![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ce spune de fapt Sfantul Vasile cel Mare? Ai dat chiar tu citatul mai jos, dar fara sa-l intelegi. Desi ai subiliniat niste pasaje, fara sa vezi ca acolo spune de invatatii lumii. Spune sfantul ca "Unii filosofi ai naturii (Aristotel) spun, cu vorbe savante, că pământul stă nemișcat din anumite pricini..." Si apoi descrie ce mai spun filozofii acestia despre pamant. In urmatorul paragraf spune sid espre cer: "Același lucru îl putem spune și despre cer, că s-au scris de înțelepții lumii tratate pline de multe cuvinte despre natura cerului." Si ce spune la sfarsit? "Dacă am încerca acum să vorbim de toate câte spun acești învățați, am cădea și noi în aceeași pălăvrăgeală ca ei. Noi însă să-i lăsăm pe acești învăța să se lupte între ei. Să nu mai vorbim de natura existențelor, ci să dăm crezare lui Moise, care a spus: „A făcut Dumnezeu cerul și pământul”. Adica sa lasam filozofiile acestea lumesti, inclusiv cu pamantul nemiscat si teoriile acelea si sa vedem doar ce a scris Moise in Facerea. Acum vezi ca e exact ce spuneam eu si ca ce spui tu si parintele acela care a fost rocker e gresit. E exact ce spune sf. Vasile cel Mare sa nu facem. Daca stii, si evolutionistii teisti au cateva citate gresite din Sf. Vasile cel Mare si alti sfinti, ca si cum acestia ar fi spus despre evolutionism si ere. Observi cum e acelasi fel de invatatura gresita, nu degeaba sunt amandoua preluate de la catolici. Acum am vazut ca si pe site-ul Hexaimeron scrie ca in Sfanta Scriptura nu scrie de geocentrism, sunt doar aluzii. Fata de data trecuta, cand se spunea ca acolo ar scrie. Vedem cum nici sfintii nu spun despre asta, spunand ca sunt teorii ale filozofilor. Acum vad ca s-au schimbat argumentele, ar fi vorba doar despre cartea lui Enoh, iar de aici ar fi luat filozofii invatatura. Interesant ca unii filozofi de pe vremea lor au sustinut ca pamantul se invarte in jurul Soarelui. In primul rand cartea lui Enoh e un apocrifa, probabil nu are vreo legatura cu Enoh. In al doilea rand am citit acel citat de acolo si nici macar acela nu spune de geocentrism, ci de miscarea cerului. Asta poate insemna si miscarea pamantului, dar si miscarea soarelui, astronomii chiar spun ca Soarele se deplaseaza cu vreo 20km/sec. Mai ramane sa-i explici si parintelui Badulescu faptul ca e gresit ce crede, in opozitie cu ce spun sfintii. Si cum am putea spune ca ar sustine invatatura noastra o minciuna, cand se poate vedea si in filmuletele facute din spatiu ca pamantul se invarte in jurul soarelui. Credinta noastra nu e un falsa, mincinoasa. Dimpotriva, acea credinta in geocentrism e eronata, ratacitoare. |
|