Biserica , enigma de langa noi

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Da, asta era ideea. A ține doar la una dintre cele două porunci la care Hristos a rezumat toată Legea Veche – respectiv iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni – este a zbura cu o singură aripă ori a vâsli cu o singură vâslă, având ca rezultat o traiectorie în cerc.

Cultul ortodox poate fi foarte captivant, te poți scufunda în rugăciuni și slujbe care te mângâie și te încântă într-atât încât poți cădea în ispita de a le trăi ca scop în sine. Ajungi la autosuficiență, iar atunci când apare o situație în care vreun semen de-al tău are nevoie de ajutor, nu știi cum să-l îndepărtezi ori să te depărtezi tu de el ca să nu-l mai vezi, întrucât reprezintă o amenințare pentru zona de confort pe care o iubești atât de mult. (Vezi cazul maicii Pahomia, semnalat de dl Militaru pe acest forum. Este doar unul între multe altele.)

Să ne gândim, de exemplu, la miile de bătrâni neputincioși, bolnavi, nedeplasabili, uitați de copii, de rude, de vecini prin casele lor, condamnați de indiferența noastră să moară în mizerie. Cei care lucrează pe ambulanță cred că ne-ar putea descrie un tablou îngrozitor cu ceea ce văd zilnic, iar volumul de suferință în mizerie din țara noastră este cu siguranță copleșitor.

Am convingerea că suntem datori – începând cu mine însumi – să nu mai întoarcem capul în partea cealaltă atunci când auzim de suferința ori nevoile cuiva, pentru că indiferența este mormântul propriului nostru suflet, iar mersul la biserică și păstrarea rânduielilor ortodoxe – lipsite de fapte ale milei și dragostei – ne servesc doar ca amăgire de căpătâi a vieții noastre, al cărei gust amar îl vom descoperi când va fi prea târziu.

Sper ca nu se supara fratele Iorest daca iar te contrazic putin.
Desi vorbesti exact cum trebuie si cum mi-as dori, totusi vreau sa te indrept catre esenta,mai mult ca o oportunitate de cunoastere decat ca o contrazicere.

Ambele lucruri au o radacina comuna : si rugaciunea spusa rece , si lipsa de empatie cu ceilalti. Nu se pune problema ca una o faci bine si alta nu. Daca le faci bine, le faci pe amandoua, ca ambele au aceiasi radacina.

Si sursa neputintei si a racelii e bizuirea pe fortele proprii. Avem credinta care ne-am fabricat-o, cea individualista asa cum zice Iorest.

Daca generozitatea lui Hrisots ar fi in momentele rugaciunii cu noi, atunci ea ar straluci ca un soare si in fata oamenilor, asa cum au demonstrat-o numerosi sfinti, care intai au trait in pustie,apoi au iesit in lume.

Totusi smerenia ne apara de aceasta capcana, si de aceea e de preferat rugaciunea vamesului, decat a celui suficient.

Iubirea e una singura, iubirea de Hristos, si aceasta nu vine de la oameni. Caci oamenii vedem in jur cum sunt, nici unul din noi nu poate spune despre sine ca e multumit, toti ne simtim la 1% din potential.

Si nimeni nu poate avea aceasta iubire de la el insusi oricat de intelept ar fi, ci ii este daruita prin Duhul lui Dumnezeu lasat noua.

De aceea trebuie sa invatam sa ne iubim in ceea ce facem bine , ca sa recunoastem prezenta Duhului in noi, si sa crestem ca planta trezita de ploaie la viata.

Deci daca mai vezi bolnavi in jur si oameni necajiti, nu te gandi la neputinta de a ii ajuta si a le face bine. Ci gandeste-te ca insusi gandul catre ei, si dorinta aceasta catre ei, vine de la Hristos, si ca El este in tine , si ca nu esti singur in aceasta lupta cu neputinta.