Vorbirea in limbi la penticostali...

[Adriana3]

În prealabil postat de Erethorn

Adriana, am să răspund şi eu la această întrebare, chiar dacă e adresată lui Cătălin.

După părerea mea, minunile sunt destinate de către Dumnezeu celor mai puţin credincioşi dintre noi ("fericiţi cei care au crezut fără să vadă").

Cu cât mai multe minuni, cu atât mai puţină credinţă, şi cu atât mai mare mila lui Dumnezeu.


De multe ori, în rugăciune, am fost pe punctul să cer un semn, o minune, o viziune, şi în ultimul moment mi-am revenit şi am spus: Doamne, te rog ajută-mă să cred fără minuni, pentru că fie că nu sunt vrednic de ele, fie ar însemna să Te pun la încercare, şi nu vreau acest lucru...


Şi totuşi, mie, păcătosului şi puţin credinciosului, Dumnezeu mi-a bătut obrazul de două ori, prin semne evidente care mă fac şi acum să mă înfricoşez, pentru că înseamnă că nu am avut destulă credinţă.

Ori, dacă acceptăm că minunile sunt pentru puţin-credincioşi, rezultă logic că ele trebuie să fie de netăgăduit. Ele sunt ca o palmă după cap, ca un ghiont în coaste, ca un (mă scuzaţi) şut în spate. Dacă simţi o gâdilătură între omoplaţi, te gândeşti ce o fi, poate ţi s-a părut. Dar dacă încasezi un cot între coaste, ştii ce a fost. Când Pavel l-a auzit pe Cristos pe drumul Damascului, n-a mai stat să se întrebe: "oare nu e satana ?". A fost clar, evident, de necontestat.

Eu cred că tocmai datorită acestei calităţi a semnelor lui Dumnezeu de a fi EVIDENTE şi incontestabile, Cristos a spus că singurul păcat de neiertat este păcatul împotriva Duhului Sfânt, adică atribuirea minunilor lui Dumnezeu satanei. Pentru că trebuie să fi de rea credinţă, să refuzi să vezi evidenţa, să "dai cu piciorul în ţepuşă".

Sunt perfect deacord. La aceleasi concluzii ajung si eu mereu.
Sunt de admirat cei care cred fara sa vada, si pacat de cei care vad si tot nu cred.
Dar sper ca la Judecata finala se va milostivi Domnul de toti pentru sangele varsat pentru fiecare dintre noi. Sper mereu ca ne intalnim cu totii in Rai :)