Despre natură divină a evreului răstignit.

[Nietzsche]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Cred ca e vorba de credinta pana la urma, si cred ca e si un anumit har care l-a avut Biserica primara (care Orotodoxia o reprezinta acum in conceptii,poate nu si in atitudine),de a alege lucrurile corecte .Nu vorbesc lucruri prea abstracte, e evident ca un Dumnezeu care nu s-a facut deplin om,gustand si moartea, nu ne putea mantui prin Inviere. Nu S-a facut om pentru a gusta si El din viata pamanteasca, ci numai si numai pentru a ne mantui.

Dumnezeu a gustat moartea? E ca și cum ai spune izvorul a secat. Mai e izvor? Și ce e îngrijorător, e ca am observat mulți teologi ortodocși care folosesc genul asta de exprimare. Te doare capul efectiv! Dar hai sa intram în filozofie analitică. Pornim de la o sintagmă veridica, tot ce e spiritual nu are moarte doar simț. Dacă spiritul nu poate experimenta moartea poate în schimb experimenta suferința, și deci inclusiv Dumnezeu care este spirit sau duh, pe cruce a simțit suferința omului Isus însă nu și moartea, pentru ca moartea este destinată ființelor fizice nu spirituale. Are sens? E destul de exhaustiv! Cine nu poate să înțeleagă, îi recomand să devină teolog! ) glumesc, dar sper în același timp. :)))))

[Nietzsche]

În prealabil postat de CristianR

Tatăl poate face orice, desigur, inclusiv să ne învieze pe noi toți, în mod gratuit, fără ca noi să facem ceva. În cazul ăsta nici n-ar mai fi fost nevoie de jertfa lui Hristos. Totuși, nu o face, după cum vezi – toți murim. Pentru că n-ar avea sens, după cum a demonstrat primul om – Adam: Dumnezeu i-a dat viață veșnică, iar el a ales moartea. Cu siguranță noi nu suntem altfel decât Adam, n-am păstra multă vreme darul Tatălui. Ăsta este motivul pentru care El L-a trimis pe Fiul să se facă și om, pentru ca, unind în Sine toată omenirea, să o învieze, El fiind singurul Om desăvârșit, fără păcat, prin urmare care nu putea fi ținut de moarte.

Totodată, înviind, El restaurează firea umană, făcând-o capabilă de înviere – lucru accesibil fiecăruia dintre noi dacă ne antrenăm într-un proces care durează până la sfârșitul vieții noastre. Ca să avem parte de această restaurare și înviere, trebuie să punem început prin nașterea de la Duhul Sfânt, prin botez, apoi conlucrăm cu Acesta, străduindu-ne să ne unim tot mai mult cu Hristos. Mă tem însă că intrăm în lucruri prea adânci, și nu asta e ceea ce cauți.

Din perspectiva simplistă în care abordezi credința noastră, Iisus ar fi fost un biet ratat, a cărui jertfă ar fi fost zadarnică, nefiind mântuitoare. La asta duce, de altfel, gândirea lui Nestorie. De-aia am spus că e bine să citim mai mult, că informația – cea de calitate – e la un clic distanță. Însă trebuie să ai apetență pentru filozofie, pentru că lucrurile sunt exprimate în astfel de termeni – iar adevăratul Nietzsche nu ducea lipsă de așa ceva.

Dumneavoastră ați catalogat situația divină a salvatorului ca fiind obligatorie nu eu, iar în ceea ce privește sacrificiul său tine evident de voința divină. Eu v-am atenționat să gândiți bine această locuțiune, să o analizati corespunzător și să observați corect orice abatere absurdă. Spun asta pentru că ea există, și este evidentă. Analogia e simplă!

Adam este cel blestemat, însă Adam nu moare imediat, el după ce este exilat trăiește în continuare, imbatranind până la deces. Adam în același timp este numit Fiul lui Dumnezeu(Luca 3:38). În schimb Isus care este numit Fiul lui Dumnezeu precum Adam are parte direct de acele blesteme pe care Adam trebuia sa le trăiască. Isus moare în locul lui Adam, devine părtaș la eșecul lui Adam însă prin moarte își revendică statutul față de Dumnezeu! Explicația fiind simplă, Isus nu schimba natura lui Adam ci voința lui, în timp ce Adam era demn în fața lui Dumnezeu, Isus este supus și își neagă propria voința. Deci, problema nu este divinitatea naturii umane ci voința ei dpdv al creatorului. Asta era explicația pe care o cautam, dar nu ați oferit-o!

[cozia]

În prealabil postat de Nietzsche

Adam este cel blestemat, însă Adam nu moare imediat, el după ce este exilat trăiește în continuare, imbatranind până la deces. Adam în același timp este numit Fiul lui Dumnezeu(Luca 3:38). În schimb Isus care este numit Fiul lui Dumnezeu precum Adam are parte direct de acele blesteme pe care Adam trebuia sa le trăiască. Isus moare în locul lui Adam, devine părtaș la eșecul lui Adam însă prin moarte își revendică statutul față de Dumnezeu! Explicația fiind simplă, Isus nu schimba natura lui Adam ci voința lui, în timp ce Adam era demn în fața lui Dumnezeu, Isus este supus și își neagă propria voința. Deci, problema nu este divinitatea naturii umane ci voința ei dpdv al creatorului. Asta era explicația pe care o cautam, dar nu ați oferit-o!

Foarte buna ideea de aducere in discutie a interactiunii Iisus-Adam, la Coborarea in Iad a Mantuitorului si scoaterea cuplului Adam-Eva din Iad:

Eu unul asa vad discutiile care au avut lor intre cei trei:

Adam:

- Cum de ai reusit performanta de a ma depasi duhovniceste pe mine si sa ajungi pana in Iad de unde sa ne tragi de mana pe amandoi, ca doar si eu am fost Creat direct de Dumnezeu, direct din mainile Lui?

Iisus:

- Iti voi raspunde la fel cum le-am raspuns ucenicilor mei: Ïndrazniti, Eu am biruit lumea"(Ioan 16:33)
Tu ai trait 900 de ani neschimbat in hotararea ta, Adame, in algerea facuta de voi cu Eva, sa slujesti lumii pamantene care v-a atras mai mult. In schimb eu nascut din Duhul de Viata datatorul si din femeie, am ALES in Pustie sa ma debarasez de lume, de viata LUMEASCA si sa slujesc NUMAI TATALUI MEU, Dumnezeul nostru!
Si tu ai fi putut sa faci la fel, dar nu ai facut-o. Ai decis sa ramai in ale tale si astfel sa ajungi in Iad unde am venit Eu peste cateva milenii si te-am scos impreuna cu Eva a ta.
Cam asta-i treaba.

Adam:

Slava Tie Dumnezeul nostru, slava Tie!

[CristianR]

În prealabil postat de Nietzsche

Dumneavoastră ați catalogat situația divină a salvatorului ca fiind obligatorie nu eu, iar în ceea ce privește sacrificiul său tine evident de voința divină. Eu v-am atenționat să gândiți bine această locuțiune, să o analizati corespunzător și să observați corect orice abatere absurdă. Spun asta pentru că ea există, și este evidentă. Analogia e simplă!

Adam este cel blestemat, însă Adam nu moare imediat, el după ce este exilat trăiește în continuare, imbatranind până la deces. Adam în același timp este numit Fiul lui Dumnezeu(Luca 3:38). În schimb Isus care este numit Fiul lui Dumnezeu precum Adam are parte direct de acele blesteme pe care Adam trebuia sa le trăiască. Isus moare în locul lui Adam, devine părtaș la eșecul lui Adam însă prin moarte își revendică statutul față de Dumnezeu! Explicația fiind simplă, Isus nu schimba natura lui Adam ci voința lui, în timp ce Adam era demn în fața lui Dumnezeu, Isus este supus și își neagă propria voința. Deci, problema nu este divinitatea naturii umane ci voința ei dpdv al creatorului. Asta era explicația pe care o cautam, dar nu ați oferit-o!

Interesantă viziunea ta, cu iz protestant, încercând să extragi înțelesurile divine rezumându-te la Scriptură – deși aceasta nu a căzut din cer, ci a fost scrisă în primele veacuri creștine, de oameni ca cei care au avut păreri la primele sinoade ecumenice. Chiar și așa, calea simplă nu este neapărat și cea adevărată în cazul de față, pentru că deși Scriptura se explică prin ea însăși, asta înseamnă să o ai în vedere în totalitate, respectiv tot ceea ce s-a scris cu privire la Mesia-Mântuitorul începând cu Geneza, Profeți și apoi Noul Testament. Eu mărturisesc că n-am această cuprindere, motiv pentru care apelez la cunoscători – Sfinții Părinți și teologi. De la ei am înțeles de ce mântuirea e posibilă doar dacă Hristos este Dumnezeu; și am încercat să explic, însă cred că nu prea mi-a ieșit.

Dar dacă e să ne oprim la raționamentul tău, respectiv paralela pe care o faci între Adam și Iisus – între vechiul Adam și noul Adam, cum spune Biserica, respectiv fiul lui Dumnezeu creat și Fiul lui Dumnezeu din veci, necreat, după cum reiese din Evanghelia după Ioan –, consideri că Iisus a fost doar un om care prin smerenie a reparat păcatul neascultării făcut de Adam, iar prin asta ar fi salvat întreaga omenire? Dacă așa ar sta lucrurile și El "a murit moartea lui Adam", de a lui proprie cine avea să-l izbăvească? Cum poate un simplu om să-l scape de moarte nu doar pe un altul, ci chiar întreaga omenire? Ori poate consideri că ar trebui să înțelegem că smerenia lui Iisus a mișcat într-atât inima lui Dumnezeu-Tatăl, încât Acesta a iertat întreaga omenire și a decis să ne dea tuturor posibilitatea învierii? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci într-adevăr, n-ar fi nevoie ca Hristos să aibă natură divină, iar Dumnezeu-Tatăl ar semăna mai curând cu un tiran capricios care s-a supărat pe întreaga omenire atunci când Adam nu L-a ascultat, pedepsind-o cu moartea veșnică. Cu o astfel de viziune asupra creștinismului, nihilismul lui Nietzsche pare a fi într-adevăr o opțiune mai preferabilă.

Însă viziunea ortodoxă este diferită, iar ea nu contrazice Scriptura, ci o interpretează, cum am mai spus, pornind de la mărturisirea Bisericii de la începuturile ei că Iisus n-a fost doar un profet, un om mai deosebit, ci Fiul lui Dumnezeu din veci, necreat, așa cum reiese din Evanghelia după Ioan și așa cum Îl mărturisește Petru. Biserica ortodoxă crede că neascultarea lui Adam este cea care a rupt legătura cu Dumnezeu, singurul care este Viu și prin împărtășirea de Care și Adam putea rămâne viu. Iar ca această legătură să poată fi restabilită, trebuia ca Cineva fără de păcat (sinonim cu moartea spirituală) să asume omenirea și să biruiască moartea de care "se îmbolnăvise". Acest Cineva este Iisus Hristos, singurul Om fără păcat întrucât este Dumnezeu. Niciun om, oricât de virtuos, n-ar fi putut fi fără păcat, pentru că acesta a devenit inerent firii umane de la Adam. Moartea trupească, consecință a ruperii legăturii harice, știrbirea relației cu Dumnezeu care s-a petrecut în Adam a făcut ca de atunci corpul omenesc să devină coruptibil, având nevoie de acolo înainte să se hrănească pentru a mai supraviețui un număr de ani.

P.S. Nu-i cazul să mi te adresezi cu dv. Ar trebui ca la rândul meu să fac la fel, iar dacă m-aș adresa cu "domnul Nietzsche"... mă tem că ar putea să-mi răspundă chiar originalul :)

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de Nietzsche

Dumnezeu a gustat moartea? E ca și cum ai spune izvorul a secat. Mai e izvor? Și ce e îngrijorător, e ca am observat mulți teologi ortodocși care folosesc genul asta de exprimare. Te doare capul efectiv! Dar hai sa intram în filozofie analitică. Pornim de la o sintagmă veridica, tot ce e spiritual nu are moarte doar simț. Dacă spiritul nu poate experimenta moartea poate în schimb experimenta suferința, și deci inclusiv Dumnezeu care este spirit sau duh, pe cruce a simțit suferința omului Isus însă nu și moartea, pentru ca moartea este destinată ființelor fizice nu spirituale. Are sens? E destul de exhaustiv! Cine nu poate să înțeleagă, îi recomand să devină teolog! ) glumesc, dar sper în același timp. :)))))

Tu nu poti crede ca a murit Dumnezeu , pentru 3 zile ,pentru ca nu poti crede ca Hristos era si Om si Dumnezeu in acelasi timp. Deci cu firea uimana a murit, asa cum se moare ,asa cum murim si noi, fara nici o deosebire.
Ba mai mult ,S-a dus in iad, asa cum omul se va fi dus pana atunci. Crezi ca de la inceput S-a dus sa il biruie? Nu, s-a dus smerit.A coborat atat de jos ,incat si iadul s-a inspaimantat. La fel si cu omul . Dumnezeul nostru a coborat atat de jos pentru noi, incat nu mai avem nevoie de dovezi ,stim ca El este Dumnezeu.
Mintea nu pate face nimic singura fara har, caci fiecare poate zice ce vrea si nimeni nu stie cine are dreptate. Ca in turnul lui Babilon unde s-au amestecat limbile,fiecare vorbeste pe limba lui. Dar adevarul ne a venit prin har , prin Biserica,prin comuniunea cu Hristos.
Nu zic ortodoxa neaparat ca sa nu te revolti, ci prin aceea biserica dintre anul 0 si anul 1000 , care insa s-a pastrat pana in zilele noastre,

[CristianR]

Apropo de nestorianism, respectiv de cum poate fi înțeleasă întrepătrunderea divinității cu umanitatea în Iisus Hristos, poate meditația de mai jos ar putea fi de oarece folos:

Dacă vorbim despre o persoană a Dumnezeirii, despre care știm că e de necuprins, nelimitată, inepuizabilă, este limpede că, în relația cu o ființă limitată ca omul, acesta va fi cel cuprins, iar nu cel care cuprinde – nici cu mintea și nici cu inima – pe Cel dintâi. Dar chiar și în relația de iubire dintre doi oameni, persoane după chipul lui Dumnezeu, cunoașterea nu are sfârșit, pentru că nu doar persoana, ci însăși iubirea este inepuizabilă, motiv pentru care o considerăm de natură divină, dacă nu chiar Dumnezeu însuși, după cum spune evanghelistul Ioan (Ioan 4, 16).

Cunoașterea prin intermediul iubirii este diferită de cea rațională pentru că ea se face prin implicarea întregii ființe, a întregii vieți. Trăiești viața celuilalt, iar celălalt o trăiește pe a ta; prin împărtășire. Dacă vorbim de doi oameni, fiecare este atent la nevoile, durerile și dorurile celuilalt, îl ascultă și se transpune în viața lui.

Vorbind, el își deschide inima către cel care devine părtaș la viața lui, trăind împreună aceleași bucurii ori dureri. La rândul său, el însuși își va dezvălui tainițele inimii sale, iar pe măsură ce vor înainta în comunicare, ambii vor descoperi noi adâncimi. Și nu doar fiecare în celălalt, ci și fiecare în sine însuși va afla lucruri neștiute, neconștientizate ori care pur și simplu nu se născuseră încă. Iar procesul ăsta durează atâta vreme cât durează comunicarea dintre ei.

În ce privește relația de iubire cu Dumnezeu, a trăi viața Lui înseamnă mai întâi a asculta de Iisus, a încerca să cunoști și să împlinești cât mai bine poruncile și învățăturile Lui, după cum El însuși a spus: „Cine mă iubește păzește poruncile mele” (Ioan 14, 21).

Procedând în acest fel, treptat, treptat, dacă ajungem ca în toate să facem voia Lui, voia noastră personală I se va subordona, iar noi vom ajunge să trăim Viața Lui, să putem spune ca Sf. Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 20, 20). În felul acesta trecem de la chip la asemănare, de la pecetea chipului lui Hristos la a trăi efectiv viața Lui.

Trăind ceea ce ne-a poruncit, ajungem, de fapt, să trăim ceea ce El este, să experimentăm în propria noastră ființă viața Lui; să fim, adică, vii prin El, singurul înviat și singurul viu prin Sine însuși.

Pe de altă parte, El însuși și-a asumat înaintea noastră, din imensa Sa iubire dumnezeiască, viața noastră, a bietului om corupt prin păcat, și-a asumat păcatele noastre, condiția noastră decăzută, trăind viața noastră, în felul ăsta devenind om deplin, nu doar prin naștere, ci prin participare și asumare totală a condiției umane. Dumnezeu fiind, se înțelege că S-a smerit imens prin primirea nașterii ca om, dar, așa cum se întâmplă în orice relație de iubire, nu a încetat să fie ceea ce ontologic era deja, adică Persoană a Sfintei Treimi.

[Nietzsche]

În prealabil postat de CristianR

Biserica ortodoxă crede că neascultarea lui Adam este cea care a rupt legătura cu Dumnezeu, singurul care este Viu și prin împărtășirea de Care și Adam putea rămâne viu. Iar ca această legătură să poată fi restabilită, trebuia ca Cineva fără de păcat (sinonim cu moartea spirituală) să asume omenirea și să biruiască moartea de care "se îmbolnăvise". Acest Cineva este Iisus Hristos, singurul Om fără păcat întrucât este Dumnezeu. Niciun om, oricât de virtuos, n-ar fi putut fi fără păcat, pentru că acesta a devenit inerent firii umane de la Adam. Moartea trupească, consecință a ruperii legăturii harice, știrbirea relației cu Dumnezeu care s-a petrecut în Adam a făcut ca de atunci corpul omenesc să devină coruptibil, având nevoie de acolo înainte să se hrănească pentru a mai supraviețui un număr de ani.

Sincer, nu am vrut sa-ti răspund, pentru că mă deranjează când cineva refuză să urmeze coordonate logice și încearcă cu disperare să impună o teorie falacioasă. Dar când vad ca încerci sa impui astfel de inepții atunci ma simt obligat!

Să presupunem că:
Natura umană e imbolnavita, coruptă de pacat, asa s-ar explica moartea. Ok! Fiul lui Dumnezeu indumnezeieste natura și o vindeca de "boala" moarte, și totuși el tot moare pe cruce. Și pe deasupra nu natura îndumnezeită înviaza, ci Tatăl îl înviaza după 3 zile.
Galateni 1:1

Natura îndumnezeită vindecata de "boala" moarte, inevitabil tot moare, iar de înviat este inviata de Duhul lui Dumnezeu, Tatăl.

Și exista și o declarație a omului înviat care îl numește pe Tatăl, Dumnezeul său și Dumnezeul vostru.

Ioan 20:17
Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.

Mai clar de atât? O ființă care este Dumnezeu, să-l numeasca Dumnezeul său și Dumnezeul vostru făcând o separare clară prin comparatia cu restul omenirii, e la mintea cocosului!

Pana la urma cum e? E pe deplin Dumnezeu și pe deplin om? Dumnezeu nu flamazeste, nu moare, nu are funcții fiziologice, e spirit! Omul este exact opusul! Bai da, chiar atât de greu ești de cap?! Se poate vorbi de doua ființe care au o comuniune între ele, da sigur, spiritul întreține relații cu simțurile trupului uman, asta da poate fi o teză religioasa! Da să spui că El ca om, și murea dar și nu murea, și flamanzea da și nu flamanzea, și respira dar și nu respira, și in cel mai bun caz în care vrei sa demonstrezi logic asemenea aberații ajungi la un semizeu, precum foarte bine a explicat un fost utilizator aici pe forum sub numele de mgtow4life!

Da n-ai cu cine sa vorbești ca ei o știu pe a lor și asa îndoctrinați nu au cum sa observe erorile. El rămâne Fiul lui Dumnezeu pentru ca este templul Tatălui, și a personalității sale pentru eternitate, nu e nevoie sa aduceți aceste aberații ca "dovezi" pentru ca el deja este exaltat conform textelor ca gloria lui Dumnezeu Tatăl. Ce nu e clar? Nu-mi mai răspunde ca știu, ignori tot ce am zis și iei de la capăt doctrina.

[CristianR]

Eu nu vreau să mă lansez în interminabile "certuri de cuvinte" (2 Tim. 2, 14) care nu duc niciodată la ceva bun, mai ales cu un interlocutor care este un pahar plin, în care nu mai încape nimic. Dar cred că dacă nu ai scoate din context doar unele citate care par a-ți susține teoriile preconcepute și ai lua în considerare toate referirile biblice la Hristos, iar apoi ai căuta să vezi cum le-au înțeles primii teologi ai Bisericii, am putea ajunge la un punct de vedere mai apropiat.

Primii creștini și-au bătut capetele câteva secole până au ajuns să înțeleagă cum e cu dumnezeirea și omenitatea lui Hristos, cu Persoanele Sfintei Treimi, mântuirea și învierea, întorcând Biblia pe toate părțile, făcând conexiuni între profeții și învățătura lui Hristos. Tu, însă, nu poți depăși limitele înțelegerii lui Nestorie, în timp ce eu am crezut că reflecțiile pe care le-am postat mai înainte cu privire la o altă modalitate de cunoaștere, mai profundă decât cea rațională, poate ajuta la înțelegerea modului în care Dumnezeu se face părtaș firii umane, iar omul părtaș celei dumnezeiești.

Însă n-am scris neapărat pentru tine, ci pentru cei care pot citi cu inima.



P.S. Între timp am întreprins o scurtă cercetare și, dacă ești interesat, îți pot da câteva citate biblice care susțin ori sugerează dumnezeirea lui Iisus.

[cozia]

Faptul ca :

“ Primii creștini și-au bătut capetele câteva secole până au ajuns să înțeleagă cum e cu dumnezeirea și omenitatea lui Hristos, cu Persoanele Sfintei Treimi, mântuirea și învierea.

rămâne o mare nedumerire în subconștientul creștinului, mulți dintre noi care nu vom reușI sa înțelegem de ce Hristos nu a lăsat o legătură VIE și DIRECTĂ de comunicație cu EL, cu Dumnezeu, pentru a preveni fix problema confuziilor, a cărărilor greșite, MAI ALES a păreristilor de toate culorile.

De ce a lăsat totul la voia întâmplării în mâinile OMULUI despre care chiar EL spune ca este cea mai mare creație mincinoasă și fantezistă a lui Dumnezeu.
Mai mare panarama trădătoare ca omul nu exista pe Pământ

Ce-l costa sa ne scrie pe cer, pe frunze, pe pământ,pe stanci( monumental) pe nisip așa cum a mai făcut-o cu femeia adulteră?
Cum avem nelămuriri cum PAC, apare pe cer LĂMURIREA, ca doar ne citește și ne vede în orice clipă, pei nu?

ASTFEL NU MAI SUFLA NIMENI ÎN FRONT CU TOT FELUL DE ABERATII.

Știa ca ne va părăsi ÎNĂLȚÂNDU-SE LA CER. Cu ce ne a lăsat. Cu niște vorbe de acum 2000 de ani?

Dumnezeu cu siguranță știe de telefonul FĂRĂ FIR, telefonul american ca doar El l-a creat, TOTULeste de la Dumnezeu , știe ca confuzia și minciuna va prelua imediat conducerea în urma Înălțării Sale.

[CristianR]

Dacă ar fi procedat așa, lăsându-ne un manual cu instrucțiuni clare, de necontestat, ori dacă Și-ar fi revelat dumnezeirea într-un mod copleșitor, arătându-și întreaga slavă – așa cum o va face la a doua Sa venire –, atunci ne-ar fi lipsit de fermentul dubiului, al incertitudinilor tulburătoare și creative totodată; ne-ar fi pus în fața unor evidențe, iar noi n-am mai fi avut nimic de făcut decât să ascultăm, să ne supunem. Am fi rămas, prin urmare, pe loc, n-ar mai fi fost libertate de mișcare a spiritului, n-ar mai fi rămas loc de iluminare a conștiinței, de creștere.

Lucrurile de care spui sunt, însă, accesibile prin Duhul Sfânt despre care Hristos a spus că ne va învăța pe noi toate. Cine vrea să "citească" despre Dumnezeu, o poate face în măsura în care își deschide mintea și inima către cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi. Este noul Învățător al Bisericii, prin El a ajuns aceasta să înțeleagă – treptat, pe parcursul secolelor, căci Duhul nu se grăbește – adevărurile fundamentale de credință pe care le-a formulat în cele șapte sinoade ecumenice; și toți aceia dintre noi care "respiră" în atmosfera harică a Duhului Sfânt ajung să înțeleagă – nu dintr-o dată, ci pe măsură ce se curățesc și cresc – tot mai mult, iar cunoașterea lor este de fiecare dată în acord cu ceea ce au formulat Părinții Bisericii, completând, dezvoltând și particularizând doctrina lor.

Duhul Sfânt este această "legătură vie și directă", cel care a întemeiat Biserica la Cincizecime, de atunci El este noul învățător, care ne învață și despre Hristos, și despre Tatăl, precum și toate ce țin de credință. Și până la sfârșitul istoriei va menține Biserica vie, preocupările noastre pentru viața cea adevărată arzătoare... Va continua să să sfințească și să prefacă în Cer fiecare comunitate de credincioși, aducând Împărăția lui Dumnezeu pe pământ cu fiecare Liturghie.

Iar dacă sunt atât de multe concepții, păreri, teorii divergente cu privire la chestiunile de credință, este în primul rând din cauza mândriei care-i face pe oameni să se bazeze mai mult pe propria lor gândire decât pe cea a Bisericii Una (cea de dinainte de schismă), pentru că sunt multe alte duhuri, după cum suntem preveniți de Ioan Evanghelistul (1 Ioan 4,1), care dacă contrazic ceea ce a formulat Biserica în primele veacuri sunt altele decât Duhul Sfânt, care este unul și unitar, fără contradicție în sine însuși. E un argument major pentru păstrarea credinței ortodoxe.

Ți-am răspuns ca un credincios către alt credincios; îmi dau seama că argumentele mele nu sunt menite să convingă pe cineva care nu crede.