Postul la [neo]protestanti

[centesimussecundus]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Înapoi la subiect.

Există un text la Luca 2 care spune aşa:

36. Şi era şi Ana proorociţa, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe şi care trăise cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria sa.
37. Şi ea era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni.

Deci neoprotestanţii nu pot susţine că Ana nu mînca deloc ziua şi noaptea la 84 de ani, nedepărtîndu-se de templu. Pot crede că ajuna pînă seara, că mînca puţin şi bea un pic de apă, dar altfel este imposibil să ţii post negru şi să supravieţuieşti pe perioadă foarte lungă, mai ales la o vîrstă aşa de înaintată.

La fel de imposibil este şi să te rogi continuu zi şi noapte fără oprire. Este mai degrabă o expresie (uzitată şi în limba română) ce vădeşte consecvenţa unei vieţi de slujire lui Dumnezeu. Cam la fel se exprimă şi apostolul Pavel în dreptul văduvelor credincioase în general:

"Cea cu adevărat văduvă şi rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu şi stăruieşte în cereri şi în rugăciuni, noaptea şi ziua." (1 Tim. 5,5 -versiunea ortodoxă)

De altfel, în Scriptură nu întâlnim expresii de genul "post negru", ori "de dulce". Postul este post, iar abţinerea de la carne nu se numeşte post decât în Tradiţia ortodoxă.