Biserica , enigma de langa noi

[CristianR]

În prealabil postat de Iorest

Din câte văd tu ești modelul individualist, plin de sine, ăla de dă din coate care votează usr-pnl, modelul indiviualist-darwinist-concurențial de societate, de unde tupeul să pretinzi comuniune și spirit comunitar când tu sapi la temelia lui prin modul tău de viață, concepții, gânduri, acțiuni ?

Sau cum, tu distrugi societatea proiectând un model societal individualist,concurențial, dar ai avea pretenția de sprit comunitar, comunitarism - din partea unei oaze a acelei societăți pe care o impregnezi de individualismul tău ?

@iustin_dumitru: Dragă Iustin, știi cum se spune: "Ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să și primești!" – asta apropo de invitația pe care o lansai pe alt topic, de a ne exprima cu privire la minusurile tale.

Însă cum mă regăsesc destul de des în opiniile tale, simt că această critică a lui Iorest mi se potrivește și mie, deși cred că ar nuanța-o un pic pentru mine. Întrucât și au am votat USR și PNL crezând că o societate concurențială, bazată pe muncă și merite câștigate cu efort, lupta cu sine însuși de a fi mai bun –fiecare în domeniul său –, ar aduce mai multă valoare pentru ceilalți, beneficiari ai produselor ori serviciilor noastre. Nu din generozitate, ci din pragmatism, căci binele aduce bine, iar beneficiul este și la cel care îl oferă, ca și la cel care îl primește. Pentru că o afacere cinstită este aceea în care ambele părți au de câștigat.

Sunt însă pentru o concurență onestă, cu fair-play (să recunoști când altul este mai bun ca tine) și care să nu-i strivească pe ceilalți; să nu distrugă, ci să afirme, să construiască. Nu sunt pentru individualism ori egoism și cred că cele mai bune companii, firme, organizații ori instituții funcționează cel mai bine atunci când reușesc să alcătuiască echipe bune, iar nu bazându-se pe câțiva profesioniști de excepție care lucrează individual.

Comunitate și comuniune, întrajutorare a fost în comunism, acum ați proiectat o societate individualistă și nu aveți dreptul să pretindeți nimic.

Ciudată struțo-cămilă s-a născut în peisajul post-comunist – cel puțin la noi și la ruși –, prin hibridarea dintre nostalgia comunistă și ortodoxismul naționalist. Dar asta nu face decât să caricaturizeze creștinismul, compromițându-i imaginea și făcându-i pe mulți să se depărteze de Biserică, ori să adopte o atitudine ipocrită ca inevitabilă și ca parte a credinței ortodoxe înseși.

Tu fiind mai tânăr, Iorest, probabil nu știi că minciuna era regula în regimul comunism, că totul era să te prefaci că îndeplinești cerințele partidului, că oamenii ajunseseră să spună: "Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim", că Ceaușescu era aplaudat (ipocrit) și înjurat (cu sinceritate) deopotrivă de aceiași oameni, că nimeni nu credea în ideologia propagată cu limbaj de lemn de la tribunele congreselor.

Ce comuniune putea exista între oameni care nu credeau în ideologia care ar fi trebuit să-i unească?

Și măcar de ar fi fost așa precum spui, cum poate fi acea comuniune asociată cu cea a Bisericii, în Hristos, când atunci însuși Dumnezeu era interzis, religia fiind tolerată – dar ținută într-un con de umbră – doar pentru ca partidul să păstreze o aparență de acceptare a libertăților individuale utilă în relațiile externe? În același timp, "religia de stat" era ateismul dogmatic, cu pretenția de adevăr absolut.

Cum se împacă nostalgia pentru Ceaușescu – demolator de biserici – cu dragostea pentru Biserică?

Iar minciuna nu era întâmplătoare, un accident, ci însăși esența acelui regim, fără de care el nu putea exista. Tocmai negarea lui Dumnezeu este marea minciună, marele fals pe care s-a construit acea ideologie în care nu credea nici măcar Ceaușescu. Iar cei care s-au identificat până la moarte cu comunismul, ca Iliescu ori Vadim, s-au folosit în permanență de minciună ca de un instrument indispensabil pentru menținerea ori întoarcerea la acea stare de fapt. (Vezi miniciunile legate de Revoluție ori mineriade în cazul primului; vezi calomniile fără număr la adresa dușmanilor politici în cazul celui din urmă.)

Ce legătură poate exista între minciună și adevăr, între ateism și credință, între comunism și Hristos?!