Gânduri sincere... comune şi simple, curate şi vii... !

[Igor_Paslusnik]

Poezie publicată în Revista Mitropoliei Banatului "Învierea", martie 2016:

Orfanilor de Rai

Munţii vor fi aici, mereu acolo, şi ghioceii fragezi.
Şi iarba trimisă-n vânt: îmbracă-i!, aşterne pajişti.
Câmpiile ce murmură geamăt de dor, căderea; durerea;
Ca şi-acum şapte mii de ani, primind bărbatul şi femeia.

Atunci mureau doar doi, iar azi ne mor naţiuni; în facţiuni.
Tresare cântul lor, freamătă gândul lor; în Rai nu sunt viziuni.

Aievea, era puţin, era frumos, aveam şi dăruiam totul;
Frate şi soră, nu fi al neamului Cain, hain, nu fi spurcat
E loc pentru-amândoi oricând; e loc curat. Răreşte-ţi pasul!
Alegi stricat, te bucuri rău, eşti binecuvântat, nu blestemat.

Ce sunt acestea toate? Le laşi marcat? Îndurerat să pleci, aşa-i?
Chemat să dai ce n-ai pentru un grai de slavă-n Rai, mai stai?
Şi-atunci? Cât dormi? E foc în jurul tău, nu vezi?
Luptă cu toţii pentru viaţa ta şi tu continui să nu crezi?

Hai, vino grăbit, smerit, când vom pleca, să fie-n rugăciune.
Să nu te temi; de câini, de porci sau şerpi, de azi sau mâine,
Tu fă doar bine, cât ţine de tine, şi-apoi va fi şi pâine.

Iar dacă nu te răstigneşti şi nu muceniceşti, să nu doreşti;
Să şti să poţi să ai să dai mai mult, că iei poveşti şi-apoi răneşti.
Fi pregătit mereu să iubeşti. Şi să ierţi. Ce taine negrăite...

Şi-apoi plângând să moşteneşti, ce nu poţi să gândeşti.
Să fi chemat, strigat, să fi urcat; atunci nu vei mai fi orfan,
Ţi-e dăruit, eşti aşezat la bucuria odihnei cea fără nici-un ban,

În comuniunea familiei Împărăţiei cu ţărmuri infinite...

*