Detalii despre cum sa te rogi

[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

In cartea Sbornicul scria ca nu e obligatoriu acest text ,desi e cel mai consacrat, ci sensul e mai degraba sa te tina in permanenta cu mintea la Dumnezeu , pana ajunge gandul in inima

Într-adevăr, poate chiar e bine să schimbăm cuvintele rugăciunii uneori, pentru a nu deveni o repetare mecanică, neconștientizată. Cum autorul face acolo referire și la cele 24 de rugăciuni scurte ale Sf. Ioan Gură de Aur, am căutat să văd care sunt acelea și le-am găsit ca fiind alternative foarte potrivite la "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul":

Doamne, curăţeşte-mă de păcatele făcute cu cuvântul şi cu gândul.
Doamne, curăţeşte-mă de păcatele făcute cu lucrul şi cu toate simţirile mele.
Doamne, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea.
Doamne, izbăveşte-mă de toată necuviinţa şi lenevirea.
Doamne, dăruieşte-mi umilinţă, răbdare şi curăţie.
Doamne, dăruieşte-mi duhul ascultării.
Doamne, dăruieşte-mi duhul fricii de Tine.
Doamne, dăruieşte-mi dragoste către Tine.
Doamne, fă-mă vrednic să Te iubesc.
Doamne, apără-mă de tot răul.
Doamne, apără-mă de tot păcatul.
Doamne, apără-mă de tot ce este vătămător.
Doamne, cercetează inima mea.
Doamne, trimite în mine binecuvântarea Ta.
Doamne, dăruieşte-mi să Te cunosc pe Tine.
Doamne, dăruieşte-mi să Te fac voia Ta.
Doamne, dăruieşte-mi să Te slăvesc pe Tine.
Doamne, dăruieşte-mi să Te laud pururea.
Doamne, ajută-mă şi nu mă lăsa.
Doamne, apără-mă de ispitele vrăjmaşului.
Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.
Doamne, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul.
Doamne, nu mă ruşina înaintea îngerilor Tăi.
Doamne, dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, bineplăcut Ție.

Ai văzut că se insistă mult pe dragostea și smerenia cu care se spun acestea, deși pentru început efortul este de a ține mereu atenția către inimă, din care izvorăște această simțire (mai târziu înflăcărată), însoțită sau nu de cuvinte.

Mintea se unește cu inima nu atât prin efortul susținut de localizare a gândului în dreptul inimii, cât prin ceea ce ea însăși ajunge să simtă cu timpul. Iar asta, iarăși, nu se poate fără curățire – atât a minții de orice alt gând decât al rugăciunii, cât și a inimii de orice simțire străină de Dumnezeu

La "pe mine pacatosul" e o problema mai generala, am tendinta sa nu ma mai vad pacatos, si atunci pocainta nu mai are asa mare impact.

Unii rugători spun doar "Iisuse", dar și atât este suficient ca să te simți păcătos chiar fără să ai în memorie vreun păcat concret care să te apese. Când la Liturghie, chemați să ne împărtășim cu "Sfintele sfinților", zicem "Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos" – asta este o realitate care ne poate însoți permanent conștiința dacă ne pătrundem de ea când o rostim.

Pentru că în fața sfințeniei Lui, tu nu ești decât o mână de pământ care trebuie să facă un efort permanent să se smulgă din atracția către materia din care este alcătuit și care nu se poate sfinți decât primindu-l în inima, în mintea, în gura și trupul lui pe Cel Singur Sfânt.

Să ne pocăim nu este a căuta cu orice preț să ne învinovățim căutându-ne propriile păcate cu lupa, ceea ce ar însemna să cădem într-o altă preocupare intensă de noi înșine, deci rămânând propriul nostru centru. Ci să ridicăm ochii în sus ca să vedem lumina lui Dumnezeu, iar această lumină – care ne și încălzește, ne mângâie și ne bucură – va acționa totodată ca un revelator, ajutându-ne să vedem și să conștientizăm păcate pe care cercetarea noastră amănunțită, neasistată de har, nu le-ar putea găsi ori nu ne-ar ajuta să ne și căim pentru ele.