Papalitatea

[Danut7]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Probabil că v-aţi informat numai din surse ortodoxe. Nu este greşit a considera că primatul papal a fost "unul mai mult de onoare", dacă prin aceasta nu înţelegem "unul exclusiv de onoare". Papa este episcop şi nu supraepiscop. Legătura dintre el şi ceilalţi episcopi este legătura dintre Petru şi ceilalţi apostoli. Aceasta înseamnă: legătura dintre fratele mai mare şi fratele mai mic. Episcopii au har ("putere") prin însuşi statutul lor ("ex officio") şi nu sunt delegaţi ai papei ori ajutoare ale papei, în felul în care preoţii presbiterii sunt ajutoare ale episcopilor. Episcopii, fără papa, au plinătatea preoţiei, pe când preoţii, fără episcop, nu au plinătatea preoţiei. Pe de altă parte, esenţa ministerului petrin este unitatea Bisericii, papa este apărător şi garant al acestei unităţi, după cum s-a rugat Domnul nostru pentru Petru. Noi credem că nimeni nu este "intra Ecclesiam" decât dacă e în comuniune cu papa. El are un rol cheie în Biserică. De altfel, cheile sunt chiar simbolul său.

De ce se considera ca pentru integritatea Bisericii este necesara comuniunea cu Papa si cu Roma?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Danut7

De ce se considera ca pentru integritatea Bisericii este necesara comuniunea cu Papa si cu Roma?

Fiindcă asta a fost intenţia Domnului nostru. El a chemat 12 apostoli, egali în demnitate apostolică (episcopat), dar pe unul dintre ei l-a chemat la o slujire deosebită de a celorlalţi. Numai lui i-a schimbat numele avut înainte (i-a dat nume), aşa cum făcuse cu Adam, cu Avraam/Avram, cu Iacob/Isarel. Numai lui i-a spus "pe tine voi întemeia Biserica Mea". Numai pentru el plăteşte impozit templului, prin pescuirea minunată, când îi spune lui Petru să plătească "pentru Mine şi pentru tine". Numai lui îi încredinţează corabia care este Biserica Sa cât timp el lipseşte o vreme, mergând pe munte şi pe el îl ajută, în furtună, când corabia e cât pe ce să se piardă. Lui îi spune pe malul Tiberiadei să pască oile Sale, cheile şi puterea de a lega şi dezlega, pe care le dă tuturor apostolilor, numai lui le dă în chip deosebit şi numai pentru el se roagă, în rugăciunea pentru unitatea Bisericii, numai lui cerându-i "să întărească pe fraţii săi".

Noi credem că Biserica, instituţie ce Îl are pe Cristos în capul unghiului, îl are pe Petru la temelia ei. Episcopii (şi preoţii) sunt stâlpii de susţinere. Iar noi, laicii, asemenea cărămizilor acestui edificiu.

Dincolo de argumentele biblice, mai credem că este necesară comuniunea cu papa, fiindcă Biserica este Armata lui Cristos, este Ecclesia Militans, care are nevoie de un centru unic de comandă. Aşa cum o parohie are mai mulţi preoţi, în principiu egali în preoţia lor, dar numai unul este paroh, aşa cum o eparhie poate avea mai mulţi episcopi, dar unul este capul eparhiei, tot aşa, la nivelul ei universal, Biserica este bine să aibă un cap văzut.

Această "Biserică văzută", această Ecclesia Militans, este oglindă şi antitip al Bisericii Cereşti. Ordinea monarhică de aici, de jos, reflectă şi este în comuniune cu ordinea monarhică de sus. În acest sens îl vedem pe papa ca fiind "vicarul lui Cristos". Pe de altă parte, aşa cum Cristos nu numai că a adoptat condiţia umană, sărăcindu-se cumva prin kenosis, ci s-a smerit făcându-se asemenea sclavilor şi spălând picioarele apostolilor Săi, şi papa este cel care tuturor le slujeşte. El este nu numai "vicarius Filii Dei", ci şi "servus servorum Dei". De aceea, Ioan Paul al II-lea, pe sub hainele albe papale care Îl sugerează pe Cristos în slava Sa taborică, avea haine aspre şi ţinea biciul nu departe, ca să nu uite celălalt titlu, de "sclav al sclavilor lui Dumnezeu".

[Danut7]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Fiindcă asta a fost intenţia Domnului nostru. El a chemat 12 apostoli, egali în demnitate apostolică (episcopat), dar pe unul dintre ei l-a chemat la o slujire deosebită de a celorlalţi. Numai lui i-a schimbat numele avut înainte (i-a dat nume), aşa cum făcuse cu Adam, cu Avraam/Avram, cu Iacob/Isarel. Numai lui i-a spus "pe tine voi întemeia Biserica Mea". Numai pentru el plăteşte impozit templului, prin pescuirea minunată, când îi spune lui Petru să plătească "pentru Mine şi pentru tine". Numai lui îi încredinţează corabia care este Biserica Sa cât timp el lipseşte o vreme, mergând pe munte şi pe el îl ajută, în furtună, când corabia e cât pe ce să se piardă. Lui îi spune pe malul Tiberiadei să pască oile Sale, cheile şi puterea de a lega şi dezlega, pe care le dă tuturor apostolilor, numai lui le dă în chip deosebit şi numai pentru el se roagă, în rugăciunea pentru unitatea Bisericii, numai lui cerându-i "să întărească pe fraţii săi".

Noi credem că Biserica, instituţie ce Îl are pe Cristos în capul unghiului, îl are pe Petru la temelia ei. Episcopii (şi preoţii) sunt stâlpii de susţinere. Iar noi, laicii, asemenea cărămizilor acestui edificiu.

Dincolo de argumentele biblice, mai credem că este necesară comuniunea cu papa, fiindcă Biserica este Armata lui Cristos, este Ecclesia Militans, care are nevoie de un centru unic de comandă. Aşa cum o parohie are mai mulţi preoţi, în principiu egali în preoţia lor, dar numai unul este paroh, aşa cum o eparhie poate avea mai mulţi episcopi, dar unul este capul eparhiei, tot aşa, la nivelul ei universal, Biserica este bine să aibă un cap văzut.

Această "Biserică văzută", această Ecclesia Militans, este oglindă şi antitip al Bisericii Cereşti. Ordinea monarhică de aici, de jos, reflectă şi este în comuniune cu ordinea monarhică de sus. În acest sens îl vedem pe papa ca fiind "vicarul lui Cristos". Pe de altă parte, aşa cum Cristos nu numai că a adoptat condiţia umană, sărăcindu-se cumva prin kenosis, ci s-a smerit făcându-se asemenea sclavilor şi spălând picioarele apostolilor Săi, şi papa este cel care tuturor le slujeşte. El este nu numai "vicarius Filii Dei", ci şi "servus servorum Dei". De aceea, Ioan Paul al II-lea, pe sub hainele albe papale care Îl sugerează pe Cristos în slava Sa taborică, avea haine aspre şi ţinea biciul nu departe, ca să nu uite celălalt titlu, de "sclav al sclavilor lui Dumnezeu".

Sa nu uitam ca dreapta marturisire i-a adus lui Petru cheile imparatiei cerurilor si numele cel nou.Parintii bisericesti sunt de parere ca toti apostolii aveau in stapanire cheile imparatiei.Ca toti au avut putere sa lege si sa dezlege , nu doar Petru.Inmarea cheilor de catre Hristos lui Petru reprezinta de fapt inmanarea cheilor apostolilor, Petru fiind reprezentantul lor.Desigur Petru are un statut special fiind primul care l-a recunoscut pe Hristos si fiind poate cel mai pomenit dintre apostoli.De aceia a si fost pastor in Biserica primara si unul dintre stalpii bisericii.Insa nu doar el.Pavel numeste si pe Iacov si Ioan, stalpi ai Bisericii(Galateni 2:9).Apostolii cooperau impreuna in Biserica primara.Este un episod in fapte in care Petru si Ioan merg impreuna la cei din Samaria sa se roage si sa-si puna mainile peste ei ca acestia sa primeasca Duh Sfant.Dupa ce s-a lepadat de El,Hristos nu l-a exclus pe Petru ci l-a pus din nou in functia de pastor.Insa nu ni se spune ca doar el a fost pastor.Si alti apostoli au fost pastori , dupa cum ne spune si scriptura si dupa cum stim si din Traditie.De exemplu Iacov era conducator in Ierusalim, iar Ioan prin Asia de Est.Petru ca om nu a fost infailibil, la putin timp dupa ce a primit cheile, Petru este certat de Iisus pentru ca "cugeta cele ale oamenilor".Sa nu uitam ca si Pavel l-a infruntat pe Petru din cauza atitudinii sale fata de neamuri(Galateni 2:11-15).

Sa nu uitam de altfel ca au fost multi papi si in Biserica post-apostolica care au cazut in diferite erezii.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Danut7

Parintii bisericesti sunt de parere ca toti apostolii aveau in stapanire cheile imparatiei.Ca toti au avut putere sa lege si sa dezlege , nu doar Petru.

Chiar şi iconografia ortodoxă îl prezintă numai pe Petru ca având cheile împărăţiei. Deşi toţi apostolii au primit şi au transmis mai departe episcopilor şi preoţilor puterea de a lega şi dezlega, Petru a primit-o în chip deosebit de ceilalţi, încât poporul ortodox în credinţa sa populară a păstrat amintirea lui Petru ca păzind poarta raiului.

De aceia a si fost pastor in Biserica primara si unul dintre stalpii bisericii.Insa nu doar el.Pavel numeste si pe Iacov si Ioan, stalpi ai Bisericii(Galateni 2:9).

Aşa cum am spus, toţi apostolii şi toţi urmaşii lor de azi, care sunt episcopii, sunt stâlpi ai Bisericii. Dar temelie este numai Petru şi urmaşul său, asta ştim de la Cristos, Domnul nostru.

Si alti apostoli au fost pastori , dupa cum ne spune si scriptura si dupa cum stim si din Traditie.De exemplu Iacov era conducator in Ierusalim, iar Ioan prin Asia de Est.

Desigur că toţi preoţii sunt păstori şi fiecare apostol a plecat într-o parte a lumii să întemeieze o Biserică locală. Dar, în virtutea primatului său care pe atunci nu era contestat de nimeni, Petru a plecat la Roma, în capitala lumii de atunci. Iacob, un fel de secund al său, a plecat în celălalt teritoriu cu semnificaţie specială: Ierusalimul. Motivul pentru care Ioan, Ucenicul Iubit, a plecat în Asia Mică a fost, probabil, acela că lui i-a dat Domnul o sarcină specială: aceea de a avea grijă de Sf Sa Maică. La Efes erau condiţii de siguranţă.

Petru ca om nu a fost infailibil, la putin timp dupa ce a primit cheile, Petru este certat de Iisus pentru ca "cugeta cele ale oamenilor".Sa nu uitam ca si Pavel l-a infruntat pe Petru din cauza atitudinii sale fata de neamuri(Galateni 2:11-15).

Sa nu uitam de altfel ca au fost multi papi si in Biserica post-apostolica care au cazut in diferite erezii.

Desigur că Petru, ca om, nu a fost infailibil. A făcut păcate, el însuşi spune "sunt om păcătos". Aşa au fost şi papii: unii au fost fricoşi ca Petru, alţii lacomi de bani, alţii fustangii, alţii lacomi de putere, alţii nepotişti. În ceea ce priveşte ideea că mulţi papi au căzut în erezii, este o opinie ortodoxă. Nu aceasta este credinţa noastră, ci noi credem că, aşa cum Petru nu a greşit în Scrisorile sale enciclice care sunt parte a Bibliei, nici papii nu au greşit în declaraţiile lor oficiale asupra credinţei, fiind apăraţi de erezie în mod supranatural, prin acelaşi har special al Spiritului Sfânt de care a beneficiat Petru, ceilalţi apostoli, evangheliştii şi proorocii dinaintea lor. De ce am crede că această charismă a infailibilităţii, care s-a întins de la Moise la apostoli, s-a sfârşit exact în epoca noastră ? Să fie Sf Spirit incapabil să o mai acorde ? Să poată, dar să nu mai vrea să o dea şi acum, ca şi atunci ?

[Traditie1]

Mihnea, exagerezi importanta Sf. Petru. Domnul a spus acele lucruri speciale despre el pentru a arata ca rasplateste credinta. De asemeni fiind cel mai în vârsta dintre apostoli era cumva vazut ca reprezentantul lor.

În Marcu 8 si Luca 9 e relatata aceeasi întâmplare ca în Matei 16 dar fara a i se da lui Petru importanta, semn ca nu e vorba de ceea ce sustin catolicii:

Marcu 8
29. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul.
30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.

Luca 9
20. Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu.
21. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta...






Vedem ce atitudine avea Sf. Pavel fata de Petru (mai ales în referirile care au stat la baza primului Sinod, de la Ierusalim) si aceeasi atitudine trebuie sa avem si noi. Sf. Pavel nu considera ca Sf. Petru era ceva deosebit.





Iar Sf. Petru nu a fost niciodata în Italia, este o traditie falsa aparuta datorita interpretarii gresite a unor pasaje din epistolele Parintilor apostolici Clement si Ignatiu.

La sinodul de la Ierusalim Petru a primit binevestirea la iudei iar Pavel la neamuri:

Galateni 2, 9. Şi cunoscând harul ce mi-a fost dat mie, Iacov şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba dreapta spre unire cu ei, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur...


Petru a ramas toata viata lui în Iudeea fiind episcop al Ierusalimului ("Babilonul" din prima lui Epistola, asa cum era numit orasul în rândul crestinilor dupa Crucificare, vezi inclusiv Babilonul din Apocalipsa) si pentru un timp al Antiohiei. Niciuna din epistolele scrise de Pavel la Roma (2 Timotei, Filipeni, Efesieni, Coloseni, Filimon) în anii 60-64 nu-l mentioneaza pe Petru dar în mentioneaza pe alti membri ai Bisericii din Roma (nici epistola catre Romani scrisa în 58 nu-l mentioneaza pe Petru ca fiind la Roma). Nici Faptele Apostolilor, descriind prezenta la Roma în doua rânduri a Sf. Pavel nu-l mentioneaza pe Petru.


Asa-zisul mormânt al lui Petru la Roma este un fals ridicol. Mormântul lui Petru se afla la Ierusalim:
http://www.hissheep.org/catholic/the..._of_peter.html
http://www.accessmylibrary.com/artic...ers-saint.html
http://www.aloha.net/~mikesch/peters-jerusalem-tomb.htm

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Traditie1

Mihnea, exagerezi importanta Sf. Petru. Domnul a spus acele lucruri speciale despre el pentru a arata ca rasplateste credinta. De asemeni fiind cel mai în vârsta dintre apostoli era cumva vazut ca reprezentantul lor.

Credinţă aveau toţi apostolii. Nu era Filip, de exemplu, mai puţin credincios ca Petru. Dar numai lui Petru, din cauza raportului special pe care îl are Spiritul Sfânt cu el, i se arată dumnezeirea lui Isus.

[quote]

În Marcu 8 si Luca 9 e relatata aceeasi întâmplare ca în Matei 16 dar fara a i se da lui Petru importanta, semn ca nu e vorba de ceea ce sustin catolicii:

Marcu 8
29. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul.
30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.

Luca 9
20. Şi El le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu.
21. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta...

Oare ortodocşii nu mai cred în Evanghelia lui Matei ? Se ştie că sinopticele se completează una pe alta. De ce nu apare în Marcu e uşor de bănuit: sunt teorii că la Evanghelia lui Marcu Petru a contribuit considerabil, ar fi fost ca şi cum s-ar fi lăudat. Ev lui Luca e mai târzie, din câte ştiu, Luca a scris ceea ce nu au scris ceilalţi. Unii au pus accentul pe gestul lui Cristos de întemeiere a Bisericii pe Petru şi pe promisiunea că va asista această Biserică până la sfârşit. Alţii, pe cererea lui Isus ca dumnezeirea Sa să fie, deocamdată, secret eclezial.

Vedem ce atitudine avea Sf. Pavel fata de Petru (mai ales în referirile care au stat la baza primului Sinod, de la Ierusalim) si aceeasi atitudine trebuie sa avem si noi. Sf. Pavel nu considera ca Sf. Petru era ceva deosebit.

Totuşi Pavel spune undeva că nu i-a cunoscut iniţial pe ucenici şi că abia după trei ani "s-a suit la Petru", semn că îl considera pe Petru având o poziţie preeminentă între apostoli.

Iar Sf. Petru nu a fost niciodata în Italia, este o traditie falsa aparuta datorita interpretarii gresite a unor pasaje din epistolele Parintilor apostolici Clement si Ignatiu.

Este o tradiţie dintotdeauna a Bisericii faptul că Petru a fost la Roma, unde a şi murit. Contestarea acestui lucru este de dată foarte recentă, din cauza ortodocşilor şi protestanţilor care se poziţionează ca anticatolici.

[costel]

"Cum se poate impaca intarirea unui Apostol cu cinstea de temelie a Bisericii si de suveran al ei, cu cuvintele neobisnuit de aspre ale Mantuitorului, care numeste pe Petru "Satana" si "sminteala", pentru ca nu cugeta cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor? Cum putea Mantuitorul sa intemeieze Biserica Sa, pe care "portile iadului" nu aveau s-o birue, pe omul care L-a tagaduit inaintea unei femei, in ceasul cel greu al incercarii? Si cum se poate face un privilegiu personal, exceptional si exclu*siv dintr-o putere (de a lega si dezlega), pe care Mantuitorul a dat-o tuturor Apostolilor? (Ioan 20, 22-28).

Daca persoana si numele lui Petru ar fi insemnat pentru Mantuitorul si pentru Biserica ceea ce cred papalistii, aceasta trebuie spusa in predica lui si a celorlalti Apostoli cu o claritate care sa nu lase loc indoielii. Un privilegiu asa de important nu se putea lasa expus controverselor.

Nici in predicile, nici in epistolele Sfantului Petru sau ale celorlalti nu se gaseste nici cel mai mic indiciu care ar putea indreptati fie cat de putin presupunerea, ca Sfantul Petru era el temelia Bisericii."

[Savonarola]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Credinţă aveau toţi apostolii. Nu era Filip, de exemplu, mai puţin credincios ca Petru. Dar numai lui Petru, din cauza raportului special pe care îl are Spiritul Sfânt cu el, i se arată dumnezeirea lui Isus.

Acest lucru este greşit, şi asta pentru că sunt mai multe persoane cărora li se descoperă direct de la Dumnezeu că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

În primul rând este sfântul Ioan botezătorul.

"A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis : Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis : După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, şi eu nu-L ştiam ; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan zicând : Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis : Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu." (Ioan 1:29-34)

Apoi este evenimentul teofaniei de pe muntele cel sfânt, de pe muntele Tabor, la schimbarea la faţă a Mântuitorului. Atât apostolii Ioan şi Iacob, nu doar Petru, au primit revelaţia dumnezeiască direct de la Tatăl cel ceresc, şi nu exclusiv pe baza mărturisirii lui Petru.

"În timp ce el încă vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei; şi iată glas din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Carele am binevoit; de Acesta să ascultaţi!“" (Matei 17:5)

[Grabriella]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

... În ceea ce priveşte ideea că mulţi papi au căzut în erezii, este o opinie ortodoxă. Nu aceasta este credinţa noastră, ci noi credem că, aşa cum Petru nu a greşit în Scrisorile sale enciclice care sunt parte a Bibliei, nici papii nu au greşit în declaraţiile lor oficiale asupra credinţei, fiind apăraţi de erezie în mod supranatural, prin acelaşi har special al Spiritului Sfânt de care a beneficiat Petru, ceilalţi apostoli, evangheliştii şi proorocii dinaintea lor. De ce am crede că această charismă a infailibilităţii, care s-a întins de la Moise la apostoli, s-a sfârşit exact în epoca noastră ? Să fie Sf Spirit incapabil să o mai acorde ? Să poată, dar să nu mai vrea să o dea şi acum, ca şi atunci ?

"Păstorirea Bisericii de către Papa Liberiu a fost de la 17 mai 352 până la 24 septembrie 366, care a coincis cu perioada tristă a cezaropapismului exercitat de Împăratul Constanţiu al II-lea. Acesta, instigat de ariani, voia să proscrie doctrina Conciliului de la Niceea şi să impună condamnarea marelui Atanasie din Alexandria. La început Papa Liberiu a ştiut să reziste bine pretenţiilor împăratului, dar cu timpul a cedat; cel puţin în parte. Şi această slăbiciune a sa i-a procurat un renume nefavorabil – bine-nţeles: fals şi exagerat – dar despre care a rămas ecou în Liber Pontificalis. Într-adevăr, în această cronică pontificală, Liberiu este prezentat direct ca un eretic şi înverşunat persecutor al clerului catolic-ortodox."(http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Liberiu)

După Liber Pontificalis, Papa Damasus a fost acuzat de diaconii Concordiu şi Calixt de adulter, cel mai probabil din cauza stilului său de viaţă opulent şi influenţei asupra soţiilor aristocraţilor (creştinismul în cercurile aristocratice), sinodul care s-a întrunit, pentru a discuta aceste acuzaţii grave, l-a exonerat pe Damasus de orice vină şi i-a expulzat pe acuzatori din Biserică.În timpul pontificatului său, Papa Damas a continuat lupta predecesorului său, Papa Liberiu, atât împotriva ereziei ariene care avea o influenţă tot mai mare la curtea împăratului roman, cât şi împotriva episcopilor care nu păstrau comuniunea cu Scaunului Apostolic. Toată osteneala Papei Damas a avut un succes neaşteptat, când împărat roman Teodosiu cel Mare prin Edictul de la Tesalonic 380, sprijină hotărât Creştinismul care devine religia de stat obligatorie pentru toţi supuşii imperiului, îndepărtându-se de arianism care, în Conciliul ecumenic de la Constantinopol 381, este condamnat definitiv."

"Papa Sixt al III-lea a fost papă al Romei în perioada 31 Iulie 432 - 18 August 440.

Înainte de a fi ales în funcţia pontificală, Papa Sixt al III-lea a fost patronul lui Pelagian, a fost judecat (fără succes) de către ceilalţi clerici pentru seducerea unei călugăriţe[1], iar ulterior a fost condamnat pentru erezie.

"Papa Leon I cel Mare. Poate primul care ar fi protestat împotriva acestui titlu ar fi fost el însuşi. Într-o predică ţinută la slujirea de aniversare a încoronării sale, spunea: „Deşi în Biserica lui Dumnezeu există trepte şi grade diferite, totuşi, după cum ne învaţă Apostolul, în Cristos suntem cu toţii unul. Prin unitatea credinţei şi a Botezului, preaiubiţilor, formăm fără deosebiri o singură societate şi egală este demnitatea noastră, după cuvântul preasfânt al fericitului apostol Petru: «Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţime sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos» (1Pt 2,5), şi mai jos: «Voi, însă, sânteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat să fie al Lui ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată»” (1Pt 2,9).

Simpliciu a apărat destul de slab biserica în faţa ereziei monofizite care câştiga destul de mare teren în est, lucru care a dus mai apoi la pierderea supremaţiei sale asupra bisericilor răsăritene.

În timpul ponticatului său, la 28 august 476, Romulus Augustulus, ultimul împărat roman apusean, este îndepărtat de la tron de către Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goţilor), care se proclamă apoi rege al Italiei. Odată ce Imperiul Roman de Apus se dezintegrează în mai multe principate, Biserica va rămâne singura moştenitoare a pestigiului imperial roman, lucru discutabil, având în vedere că insignele imperiale au fost trimise de la Roma la Constantinopol, după înlăturarea lui Romulus Augustus

Papa Ioan al II-lea a fost un Papă al Romei în anii 533 - 535.
În această perioadă simonia din timpul alegerilor episcopilor şi papilor a infectat majoritatea clerului şi a laicilor. În timpul perioadei de sede vacante care a durat două luni, până şi vasele sfinte au fost scoase la vânzare. Intrigile şi corupţia devenise atât de mare, încât succesorul lui Theodoric cel Mare, Athalaric, a emis o lege specială pentru a preveni aceste fapte. Până la urmă a fost ales Papa Ioan al II-lea care era în relaţii bune atât cu Athalaric, creştin arian, cât şi cu noul împărat răsăritean, Iustinian


Papa Agapet I a fost Papă al Romei în perioada 13 Mai 535 - 22 Aprilie 536.
Primul lucru pe care s-a grabit să-l facă după alegere, a fost convocarea unui conciliu, la care a adus documentul de anatemizare al lui Dioscur , luat din arhiva Vaticanului, şi i-a dat foc. Prin acest gest, el declara nedreaptă excomunicarea pe care o obţinuseră de la Bonifaciu al II-lea partizanii acestuia şi în plus condamna pentru viitor ideea desemnării de către papă a unui succesor în timpul vieţii."

Papa Honoriu I a fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Numele lui înseamnă "cel Onorific". Se spune că în timpul pontificatului său ar fi avut loc o activitate intensă de misionare. La fel, se pare că din timpul lui se trage sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci.

Pentru poziţia lui permisivă faţă de monoteleţi (era de aceeaşi părere ca Împăratul Herakleios), al III-lea Conciliu de la Constantinopol l-a pedepsit la 40 de ani după decesul lui cu anatema. În cadrul şedinţei din data de 28 martie 682 monoteletismul a fost condamnat ca o convingere eretică. Apoi a mai fost confirmată de diferiţi papi, prin care şi Leon al II-lea.

Anatema de atunci a fost un argument principal împotriva Dogmei Infaibilităţii papilor (vezi Conciliul Vatican I din 1870).

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Fiindcă asta a fost intenţia Domnului nostru. El a chemat 12 apostoli, egali în demnitate apostolică (episcopat), dar pe unul dintre ei l-a chemat la o slujire deosebită de a celorlalţi. Numai lui i-a schimbat numele avut înainte (i-a dat nume), aşa cum făcuse cu Adam, cu Avraam/Avram, cu Iacob/Isarel. Numai lui i-a spus "pe tine voi întemeia Biserica Mea". Numai pentru el plăteşte impozit templului, prin pescuirea minunată, când îi spune lui Petru să plătească "pentru Mine şi pentru tine". Numai lui îi încredinţează corabia care este Biserica Sa cât timp el lipseşte o vreme, mergând pe munte şi pe el îl ajută, în furtună, când corabia e cât pe ce să se piardă. Lui îi spune pe malul Tiberiadei să pască oile Sale, cheile şi puterea de a lega şi dezlega, pe care le dă tuturor apostolilor, numai lui le dă în chip deosebit şi numai pentru el se roagă, în rugăciunea pentru unitatea Bisericii, numai lui cerându-i "să întărească pe fraţii săi".

Noi credem că Biserica, instituţie ce Îl are pe Cristos în capul unghiului, îl are pe Petru la temelia ei. Episcopii (şi preoţii) sunt stâlpii de susţinere. Iar noi, laicii, asemenea cărămizilor acestui edificiu.

Dincolo de argumentele biblice, mai credem că este necesară comuniunea cu papa, fiindcă Biserica este Armata lui Cristos, este Ecclesia Militans, care are nevoie de un centru unic de comandă. Aşa cum o parohie are mai mulţi preoţi, în principiu egali în preoţia lor, dar numai unul este paroh, aşa cum o eparhie poate avea mai mulţi episcopi, dar unul este capul eparhiei, tot aşa, la nivelul ei universal, Biserica este bine să aibă un cap văzut.

Această "Biserică văzută", această Ecclesia Militans, este oglindă şi antitip al Bisericii Cereşti. Ordinea monarhică de aici, de jos, reflectă şi este în comuniune cu ordinea monarhică de sus. În acest sens îl vedem pe papa ca fiind "vicarul lui Cristos". Pe de altă parte, aşa cum Cristos nu numai că a adoptat condiţia umană, sărăcindu-se cumva prin kenosis, ci s-a smerit făcându-se asemenea sclavilor şi spălând picioarele apostolilor Săi, şi papa este cel care tuturor le slujeşte. El este nu numai "vicarius Filii Dei", ci şi "servus servorum Dei". De aceea, Ioan Paul al II-lea, pe sub hainele albe papale care Îl sugerează pe Cristos în slava Sa taborică, avea haine aspre şi ţinea biciul nu departe, ca să nu uite celălalt titlu, de "sclav al sclavilor lui Dumnezeu".

Scuza dar eu altfel inteleg lucrurile si traesc aici unse sint multi musulmani si la ei este un obicei sau o traditie daca se poate spune asa ca cel mai batrIn sa aba puterea de a decide si ce spune el face tot restul care sint mai tInari ca el tot asa si cu aceasta alegere a Sf. AP. Petru eu cred ca el fiind cel mai In vIrsta pe el la ales MINTUITORU ca sa nu fie Intre ei discutii , Spun qaceasta bazinduma pe cuvintele MINTUITORULUI cae zice; Nu am venit sa tric nici legea nici prooroci ce am venit sa Impilnesc Legea . Si mai cred ca toti oameni care au murit de la Adam pIna la HRISTOS au fost in Iad pentru ca EL a venit in lume find singur capabil si vrednic sa mIntuiasca neamul omenesc de moatrea pacatului si el a fost cel care a sfarmat portile iadului si a scos pe cei drept si ia pus in rai . nu spun ca sint a topate stiutor dar asta Inteleg eu din ce am citit, si prin voia tatalui ceresc amin amin amin ; Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamInt intre oameni buna voire amin