Casatoria cu o persoana divortata

[DragosP]

Nu e: prin credința unui soț se poate sfinți și celălalt.

[adam000]

Atata timp cat cel credincios isi pastreaza crediinta (practic, cat timp are crediinta cat pt doi).

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

Ce te faci dacă viaţa, în general, în loc să te întărească prin lupta şi ispitele ei, te zdrobeşte şi te îndepărtează de Dumnezeu?

Divorţezi de viaţă?
(Sau poate, mai degrabă, te apropii cu adevărat de Dumnezeu, prin smerenie. Prin descoperirea şi deprinderea iubirii creştine, care nu are nici o treabă cu "să-mi meargă bine" ci urmează pe Mântuitorul, Cel Care a purtat Crucea, jertfindu-Se.)

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Divorţezi de viaţă?

Eu puneam problema invers: Divortezi de om ca sa pastrezi Viata? ;-|

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Eu puneam problema invers: Divortezi de om ca sa pastrezi Viata? ;-|

Exclus, dacă eşti mădular al Bisericii şi faci parte din "un singur trup". Căci nu poţi fi parte decât dacă eşti în întreg. Iar Dumnezeu nu des-parte ceea ce a unit. A făcut-o cu sila? A făcut-o încălcînd libera ta alegere?

Nu divorţezi, ci înveţi. Deprinzi răbdarea, dezvolţi abilităţi care, semn că nu le ai, deocamdată te fac să te crezi bun înaintea lui Dumnezeu iar pe soţ îl vezi ca fiind rău. Dacă el urăşte Biserica, în loc să plângi şi să te rogi pentru necazul lui, tu îl urăşti pe el la rândul tău. Arătînd prin aceasta cât eşti, omule, de vrednic înaintea Domnului.
Te foloseşti de necazuri pentru a înainta duhovniceşte şi nu divorţezi. Te mai cureţi de păcate, prin acceptarea cu bucurie creştină a suferinţei. Deprinzi smerita cugetare şi alte virtuţi.
Iar dacă preţuieşti mai mult altceva decât acestea, dacă acestea îţi par secundare iar nu esenţiale, ce să zic... Nimic altceva decât am scris mai sus.

[AGabriela]

Si daca nu exista dragoste intre soti? Daca sotii se casatoresc formal, sub presiunea rudelor si a imprejurarilor, si nu este dragoste intre ei, mai exista vreo taina? Oare marea taina nu este dragostea reciproca a sotilor si a amandurora catre Dumnezeu? "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" - dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de AGabriela

Si daca nu exista dragoste intre soti? Daca sotii se casatoresc formal, sub presiunea rudelor si a imprejurarilor, si nu este dragoste intre ei, mai exista vreo taina? Oare marea taina nu este dragostea reciproca a sotilor si a amandurora catre Dumnezeu? "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" - dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

Dra Gabriela, "dragoste" nu inseamna fluturi in stomac. Dragostea este act de vointa. Acestea trei sunt compartimentele psihismului uman: sentimentele, ratiunea si vointa. Acestea trei sunt personajele despre care vorbeste Platon intr-unul dintre Dialogurile sale (Phaidros, mi se pare, cititi-l, ca va ia 30 de minute): calul negru, calul alb si vizitiul care ii mana. Pentru crestin, cele trei compartimente se afla asezate ierahic: mai intai vointa (vizitiul), pe urma calul alb (ratiunea) si la sfarsit calul negru (sentimentele).Iar din aceasta recunoastem o scoala de psihologie care rataceste: tocmeste invers raportul dintre ele.

Dumnezeu nu este dragoste in sensul la care va referiti. Dumnezeu este existenta personala, este Persoana. Iar aceasta este trasatura de baza a persoanelor: existenta vointei. Un fel de sentimente intalnim si la animale, ba chiar anumite elemente foarte asemanatoare domeniului ratiunii. Dar vointa nu au decat: Dumnezeu, celelalte spirite (bune si rele) si oamenii. Animalele nu au vointa, ele raspund unor instincte.

Cand Apostolul spune "Dumnezeu este iubire", el are in vedere altceva. Propozitia apostolica poate fi reformulata, spre a o intelege mai bine: "Iubirea (autentica) nu este decat ceea ce vine de la Dumnezeu". Tot asa cum in alta parte a Bibliei vedem ca El este adevarul. Sau Binele.

Eu imi iubesc sotia fiindca VREAU sa o iubesc. Iar a-mi iubi sotia inseamna a respecta promisiunile facute la casatorie, cu mana pe Crucea lui Cristos. La fel e si cu Dumnezeu: il iubesc pe Dumnezeu fiindca VREAU sa il iubesc. Sentimentele exista, dar vin pe urma, nu uitati ca acest cal naravas are franele complet in mana vizitiului, care este Vointa. Mai intai m-am convertit, adica am facut o optiune fundamentala, pe urma au venit si sentimentele fata de Dumnezeu, si nu invers. Ei bine, si casatoria este o astfel de optiune fundamentala. De aceea oamenii au un Dumnezeu in Cer si o sotie (un sot) pe pamant.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AGabriela

... dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

Să nu încercăm să Îl definim noi pe Dumnezeu!
E nebunie să tinzi a cuprinde Oceanul în picătură...

Poate că e folositor să ne întrebăm iarăşi de ce Hristos ne spune nouă "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa". Oare pentru a Se defini pe Sine înaintea noastră?

Sau poate, mai degrabă, ca noi să avem un liman al frământărilor noastre: ce este adevărul, ce este binele, ce este viaţa, frumosul, iubirea etc.

Acestor frământări omeneşti dintotdeauna, cărora noi le-am dat în istorie zvârcolitele şi nenumăratele noastre răspunsuri, Hristos le indică un Liman: EU! EU SUNT!

Dar noi continuăm să facem ce am învăţat cel mai bine: să negăm evidenţa, să filosofăm steril în analitica noastră rece deznădejde şi să refuzăm adâncirea noastră personală întru Persoana Lui.

Inima împietrită cugetă aşa: cum este Dumnezeu? cine este El? de unde vine El? unde şade? cu ce se ocupă? etc. etc. Mai mare plânsul şi râsul, spre bucuria dracilor.

Dumnezeu însă spune nouă:
Căutaţi Adevărul? Ei bine, Eu Sunt!
Binele? Eu Sunt!
Iubirea? Eu Sunt!
Viaţa? Eu Sunt!

Nu Îl cuprindem noi pe Dumnezeu cu mintea, explicîndu-L, iar Domnul nu Se explică nouă, nu Se defineşte în conceptele noastre, ci Domnul ne păstoreşte oaia minţii îndreptînd-o spre Limanul Lui. Pacea răspunsurilor la frământările noastre este Domnul. Revelaţia este act al păcii.
Cuvântul nu ne răspunde la întrebări pentru a-L cunoaşte pe El, cât mai degrabă ne potoleşte bătaia repezită a inimii (vrăbiuţă speriată) luînd de mână întrebările noastre şi aducîndu-le cuminte Acasă: EU SUNT.

[dobrin7m]

În prealabil postat de AGabriela

Si daca nu exista dragoste intre soti? Daca sotii se casatoresc formal, sub presiunea rudelor si a imprejurarilor, si nu este dragoste intre ei, mai exista vreo taina? Oare marea taina nu este dragostea reciproca a sotilor si a amandurora catre Dumnezeu? "Ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta" - dar Dumnezeu nu este oare dragoste?

"3. Cei doi tineri trebuie sa se iubeasca si sa se invoiasca a se casatori unul cu altul; caci de se casatoresc fara voia lor, la indemnul parintilor sau pentru castiguri materiale, aceasta nunta nu poate dainui." Par. Cleopa

Si cum ar putea dainui daca casatoria a fost facuta din interese si nu din dragoste si pentru a da nastere de prunci? O astfel de casatorie, facuta din diverse interese si la presiunea rudelor nu este binecuvantata de Dumnezeu.

de aceea nu este bine sa cauti raspunsuri pe forumuri pentru ca oamenii iti dau fel si fel de sfaturi insa nu prea au discernamant. Folosesc Biblia ca pe un sablon fara sa simta sufletul omului. Oamenii in general nu judeca mai mult decat propria lor experienta si nu pot vedea dincolo de ele. Totul se rezuma la trairile lor si atat. Un om de pilda care nu a fost batut de moarte nu poate intelege de ce o femeie, dupa ani de batai pana la moarte, divorteaza. Am cunoscut o femeie care in final a murit pentru ca a fost batuta sistematic de catre sotul ei, in sani, era lovita mereu in sani, a facut cancer de la lovituri. Asta ca sa va dau un exemplu.

"1. Căsătoria este legătura sfântă dintre un bărbat şi o femeie, care îşi asumă liber şi responsabil calea mântuirii prin dragoste, ajutor reciproc şi naştere de prunci. Pentru realizarea acestui scop Biserica binecuvântează căsătoria, iar fiecare soţ (credincios şi conştient) îl primeşte pe celălalt soţ ca pe un dar de la Dumnezeu şi ca pe „o jumătate a lui” fără de care nu se simte împlinit. Biserica cheamă şi ajută soţii să biruie patimile şi să-şi înduhovnicească dragostea reciprocă, iar căsătoriile încheiate din porniri pătimaşe, interese sau obligaţii nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, pentru că dragoste adevărată poate exista doar acolo unde este libertate (atât fizică şi juridică, cât mai ales duhovnicească, faţă de patimi/vicii)." Ierom. Petru Pruteanu - preot misionar

http://www.teologie.net/2011/11/16/d...orire-cununie/

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

Atata timp cat cel credincios isi pastreaza crediinta (practic, cat timp are crediinta cat pt doi).

Ce te faci daca lupta asta este prea grea pt acela, daca in loc ca ispitele sa-l inatreasca (la o intensitate pe care o poate birui), il zdrobesc (fiind mai mult decat poate el biruii), il indeparteaza de Dumnezeu?

Aceasta remarca eu o vad justa si adevarata. In general oamenii care ajung la divort se scalda in nestiinta si pacate de tot felul care ii fac slabi si neputinciosi. Incearca sa reziste, insa fiind ei insisi bolnavi sufleteste cedeaza. Aceasta este realitatea. Putem astfel sa punem la zid pe acesti oameni? sa spunem ca nu au fost puternici si sa ii criticam ca au divortat? Unde mai este iubirea de oameni ce o fluturam peste tot? Fiecare persoana care a trecut printr-un divort , a trecut printr-o experienta - experienta sa proprie, a avut de indurat multe dar a si facut pe altii sa indure. Un om plin de pacate , bolnav el insusi nu are cum sa lupte pentru doi. Asta se intampla cand doi oameni divorteaza. Amandoi poarta pacate si nici unul nu poate sa lupte pentru el insusi si pentru celalalt. Nu putem condamna oamenii luand ad litteram ceea ce citim in Biblie. De aceea Biserica ingaduie si casatoria de a doua. Toate se fac cu discernamant si la sfatul duhovnicului care decide cand si cum se face casatoria de a doua.

Daca am iubi oamenii cu adevarat atunci am fi ingaduitori cu fiecare om indiferent de cat de pacatos este si am darui fiecaruia intelegerea de care are nevoie.

Pentru initiatoarea topicului: dupa varsta de 42 ani nu mai este ingaduita casatoria. Casatoria de a doua este ingaduita de Biserica insa conditiile le decide duhovnicul dupa spovedanie.

"128. Cate casatorii ingaduie Biserica ?

Biserica Ortodoxa ingaduie cu pogoramant trei casatorii, insa in anumite conditii. Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 87, spune despre a doua nunta : " Casatoria a doua este ingaduita de Biserica, numai celor ce au ramas vaduvi de tineri prin deces si n-au copii " . Iar Sfantul Apostol Pavel, sfatuieste la vaduvie in castitate, dar cine nu poate " mai poate sa se casatoreasca, decat sa arda " ( I Corinteni 7, 39 ) . " Casatoria a doua nu se binecuvanteaza cu cununie, ci se canoniseste doi ani sa a nu se impartasi, iar a treia casatorie trei ani " , zice Sfantul Nichifor in canonul 2. Daca cei ce se casatoresc a doua oara sunt batrani, " unii ca aceia manie pe Dumnezeu, sa aiba pocanie trei ani si metanii cate 24 pe zi " ', zice Pravila Bisericeasca de la Govara, cap. 109. " Cel casatorit a doua oara nu mai poate fi hirotonit " ( Apostolic 17; VI Ecumenic, 3; Sfantul Vasile, 12 ) . Slujba cununiei a doua se face simpla si fara fast, iar preotul nu are voie sa ia parte la masa lor ( Neocezareea, 7 ) . Preotul, daca ramane vaduv, nu are voie sa se casatoreasca a doua oara. Daca totusi indrazneste la a doua casatorie, pierde preotia si nu mai are voie sa savarseasca nimic din cele ale preotiei ( Sfantul Vasile, 6 ) .

Casatoria a treia se ingaduie de Biserica " numai de mare nevoie, acelora care nu au copii, pana ls varsta de 40 de ani " . Sfantul Vasile zice ca " la trigami sa se aplice afiurisire ( oprim de la Sfanta Impartasanie ) cinci ani, fara a-i opri cu totul de la Biserica. " ( Canon 4 ) . " Nunta cea dintai este lege, a doua iertare, iar cea de-a treia este calcare de lege " , zice Indreptarea Legii de la Targoviste, cap. 205. Casatoria a patra este oprita cu desavarsire de Biserica. Cel vinovat este " afurisit si lipsit de toata slujba Bisericii " pana se desparte de acea persoana si se pocaieste opt ani." Par. Cleopa

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri6.htm