să le preziceti viitorul. Dacă aceste capacităti au şi
apărut la dvs. nu vă pasionati de ele, ci fiti treji, privegheati, căci potrivnicul vostru, diavolul, umblă,
răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8). Orice actiune energetică supranaturală nu
rămâne neobservată în lumea duhurilor, ci atrage asupra autorului ei atentia duhurilor necurate, care din
acest moment încearcă în fel şi chip să-l supună influentei lor.
Şi pentru un om care nu are cunoştintă de lumea duhurilor, plin de patimi şi lipsit de acoperământul
credintei, postirii şi rugăciunii, acest lucru e păgubitor. De aceea e mai bine să mergi pe calea cunoscută a
Sfintilor Părinti, pe calea smereniei, a răbdării, iubirii, postirii, rugăciunii. Căci numai acela poate căpăta
darul capacitătilor pline de duh pentru a le pune în slujba oamenilor, care va renunta de dragul lui Hristos
la sine, la puterile demonice, şi Îl va căuta pe Hristos pe calea bisericească a pocăintei şi rugăciunii. Îmi
dau seama că e putin probabil ca această carte îi va face pe senzitivi să-şi părăsească îndeletnicirea lor şi
să înceteze a urma această cale fatală care duce la pierzanie sigură. E prea mare ispita. „Tu eşti ales, tu nu
eşti ca toti, tie îti este încredintată misiunea de a ajuta şi a salva omenirea suferindă. Mergi, trudeşte,
aceasta e datoria ta supremă” - ne şopteşte necuratul, măgulindu-ne orgoliul. Şi uităm că strâmtă este
poarta şi îngustă este calea care duce la viată (Mt. 7, 14), că această cale este smerenia şi crucea luptei cu
patimile. Calea pe care cei care merg nu aşteaptă talente supranaturale şi nici nu le voiesc, ci nu fac decât
să caute pe Dumnezeu şi voia Lui.”