Invataturi biblice si respectarea lor de catre biserica AZS

Un punt de vedere complet:

Sambata a randuit-o Dumnezeu ca sarbatoare si ca legamant vesnic, numai pentru poporul Sau, Israel, in amintirea iesirii din Egipt, asa cum apare explicit in Sfanta Scriptura . In VT poporul Lui Dumnezeu e strict Israel, in NT sunt toate popoarele.

Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptuluisi te-a scos Domnul Dumnezeul tau de acolo, cu mana tare si cu brat inalt , pentru aceasta ti-a poruncit tie Domnul Dumnezeul tau, sa pazesti ziua sambetei” (Deuteronom 5,15).

“Sa pazeasca fiii lui Israel sambata, praznuind ziua odihnei din neam in neam , ca un legamant vesnic. Si sa fie aceasta semn vesnic intre Mine si fiii lui Israel , pentru ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, iar in ziua a saptea a incetat si S-a odihnit” (Iesire 31,16-17).

Crestinismul se intemeiaza pe Invierea lui Hristos, nu pe legea lui Moise. Interpretarile adventiste sunt arhicunoscute (de parca ne-ar interesa pozitia bisericii AZ7), insa noi suntem cu „Hristos in Duminica, am trecut cu El dincolo de catapeteasma”.

Legea divina privitoare la sabat s-a dat de dragul omului, fiindca trebuia ajutat si protejat, dupa o saptamana de munci istovitoare, insa asta nu inseamna ca trebuia sa se ajunga la exagerari, de aceea, Iisus le-a spus „sambata a fost facuta pentru om, nu omul pentru sambata”, condamnand astfel exagerarile din traditiile evreiesti. Cei din timpul Lui Iisus Hristos erau evrei crescuti in spiritul legii Vechiului Testament si de aici a plecat mirarea unora dintre farisei in legatura cu faptul ca ucenicii smulgeau spice si mancau intr-o zi de sambata, cand, in conceptia lor , era interzisa orice activitate fizica, desi accentul ar fi trebuit sa cada pe respectul pe care-l datorau Lui Dumnezeu, prin preocupari religioase. Asa cum am spus, dupa legea mozaica, evreii serbeaza sambata, ca amintire a momentului cand au iesit din robie, cu ajutorul lui Dumnezeu, in vremea lui Moise (Deuteronom 5:15), insa pentru crestini, centrul vietii si al cultului divin este ziua Duminicii, caci Hristos moare cu noi, ramanand asa in ziua Sambetei si invie cu noi in Dumnica fara de sfarsit.