Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

J.-F. — Fie. Dar să ne întoarcem la problema transmigraţiei sufletelor sau a reîncarnării. Tu dai exemplul fluviului pe care nu se află nici o barcă... Ceea ce mă şochează este mai întâi această noţiune de fluviu impersonal care circulă de la individ la individ, fie că indivizii sunt fiinţe umane sau animale...
M. — ... sau alte forme de viaţă...
J.-F. — Sau alte forme de viaţă, iar scopul practicii budiste este deci de a ajunge la dispersarea sinelui în Nirvana - adică, dacă am înţeles eu bine, la depersonalizarea completă a elementului spiritual. Atunci, în aceste condiţii, cum putem decreta că un anumit individ - o personalitate foarte bine conturată - s-a reîncarnat într-un alt individ anume? Dat fiind
că există mai mult de şase miliarde de fiinţe umane pe pământ, plus nu ştiu câte zeci de miliarde de animale etc., sunt deci tot atâtea fluvii care circulă... Şi identificarea formelor provizorii concrete, individualizate, în care cutare sau cutare dintre aceste fluvii curge după dispariţia încarnării precedente mi se pare o întreprindere absolut imposibilă. Asta dacă nu
cumva recurgem la principii magice sau subiective de identificare, care ţin de miraculos şi nu sunt foarte convingătoare.
M. — Aceste fluvii diferite sunt impersonale în măsura în care
persoana nu este considerată o entitate autonomă. Nu există transferul unei entităţi discontinue, ci continuarea unei funcţii. Faptul că o anumită entitate nu există în sine nu împiedică un anumit flux de conştiinţă să aibă calităţi care să-i fie proprii. Absenţa bărcii de pe fluviu nu înseamnă
că nu poate fi încărcat de sedimente, poluat de o fabrică de hârtie sau curat şi limpede. Starea unui fluviu la un moment dat este imaginea, rezultatul istoriei sale. La fel, fluxurile de conştiinţă ale indivizilor sunt marcate de rezultatul gândurilor pozitive sau negative, precum şi de urmele lăsate în conştiinţă de faptele şi vorbele provocate de aceste gânduri. Scopul practicii spirituale este de a purifica acest fluviu, încetul
cu încetul. Starea finală de limpezime este ceea ce numim realizare spirituală. Toate emoţiile negative, toate vălurile care maschează conştiinţa sunt atunci îndepărtate. Nu este vorba despre distrugerea eului, care oricum nu a existat niciodată cu adevărat, ci pur şi simplu de a-i demasca impostura. De fapt, dacă acest „eu" ar avea o existenţă intrinsecă, n-ar putea fi trecut de la existenţă la non-existenţă.
J.-F. — Vrei deci să desfiinţezi ceva ce nu există de la bun început.
M. — Nu putem „aboli" un eu inexistent, dar îi putem recunoaşte inexistenţa. Vrem să abolim o iluzie. Greşeala nu are o existenţă proprie.
Să luăm următorul exemplu: dacă zărim, în penumbră, o sfoară încolăcită şi avem impresia că este un şarpe, simţim teamă. Vom încerca, poate, să fugim sau să îndepărtăm acest şarpe cu un băţ. Dar dacă cineva aprinde lumina, vom vedea imediat că nu era nicidecum vorba de un şarpe. De fapt, nu s-a întâmplat nimic, nu am „nimicit" şarpele, din moment ce el nu a existat niciodată. Am risipit doar o iluzie. Atâta timp cât „eul" este perceput ca o entitate cât se poate de reală, avem tendinţa de a atrage tot
ce considerăm agreabil, benefic şi de a respinge tot ce ni se pare dezagreabil şi dăunător. Din momentul în care recunoaştem că „eul" nu are existenţă reală, toate aceste atracţii şi repulsii dispar, aşa cum dispare teama de sfoara pe care o luasem drept şarpe. „Eul" nu are nici început, nici sfârşit şi, prin urmare, nu are altă existenţă în prezent în afara celei
pe care i-o atribuie mentalul. Pe scurt, Nirvana nu este o aneantizare, ci cunoaşterea finală a naturii lucrurilor.


Matthieu Ricard