![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Eu m-am referit la al sens al termenului "taină" (cu t mic).
|
|
#2
|
|||
|
|||
|
În posturile mele termenul "taină" este cu t mare. Ca de obicei, dumneavoatră shimbați sensul.
|
|
#3
|
|||
|
|||
|
Citat:
|
|
#4
|
|||
|
|||
|
Mă bucur că recunoașteți și că vă scoateți la iveală rolul dumneavoastră aici pe forum - adică de a suci sensurile Adevărului cu modul dmv. personal de a interpreta Biblia.
Citat:
15. Și le-a zis: Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. 16. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Apelați la minimum de logică și observați este un îndemn a Mântuitorului de propovădui Evanghelia întregii făpturi că nu a zis "la cei supuși propovăduiți", ci "la toată făptura", sau de se vor supune, sau de nu. Bineînțeles că doar păgânul care va crede ("cel ce va crede") se va boteza. Dar vă întreb păgânul și-a întrebat copiii dacă vor să se boteze? Oare nu i-a botezat? Chiar din timpul sfintilor apostoli se săvârsea botezul copiilor : Lidia si casa ei (Fapte 16, 15) ; temnicerul si casa lui (Fapte 16, 33) ; Crispus si casa lui (Fapte 18, 8) ; Stefanas si casa lui (1 Cor. 1, 76). Last edited by ovidiu b.; 27.10.2011 at 17:11:54. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
15. Și le-a zis: Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.
16. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. O interpretare in cheia logicii primare a versetelor de mai sus ne releva urmatoarele: 1. Versetul al doilea (cel ce va crede etc.) nu poate fi desprins din contextul primului verset. Versetul al doilea realizeaza a clasificare - cei mantuiti si cei osanditi. Care este extensiunea multimii pe care acest verset o clasifica ? Cu alte cuvinte, cine sunt cei pe care versetul doi ii imparte in mantuiti si osanditi ? Evident, aceasta multime este definita in primul verset. Cei despre care al doilea verset vorbeste sunt cei carora li se va fi propovaduit Evanghelia. Prin definitie, in aceasta multime nu putem include nou nascutii, pentru ca unui nou nascut nu-i poti propavadui nimic, lipsindu-i capacitatea de intelegere. 2. Deoarece clasifica o sub-multime a speciei umane (nu se refera la toti oamenii, ci se refera doar la cei carora li se va fi propovaduit Evanghelia), clasificarea din versetul al doilea nu poate fi extinsa la intreaga specie umana. Nu putem generaliza si nu putem spune, in temeiul acestor versete, ca un chinez caruia nu i s-a propovaduit Evanghelia sau un nou-nascut caruia nu i s-a propovaduit Evanghelia se va osandi. Per a contrario, nu putem spune, in temeiul acestor versete, ca mantuirea (sau Botezul) sunt conditionate pentru copii aflati inainte de varsta intelegerii de receptarea formala (propavaduire) a mesajului evanghelic. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
1."Cine va crede si se va boteza se va mantui" ca si caz ideal, cerinta standard. 2.Ca se poate ca sa te botezi si sa nu crezi "dar cine nu va crede se va osandi". 3.Tot prin aceeasi afirmatie "dar cine nu va crede se va osandi" arata ca este posibil sa nu te botezi si sa crezi si sa fii mantuit. Cerinta de baza este credinta si ascultarea poruncilor(botez) , dar accentul se pune pe credinta si delimitarea se face prin credinta.Cea mai esentiala cerinta este credinta. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
Citat:
|
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
29. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru și, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel și a lui Sila; 30. Și scoțându-i afară (după ce pe ceilalți i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? 31. Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta. 32. Și i-au grăit lui cuvântul lui Dumnezeu și tuturor celor din casa lui. 33. Și el, luându-i la sine, în acel ceas al nopții, a spălat rănile lor și s-a botezat el și toți ai lui îndată. Last edited by ovidiu b.; 27.10.2011 at 21:44:14. |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
1. Cum a grăit Cuvântul lui Dumnezeu bebelușilor din casa lui, și cum au înțeles ei această predică? 2. Cum s-au botezat acei bebluși (că nu scrie că au fost botezați)? 3. În versetul următor omis de dumneavoastră: 34. Și ducându-i în casă, a pus masa și s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu. cum au putut acei bebeluși să se veselească și mai ales cum au crezut în Dumnezeu? |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| eu ortodoxa,el baptist | anamnaz | Alte Religii | 62 | 25.04.2016 23:56:31 |
| Cultul penticostal | rafael12345 | Intrebari utilizatori | 46 | 23.01.2014 11:07:13 |
| Toaca in cultul crestin | costel | Generalitati | 8 | 05.07.2012 18:01:05 |
| Cum intelegeti cultul ortodox ? | STEPHAN | Spiritualitatea ortodoxa | 10 | 11.06.2012 18:13:39 |
| Muzica in cultul Bisericii | Alexandru | Muzica Bisericeasca | 14 | 28.02.2007 19:13:44 |
|
|