Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[Ioan_Cezar]

Amuzant cum s-a pornit o întreagă discuţie de la o expresie care apare într-un text centrat, cum e obiceiul Patriarhatului, pe faptele milei creştine şi care de data aceasta a fost împodobit şi cu câteva trimiteri la iconografia creştină.
Nu a contat că sunt acolo zeci de trimiteri bibliografice în cadrul a mii de cuvinte, nu a contat mesajul central al Pastoralei, nici conţinutul adaptat la posibilităţile şi nevoilor credincioşilor. A contat doar că undeva, într-un mic loc, a bâzâit un ţânţar. Din care s-a făcut un falnic armăsar!
Păi, fraţilor dogmatişti, voi nu luaţi în considerare contextul, mesajul general şi destinatarii unui text? Nu ţineţi cont de lumea în care trăim, de evoluţia termenilor, de înţelesul publicului pentru termenul de "persoană"? Aţi fi vrut să se apuce Soborul să citeze copios din Dogmatică, rezumînd câteva secole de lupte pentru formulările Bisericii? Cui să spună asta şi de ce? Textul e centrat pe una-două teme, focalizează pe nişte obiective - nu citirăţi?
În acest context şi ţinînd cont de scopul Pastoralei e cu totul firesc ca să nu se insiste atât de mult pe anumite formulări, pe care doar cei mai instruiţi dintre creştini le pot pricepe şi cântări. Consideraţi că acest text este cumva un rezumat al unei dizertaţii de master? S-a expus vreun doctorat de dogmatică?

E limpede că iniţiatorul topicului a făcut exces de zel pe marginea formulării "Hristos a devenit o persoană omenească". Capy a scotomizat din ditamai mesajul un grăunte, ţinînd să ne arate că şi în Soare sunt pete....:) Oare ce ai urmărit, Capy, cu asta?
Chiar aşa, ce ai vrut cu acest topic?

Nu mai pun la socoteală că afirmaţia pe care o conteşti se poate susţine în fel şi chip, pentru cine are răbdare să facă asta. Delia a avut multă, foarte multă răbdare ca să îţi arate ce poate să însemne afirmaţia respectivă - dacă nu ai interpreta-o tendenţios, în mod evident. S-a străduit şi Lucian, au mai intervenit şi alţi fraţi, am încercat şi eu să lărgesc universul problemei dar te-ai făcut că nu remarci. Ai răspuns doar la una dintre întrebările pe care ţi le-am pus, destul de succint şi la aceea, în rest ai repetat pe metoda plăcii stricate aceeaşi melodie. Dezvoltînd un dialog al surzilor. Cu ce scop?

Din formularea contestată de tine se poate înţelege foarte uşor ceea ce am precizat de la bun început: Părintele Stăniloae se referă acolo, în mod evident (pentru cine are bunăvoinţa unei interpretări pe măsura autorului afirmaţiei şi a contextului în care e plasată formularea), la faptul că Fiul lui Dumnezeu a luat în Ipostasul Său firea omenească prin Întrupare. Scurt şi limpede.
Asta înseamnă şi nimic altceva nu înseamnă expresia de acolo. Ce tot mai cauţi alte semnificaţii, adică nod în papură? De ce atribui Părintelui intenţii pe care nu le-a avut şi nu le-ar fi putut avea niciodată ca dogmatist? Şi mai dezvolţi şi nuanţe ironice, pe ici pe colo, la adresa Părintelui... Bravos!

Am întrebat clar, spre lămurirea neînţelegerii tale (dar acum e limpede că tu nu ai de fapt vreo neînţelegere ci ai vrut să ne arăţi că înţelegi foarte bine - anume că Părintele nu înţelege şi/sau greşeşte în formulare):
- ce este pentru tine "a devenit"? Înţelegi cumva că S-a preschimbat şi că din Fiul lui Dumnezeu a rămas doar un om? Sau ce anume? - Dar nu mi-ai răspuns.
- ce este "a deveni persoană"? - iarăşi nu ai precizat ce este aceea a deveni persoană, ca să ştim şi noi de ce n-ar fi devenit persoană Hristos sau dimpotrivă, ca să argumentăm că a devenit.

Şi era limpede că accentul cade, de fapt, pe omenitate, pe faptul că Domnul a luat chip de rob, că S-a înomenit etc. Adică pe tot ce mărturiseşte Biserica.... Şi încă, nu neapărat static (cum rezultă din textele alese de tine) - ar fi urmat să dezvolt eu asta, dacă nu sesizam că de fapt nu vrei să dialoghezi ci să impui.

În concluzie, mie mi se pare că ai făcut o furtună de nisip într-un pahar şi că, dacă este totuşi un merit al topicului, acela ar fi că, pe fondul unor discuţii din fericire decente (comparativ cu alte topice care au avut o soartă mult mai tristă), ne-am reamintit cu toţii unele noţiuni fundamentale ale Dogmaticii iar pe ici pe colo ne-am mai îmbogăţit cunoştinţele cărturăreşti. Pentru asta, în ce mă priveşte, sunt mulţumit şi îţi sunt recunoscător.

Rămân cu regretul că ai focalizat prea analitic şi, după mine, chiar obsesional asupra formulării respective. Şi mai ales că ai refuzat să îmbogăţim subiectul discuţiei cu chestiuni poate chiar mai folositoare decât cele repetate la nesfârşit. Am fi putut vorbi de pildă despre:
- persoană ca experienţă vie, care vine doar prin rugăciune (versus modul obiectualist, static şi abstract în care s-a cam purtat discuţia despre persoană)
- descoperirea tainei persoanei
- naşterea persoanei în rugăciune şi omul-persoană ca duh
- dragostea ca acel cuprins cel mai lăuntric al persoanei, fără de care nu se poate devenire întru Fiinţă
- imposibilitatea persoanei de a cunoaşte singurătatea (solitudinea)
- biruirea limitelor individului prin comuniunea personală cu Hristos
Abia aşteptam să propun spre lectură câteva minunate paragrafe, pe aceste direcţii, din Cuviosul Sofronie şi din Sfântul Siluan...:)

Acestea şi poate încă altele ar fi fost, cred, cu mult mai potrivite în contextul nu doar al acelui text, Pastorala, care accentua milostenia şi închinarea la Dumnezeu Cel Întrupat,
ci şi în acord cu Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti, în care ne aflăm cu toţii.

Doamne ajută!