Predica de azi

[glykys]

Din ce am citit astazi:

Chinuia Hristos? Nicidecum! Dar diavolul - plangaretul deplin - gemea din chiuietorile intunericului sau, caci Se ivise Lumina, putreziciunea lui fiind acum anulata prin lucrarea plina de putere a "Sarii", Care este Hristos. Mila sa-L fi cuprins pe Dumnezeu? Mila si intelepciune divina sa fi fost faptul ca da diavolului inca o sansa, lasandu-l sa locuiasca porcii? Nu stiu. Cert este ca sansa acordata dracilor spre pocaire acestia o folosesc, iarasi, a cata oara, impotriva smeririi, impotriva vindecarii de iad. Sf.Ioan de Kronstadt remarca:"Atunci cand un om rau vine cu o rugaminte la un om bun, bland si smerit, pentru mai buna reusita incearca sa se asemene acestuia"(capul 21 din meditatiile In lumina rugaciunii,Ed.Sofia, 2003,p.15). Diavolul aceasta facuse.Mimase indreptarea, dar o data scapat din chingi, face ce stie a face el in prostia sa incurabila:omoara.
Oare doar in porci sa fi intrat diavolul? Fizic, desigur ca da. Nici n-ar fi ingaduit Dumnezeu altfel.Dar mental, spiritual, gestul disperat al diavolului atinge pe oamenii Gadarei, care, vazandu-si periclitata "recolta" de unsoare, alunga pe Hristos din hotarele in care-si tineau viata. Ca oricum nu erau ei prea evlaviosi o arata insasi existenta porcilor in preocuparile lor (cu toate ca Legea prevedea porcul intre animalele "spurcate"!) Prin aceasta fisura - a nepostirii si nerespectarii Legamantului celui Vechi - diavolul nu umple neaparat turma de dragul izbavirii din om, cat mai ales ca sa zadarniceasca planul mantuitor al lui Dumnezeu in lumea Sa. Si pare ca reuseste.
Ramanerea in luciditate a celui proaspat izbavit din lucrarea satanei este insa fundamentala.Acesta ia ungere de Apostol (Lc 8, 38-39), spre disperarea diavolului, care stia, de acum, ca unde ramane in mijlocul poporului unul singur izbavit din robia lui, ruginesc si cad si lanturile celorlalti, caci cel ramas in numele lui Hristos are puterea lui Hristos in a zdrobi pe zdrobitorul vietii, pe furatorul bucuriei.
De-aici si tonalitatea bucuroasa a pericopei, cu toata reactia, oarecum penibila, a gherghesenilor, care au constatat - poate - cat de putin valora un om in ochii lor. Mai putin ca o nenorocita de turma de porci.
Daca aceasta-i de iertat la ghergheseni, noua, celor din morminte si din moarte scosi, ne mai e ingaduita confuzia de valori? Sa luam aminte la drama gherghesenilor, pe care o realcatuim cu fiecare inconstanta pe care o aratam in dragoste fata de aproapele si, prin aceasta, fata de Hristos.
De cate ori scoaterea din pacat, din moarte, ne bucura?De cate ori nu cartim auzind ca Dumnezeu S-a milostivit de un betiv si l-a eliberat din patima dureroasa ce-l ucidea incet?De cate ori intoarcerea unei desfranate in normalitatea sfinteniei casatoriei ne-a bucurat inima si luminat sufletul?De cate ori bucuria dez-flamanzirii unui sarac ne-a imbogatit?
(Parintele Constantin Necula, PREDICI )

Din ce am trait acum cateva zile: la metro, blocaj, agitatie. Calatorii rugati sa coboare, sa astepte alt tren, avusese loc (o tentativa de) suicid pe linia respectiva. Un om, suparat de intarziere, a zis ceva de genul: "Ia uite-l si pe asta, acum s-a gasit sa se sinucida!" Adica sa se sinucida, domnule, daca vrea, dar dupa ce ajung eu la destinatie! In starea aceasta de impietrire am ajuns, precum gherghesenii. Mi-a placut ideea din predica, cum ca demonizarea ajunge sa se transfere si asupra lor. Asta din cauza ca ajunsesera sa se identifice cu avutia lor, cu porcii aceia.

Din ce am auzit astazi: noi trebuie sa lucram cu noi insine, cu pacatele si cu patimile noastre, sa nu lasam totul asupra duhovnicului, sa postim, sa ne rugam, spunea parintele povestind despre oameni care vin sa ceara a li se citi "moastele Sf. Vasile" (sic!) sau diverse rugaciuni, fara nicio pregatire in prealabil.

[Yasmina]

Superb comentariul!
Am intalnit si eu aceasta dispozitie sufleteasca si impietrire fata de semeni exact ca in pilda cu turma de porci.
Intr-o oarecare masura am cunoscut-o pe propria-mi piele printr-o atitudine rece pe care o aveam fata de bolnavi,suferinzi sau oameni cu probleme.
Acesti oameni ma enervau,ma sacaiau,chiar imi stricau dispozitia...Nu reuseam defel sa simt vreo farama de compasiune pt cineva bolnav,oricat imi era de drag(familie,prieteni).

Draga mea mama a suferit de mitrene atroce vreo 20 de ani;cand iti era lumea mai draga o apucau crizele:dureri violente,greata,voma,sensibilitate la sunete si lumina.
Ce credeti ca a avut parte de vreun ajutor sau suport cat am fost adolescenta?
Nu,eu ma comportam ca si individul din subteranul metroului,ma irita ca boala ei imi strica planurile,poate o si acuzam ca face prea mult caz de aceste dureri de cap.
Vestea buna este ca aceasta impietrire a inimii care se invarte intre egoism si orgolii nu are un caracter permanent ,iar iubirea de aproapele se dobandeste,se invata ,se acumuleaza.

[MihaiG]

Pentru că vin alegerile....

Evanghelia de azi, la romano catolici, a fost din Marcu:

Şi au venit la El Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: „Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce-Ţi vom cere“.
36 Iar El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?“
37 Iar ei I-au zis: „Dă-ne să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta“.
38 Dar Iisus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?“
39 Iar ei I-au zis: „Putem“. Şi Iisus le-a zis: „Într'adevăr, paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza,
40 dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s'a pregătit“
41 Şi auzind cei zece, au prins a se supăra pe Iacob şi pe Ioan.

Preotul, în predică, a arătat că cei doi, care nu înţeleseseră încă pentru ce a venit Mesia, voiau să fie miniştrii... voiau fotolii de ministru pentru ei, iar ceilalţi zece, care s-au supărat, s-au supărat pentru că Iacob şi Ioan le-o luaseră înainte.

[cristiboss56]

În prealabil postat de MihaiG

Pentru că vin alegerile....

Evanghelia de azi, la romano catolici, a fost din Marcu:

” Laudetur Jesus Christus!”

[MihaiG]

În prealabil postat de cristiboss56

” Laudetur Jesus Christus!”

In saecula, amen.

[glykys]

Foarte frumoasa Evanghelia de astazi cu invierea fiicei lui Iair si vindecarea femeii bolnave de 12 ani . La predica de astazi am auzit niste lucruri interesante, pe care vreau sa le impartasesc si voua:

In primul rand, faptul ca trebuie sa ne rugam nu doar pentru noi, ci si pentru cei apropiati ai nostri, mai ales daca sunt in imposibilitatea de a inalta o rugaciune (asa cum era fiica lui Iair), dar si pentru dusmani. Asa ne asemanam cu Hristos. In ceea ce o priveste pe femeia bolnava, aceasta nu a facut nicio rugaciune, nu a facut spectacol, nici nu a deznadajduit, in ciuda incercarilor grele si a multimii de oameni. Credinta ei era atat de puternica, incat se gandea ca doar atingandu-se de hainele Mantuitorului, va fi vindecata. Aceasta este si explicatia pentru care credinciosii evlaviosi se ating de vesmintele sfintite ale preotilor sau pentru care preotii pun epitrahilul pe capul celui bolnav / penitent. Fireste, una este gestul plin de piosenie, alta este sa gatui preotul in incercarea de a pune mana pe patrafir :).


In al doilea rand, ca nu se cuvine sa scriem pe pomelnicele de la Liturghie "morti", ci "adormiti". Fiica lui Iair dormea, nu era moarta. Cei care s-au mutat de la noi in Hristos, intru nadejdea vietii vesnice si a invierii nu sunt morti, ci doar adormiti. Nu m-am gandit niciodata la legatura care exista intre Evanghelia din duminica aceasta si Sambata mortilor de toamna, de saptamana viitoare. Hristos este Dumnezeul viilor, dar si al adormitilor.

In al treilea rand, ceva la care numai astazi am reflectat: vorbind despre suferintele si greutatile vietii in fata carora oamenii deznadajduiesc asa de usor, parintele a adus in discutie istoria lui Iov: Oare noi, oamenii, nu cumva suntem asemanatori diavolului cand gandim despre cineva mai inzestrat decat noi materialiceste si/sau spiritualiceste ca, daca nu ar fi primit asa de multe daruri, nu ar mai fi avut aceeasi atitudine fata de Dumnezeu si semeni si ar fi cazut repede in deznadejde si necredinta?!
Si, mai ales, ni s-a reamintit ca la Dumnezeu trebuie sa alergam sa ii dam slava si atunci cand suntem bucurosi! :)

[leonte]

În prealabil postat de fallen

Va rog sa imi iertati ignoranta, dar eu n-am reusit sa inteleg pe deplin de ce a facut Mantuitorul acest lucru (invierea fiului vaduvei din Nain). Pentru ca in general mortii nu mai invie, si trebuie sa acceptam ideea. [...]
Poate ma ajutati. Multumesc!

Informatia la care te expui devine normalitate, pentru mentalul tau. Sa presupunem ca ortodoxia e o poveste. Dar iata:
Daca vei merge sa locuiesti intre budisti, dupa cativa ani, tot ceea ce fac si spun ei, va deveni pentru tine o a doua natura. Dupa ce pleci de la budisti, vii sa locuiesti in Bucuresti, in Ferentari eventual. Violenta si imoralitate pe care le vei descoperi acolo te vor soca, la inceput. Cu timpul insa, vei ajunge sa intelegi motivatiile acelor oameni, proxeneti, traficanti, ucigasi, aurolaci,... Dupa inca un timp, iti vei face prieteni dintre ei, pentru ca in final sa te identifici cu bucurile suferintele si practicile lor.

Spune-mi dar! Care este adevarul? Care este sursa adevarului? Experimentarea unei iluzii foarte intense? Un viciu pe care il practica in mod nepasator 10 milioane de inisi, trebuie socotit comportament firesc datorita numarului mare de practicanti?

Moartea nu este ceva firesc, ci un efect al denaturarii sufletesi si al abuzului pe care eu insumi il fac asupra mea(pacatul). Pana nu ajungi sa intelegi coerenta si pertineta rationala ale acestei afirmatii, inca nu ai inteles mai nimic despre crestinism.

Deprinderiile societatii laice (includ aici si pe impostorii deghizati in povatuitori duhovnicesti) sunt o iluzie ce convinge prin catintativ, iluzie la care orice prunc este expus si hranit cu aceasta pana ajunge sa creada fara umbra de indoiala in ceea ce i se serveste de lumea in care s-a nascut si de Stapanitorul Veacului acestuia.

Tare am impresia ca de fapt, acesta era raspunsul la intrebarea pe care nu ai avut curaj sa o formulezi. ASA E?

[glykys]

"Dar sarmanul de la poarta, lepadat, dispretuit, are nume. Cu inteles ne spune dumnezeiasca Evanghelie, pentru ca numele este Lazar, care inseamna in limba ebraica Dumnezeu ajuta (El Azar). Deci il dezvaluia pe el in taina firii lui, a sufletului, a constiintei lui. Constiinta lui se identifica, era una cu numele lui, pentru ca el credea ca Dumnezeu il ajuta; si simtea aceasta, in saracia lui. Aici e una dintre taine. El se afla intr-o asemenea saracie incat s-ar fi multumit doar cu firmiturile care cadeau de la masa bogatului; si nici pe acelea nu le avea. in schimb, aveau mila de el cainii. De buna seama, cainii erau hraniti de-a binelea, pentru ca il pazeau pe bogat. Dar nu ajungeau firmiturile la el; doar mangaierea cainilor, care se dovedeau mai milostivi decat omul. El insa nu blestema; nu-l blestema nici pe bogat, nu-si blestema nici “destinul”, cu atat mai mult nu-L blestema pe Dumnezeu. Nu e usor sa te afli sarac, sa vezi pe cineva imbuibat si intolit imparateste, iar tu nici de firmituri sa nu ai parte de la masa lui; sa te afli in zdrente, vara si iarna, zi si noapte, sa stai acolo, ca-n gunoi; si in dispretul lumii sa te rogi, sa-I multumesti lui Dumnezeu; si starea aceasta sa o primesti drept mangaiere. Cum zic Parintii: “Facutu-s-a tie ocara celorlalti drept cinste”. Aici sunt stari de limita, de hotar. Cine poate sa ajunga acolo nu e departe de imparatia lui Dumnezeu."
Mai mult aici:

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...zar-97225.html

[cristiboss56]

"Era un sarac pe nume Lazar..."(Luca 16, 20)

Iubitii mei, este cunoscuta pilda pe care am auzit-o in Evanghelia din Duminica de astazi...Sa explicam toata toata Evanghelia de astazi? Ne-ar trebui mult. De aceea, din toate imaginile pe care le prezinta pilda, vom explica doar una.Vom vedea, cum traia saracul Lazar in aceasta lume de aici.
***

Lazar era un om nefericit. Asupra lui se abatusera multe nenorociri. Priviti-le: Lazar era mai intai de toate sarac. Nu avea nici mosii, nici bani, nici casa.

Si altii sunt saraci. Dar acestia sunt sanatosi. Se duc unde vor, lucreaza, isi primesc plata sau salariul si traiesc. Desigur ca nu traiesc ca bogatii. Dar traiesc acceptabil. De ce nu si fericiti? Cand cineva este sanatos, atunci o bucata de paine, cateva masline si o ceapa le mananca cu pofta. Cand insa este bolnav, atunci si cele mai bune mancaruri i se par lipsite de gust. Asadar, Lazar pe langa saracie avea si boala.

Desigur ca si altii sunt saraci si bolnavi. Dar au rude si prieteni, oameni care se intereseaza de ei si nu-i lasa fara ingrijire, hrana si medicamente. Dar Lazar nu era doar sarac si bolnav. Era si cu totul singur. N-avea pe nimeni care sa-i arate atentie.

Dar iarasi va spune cineva: Si altii sunt saraci, bolnavi si singuri pe lume. Da. Dar ei traiesc in cartiere sarace, intr-o multime de oameni nefericiti. Si vazand ca nenorocirea ii imbratiseaza pe toti acesti oameni, simt o oarecare mangaiere in nenorocirea lor comuna. Saracii au o compatimire unul fata de celalalt si o solidaritate. Dar Lazar nu se afla printre saraci. Era in apropierea unui palat. Acolo traia un bogat. Traia si se desfata de toate bunatatile vietii. Cele mai alese mancaruri, cele mai alese bauturi, cele mai scumpe haine, cele mai luxoase mobiliere, cele mai talentate cantarete si dansatoare...Nimic nu-i lipsea. Cu orice dorea se desfata. Ca sa-si faca chefurile, cheltuia fara mila. Din cele pe care le cheltuia ar fi putut sa faca o cantina si sa hraneasca zilnic un intreg cartier de saraci. Ar fi putut sa zideasca un spital, sa-i adune pe saracii bolnavi si sa-i vindece. Ar fi putut sa faca multe lucruri bune. Dar el nu a facut niciunul. Era neindurator, aspru, lipsit de omenie. Lazar era ca un lepadat la poarta palatului bogatului. Bogatul intra si iesea din palat, il vedea pe Lazar intr-o stare mizerabila, pe caini lingandu-i ranile, topindu-se zilnic ca ceara, de durere si de nenorocire, si bogatul nicio privire de compatimire nu i-a aruncat niciodata. Nu-i pasa de nenorocirea lui Lazar. Cu siguranta s-o fi bucurat cand Lazar a murit. Pentru ca i s-a curatat curtea de neplacutul fenomen...

Stiti cu cine s-a asemanat Lazar in fata palatului bogatului nemilostiv? Situatia lui Lazar era cea a unui infometat in fata unei mese pline de toate mancarurile. Cel infometat priveste mancarurile, dar i se interzice sa le atinga. Una este sa moara cineva de foame intr-un loc pustiu, unde nu exista nimic, si alta sa moara intr-un loc plin de bunatati. Una este sa moara cineva de sete intr-un pamant pustiu si fara de apa, unde nu exista picatura de apa, si altceva sa moara langa un izvor cu apa imbelsugata, pentru ca un om rau sta deasupra izvorului si-l pazeste si nu-i permite omului insetat sa bea putina apa si sa-si stinga flacara setei, care-i arde cele dinlauntru. Intr-o astfel de situatie se afla Lazar.

Sarac, bolnav, singur, abandonat, Lazar statea inaintea palatului unui bogat, care nu-i dadea nicio bucata de paine, nici un pahar cu apa. Iata de ce bogatul a fost aruncat in iad. Si daca n-ar fi existat iad, pentru astfel de bogati ar trebui sa se faca un iad, zice Sfantul Ioan Gura-de-Aur, a carui Liturghie o ascultam in fiecare duminica.

***

De atunci, iubitii mei, de cand Hristos a zis aceasta pilda, au trecut douazeci de secole. Dar Lazarii continua sa existe si astazi in aceasta lume a nedreptatii si a nemilostivirii. Cati nu mor zilnic in toata lumea de foame! Cati bolnavi raman pe dinafara spitalelor, fara medici si medicamente! Cati n-au fost aruncati din casele lor si cati n-au fost parasiti de copiii nemilostivi! Voi aminti doar un exemplu:Intr-un sat, nu foarte departe de Florina, era un batran nefericit. Copiii il parasisera, se dusesera in strainatate si nu-i trimiteau nicio scrisoare. Batranul nu mai putea sa mai lucreze. Cazuse la pat. Nimeni nu cauta la el. Nimeni nu-si intorcea capul sa vada daca traieste sau daca a murit, Un om milos, care observase ca trecura zile de cand nu mai iesise din casa, s-a dus, a intrat inauntru, dar nu a putut sa inainteze. Toata casa era murdara. Batranul era cazut la pat, acoperit. Abia mai respira... si asta cu greu. Omul milos a deschis ferestrele, ca sa iasa afara duhoarea, l-a ridicat, l-a curatat, l-a luat si l-a dus la azilul din Florina. Si sa fi fost numai acest batran...Iata un Lazar, iata multi nenumarati Lazari.

Ah! Voi care aveti bani si-i aruncati ici si colo si traiti ca bogatul cel nemilostiv din Evanghelie, opriti-va putin din chefurile voastre si ganditi-va la Lazari. Indurati-va de ei si ajutati-i. Infricosati-va de iadul cel vesnic. Nu uitati, ca "pe cel neindurat Hristos il va osandi cu ateii".

balla georgeta

Link permanent catre articolul complet http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p1767.htm

[andra_v]

Bogatul nemilostiv si saracul Lazar – Duminica a XXII-a dupa Rusalii

Scris de : Diacon Bogdan GOREŢCHI

Continuând sa ne hranim din nesecata intelepciune a duhovnicestilor cuvinte ale Sf.Parinti ce ne-au adus mai aproape de noi intelesurile pericopei evanghelice a bogatului nemilostiv si saracului Lazar.

Sf. Ioan Gură de Aur, arătând cu spiritul lui duhovnicesc adânc această parabolă, găseşte multe virtuţi săracului Lazăr, tot aşa descoperă bogatului multe însuşiri negative pentru care a fost lepădat de la faţa lui Dumnezeu.

Bogatul avea ca primă meteahnă îmbuibarea şi lipsa de dragoste; el nu ştia ce este mila. Era nemilostiv nu numai faţă de Lazăr, ci faţă de toţi, căci nu se milostivea spre cel pe care-l vedea zilnic la poarta lui; cum s-ar fi milostivit asupra altora? Se întâmplă uneori să fim de faţă la o nenorocire – de pildă I s-a facut rau cuiva şi tu treci nepăsător mai departe dar, daca ai frica de Dumnezeu te intrebi: „Ce-am făcut? Omul acela suferă?” Şi te mustră conştiinţa şi te întorci şi-l ajuţi. Dar bogatul acela, în fiecare zi vedea pe acel sărac chinuindu-se la poarta lui şi rămânea la fel de nepăsător. Necredinta îl face pe om crud şi împietrit, fraţi creştini. De aceea, nu trebuie să-i fericim întotdeauna pe cei bogaţi, tocmai din cauza acestei dări de seamă cumplite în faţa lui Dumnezeu. De aceea, să căutăm adevărata cinste şi bucurie, şi nu umbra – care este păcatul şi ispita. Nu uitaţi că bucuria cea adevărată nu vine din mulţimea bogăţiilor, ci din fapta cea bună şi din apropierea de Dumnezeu.

De aceea Iisus ni-l dă ca exemplu pe Lazăr, ca să fie pentru noi ca un dascăl, el care îi întrecea pe toţi prin mărimea suferinţei lui, pe care o purta plin de bărbăţie şi curaj. De multe ori întâlnim oameni cărora – deşi aparent nu fac nici un rău, ci fac numai bine – le merge totul rău. Iar altora care fac rău, le merg toate bine. Şi văzând acestea, avem o mare revoltă în suflet. Dar spun sfinţii Părinţi oamenii răi se bucură aici pe pământ pentru fărâma de bine care există în răul lor, iar cei buni suferă aici pentru răul pe care-l conţine binele lor – aşa încât, dincolo, fiecare să fie răsplătit cu toată dreptatea, şi pentru bine şi pentru rău. Câte gânduri, câte vorbe, câte pofte ne răscolesc lăuntrul nostru şi ne întinează haina albă a botezului! Noi avem înainte viaţa şi ne angajăm atât de mult în viaţa aceasta pământească, încât uităm că murim; ni se pare că moartea priveşte pe altul, nu ne priveşte pe noi, şi aceasta este o mare înşelare. Trecerea de la prezentarea evenimentelor acestei lumi la lumea de dincolo e redată într-un singur verset: “Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. ” Dacă privim atent la cuvintele versetului vedem că în cazul lui Lazăr se vorbeşte de o singură moarte: “Şi a murit săracul” şi a fost dus în faţa dreptului judecâtor. Iar bogatul are două morţi: “A murit şi” şi “şi a fost înmormântat“. Luaţi aminte: Domnul nu pomeneşte de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne necunoscut în toată desfăşurarea pildei, pe când Lazăr este numit si pe pământ şi în cer. Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe cel bogat, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi ştiut cum il cheamă. Săracii trec prin lumea materiala ca nişte umbre, pe când numele celor vicleni răsună pe toate buzele. Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomeneşte numele celor fara Dumnezeu, nici îngerii nici sfinţii nu-l au pe cereştile lor buze, e şters din Cartea Vieţii.

Dacă la săracul Lazăr putem vorbi de o trecere de la moarte la viaţă la bogatul nemilostiv viata se termină prin cea de a doua moarte, adică: uitarea. Lazăr însă trăia în nădejde şi nu striga la nimeni în lumea cea plină de chin, pe când iadul/chinul bogatului nu mai poate fi depăşit este veşnic. Bogatul cere de la Avraam milă, milă pe care el nu a ştiut să o ofere. Nu-i cere lui Lazăr milă, din mândrie poate, sau din ruşine probabil, nu a îndrăznit bogatul.

Toţi oamenii ce fac fapte bune sunt indepărtaţi de oamenii răi. Toţi oamenii cumsecade sunt indepărtaţi de oamenii care nu sunt cumsecade, chiar dacă trăiesc împreună. Sunt de multe ori în aceiaşi familie. Nu se potriveşte soţul cu soţia,in acelasi gand, nu se potrivesc părinţii cu copiii, nu se potrivesc fraţii între ei. De ce? Pentru că între unii şi alţii e marea prăpastie CREDINTA de a FACE BINE.Să ştiţi că nu vin toţi oamenii LA FEL în lumea aceasta: unul aduce o moştenire rea, altul una bună; din părinţi, din bunici, aduc în lumea aceasta o moştenire. Talanţii pe care îi dă Dumnezeu în existenţa lor.

Cine intră în Biserică cu lacrimi, cu durere, cu credinţă, acela vede minunea. Rostul nostru e să-1 mărturisim pe Dumnezeu prin ceea ce vorbim, prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim şi să arătăm aceasta. Să se simtă că avem credinţa în Dumnezeu, că avem nădejde şi iubire în sufletul nostru şi că am scos URA din NOI.

Inteleptul Solomon, spune: “Atunci va sta dreptul cu indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au necajit pe el si a celor ce au lepadat ostenelile lui si vazand se vor tulbura cu frica groaznica si se vor minuna de vederea cea preaslavita.” Astfel a rânduit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul să se mântuiască prin celălalt. Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei şi a patimilor. Este reprobabilă imaginea cerşetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduinţă a creştinilor miloşi. Nicolae Iorga spunea: “Dacă aş fi scris eu cele 10 porunci aş mai fi adăugat una “să nu cerseşti!”. Deci fapta milosteniei trebuie să aiba ca persoană de destinaţie chiar pe oamenii nevoiaşi. Şi acest lucru este forte bine vizibil dacă veţi privi cu ochii sufletului la situaţia oamenilor.

Mai rea decât criza financiară este criza de umanitate, deficitul de omenie, când oamenii nu mai sunt umani, când nu mai sunt milostivi, când nu mai sunt iertători. Când nu mai sunt binevoitori faţă de semenii lor, atunci se află cu adevărat într-o criză pierzătoare de suflet. Deci, nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora. Nu e suficient să nu ucizi, să nu furi, să nu jigneşti, să nu asupreşti pe semenul tău, ci este necesar şi să-i faci bine după putinţă. Un stejar, oricât ar fi de mare, nu-i de la început mare. Te uiţi la el cât este de mare şi te gândeşti de la ce a început – de la o ghindă mică. Tot aşa şi răutăţile omului, încep de la cele mici şi apoi se întăresc şi ajunge de nu le mai poate scoate omul din sufletul său, pentru că îl stăpânesc. Nu bucuria lăcomiei şi a îmbuibării egoiste, fără cumpătare şi fără milostenie, ci bucuria iubirii smerite şi milostive, bucuria vieţii în comuniune cu alţii este adevărata bucurie a vieţii.

Nădăjduiesc şi sper ca, măcar de acum în colo, când vedem pe cineva care are nevoie de ajutorul nostru să nu mai trecem pe lângă el făcându-ne că nu vedem, ci să-i acordăm tot sprijinul nostru posibil, stiind că faptele bune de azi sunt comori adunate în ceruri, ca sa nu fim ştersi din Cartea Vieţii.

Amin!

Sursa: Ziua Veche