![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]()
Îmi veți putea răspunde: "cum zici tu că Biserica a susținut știința, dacă știi prea bine că atâția oameni de știință au fost uciși de către reprezentanții Bisericii?".
Dar acele crime regretabile sunt neconforme cu învățătura lui Hristos, chiar dacă autorii lor s-au pretins apărători ai credinței și au avut îndrăzneala strigătoare la Cer de a-L implica pe Dumnezeu în acțiunile lor fundamentaliste. Agitații care l-au ucis pe G. Bruno, cei care i-au trimis pe copilași în cruciadă în 1212 și toți ceilalți fanatici din toate timpurile au renegat credința creștină prin înseși faptele lor contrare iubirii - esența acestei religii. Astfel, ei nu pot fi considerați nici creștini, nici reprezentanți ai vreunei Biserici creștine, căci în numele lui Hristos au acționat contrar poruncilor Sale. Fanatismul religios este o trădare a credinței și, mai grav, un act de blasfemie, căci presupune afirmația că Dumnezeul iubirii și al adevărului ar fi poruncit uciderea vreunei ființe umane. Porunca elementară "să nu ucizi" le-a fost total necunoscută (sau incomodă) acestor pseudocreștini și, din acest motiv, discuțiile despre atitudinea lor față de știință nu ar trebui folosite în polemicile noastre, căci nu reflectă punctul de vedere real al Bisericii față de știință. În același sens, cred că nici crimele ateilor comuniști împotriva creștinilor n-ar trebui să ne conducă la generalizări nejustificate despre natura și scopul ateismului, deși în acest caz... situația este foarte diferită... Sofismele de orice fel nu-și au locul, cred, într-un dialog sincer. Biserica a respectat întotdeauna știința și filosofia fiecărei epoci, fapt ușor de demonstrat prin menționarea atitudinii deschise și receptive a Sfinților Părinți față de cunoștințele și de literatura laică a vremii lor (a se vedea, de exemplu, Epistola 22 către tineri a Sf. Vasile cel Mare). Numai bine! Cu respect, Laura Stifter
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17) "Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul) "Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!" "Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis) Câteva gânduri scrise de mine: http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca Last edited by laurastifter; 24.12.2011 at 01:47:17. |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Emisiuni audio/video stiintifice si culturale in limba romana | UNNOOM | Generalitati | 3 | 26.11.2012 08:34:29 |
Dovezi stiintifice , logice si matematice care arata existenta lui Dumnezeu | razaudi | Generalitati | 6 | 27.11.2011 01:05:23 |
Raelienii - secta cu pretentii stiintifice | haitchi | Intrebari utilizatori | 32 | 31.08.2010 17:01:21 |
Giugiul de la Torino | cezar13 | Despre Biserica Ortodoxa in general | 81 | 01.07.2010 12:05:30 |
caut date contact | guiumihai | Stiri, actualitati, anunturi | 5 | 02.09.2008 18:04:04 |
|