Importanta RUGACIUNII

[cristiboss56]

În prealabil postat de EmaSimona

Rugăciunea este sărbătoare, îmi place cum ai spus-o, Cristian. Adaug că Liturghia este cea mai mare sărbătoare a creștinului.

Asa este , Ema draga , pentru ca slujba Sfintei Liturghii rememoreaza in mod simbolic viata Mantuitorului si reactualizeaza in chip tainic jertfa de pe cruce. Asa cum ne spun si Sfintii Parinti , Dumnezeiasca Liturghie e partea cea mai de capetenie a cultului crestin . Ceea ce este capul pentru intreg corpul omenesc ; Altarul pentru intregul edificiu Bisericesc ; radacina pentru corpul copacilor si plantelor , etc .
" O singura masa ne sta tuturor inainte ; un singur Tata ne-a nascut ; cu toti am iesit din acelasi pantece ; aceasi bautura ni s-a dat tuturora ; dar , mai bine spus ,nu numai aceasi bautura , ci ni s-a dat sa bem si dintr-un singur potir . Ca Tatal , vrand sa ne faca sa ne iubim unii pe altii , a mestesugit si aceea ca sa bem toti dintr-un singur potir , semn de foarte puternica dragoste a unora cu altii ", spune atat de frumos Sfantul Ioan Gura de Aur in Omilii la Matei , omilia XXXII , VII , in PSB , vol.23 , p. 403 .

[cristiboss56]

Un pasaj dintr- o carte : "Raiul Rugaciunii " - Parintele Ioan C. Tesu :

" Rugaciunea este inseparabila de sufletul crestin si ii este acestuia indispensabila ca si viata insasi, intrucat “o viata fara rugaciune este o viata care ignora una din dimensiunile existentiale ale existentei. Este o viata plata, fara profunzime, o viata cu 2 dimensiuni: numai spatiul si timpul. Este o viata care este satisfacuta vizibil, de aproapele nostru fizic, insa, de aproapele nostru in care nu descoperim imensitatea si maretia destinului sau. Valoarea rugaciunii consta in a descoperi, a afirma si a trai faptul ca totul are o dimensiune de vesnicie, o dimensiune de imensitate”( Mitropolitul Antonie Bloom, Rugaciunea si viata) “Dintre toate apropierile de Dumnezeu, rugaciunea este cea mai buna si nu in ultima instanta este singurul mijloc autentic in acest scop. In actul rugaciunii, mintea omeneasca isi gaseste expresia ei cea mai nobila. Starea mentala a unui om de stiinta angajat in cercetare, a artistului ce creeaza opere de arta, a ganditorului cufundat in filosofie nu poate fi comparata cu cea a omului de rugaciune ajuns in fata cu Dumnezeul Cel Viu. Orice gen de activitate mintala cere mai putina incordare decat rugaciunea. Putem fi in stare sa lucram 10-12 ore, dar sunt suficiente numai cateva clipe de rugaciune si, iata, suntem deja epuizati. Rugaciunea poate implini toate lucrurile. Chiar daca suntem lipsiti de daruri naturale, oricare dintre noi poate sa obtina si obtine prin rugaciune daruri suprafiresti”(Arhim. Sofronie)
Evagrie Monahul, considera acest “mestesug duhovnicesc” a fi cea mai inalta lucrare a mintii, folosirea acesteia la modul culminant si propiu. Nici unul dintre actele omenesti de slujire a lumii si umanitatii, fie ele oricat de inalte, nu depasesc, in plan spiritual, valoarea rugaciunii. O rugaciune sincera si smerita, pornita dintr-o inima curata si “franta”, le depaseste pe toate acestea.
In stare de rugaciune, omul isi decopera vocatia sa initiala, pe care a tagaduit-o prin actul caderii in pacat, aceea de “cununa” si “rege” al creatiei. Prin rugaciune el se arata a fi fost creat dupa chipul Creatorului si prin rugaciune se descopera a fi neobosit pelerin prin lumea aceasta si prin valurile atat de tulburi si tulburatoare ale maririi acestei vieti, un strain lumii si un calator in cautarea asemanriii cu Parintele sau.Acelasi scriitor duhovnicesc-EVAGRIE- da o frumoasa definitie teologiei si teologului, considerand-o pe cea dintai rugaciunea adevarata, iar pe teolog un rugator prin excelenta “Daca esi un teolog, roaga-te cu adevarat; si daca te rogi cu adevarat, esti teolog. “
Teologia asadar, nu este o vorbire despre Dumnezeu… teologia este rugaciune, adica este vorbirea cu El, cu Parintele nostru Cel ceresc, este convorbire cu Tatal nostru din ceruri.
Fiind cea mai inalta lucrare a mintii, ea este insa si cea mai incercata, rezistenta si cresterea noastra duhovniceasca fiind o expresie a curatiei noastre morale si a urcusului duhovnicesc.
Si din acest punct de vedere, s-ar parea ca ispita e cea mai mare in legatura cu lucrarea bineplacuta lui Dumnezeu a rugaciunii o constituie, in lumea contemporana, ignorarea ei, absenta acesteia.
Avand la indemana surogate de viata, omul zilelor noastre se complace adeseori in gustarea si infruptarea din acestea, nemaicunoscand adevaratele si inaltele ei forme- cele spirituale. El se roaga putin si de circumstanata, doar atunci cand experientile vietii, prin puterea lor de presiune, il sensibilizeaza si il fac sa ceara mai cald si cu mai multa insistenta ajutorul lui Dumnezeu.
Cei mai multi dintre semenii nostri se roaga putin si la nevoie si de aceea rugaciunea lor nu are putrerea de a muta muntii. Multi dintre noi nu stim cum sa ne rugam, cand o facem, pentru ce sa o facem si ce sa cerem. Asteptam un raspuns mecanic dar miraculos, la o strigare adeseori disperata, dar facuta si mai mecanic, fara o implicare deplina a fiintei noastre, fara a discerne totdeauna valoarea duhovniceasca a celor cerute. Fiind lipsiti de o disciplina sau de un program duhovnicesc foarte clar, de aceea nici raspunsul nu este totdeauna cel strigat.
Multi dintre noi chiar si in putinile si scurtele momente cand ne rugam, nustim sa cerem ce este de folos spre cresterea noastra duhovniceasca, fie ca este vorba de cereri materiale sau spirituale; nu stim cum sa cerem- cu credinta tare si cu viata curata, iar cand am primit ajutorul dumnezeiesc, uitam asemenea celor noua leprosi, sa fim recunoscatori pentru cele primite si risipim acesti talanti, aceste, daruri, pe care cu dragoste ni le-a oferit Daruitorul.
Cand nu obtinem cele sperate, nu vedem aceasta ca un efect datorat unor cauze personale legate de nevrednicia noastra, nici nu incercam sa ne dam seama de ipitele si caderile de care ne-a ferit Dumnezeu, privandu-ne de bunurile cerute, ci ne revoltam impotriva Lui, Il consideram surd fata de problemele noastre atat de presante sau chiar Il negam.
Daca nu ne aude si nu ne implineste cererile asa cum dorim noi, consideram ca nu ne iubeste sau nici macar nu este.
Toate aceste realitati si situatii confirma lipsa de preocupare fata de cele duhovnicesti si mantuitoare a multora dintre noi, insensibilitatea si indiferenta noastra duhovniceasca; necunoasterea rugaciunii, uitarea si ignorarea acestei lucrari aducatoare de fericire vesnica.
Lucrarea rugaciunii este intr-adevar una dificila si putini sunt cei care au dobandit-o in mod desavarsit. Ea are mai multe etape, care pot fi reduse la doua:
1.- rugaciunea celui abia incepator in viata duhovniceasca,
2.-rugaciunea celui ce s-a izbavit de aceasta apatie spirituala si ajutat de harul dumnezeiesc tinde spre culmile senine ale vietuirii crestine
Ce-I incepatori in aceasta arta mantuitoare simt mai ales efortul si osteneala, dorinta si nevointa, ispita si slabiciunea firii omenesti. Daca nu au vointa ferma, se multrumesc si isi cauta odihna in cele ale lumii acesteia, ispititoare si amagitoare.
Daca insa staruie in lucraraea ei, pe masura ce rugaciunea se inmulteste si se interiorizeaza, pe masura curatirii si desavarsirii ei, contemplativul simte nevoia fiintala de dialog cu Dumnezeu, intelege cuvintele Sfintilor Parinti potrivit carora rugaciunea este hrana si respiratia sufletului, mult mai necesara decat aerul pe care il respiram. Acesta se nevoeste sa inmulteasca si s-a inalte neincetat rugaciunea sa. Simte ca o zi in care nu a “imbunatatit” canonul de rugaciune, catusi de putin, este o zi cu adevarat pierdurta pentru suflet, pentru mantuire pentru Dumnezeu.
Aceasta “sete duhovniceasca” si crestere in acest fel frumos de viata nu intarzie sa arate roade minunate, culminand, la persoanele alese, cu roade ale harului ce sunt darurile duhovnicesti deosebite: al intelepciunii, al intelegerii, al sfatului, al puterii, al cunostintei, al bunei credinte si al temerii de Dumnezeu, darul rugaciunii curate, cu lacrimi si neincetate, vederea luminii dumnezeiesti necreate, rapirea sau extazul.
Cuvintele de aici nu izvorasc tocmai din experienta, dar cauata sa o afle. Iar calea cea mai sigura si mai scurta este cea a adevaratilor ei practicanti_Parintii veghetori si rugatori. Ale lor cuvinte am incercat sa le punem in valoare, cu speranta ca vor constitui un indemn pentru noi toti, spe urmare si faptuire.
Intr-o vreme in care multi dintre semenii nostri cauta sa experimenteze tehnici si metode noi, straine manifestarilor spirituale si religioase autentic crestine, cu falsa impresie de a fi descoperit adevarata cale si adevarata viata, cuvintele de Dumnezeu inspirate ale Sfintilor Parinti au cu adevarat puterea dumnezeiasca, minunata, de a conduce pe lucratorii lor pe adevarata Cale spre desavarsire, spre unirea cu Adevarul Suprem si spre dobandirea vietii vesnice. "

[inspiron]

In Al doilea Paraclis al Maicii Domnului avem "Nimeni din cei ce alearga la tine nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ci, cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos."
De aici concluzia ca daca ne rugam pentru ceva pe care Domnul nu-l considera de folos pentru noi, acea rugaciune este zadarnica oricat de mult ne-am ruga noi. Cand/cum ne dam seama ca nu are rost sa ne mai rugam pentru ceva anume desi pentru noi pare vital ? In cazul meu ma rog de ceva vreme pentru un lucru (nu conteaza ce dar pentru mine este foarte important) si de cateva zile ma tot chinuie gandul daca e cazul sa ma opresc sau nu?

[cristiboss56]

În prealabil postat de inspiron

In Al doilea Paraclis al Maicii Domnului avem "Nimeni din cei ce alearga la tine nu iese rusinat, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ci, cerand dar bun, primeste daruirea catre cererea cea de folos."
De aici concluzia ca daca ne rugam pentru ceva pe care Domnul nu-l considera de folos pentru noi, acea rugaciune este zadarnica oricat de mult ne-am ruga noi. Cand/cum ne dam seama ca nu are rost sa ne mai rugam pentru ceva anume desi pentru noi pare vital ? In cazul meu ma rog de ceva vreme pentru un lucru (nu conteaza ce dar pentru mine este foarte important) si de cateva zile ma tot chinuie gandul daca e cazul sa ma opresc sau nu?

Continua sa te rogi , constinta ta iti va vorbi pana la urma , caci daca te rogi curat , cu credinta , Dumnezeu iti va trimite gandul cel bun , adica cum se mai spune te va lumina intr un fel sau altul . Am trecut si eu prin astfel de momente cand mi se parea ca ruga este in zadar , dar cu timpul mi-am dat seama ca nu-i chiar asa , si intr un moment de liniste mi s-au limpezit gandurile , mintea , si mi-am dat seama ca anumite cereri nu erau tocmai potrivite situatiei de atunci . In alte momente , mi-au cazut in mana niste texte , carti , invataturi , povete care parca erau expre pentru situatia in care ma aflam . Deci , caile prin care Dumnezeu comunica cu noi sunt extrem de diverse , dar cel mai mult lucreaza prin oameni , atentie mare la acest aspect , si nu in ultimul rand sa nu cerem castiguri in bani , in functii , promovari sau alte asemenea lucruri , sau sa cerem ascunderea faptelor noastre ( hotii , talharii , violuri , crime , etc .) .

[inspiron]

Inca o nelamurire legata de importanta rugaciunii. Care este rolul rugaciunii repetate n zile/luni/ani ?
E clar daca cererea noastra nu este de folos putem sa ne rugam si 100 de ani, dar daca Domnul considera cererea noastra de folos ce rost are sa repetam rugaciunea de n ori ? Sa-i aratam Domnului ca ne dorim cu adevarat acel lucru ? Pai El stie ce este in inima noastra, stie cat de mult ne dorim ca acea rugaciune sa se implineasca ( si nu ma gandesc la bani, raul cuiva etc...), stie care va fi cursul vietii noastre daca ne indeplineste acea rugaciune.
E ca si cum vine cineva la mine ma roaga sa-l ajut cu ceva, eu stiu sigur ca este in folosul lui sa-l ajut si totusi il las sa ma roage vreo 2 ani, desi din primul moment eram hotarat sa-l ajut.
Sper sa nu supar pe cineva cu aceste ganduri ale mele, dar am o perioada grea si incerc sa gasesc raspunsuri.

[adam000]

Ca sa ne dam noi seama cat de putin il iubim. El oricum stie care e adevarul, insa noi nu ne dam inca f bine seama de starea noastra. El stie cat de hotarati sintem, noi nu. Noi venim la Dumnezeu si credem ca il iubim si incepem sa-i cerem chestii chiar de folos, crezand noi ca le cerem pt ca il iubim, cand de fapt le cerem ca sa ne fie noua bine, pt iubirea noastra, dar pe de alta parte prin pacatele pe care le facem ii aratam ca nu il iubim. Dar noi inca ne credem mari iubitori de Dumnezeu.

Daca la tine vine o femeie si iti zice ca te iubeste, asa ca sa-i dai masina ta (care ii face viata mai comoda) pt ca zice ea ca te iubeste, dar prin fapte se poarta urat cu tine, iar tu stii sigur, chiar mai bine decat isi da ea seama ca nu te iubeste, ai lasa-o sa iti ceara pina cand isi da ea singura seama ca de fapt nu te iubeste prea mult ci doar vrea masina aia pt ea? Crezi ca i-ar fi ei de folos sa isi dea seama de propriile ei sentimente, ca apoi sa decida mai departe ce alege, insa alegerea sa fie in cunostiinta de cauza?
Dar daca femeia aia ar veni sa-ti zica nu te iubesc asa cum ar trebui pt ca nu te cunosc prea bine, eu vreau masina aia ca mi-e de folos, insa mi-as dori sa te cunosc si sa te pot iubi sincer?
Iar daca tu ai iubi-o si ai stii ca desi ii este de folos masina aia, mai tarziu da cu ea peste un om si-l omoara, i-ai mai da-o?

Concluzia: sa ne smerim, sa recunoastem in fata Lui Dumnezeu cat de saraci sintem in iubirea si faptele noastre pt El si sa-L rugam sa ne ajute cu dragoste, ca sa inaintam spre El si sa nu mai credem noi ca le stim noi pe toate, ca nici pe noi nu ne cunoastem prea bine uneori

[Lavrentiu]

În prealabil postat de inspiron

Inca o nelamurire legata de importanta rugaciunii. Care este rolul rugaciunii repetate n zile/luni/ani ?
E clar daca cererea noastra nu este de folos putem sa ne rugam si 100 de ani, dar daca Domnul considera cererea noastra de folos ce rost are sa repetam rugaciunea de n ori ? Sa-i aratam Domnului ca ne dorim cu adevarat acel lucru ? Pai El stie ce este in inima noastra, stie cat de mult ne dorim ca acea rugaciune sa se implineasca ( si nu ma gandesc la bani, raul cuiva etc...), stie care va fi cursul vietii noastre daca ne indeplineste acea rugaciune.
E ca si cum vine cineva la mine ma roaga sa-l ajut cu ceva, eu stiu sigur ca este in folosul lui sa-l ajut si totusi il las sa ma roage vreo 2 ani, desi din primul moment eram hotarat sa-l ajut.
Sper sa nu supar pe cineva cu aceste ganduri ale mele, dar am o perioada grea si incerc sa gasesc raspunsuri.

Este foarte greu pentru noi, cand ne aflam in necaz, sa fim alinati de gandul ca Dumnezeu stie ce e mai bine pentru noi decat stim noi insine, insa acesta este adevarul (as zice "din fericire").
Iar din punctul Lui de vedere - adica din voia Lui care ni s-a descoperit - binele este ca toti sa-L cunoastem ca pe Tatal nostru, care ne da cele ce avem nevoie dar si "mustra si pedepseste pe cei pe care ii iubeste".
Problema noastra, de multe ori, este ca avem de fapt despre El o conceptie gen "Mos Craciun": un nene batran cu barba, semi-senil, care indeplineste dorinte, in general cand e frig. Dar adevarul este ca El este un Dumnezeu personal, care asteapta de la noi mult mai putin decat asteptam noi de la El: adica sa il cautam cu dragoste ca pe un Tata, nu ca pe un mijloc de a capata ce credem ca avem nevoie.
De fapt, daca judecam, atitudinea Lui este foarte similara cu cea a oricarui tata care stie nu doar care anume dintre cererile copilului sunt juste, ci si cand este bine ca cel mic sa primeasca ce a cerut. Noi de multe ori cerem fara sa fim in realitate pregatiti sa primim lucrul cerut.

Dar sa nu uitam cuvantul Apostolului: ca Dumnezeu odata cu incercarea da si ajutorul, asa ca nu ne va lasa pana in sfarsit.

[inspiron]

Corect ce spuneti si va multumesc pentru raspunsuri, dar eu tot nu pot sa ma lamuresc care este rolul rugaciunii repetate la "nesfarsit" (poate sunt mai greu de cap :) ). Eu consider ca in momentul in care ai nevoie de ajutorul Domnului, ii spui odata printr-o rugaciune si gata. Daca o considera de folos cererea ta , te va ajuta , daca nu asa cum am mai spus poti sa te rogi 100 de ani ca oricum hotararea Lui nu se va schimba.

[Lavrentiu]

În prealabil postat de inspiron

Corect ce spuneti si va multumesc pentru raspunsuri, dar eu tot nu pot sa ma lamuresc care este rolul rugaciunii repetate la "nesfarsit" (poate sunt mai greu de cap :) ). Eu consider ca in momentul in care ai nevoie de ajutorul Domnului, ii spui odata printr-o rugaciune si gata. Daca o considera de folos cererea ta , te va ajuta , daca nu asa cum am mai spus poti sa te rogi 100 de ani ca oricum hotararea Lui nu se va schimba.

Din marturiile pe care le avem de la inaintasii nostri care au fost mai avansati in credinta (mult mai avansati, chiar), stim ca Dumnezeu indeplineste - paradoxal - chiar si cereri de-ale noastre care nu sunt pe placul Lui, daca cerem cu mare staruinta. Dar se intampla astfel incat, ulterior, inevitabil, constatam ca am cerut ce nu trebuia. Si astfel Dumnezeu lucreaza si prin cererile noastre gresite, caci intelegand noi ca am gresit in cerere, ne smerim si ne cerem iertare si poate data viitoare intelegem ca e mai bine sa cerem doar "sa se faca voia Lui".

Iar faptul ca Dumnezeu cere de la noi staruinta in rugaciune, aceasta are si un scop "terapeutic". Observam ca nu primim ce cerem. Ce facem? Sunt 3 variante:
1. Abandonam cererea pentru ca ne dam seama ca nu este bine sa cerem. Astfel Dumnezeu vede ca avem intelegere fata de voia Lui
2. Abandonam pe Dumnezeu, incercand sa ne rezolvam problema in alta parte - si atunci Dumnezeu vede cat de mica este credinta noastra
3. Staruim in rugaciune din ce in ce mai mult, plangand faptul ca pacatele noastre sunt cele care Il tin pe Dumnezeu "departe" si intelegand faptul ca El face precum voieste, dar si ca ne iubeste in vesnicie. In urma acestei rugaciuni, intotdeauna zicand noi "dar faca-se voia Ta, si nu a mea", Dumnezeu ne arata calea de urmat sau ne indeplineste cererea.

Cred ca este clar ca Dumnezeu prefera prima sau a treia varianta, iar eu cred ca o prefera mai ales pe a treia.

[inspiron]

Exact raspunsul pe care-l cautam.
Multumesc frumos