Despre viclenia sectantilor

[Mihailc]

În prealabil postat de grasu77

Acum, daca te-ai racorit, poti sa ne spui care este treaba cu interzicerea dospelii pe perioada Pastelui (perioada in care a fost instituita si Sfanta Impartasanie, in NT)? Ce avea Dumnezeu cu painea dospita?

P.S. Mai este valabil raspunsul cu "visul, mintea copiilor, caloriile, colesterolul"?

1.Sancho Vaşinec Panza, stai calm şi nu te îngrijora de temperatura din preajma mea. Ca să mai înveţi şi tu ceva folositor astăzi .

2. Visul, mintea copiilor, caloriile şi colesterolul erau valabile pentru cavalerul tău Don Trice Quijote. Dar tu cum nu ai nicio legătură cu el, te-ai trezit apârându-l somnabulic, de parcă nu ştie tot forumul ce scoate din el când îi umblă dracul cu deştele pe tastatură. Ieşirile tale de scutier credincios sunt admirabile până la un punct, cu condiţia să nu mai fie însoţite de justificări mincinoase cum că nu vă ştiţi, nu vorbiţi între voi etc. etc. etc.

3. Azimele au fost folosite în riturile specific iudaice, iar după Cinzecime Biserica a preluat şi dezvoltat teologia Sfintelor Taine, de-a lungul a numeroase secole. Tot Biserica a respins la primul sinod apostolic intenţiile protoadventiste de impunere a religiozităţii de tip iudaic. Răspunsul Bisericii a fost limpede (vezi Fa 15; 1-29), adică de respingere a acestor tendinţe.

Ia citeşte puţin cu ce aseamănă chiar Domnul aluatul dospit, cu însăţi Împărăţia! "Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată." (Matei 13;33).

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Mihailc

Ieşirile tale de scutier credincios sunt admirabile până la un punct, cu condiţia să nu mai fie însoţite de justificări mincinoase cum că nu vă ştiţi, nu vorbiţi între voi etc. etc. etc.

Urât din partea ta că pui la îndoială mărturia deja a două persoane. Ce s-a întâmplat cu tine Mihailc? Te ştiam cu totul altfel până azi... Îmi pare rău...

[Adriana3]

În prealabil postat de Mihailc

1.Sancho Vaşinec Panza, stai calm şi nu te îngrijora de temperatura din preajma mea. Ca să mai înveţi şi tu ceva folositor astăzi .

2. Visul, mintea copiilor, caloriile şi colesterolul erau valabile pentru cavalerul tău Don Trice Quijote. Dar tu cum nu ai nicio legătură cu el, te-ai trezit apârându-l somnabulic, de parcă nu ştie tot forumul ce scoate din el când îi umblă dracul cu deştele pe tastatură. Ieşirile tale de scutier credincios sunt admirabile până la un punct, cu condiţia să nu mai fie însoţite de justificări mincinoase cum că nu vă ştiţi, nu vorbiţi între voi etc. etc. etc.

3. Azimele au fost folosite în riturile specific iudaice, iar după Cinzecime Biserica a preluat şi dezvoltat teologia Sfintelor Taine, de-a lungul a numeroase secole. Tot Biserica a respins la primul sinod apostolic intenţiile protoadventiste de impunere a religiozităţii de tip iudaic. Răspunsul Bisericii a fost limpede (vezi Fa 15; 1-29), adică de respingere a acestor tendinţe.

Ia citeşte puţin cu ce aseamănă chiar Domnul aluatul dospit, cu însăţi Împărăţia! "Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată." (Matei 13;33).

Foarte interesant ultimul pasaj amintit pentru ca, aluatul fiind Imparatia, cine este femeia?...

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Adriana3

Foarte interesant ultimul pasaj amintit pentru ca, aluatul fiind Imparatia, cine este femeia?...

M-am întrebat şi eu adesea, dar am ajuns la concluzia că nu putem judeca parabolele Domnului făcând totdeauna conexiuni între ele. Metaforele sunt valabile în general în contextul în care a fost rostită parabola.
Legătura prostească între pâinea dospită (ca simbol al păcatului de care trebuiau să se ferească evreii de Paşte) şi aluatul din parabola Matei 13,33 (ca simbol al Împărăţiei lui Dumnezeu) a fost făcută în disperare de cauză de către preopinenţii mei, iar eu le înţeleg furia. Nu le înţeleg însă mulţimea vorbelor de ocară aşternute pe un forum creştin... Mare păcat că s-a ajuns aci şi-mi pare rău că eu am fost "catalizatorul" unor asemenea reacţii nedorite...

În parabola aceasta, Împărăţia Cerului este reprezentată într-adevăr de aluat. Aşa cum parabola cu sămânţa de muştar (Mat. 13,31) reprezintă creşterea extensivă a Împărăţiei, adică la număr, tot aşa parabola aluatului reprezintă creşterea intensivă, calitativă a membrilor individuali ai Împărăţiei. Din punct de vedere omenesc ţăranii şi pescarii inculţi, care la data aceea constituiau practic singurii urmaşi ai umilului Galileean, ar fi putut să pară cât se poate de nepromiţători. Dar privitorul critic făcea calculul fără să ţină seama de puterea transformatoare şi înălţătoare a Evangheliei.
După cum aluatul străbate fiecare parte a frământăturii în care este aşezat, tot aşa învăţăturile lui Hristos urmau să pătrundă viaţa acelora care le primeau şi erau dispuşi să fie transformaţi de ele.

În vremurile Vechiului Testament, aluatul era un simbol al răului, cum am mai spus. Înainte de serviciul Paştelui, fiecare urmă de aluat trebuia să fie îndepărtată din casele oamenilor ca preînchipuind păcatul (Levitic 23,6). Hristos Însuşi Se referea la aluat în înţelesul acesta, vorbind de „aluatul Fariseilor şi al Saducheilor” (Matei 16,6.12; 1 Corinteni 5,6-8). Dar aluatul din Mat.13,33 nu poate simboliza păcatul în parabola rostită cu ocazia aceasta, deoarece cu timpul „s-a dospit toată plămădeala” şi Hristos cu siguranţă nu voia să spună că Împărăţia Sa va ajunge să fie cu totul pătrunsă de rău. „Pâinea” ar fi fost prăpădită.

În plus, este un raţionament greşit a gândi că acelaşi simbol trebuie totdeauna să se refere la acelaşi lucru. De pildă, atât Satana (1 Petru 5,8), cât şi Hristos (Apocalipsa 5,5) sunt pomeniţi sub simbolul unul leu. La fel, simbolul şarpelul atribuit atât diavolului, cât şi lui Hristos (Apoc.12,9; Ioan 3,14).

Acelaşi raţionament greşit îl putem aplica şi în cazul femeii din parabolă. După umila mea părere, niciun înţeles nu trebuie să fie alăturat la identitatea ei. Prezenţa ei este întâmplătoare, fiind indusă numai ca să completeze tabloul parabolei. O conexiune prostească (să-mi fie iertată expresia, dar aşa ar părea conexiunea) s-ar putea face între "Născătoarea de Dumnezeu" şi "Sfânta Treime" respectiv femeia şi cele trei măsuri de făină. Sper să nu-i treacă cuiva prin minte aşa ceva!

[Adriana3]

În prealabil postat de osutafaraunu

M-am întrebat şi eu adesea, dar am ajuns la concluzia că nu putem judeca parabolele Domnului făcând totdeauna conexiuni între ele. Metaforele sunt valabile în general în contextul în care a fost rostită parabola.
Legătura prostească între pâinea dospită (ca simbol al păcatului de care trebuiau să se ferească evreii de Paşte) şi aluatul din parabola Matei 13,33 (ca simbol al Împărăţiei lui Dumnezeu) a fost făcută în disperare de cauză de către preopinenţii mei, iar eu le înţeleg furia. Nu le înţeleg însă mulţimea vorbelor de ocară aşternute pe un forum creştin... Mare păcat că s-a ajuns aci şi-mi pare rău că eu am fost "catalizatorul" unor asemenea reacţii nedorite...

În parabola aceasta, Împărăţia Cerului este reprezentată într-adevăr de aluat. Aşa cum parabola cu sămânţa de muştar (Mat. 13,31) reprezintă creşterea extensivă a Împărăţiei, adică la număr, tot aşa parabola aluatului reprezintă creşterea intensivă, calitativă a membrilor individuali ai Împărăţiei. Din punct de vedere omenesc ţăranii şi pescarii inculţi, care la data aceea constituiau practic singurii urmaşi ai umilului Galileean, ar fi putut să pară cât se poate de nepromiţători. Dar privitorul critic făcea calculul fără să ţină seama de puterea transformatoare şi înălţătoare a Evangheliei.
După cum aluatul străbate fiecare parte a frământăturii în care este aşezat, tot aşa învăţăturile lui Hristos urmau să pătrundă viaţa acelora care le primeau şi erau dispuşi să fie transformaţi de ele.

În vremurile Vechiului Testament, aluatul era un simbol al răului, cum am mai spus. Înainte de serviciul Paştelui, fiecare urmă de aluat trebuia să fie îndepărtată din casele oamenilor ca preînchipuind păcatul (Levitic 23,6). Hristos Însuşi Se referea la aluat în înţelesul acesta, vorbind de „aluatul Fariseilor şi al Saducheilor” (Matei 16,6.12; 1 Corinteni 5,6-8). Dar aluatul din Mat.13,33 nu poate simboliza păcatul în parabola rostită cu ocazia aceasta, deoarece cu timpul „s-a dospit toată plămădeala” şi Hristos cu siguranţă nu voia să spună că Împărăţia Sa va ajunge să fie cu totul pătrunsă de rău. „Pâinea” ar fi fost prăpădită.

În plus, este un raţionament greşit a gândi că acelaşi simbol trebuie totdeauna să se refere la acelaşi lucru. De pildă, atât Satana (1 Petru 5,8), cât şi Hristos (Apocalipsa 5,5) sunt pomeniţi sub simbolul unul leu. La fel, simbolul şarpelul atribuit atât diavolului, cât şi lui Hristos (Apoc.12,9; Ioan 3,14).

Acelaşi raţionament greşit îl putem aplica şi în cazul femeii din parabolă. După umila mea părere, niciun înţeles nu trebuie să fie alăturat la identitatea ei. Prezenţa ei este întâmplătoare, fiind indusă numai ca să completeze tabloul parabolei. O conexiune prostească (să-mi fie iertată expresia, dar aşa ar părea conexiunea) s-ar putea face între "Născătoarea de Dumnezeu" şi "Sfânta Treime" respectiv femeia şi cele trei măsuri de făină. Sper să nu-i treacă cuiva prin minte aşa ceva!

Intrebarea am pus-o pentru ca parabola mi-a amintit de ceva citit in urma cu multi ani si la care, pe vremea aceea, nu dadusem prea mare atentie: este una din rarele parabole in care Dumnezeu este reprezentat printr-o femeie.

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Adriana3

Intrebarea am pus-o pentru ca parabola mi-a amintit de ceva citit in urma cu multi ani si la care, pe vremea aceea, nu dadusem prea mare atentie: este una din rarele parabole in care Dumnezeu este reprezentat printr-o femeie.

În Scriptură, femeia de obicei simbolizează Biserica şi aşa cum am mai afirmat, eu nu cred că în această parabolă prezenţa femeii are o relevanţă vis a vis de subiectul acesteia. Dar posibil să existe totuşi o explicaţie şi nu o văd eu...

[Adriana3]

În prealabil postat de osutafaraunu

În Scriptură, femeia de obicei simbolizează Biserica şi aşa cum am mai afirmat, eu nu cred că în această parabolă prezenţa femeii are o relevanţă vis a vis de subiectul acesteia. Dar posibil să existe totuşi o explicaţie şi nu o văd eu...

Daca femeia este Biserica, aluatul ce mai este?
Daca in loc de o femeie ar fi scris un barbat, nu v-ati fi gandit automat la Dumnezeu in aceasta parabola?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de Adriana3

Daca in loc de o femeie ar fi scris un barbat, nu v-ati fi gandit automat la Dumnezeu in aceasta parabola?

Foarte posibil Dar pentru că scrie "femeia", intră în logica lucrurilor. În Orientul Antic doar femeile măcinau şi făceau pâinea.

[NeInocentiu]

Poate pare ciudata intrebarea, dar Dumnezeu are sex (adica chiar este barbat) ? Credeam ca sexele exista pentru reproducere.

[Mihailc]

În prealabil postat de osutafaraunu

Legătura prostească între pâinea dospită (ca simbol al păcatului de care trebuiau să se ferească evreii de Paşte) şi aluatul din parabola Matei 13,33 (ca simbol al Împărăţiei lui Dumnezeu) a fost făcută în disperare de cauză de către preopinenţii mei, iar eu le înţeleg furia. Nu le înţeleg însă mulţimea vorbelor de ocară aşternute pe un forum creştin... Mare păcat că s-a ajuns aci şi-mi pare rău că eu am fost "catalizatorul" unor asemenea reacţii nedorite...

În parabola aceasta, Împărăţia Cerului este reprezentată într-adevăr de aluat. Aşa cum parabola cu sămânţa de muştar (Mat. 13,31) reprezintă creşterea extensivă a Împărăţiei, adică la număr, tot aşa parabola aluatului reprezintă creşterea intensivă, calitativă a membrilor individuali ai Împărăţiei. Din punct de vedere omenesc ţăranii şi pescarii inculţi, care la data aceea constituiau practic singurii urmaşi ai umilului Galileean, ar fi putut să pară cât se poate de nepromiţători. Dar privitorul critic făcea calculul fără să ţină seama de puterea transformatoare şi înălţătoare a Evangheliei.
După cum aluatul străbate fiecare parte a frământăturii în care este aşezat, tot aşa învăţăturile lui Hristos urmau să pătrundă viaţa acelora care le primeau şi erau dispuşi să fie transformaţi de ele.

În vremurile Vechiului Testament, aluatul era un simbol al răului, cum am mai spus. Înainte de serviciul Paştelui, fiecare urmă de aluat trebuia să fie îndepărtată din casele oamenilor ca preînchipuind păcatul (Levitic 23,6). Hristos Însuşi Se referea la aluat în înţelesul acesta, vorbind de „aluatul Fariseilor şi al Saducheilor” (Matei 16,6.12; 1 Corinteni 5,6-8). Dar aluatul din Mat.13,33 nu poate simboliza păcatul în parabola rostită cu ocazia aceasta, deoarece cu timpul „s-a dospit toată plămădeala” şi Hristos cu siguranţă nu voia să spună că Împărăţia Sa va ajunge să fie cu totul pătrunsă de rău. „Pâinea” ar fi fost prăpădită.

În plus, este un raţionament greşit a gândi că acelaşi simbol trebuie totdeauna să se refere la acelaşi lucru. De pildă, atât Satana (1 Petru 5,8), cât şi Hristos (Apocalipsa 5,5) sunt pomeniţi sub simbolul unul leu. La fel, simbolul şarpelul atribuit atât diavolului, cât şi lui Hristos (Apoc.12,9; Ioan 3,14).

Acelaşi raţionament greşit îl putem aplica şi în cazul femeii din parabolă. După umila mea părere, niciun înţeles nu trebuie să fie alăturat la identitatea ei. Prezenţa ei este întâmplătoare, fiind indusă numai ca să completeze tabloul parabolei. O conexiune prostească (să-mi fie iertată expresia, dar aşa ar părea conexiunea) s-ar putea face între "Născătoarea de Dumnezeu" şi "Sfânta Treime" respectiv femeia şi cele trei măsuri de făină. Sper să nu-i treacă cuiva prin minte aşa ceva!

Mi-am propus să nu mai pierd vremea cu voi (adeventiştii) dar mostra de habarnism teologic de mai sus mă obligă la o reacţie minimă.
Aşa-zisa "folosire prostească" de fapt v-a dat lovitura de graţie teoriei voastre oligofrene despre simbolul aluatului dospit şi valabilitatea lui în creştinism. Ţi-am arătat că însuşi Domnul nu ezită să asemene Împărăţia cu dospeala aluatului, prin urmare folosind clar simbolul în sens pozitiv.
Repet, n-a asemănat un lucru oarecare cu aluatul dospit, ci Împărăţia!
Dar voi nu suportaţi să pierdeţi, orgoliul vostru e prea umflat, fanatismul tipic sectar se foloseşte de orice sofism, falsificare, politeţe mincinoasă şi făţarnică, pentru a vă apăra fie şi cenuşa învăţăturii asociaţiei AZ7.