GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

[cristiboss56]

Partea intai :
http://www.youtube.com/watch?v=fF1dzIJDZPs
Partea a doua :
http://www.youtube.com/watch?v=KrelBQnf7gY

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

Partea intai :
http://www.youtube.com/watch?v=fF1dzIJDZPs
Partea a doua :
http://www.youtube.com/watch?v=KrelBQnf7gY

Apropo, frate Cristian, de mesajul de mai inainte, de Sf. Siluan (care mi-e foarte drag si pe care l-am recomandat de atatea ori) si de Sf Antonie cel mare a carui praznuire va fi peste doua zile: Spunea Sf Siluan intr-una din scrierile sale despre un alt rugator care se ostenea impreuna cu Sf Antonie. Acesta il intreaba pe Sf Antonie: "De ce, frate Antonie, eu ma ostenesc mai mult decat tine, dar Dumnezeu iti da tie mai mult decat mie?" Iar Sf Antonie a raspuns: "Pentru ca eu Il iubesc pe Dumnezeu mai mult decat tine!"
Cu alte cuvinte, acolo unde este osteneala si "lacomie duhovniceasca", bine este sa punem si oleaca de dragoste. Fara dragoste, lucram ca niste sclavi, pe ogorul Domnului, facand din obligatie si de frica, toate cate ni le cere El!...
De multe ori ne rugam si ni se pare ca am mai avansat putintel, cand dintr-o data apare o ispita oarecare si noi cadem mult mai jos de cum fusesem mai inainte de a ne ruga!... Daca am iubi, nu neaparat vrajmasul, asa cum ne invata Sf Evanghelie, (asta mai tarziu, cand incepem sa intelegem rostul iubirii de aproape), ci macar pe fratele nostru ratacit acum, dar care, prin rabdarea si dragostea noastra, se poate indrepta, eu cred ca abia atunci sporim in cele duhovnicesti. Dar, judecandu-ma pe mine, vad ca mereu cad si cad si ma stapanesc cu greu, daca in jur nu e intelegerea si dragostea pe care, pana la urma, o cauta fiecare dintre noi!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

De multe ori ne rugam si ni se pare ca am mai avansat putintel, cand dintr-o data apare o ispita oarecare si noi cadem mult mai jos de cum fusesem mai inainte de a ne ruga!... Daca am iubi, nu neaparat vrajmasul, asa cum ne invata Sf Evanghelie, (asta mai tarziu, cand incepem sa intelegem rostul iubirii de aproape), ci macar pe fratele nostru ratacit acum, dar care, prin rabdarea si dragostea noastra, se poate indrepta, eu cred ca abia atunci sporim in cele duhovnicesti. Dar, judecandu-ma pe mine, vad ca mereu cad si cad si ma stapanesc cu greu, daca in jur nu e intelegerea si dragostea pe care, pana la urma, o cauta fiecare dintre noi!

Lectile de iubire ale Sfantului Siluan , draga Culai , sunt lectii venite dupa zeci de ani de lupte si multa truda petrecuti in Manastirea Pantelimon din Muntele Athos . Cat s-a luptat cu cugetele rele , cu mandria , chiar daca aceasta nu era la nivelul la care noi am ajuns ! Zeci de ani , cat viata noastra , Culai !
Nu suntem noi oare lipsiti in primul rand de rabdare , inainte de a fi lipsiti de dragoste adevarata , precum spui ?
Nu facem noi loc dracilor si ispitelor venite din partea lor , prin lipsa asta de rabdare , rabdare cu dobandirea celor duhovnicesti , rabdare cu noi insine si mai ales cu cei din jurul nostru ! Pai , daca n-am rabdare cu mine , cum pot sa am rabdare cu cel de langa mine ?
Fericitul Sofronie accentua ceea ce am scris intr o postare anterioara , ca fiecare om este un fenomen unic si original in felul sau. Multi dintre noi primim ceea ce dorim cu atata nerabdare , deabia spre sfarsitul vietii , altii prin pronia lui Dumnezeu primesc anumite daruri inca de la inceput , dar nu trebuie sa uitam , frate , ca viata de cresin nu-i presarata cu bucurii si flori , caci iubirea lui Hristos in lumea aceasta este supusa in exclusivitate la grele ispitiri , pentru ca dragostea lui Hristos in asta lume este in mod inevitabil patimitoare .
In fine , sunt multe de spus , atat de multe incat mi-ar lua tot timpul de la rugaciune pe o perioada indelungata , si n-am realizat nimic astfel , dar nu-i lipsa de dragoste , Culai , e lipsa de smerenie , Si "lacomie" spre mandrie , dar dragoste avem , ti-o spun sigur , in schimb n-avem vointa suficienta si mai cu seama rabdare . Mandria opreste lucrarea smereniei , mandria e nerabdatoare , si se bazeaza pe lipsa noastra de vointa pentru a o inlatura odata si odata din mintea si inima noastra . Daca n-aveam dragoste , totul era complet pierdut , dar avem o dragoste a omului cazut in mandrie , te rog mult sa reti acest aspect , caci ce spun aici , traiesc , simt , zi de zi pe propria-mi piele !
Imi aduc acum aminte de bucuria traita de Sfantul Siluan cand i s-a aratat Domnul , cata bucurie , cata liniste a primit el , n-ar fi vrut sa se desparta de acele clipe nicicand , dar tot din pronie dumnezeiasca au trecut peste cinsprezece ani cand Sfantul Siluan nu a mai avut aceasta imensa bucurie !
Cata lupta a dat , cata tulburare a indurat , cate lupte cu diavolii a dat , aproape ca ajuns la deznadejde !
Oare Sfantul Siluan nu cunostea dragostea precum scri in postarea ta ?
Doamne fereste !
Dar iata ca in astfel de clipe grele , de lupte conntinue , dupa ore si ore de rugaciune , cu o durere imensa in suflet , Sfantul il intreaba pe Dumnezeu , ce se intampla cu el , caci vrea sa se roage cu inima curata , sa nu-i mai fie tulburata credinta ! Oare nu cunostea el dragostea cea Adevarata ? Nici decum ! Datorita sfinteniei lui , a primit dupa multe lacrimi raspuns de la Dumnezeu , un raspuns care trebuie retinut de noi toti :

"Cei mandri intodeauna sufera din partea diavolior "

Daca Sfantul era mandru sau considerat mandru de catre Dumnezeu , noi cum suntem Culai ? Varza , iertare de cuvant , dar nu suntem lipsiti de dragoste , si asta-i cel mai important !
Revenind , Siluan il intreaba pe Dumnezeu :" invata-ma ce trebuie sa fac pentru a mi se smeri sufletul? "
Raspunsul a venit , un raspuns folosit de multi Sfinti parinti spre luminarea noastra , si important de retinut , si sa-l repetam in gand obsesiv chiar :
"Tine mintea in iad si nu deznadajdui "
Dupa ani si ani Sfantul , care era desavarsit , inseta dupa Dumnezeu, dar el spunea cu mare frica ca in curand va muri si ca ticalosul lui suflet se va cobori in iad si va plange dupa Domnul ! In marea lui smerenie se considera nevrednic , atunci ma intreb cum suntem noi , frate !
Striga Sfantul ,, si cred ca astfel ar trebui sa strigam si noi , si cu asta inchei :
" Unde esti Tu , lumina sufletului meu ? De ce m-ai parasit ?Eu nu pot trai fara Tine .
Te rog sa ma scuzi daca am scris prea mult , cu greseli , dar am scris in graba ,presat de timp !

[cristiboss56]

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.
2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.
3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.
4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.
5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.
6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.
7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.
8) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.
9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.
10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.
11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.
12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.
13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.
14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.
15) Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.
16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.
17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.
18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.
19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.
20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.
Hristos si Maica Domnului sa fie cu voi!
Cu dragoste în Hristos, Fratele vostru. Monahul Paisie


din “Epistole” , Cuviosul Paisie Aghioritul

[cezar_ioan]

În prealabil postat de cristiboss56

11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.
12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind Imparatia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

Din “Epistole” , Cuviosul Paisie Aghioritul

Amin! Amin! Amin! +

Sa ne traiesti, robotitorule si ravnitorule intru citate inspirate foarte, Cristian!

[leonte]

Ce stiti despre lipsa fricii de moarte? Dar despre lipsa fricii de a fi facut de rusine?

[cristiboss56]

În prealabil postat de leonte

Ce stiti despre lipsa fricii de moarte? Dar despre lipsa fricii de a fi facut de rusine?

Amandoua , sunt impietrirea inimii , lipsa de simtire , nesimtirea , si gasim sute si sute de pagini scrise despre acestea de Sfintii Parinti si nu numai !

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Ce stiti despre lipsa fricii de moarte? Dar despre lipsa fricii de a fi facut de rusine?

Frica de moarte ca simţământ omenesc, probabil prezent şi la alte vieţuitoare, e o trăsătură firească a viului.
Când, însă, frica aceasta păleşte sau este, cum spui, absentă din conştiinţa omului, eu cred că e vorba de nebunie. Iar aici sunt două ipostaze:
a) nebunia despre care găsim amănunte în tratatele de psihiatrie (un exemplu ar fi absenţa acestei frici la sinucigaş, alt exemplu în cazul şocurilor posttraumatice, când pacientul pare lipsit de frică şi de simţul pericolului);
b) nebunia sfântă a credinciosului, care, înălţat prin har la sfânta frică de Dumnezeu, depăşeşte simţământul fricii de moartea vremelnică, aceea pe care o are ca obstacol de netrecut omul firesc.
Cu toate acestea, cred că o urmă de frică rămâne la tot credinciosul: aceea care îi şopteşte, întru smerită cercetare de sine, că s-ar putea ca moartea să îi fi venit prea devreme, găsindu-l slugă nevrednică. Aşa încât, citim că şi sfântul mai cere o zi de viaţă, uneori, necesară pentru încă un strop de pocăinţă... Că nu se vede pe sine pregătit şi gătit încă pe deplin, ca să se înfăţişeze înaintea Împăratului Slavei.

Cât priveşte frica de a fi făcut de ruşine, găsesc că e întrucâtva asemănător.
Omul firesc se ruşinează de multe; trăind între oameni nu poţi să fii de ispravă pentru toţi deodată. Când unul te laudă, altul se nimereşte să te înjure. Aşa încât, la omul simţitor din fire, ruşinea îl urmează pe unde se duce, ca umbra...
Nesimţitul, însă, n-are a face cu asta.

Când însă, credinciosul stă cu mintea şi inima înaintea Domnului, ruşinea lui e de cu totul alta factură şi poate fi atât de mare încât ... Ce să mai spun... O ştiu cu toţii, cei credincioşi...
Iar această ruşine înaintea Domnului, aidoma fricii de Dumnezeu, face să pălească uneori teama că te vei face de ruşine faţă de semeni, ruşinea aceea ordinară cu origine în dragostea egofilică şi în slava deşartă. Ea e înlocuită, poate, cu mâhnirea, cu regretul că semenul tău se ţine voit pe o cale potrivnică sufletului lui cu obârşie dumnezeiască. Dar încă şi aceasta poate fi înlocuită cu un simţământ încă şi mai blând: cu, iarăşi ruşinea înaintea Domnului, că te-ai fălit fie şi cu gândul atunci când l-ai găsit pe aproapele într-o stare mai jalnică decât propria aşezare.

În fine, nu poţi sluji la doi stăpâni. Îţi va fi ruşine de stăpânul căruia i-ai încredinţat inima.

Cam aşa îmi pare că ar putea să fie un gând pe tema asta, frate leonte.