Suntem vreodata indreptatiti sa discriminam, maltratam aproapele?

[adam000]

Aline, nu ai inteles nimic din mesajul meu. Pesemne ca nu ai citit cu atentie, pt ca era subliniat, dar nu ai observat - ziceam sa se rupa de ei (de agresorii ei psihologici).
Dar ca sa poata sa se rupa de ei, trebuie sa nu mai aiba nimic de impartit cu ei - nici o problema nerezolvata, nici un diferend care are nevoie de actiune, de rafuiala, nici o dilema despre ce atitudine sa ia, ce sa accepte si ce nu, ce ii permite si ce nu si cum sa procedeze daca nu ii permite, etc. Nimic de genul asta. Pt ca toate astea sint de fapt interactiuni cu agresorul, sint actiuni de-ale ei, prin care ea insasi se tine legata de agresor. In loc sa caute pacea ei proprie (si sa fie centrata spre pacea ei), ea isi focalizeaza atentia spre agresor, spre exterior, spre interactiunea cu el sau cu actiuni de-ale lui (astfel mentinand interactiunea cu el ...un absolut deliciu pt un agresor care cauta pe cineva cu care sa interactioneze...).

Vezi, chiar si tu pui problema despre ce sa accepte si ce nu, ce sa permita si ce nu, etc - tu pui problema tot din perspectiva interactiunii, nu din pespectiva pacii.

Ori eu zic altceva - ca un om nu devine un agresor pt ca i se permite, ci pt ca asa are el tendiinta, este lipsit de infrinare, este o tendiinta proprie, fie pt ca asa a fost invatat din familia de origine sa se comporte (imita vreunul din parinti, nu a fost educat, etc), din alte situatii de viata (servici, etc) care l-au obisnuit sa se comporte asa, etc.
Asa cum tu nu devii hot pt ca gasesti usa vecinului deschisa, asa nu devine agresor un om infranat, obisnuit sa fie cu bun simt, sau un om care cauta pacea (din educatie, din crediinta, etc)
Cat de agresor este cineva, nu depinde de cat de mult ii permiti, ci de tendinta (obisnuinta, lipsa de infrinare?) a aceluia. Deja cand vorbesti de "cat de mult ii permiti" (sau "cum sa-l faci sa nu se mai comporte asa", etc), deja vorbesti de o actiune de vreun fel - de aparare, de persuasiune,"de demonstrare a dreptatii, de manipulare, de dresaj, de coercitie, etc - care are drept urmare pierderea pacii proprii si investirea energiei si atentiei in persoana si interactiunea cu agresorul. Asa intra intr-un cerc vicios de "care pe care" (intr-un fel) si isi pierde pacea.
Daca ar cauta pacea ei si ar pretui-o, ar zice un "Dumnezeu sa-l ierte" si l-ar ierta si ar pune punct, cu maxima indiferenta oricarei tentatii de a interactiona cu agresorul (si oricarei probleme nerezolvate cu agresorul) si ar cauta pacea ei departandu-se de agresor si cautand oameni care cauta si ei pacea, nu interactiuni de genul asta, negative.

[Daniel_Ortodox]

În prealabil postat de adam000

Aline, nu ai inteles nimic din mesajul meu. Pesemne ca nu ai citit cu atentie, pt ca era subliniat, dar nu ai observat - ziceam sa se rupa de ei (de agresorii ei psihologici).
Dar ca sa poata sa se rupa de ei, trebuie sa nu mai aiba nimic de impartit cu ei - nici o problema nerezolvata, nici un diferend care are nevoie de actiune, de rafuiala, nici o dilema despre ce atitudine sa ia, ce sa accepte si ce nu, ce ii permite si ce nu si cum sa procedeze daca nu ii permite, etc. Nimic de genul asta. Pt ca toate astea sint de fapt interactiuni cu agresorul, sint actiuni de-ale ei, prin care ea insasi se tine legata de agresor. In loc sa caute pacea ei proprie (si sa fie centrata spre pacea ei), ea isi focalizeaza atentia spre agresor, spre exterior, spre interactiunea cu el sau cu actiuni de-ale lui (astfel mentinand interactiunea cu el ...un absolut deliciu pt un agresor care cauta pe cineva cu care sa interactioneze...).

Vezi, chiar si tu pui problema despre ce sa accepte si ce nu, ce sa permita si ce nu, etc - tu pui problema tot din perspectiva interactiunii, nu din pespectiva pacii.

Ori eu zic altceva - ca un om nu devine un agresor pt ca i se permite, ci pt ca asa are el tendiinta, este lipsit de infrinare, este o tendiinta proprie, fie pt ca asa a fost invatat din familia de origine sa se comporte (imita vreunul din parinti, nu a fost educat, etc), din alte situatii de viata (servici, etc) care l-au obisnuit sa se comporte asa, etc.
Asa cum tu nu devii hot pt ca gasesti usa vecinului deschisa, asa nu devine agresor un om infranat, obisnuit sa fie cu bun simt, sau un om care cauta pacea (din educatie, din crediinta, etc)
Cat de agresor este cineva, nu depinde de cat de mult ii permiti, ci de tendinta (obisnuinta, lipsa de infrinare?) a aceluia. Deja cand vorbesti de "cat de mult ii permiti" (sau "cum sa-l faci sa nu se mai comporte asa", etc), deja vorbesti de o actiune de vreun fel - de aparare, de persuasiune,"de demonstrare a dreptatii, de manipulare, de dresaj, de coercitie, etc - care are drept urmare pierderea pacii proprii si investirea energiei si atentiei in persoana si interactiunea cu agresorul. Asa intra intr-un cerc vicios de "care pe care" (intr-un fel) si isi pierde pacea.
Daca ar cauta pacea ei si ar pretui-o, ar zice un "Dumnezeu sa-l ierte" si l-ar ierta si ar pune punct, cu maxima indiferenta oricarei tentatii de a interactiona cu agresorul (si oricarei probleme nerezolvate cu agresorul) si ar cauta pacea ei departandu-se de agresor si cautand oameni care cauta si ei pacea, nu interactiuni de genul asta, negative.

Doamne ajută.

Iar aici, Adame frate, faci nişte observaţii, apoi nişte încadrări, după învăţătura greşită a psihologiei (pentru că, caracterele oamenilor nu sunt tipologii, fiecare om e unic şi irepetabil, complet schimbabil înspre diabolism sau sfinţenie)

Şi apoi închei tu acolo, Adame, prin a învăţa pe oameni nepăsarea, indiferenţa. Care sunt patimi. Poate nu ştiai. Şi împotriva cărora trebuie să luptăm. Poate nu ştiai nici asta. Şi nu sunt ironic. Aşa am simţit să vorbesc.

Toate îmbrăcate întro imagine creştinească. Falsă. Lup în piele de oaie. Of... deşi ştiu că ai mult mai multe calităţi.

Deşi simt că intenţiile tale sunt bune, datorită caracterului tău melancolic, -să mă exprim necreştinesc, anume psihologic-, şi datorită inundaţiei din mintea ta cu învăţăturile psihologiei, nu reuşeşti să fi în învăţătura Sfinţilor Părinţi, pentru că îi citeşti puţin.
Şi din Biblie, citeşti aproape deloc.

Îţi recomand să găseşti un duhovnic îmbunătăţit.
Şi psihologii au nevoie de duhovnic, cum au nevoie şi de mîntuire. Şi să ştii că şi atitudinile sunt păcate.

DIN NOU AMINTESC, DE SEMNALUL DE ALARMĂ TRAS MAI SUS, CA TOŢI CEI CARE CITIŢI CE SCRIE ADAM, SĂ FIŢI TOŢI CU TREZVIE, pentru că are multe înşelări, ispitiri şi sminteli.

Iertare.

Bucurii.

[AlinB]

adam,

Nu trebuie neaparat sa incui usa casei ca sa nu-ti intre hotii, ci si sa nu ispitesti pe aproapele sa devina hot :)

[adam000]

În prealabil postat de AlinB

adam,

Nu trebuie neaparat sa incui usa casei ca sa nu-ti intre hotii, ci si sa nu ispitesti pe aproapele sa devina hot :)

Corect. Insa cat de patimas (abuzator, agresor, hot, etc) devine un om depinde in primul rand de alegerile acelui om. Un sfant (cred eu) ca nu ar deveni hot, nici daca ar fi ispitit. Cu unul patimas (de oricare ar fi el, abuzator, hot, etc) caruia degeaba i se explica de nenumarate ori ca nu e bine ce face (cred ca in atatia ani Fallen i-o fi explicat persoanei de care se tot vaita pe forum / mustrat), dar tot alege sa se comporte la fel, nu are sens sa continue cu aceeasi raportare (in stilul asta in care procedeaza ea).
Ideea era ca lui Fallen i-ar prinde bine sa schimbe anturajul si sa caute oameni care sa o respecte, sa nu o mai abuzeze, pt ca sint ei infranati (care inteleg/aleg sa vada in orice om chipul lui Dumnezeu din om?). Dupa ce va gusta faptul ca merita si poate fi respectata ca om, asa cum este ea, poate ca dupa aceea va face fata si abuzatorilor, cu alta raportare.

[AlinB]

În prealabil postat de adam000

Un sfant (cred eu) ca nu ar deveni hot, nici daca ar fi ispitit.

Crezi gresit.
Nici un om nu e mai presus de ispita.

[Daniel_Ortodox]

În prealabil postat de AlinB

Crezi gresit.
Nici un om nu e mai presus de ispita.

Doamne ajută.

Hai măi frăţioare. Eşti ca lemnul. Iar ai scris prostii.

Tocmai de aia sunt ispitele îngăduite de Dumnezeu, ca să le înfrîngem. Şi reuşim. Sau nu.
Dreptul Iov, a reuşit ! Şi le-a înfrînt toate. De a turbat diavolul de individie.

Şi pustnicii, majoritatea au înfrînt toate ispitele. Şi majoritatea monahilor şi monahiilor.
Şi Sfinţii Apostoli, şi multă, multă lume, plăcută lui Dumnezeu.

Deci virtuţiile sunt întotdeauna mai presus de ispite.
Cu atît mai mult oamenii, care practică acele virtuţi.

Bucurii.

[fallen]

Fiecare dintre voi are dreptate, in felul lui. Unoeri e bine sa ramanem pasivi, alteori sa luam atitudine. Chiar si dl. Nastase; desigur sa-ti gasesti sotul /sotia in patul tau cu altcineva e strigator la cer, scandalos, iar dpdv crestinesc e un lucru rau, gresit care nu poate fi trecut cu vederea sau ignorat si cu atat mai mult incurajat. Insa aici sunt multe posobilitati de actiune, fiecare avand la randul ei posibilitati si limite:
1. Daca sti si ignori, poti risca sa incurajezi ratacirile celuilalt; poate lua tacerea pasivitatea ta drept acceptare tacita si va continua pana se va plictisi sau nu va mai gasi ceea ce cauta;
2. Daca faci scandal, protestezi, te faci "a dracului" (cum se intampla de obicei) - il incurajezi sa plece si sa-si caute linistea in alta parte sau sa aleaga o viata in desfrau, fara obligatii
3. Daca pleci tu, poate vine dupa tine si-ti promite ca nu mai face, sau te roaga sa-i treci cu vederea, sau poate nu, poate se bucura ca s-a eliberat; daca nu il accepti, iarsi e posibil sa se resemneze in rataciri si desfrau
4. daca rabzi cu mucenicie, sunt si mai multe posibuilitati:1) sa continue pana tot asa nu mai are succes, si apoi sa se resemneze cu mancarea calda si acoperisul tau; 2) sa-si dea seama relativ rapid ce sotie buna are si cat e el de dobitoc ca umbla aiurea;3) sa se simta prea complexat de calitatile tale comparativ cu ale lui, si sa numai vina acasa, considerand ca nu te merita
(Asta in ce priveste casniciile)

Daca e sa analizam la modul general, cand sa ramai pasiv si cand sa iei atitudine, in viata, in lume, la scoala , etc: in prima faza pare mai usor, mai la indemana sa nu te lasi afectat, sa ignori, sa ierti, sa nu cauti drepate sau razbunare; insa cand apuca sa te loveasca patima maniei, si ii dai curs, atunci nu te mai lasa si-ti va fi de omie de ori mai greu sa ignori si sa terci peste;
Daca suntem indreptatiti vreodata sa 'agresam' pe altul iarasi e posibil, mai ales cand e vorba de cei aflati ingrija sau subordimnea noastra- copii, frati mai mici, elevi, subalterni, etc - normal ca trebuie mustrati, certati, criticati, amenintati si chiar pedepsiti atunci cand nu fac treaba pt care suntem noi desemnati sa ii coordonam; desigur trebuie sa avem o limita a bunului simt, sa ne stapanim mania, sa nu jignim, ocaram, defaimam, descurajam sau sa stimulam agresivitatea celuilat, si sa nu simta din atitudinea noastra lipsa de sprijin si amenintarea unei eventuale excluderi din comunitate, grup, etc. Am citit deunazi o pilda cu niste calugari are incercau sa il indrepte pe un parinte cazut in patimi, iar un avva mai batran le-a zis ca odata era un om inamolit intr-o mlastina si incercand sa-l scoata afara, ceilalti oameni binevoitori au reusit sa-l infunde si mai rau... (eu cunosc o persoana care desi nu a fost niciodata, nici chiar in copilarie, batuta sau alungata de acasa sau pedepsita grav - nemancat, coji de nuci, etc, poate cel mult criticata si facuta de rusine, totusi a ramas cu o chestie, de cand se intampla sa nu stie ceva, ce raspuns sa dea, sau se simte penibil, ca se face de ras intr-o situatie, se infurie atat de rau ca sparge tot in cale; odata i s-a spus ca nu e o buna sotie si de furie si-a rupt lantul de aur de la gat, de la mama ei; in contrast, partenerul ei care