Inchizitia

[mihailt]

Dumnezeu Iisus Hristos a luat biciul pentru a izgoni boii si oile care erau tinute de negustori la intrarea templului,nefolosindu-se de puterea sa dumnezeiasca ci izgonindu-le ca om:
"14.Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani.
15.Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele."
Asa se alunga boii/vacile si oile de undeva,cu biciul.
De unde si pana unde se interpreteaza ca Dumnezeu Iisus Hristos i-a lovit pe acei oameni cu biciul?

Mi se pare ciudat cum in Romania la ora actuala se face reclama inselatilor de draci cu inchizitia,cand aci au fost primiti cei prigoniti pe motiv de credinta in Rusia,adica rascolnicii (crestini ortodocsi de rit vechi).
Bine asta se intampla acum doua sute - trei sute de ani,intre timp e ciudat ce se intampla cu unii romani (mai corect le-am zice daci) de pe aceste meleaguri,cum in istoria neamului dac nu se mai pomenise sa mergi la razboi cu vecinii,sa le iei din pamantul lor,dar acum vreo 80-90 de ani pe unii i-au inselat dracii de au luat Cadrilaterul Bulgariei.

[Savonarola]

În prealabil postat de Jane Says

Auliooo, deci cum, ca zic ca n-am citit / inteles bine
Inchizitia a fost de bine? ....
si-L imagineaza cineva pe Hristos facand procese si torturand si arzand pe rug in numele dreptei credinte?

Din punctul lor de vedere, Inchiziţia a fost de bine. Ei nu au făcut decât să pună în aplicare Evanghelia lui Iisus Hristos: "Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n'au vrut ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea!" (Luca 19:27)

[AlinB]

În prealabil postat de Savonarola

Din punctul lor de vedere, Inchiziţia a fost de bine. Ei nu au făcut decât să pună în aplicare Evanghelia lui Iisus Hristos: "Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n'au vrut ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea!" (Luca 19:27)

Da-i unui sadic Biblia, si o va citi ca un sadic, da-o unui sfant si ti-o va explica ca un sfant..

[Savonarola]

În prealabil postat de Scotianul

,,Un proces inchizitorial nu se rezuma doar la tortura si la executie prin ardere pe rug – pedeapsa clasica pentru erezie.

Primul pas il constituia citirea unui edict in piata publica a oraselor sau satelor in care aveau loc anchetele. Prin acesta erau somati toti cei care practicau pe ascuns iudaismul sa isi recunoasca pacatul in decurs de 40 de zile si sa „se impace cu Domnul”. Cei care marturiseau in acest interval de timp erau absolviti de pacate. In acelasi timp, in secret aveau loc audierile martorilor sau studierea amanuntita a caselor si a oamenilor pentru a depista pe acei reo – criminali. In cazul in care depozitiile erau facute de doi martori, persoana acuzata era adusa in fata unui tribunal. Era nevoie de minim cinci martori pentru ca ereticul sa fie arestat pe loc, iar in cazul in care inchizitorul insusi remarca ceva ciudat, invinuitul era aruncat in temnita dupa bunul plac al preotului.


La trei zile dupa arest, acuzatul primea o vizita din partea unui prelat care ii cerea acestuia sa isi recunoasca pacatul. Daca acesta nega, avea dreptul la alte doua intrevederi la un interval de 10 zile. Era suficient sa recunoasca pentru a fi iertat. In caz contrar urma interogatoriul.

Interrogatorio, asa cum era numit, era de fapt o veritabila ancheta politieneasca dublata de o judecata sumara. Acuzatul avea dreptul la un avocat, iar daca nu isi permitea unul primea un sfatuitor din partea si pe cheltuiala bisericii. Acelasi acuzat era silit sa enumere lista dusmanilor sai personali, sau a persoanelor pe care le banuia ca ar putea depune marturie mincinoasa impotriva sa, incercandu-se astfel evitarea martorilor care ar fi influentat negativ procesul. In acelasi timp, autoritatile inchizitoriale strangeau probe impotriva victimei. Nu exista prezumtia de nevinovatie, iar arestatul era considerat vinovat pana la proba contrarie. Torquemada insusi mentionase in manualul sau de investigare a ereticilor ca tortura putea fi folosita doar in cazul in care probele impuneau acest lucru. Totul suna ca un proces bine elaborat din zilele noastre, cu evidente mici diferente date de conceptiile vremii. Daca ne gandim insa ca simplul fapt de a uita sa aprinzi focul in casa sambata, sau de a te imbraca elegant in aceasta zi, erau probe forte ale unui astfel de caz, rabdarea inchizitorilor nu ne apare decat ca o masca a realelor lor intentii.

Primul pas al torturii era schingiurea cu apa. Daca acuzatul nu isi recunostea pacatele, urma pasul al doilea, acela in care victima, intinsa pe o banca speciala, era legata cu funii de incheieturi si intinsa pana in punctul in care articulatiile era gata sa se dizloce. O nerecunoastere a vinei ducea implicit la pasul trei, acela in care invinuitul era ridicat pe un esafod si intins cu aceleasi funii in pozitie verticala. Tortura se finaliza cu ruperea articulatiilor. Daca nici dupa acest pas victima nu admitea veridicitatea acuzelor, nu ramanea decat executia Stiind aceasta finalitate, multi dintre cei torturati acceptau sa recunoasca o vina care, chiar daca nu exista, i-ar fi scapat de la moarte. Torquemada era insa vigilent si ceruse ca acuzatii sa fie legati la gura, astfel incat sa nu poata rosti niciun cuvant. Doar era evident ca pacatosii urmareau sa scape basma curata. In acest timp insa, acuzatorul continua sa ceara confesiunea salvatoare. Chiar daca era interzis ca victimele sa fie ucise in timpul torturilor, se intampla adeseori ca bietii nefericiti sa isi dea duhul pe mesele inchizitorilor. Atunci, procesul continua cu executia rituala, iar pe rug era asezat cadavrul victimei. Nimeni nu scapa de autoritatea Inchizitiei.

Asa zisilor eretici li se mai acorda o ultima „sansa” pe rug. Acestia puteau sa isi retracteze credinta si sa sarute crucea intinsa de un oficial al autoritatilor locale. Trebuie spus ca preotii, desi dadeau verdictul pedepsei capitale, nu participau la executii. O astfel de „confesiune” atragea mila calailor, iar victima era sugrumata inainte de a fi arsa. Daca invinuitul doar isi retracta credinta dar refuza sa sarute crucea, el era ars cu lemne uscate care sa permita un foc rapid si puternic. Chinurile ar fi durat mai putin. Refuzul de a face ambele lucruri impunea arderea pe un rug format din lemne verzi pentru ca supliciul sa fie cat mai indelungat, iar condamnatii erau obligati sa poarte palarii speciale, asa numitele sambenito, pe care erau desenate flacari, demoni si serpi. Era imaginea iadului care ii astepta cu bratele deschise"

Scoţianule, ce aspru erai odată, ce vremuri. Parcă te-ai mai cuminţit.

[Savonarola]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Simple aiureli şi scorneli ale propagandei comuniste sau ortodoxe, lansate după cum se vede de persoane ignorante în materie de organigramă eclezială. Domeniul de competenţă al Inchiziţiei erau creştinii. NIMENI nu a fost convertit cu forţa sau convertit cu blândeţe de Inchiziţie, fiindcă niciodată departamentul "Sfântul Oficiu pentru Doctrina Credinţei" (sau "Inchiziţia") nu s-a ocupat şi nu se ocupă nici azi de convertirea necreştinilor, ci de crimele religioase precum ereziile, care prin definiţie sunt ale creştinilor. De convertiri se ocupă "Propaganda Fide" şi alte segmente ale Bisericii.

Prezentaţi o singură dovadă că Inchiziţia a forţat pe cineva să se convertească la creştinism. Nu vă obosiţi prea mult să căutaţi, nu există aşa ceva.

Aceasta este dovadă a acelei mentalităţi absurde ale acestei instituţii. Şi tot o dovadă a mentalităţii tiraniei catolice.

Nu cineva trebuie să demonstreze asemenea absurdităţi, ci papistaşii trebuie să demonstreze, ceea ce e evident că nu au cum, că acei oameni chiar fuseseră convertiţi la credinţă. Faptul că fuseseră băgaţi cu forţa în baptisterii şi botezaţi nu înseamnă cu nici un chip că acei inşi fuseseră convertiţi.

[Savonarola]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Care genocid a făcut Inchiziţia, domnule ? Aveţi proprietatea termenilor, sau sunteţi doar înecat de ură şi de subiectivism iraţional ?

Şi da, aş fi de acord ca cineva care se pretinde catolic să fie ars pe rug, dacă erezia este dovedită. Erezia este o crimă mai gravă decât omorul. Dacă acceptăm pedeapsa cu moartea pentru omor, atunci este absolut logic să o acceptăm, cu atât mai mult, pentru erezie.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru vrăji: motivul pentru care azi refuzăm incriminarea lor este, de fapt, necredinţa noastră. Dacă am crede cu adevărat, dacă am crede că exisă oameni care, făcând pact cu diavolul, sunt capabili să nenorocească sute de vieţi (ca să nu mai vorbim de ofensa adusă lui Cristos), atunci executarea lor ne-ar apărea ca lucrul cel mai logic şi mai necesar. Dar noi, de fapt, nu mai credem în puterile diabolice, aşa cum nu mai credem în cele cereşti.

Cred că de fapt aici nu mai avem de a face cu credinţa, ci cu fanatismul catolic şi cu propagandă fanatică. Pentru astfel de lucruri nu există justificări biblice. Ba dimpotrivă există multe justificări biblice tocmai împotriva acestor atitudini fanatice catolice. Pe lângă sfatul de a ne feri de proorocii mincinoşi, nu de a-i arde pe ruguri, pe lângă porunca de a ne îndepărta de eretici, după ce se vede că nu retractează şi nu acceptă adevărul, există şi în evanghelii Pilda neghinei precum şi explicarea de către Iisus a acestei pilde, relatări care justifică exact opusul poziţiilor propagandistice fanatice catolice. A se vedea: Matei 13:24-30 şi Matei 13:36-43. Fragmentele sunt prin sine dovezi ale fanatismului acestor fanatici catolici, abătuţi de la Biblie şi de la cuvântul lui Iisus Hristos.

[Savonarola]

"Şi când s-au împlinit zilele înălţării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El se îndrepta spre Ierusalim. Şi văzând aceasta, ucenicii Iacov şi Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut şi Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Şi s-au dus în alt sat." (Luca 9:51-56)

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mai întâi, pasajul evanghelic citat nu are nici cea mai mică legătură cu Inchiziţia. Pe urmă, când a pedepsit Inchiziţia cu pedepse materiale ? Puteţi cita un singur exemplu ? Aţi înţeles, ori nu aţi înţeles că Sfântul Oficiu s-a limitat mereu la atribuţiile sale, şi anume de a da verdicte în termeni de "vinovat" sau "nevinovat" în materia în care avea competenţă şi nu a administrat nici o pedeapsă, aceasta fiind apanajul autorităţii laice ?

Tocmai aici este problema pe care interlocutorii dumneavoastră nu au sesizat-o, şi asta pentru că nici ei nu ştiau probabil toate lucrurile pe care le subînţelegeţi ca fiind adevărate, şi pentru că nici dumneavoastră nu le rosteaţi totdeauna foarte explicit.

Ceea ce interlocutorii nu ştiau este că doctrina catolică este aceea că, de fapt, şi puterea lumească, seculară, este tot în mâna Bisericii, şi mai explicit în mâna Papei, doar că ea este pusă în aplicare de către diverse persoane şi instituţii (regi şi soldaţi) pentru Biserică şi după voia şi toleranţa (sau admisiunea) preotului (a se înţelege a Papei). Asta înseamnă că de fapt autorităţile laice la care faceţi referire nu îşi exercită puterea lor, ci acţionează doar sub mandatul de putere pe care l-ar fi primit de la Biserică, şi mai exact de la Papa. Astfel se poate înţelege că acele condamnări la moarte sau alte pedepse (închisoarea, confiscarea averilor, piedicile puse la promovarea sau avansarea pe plan socio-economic, alte pedepse) se făceau cu voia şi admisiunea (sau toleranţa) Bisericii Romei, şi mai epxlicit a şefului acesteia, Papa. De vreme ce autorităţile laice nu îşi exercitau propria lor putere, ci puterea Bisericii (mai exact a Papei de la Roma) pentru Biserică, putere care le era delegată de Biserică şi de papa, dar nu era de fapt a lor, atunci este logic limpede şi clar că acele procese, torturi, hărţuieli, pedepse, stigmatizări s-au făcut sub puterea Bisericii Romei şi a Papalităţii, şi că, deşi erau puse în aplicare de alţii, adevărata sursă de putere a punerii lor în aplicare nu rezida la ei ci la Biserica Romei şi la Papalitatea Romană. Astfel este logic, evident, că Biserica Romei şi Papalitatea Romană sunt direct responsabile, conform doctrinei catolice, pentru acele torturi şi pedepse şi că prin puterea lor, aplicată de acei cărora le-a fost delegată, s-au făcut aceste lucruri. Ori acestea contrazic în mod flagrant tocmai cele spuse mai sus în evanghelie, precum şi alte pasaje ale evangheliei. Ba mai mult, toată această doctrină catolică nu are fundamente în revelaţia divină. Dacă unii cred că are şi lucrurile se justifică, atunci sunt invitaţi să aducă justificările.