Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[anna21]

În prealabil postat de fallen

Imi cer scuze, ai dreptate, nu aveam de ce sa ma bag in discutia deschisa de dl. N, dar initial am fost si eu ca si tine putin uimita de faptul ca si dlui, familist convins si cu experienta intampina dificultati.
Apoi am gasit de cuviinta sa-l incurajez pe "romanbun" care pare sa fie mai la inceput de drum, dpdv spiritual. Poate nu trebuia sa dezvalui ce mi-a spus duhovnicul, intr-adevar, m-am gandit si eu. Fiecare are situatia lui, nu seamana una cu alta, nu stim noi ce-i in casa omului.
Dupa parerea mea, sper sa nu se supere, cred ca Glykys vorbeste mai mult dpdv idealist despre casnicie, nu zic ca n-are dreptate, dar nu cred ca vb din propria experienta.
Pe Anna n-o inteleg prea bine de ce considera ca unii trebuie sa "suporte", iar altii nu. Nu e vorba ca ar avea vreun merit aia care rabda, bravo lor celor care se descurca cu propriile puteri, dar e vroba si de niste sentimente investite pe care nu le poti arunca la gunoi.
Si acum, pe bune, are cineva o viata perfecta? Ar trebui sa fim multumiti ca ne avem unul pe altul si un acoperis deasupra capului, si pe Dumnezeu care ne are in paza.

Draga mea, eu insist pt ca in postarile tale ma regasesc pe mine cu multi ani in urma, cand imi idolatrizam logodnicul (fara exagerare) si-mi insuseam cu constiinciozitate orice critica (oricat de neinsemnata) venita din partea lui.. Gandidu-ma ca vai, ce lucru extraordinar ca un barbat atat de perfect m-a ales pe mine atat de imperfecta (de fapt nici acum nu pricep ce s-a intamplat, dar nu mai are importanta).
Din postarile tale, te regasesc in aceeasi ipostaza (cu unele diferente) si in aceeasi eroare: cum ca trebuie sa te straduiesti sa-i implinesti asteptarile pt ca esti mai putin decat el.
NU, nu asteptarile lui trebuie sa le implinesti, ci poruncile lui Dumnezeu.
Nu trebuie sa te lasi facuta cu ou si cu otet de el pt. ca nefiind sotul tau, NU-I DATOREZI ASCULTARE.
Ceea ce pentru o femeie maritata este o scoala a rabdarii, pentru tine este doar o scoala a lipsei de demnitate.
Esti in aceeasi situatie a celor care postesc cu mancarea dar fumeaza (sau altele), dar in capul lor cred ca fac pe placul lui Dumnezeu.

Relatia de concubinaj nu este la fel ca si casatoria sau un fel de casatorie. Diferenta este enorma!
Chiar daca sunt ispite multe si probleme, atunci cand cer ajutorul lui Dumnezeu am speranta ca-l voi primi pentru ca ne-am unit in Taina Cununiei si cred ca nu ne lasa Dumnezeu chiar daca lucrurile merg greu. Am incredere ca nu ne lasa.
Cum as putea eu sa ma rog dintr-o relatie de concubinaj? Sa-I cer.. ce? Trai bun in pacat?

Apoi daca rabdarea in casnicie este buna, rabdarea in concubinaj iti distruge busola morala, sterge linia si asa greu de vazut intre bine si rau.

Ti se pare ca sunteti doi, dar nu sunteti. Este o iluzie. Cine v-a unit?