Suferinta baiatului neinsurat

[blue_sky]

Păi nu e corect, băieţii neînsuraţi au avantajul competitiv al....vârstei !
După o anumită vârstă (cred că pragul psihologic e pe la 30 de ani), femeile sunt etichetate în categoria 'acţiuni nerentabile' pe piaţa bursieră a măritişului (conform judecăţii discriminatoare că 'dacă n-a luat-o nimeni până la vârsta asta asta, sigur are vreun defect major'). În schimb (şi aici subliniez partea cu...nu e corect!!! :-) bărbaţii trecuţi de 30 de ani sunt incluşi în categoria 'acţiuni profitabile', le creşte valoarea la bursă , conform teoriei că 'dacă nu s-au însurat până la vârsta asta înseamnă că au trăit bine, au avut parte de femei/bani/carieră/etc,etc suficient de mult încât să nu simtă nevoia de însurătoare' . Nu aruncaţi cu pietre, am expus doar mentalitatea populară. În plus, multe femei tinere preferă bărbaţii mai maturi, însă reciproca (femei mature, preferate de bărbaţi tineri) nu e valabilă.

Aşa că nu prea mi se pare întemeiată suferinţa bărbatului neînsurat, înrudit cu femeia nemăritată prin prisma celibatului, însă diferenţiat de ea prin percepţia lumii (burlac râvnit versus săraca fată bătrână).

PS: 23 de ani, single :) Nu sufăr (deocamdată) deloc din cauza nemăritişului, ca să-l numesc aşa.... ba chiar mă bucură. Am văzut prea multe căsnicii ratate, prea multe cupluri nefericite, prea multă singurătate în doi, ca să-mi doresc ceva ce pare frumos doar privit din exterior, conceptul de mariaj fericit mi se pare deja utopie. Dac-o vrea Dumnezeu să fie, va fi, dacă nu, c`est la vie :).