![]() |
![]() |
|
#921
|
||||
|
||||
![]()
C. SFÂNTUL MITROPOLIT SAVA BRANCOVICI AL TRANSILVANIEI.
A îndeplinit slujba de preot-protopop timp de mai mulți ani, pînă în 1656, cînd soborul de preoți și mireni ortodocși, întrunit la Alba Iulia, 1-a ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. A trecut din nou în Țara Românească, unde, după ce a fost călugărit sub numele de Sfântul Sava, a fost hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană din Tirgoviște, a treia zi după înălțarea Sfintei Cruci din anul 1656, de către mitropolitul Ștefan, vlădica Longhin Brancovici, episcopii țării și unii arhierei străini aflați în capitala Țării Românești. încărcat cu daruri, primite de la domnitorul Constantin Șerban Basarab și de la mitropolitul Ștefan, s-a reîntors apoi la turma sa din Transilvania, fiind primit cu mare cinste în reședința sa de la Alba Iulia. La 28 decembrie 1656, a primit diploma de recunoaștere din partea principelui Gheorghe Râkoczy II (1648—1660), prin care i se acorda o jurisdicție foarte întinsă, așa cum n-a avut nici unul din înaintașii lui : Transilvania propriu-zisă, Severinul, Zarandul, Bihorul și Maramureșul, cu excepția Țării Făgărașului și a cîtorva biserici. Nu era pus sub atîrnarea superintendentului calvin și nici nu i s-au impus cele 15 puncte calvine, așa cum se întîmplase cu Simion Ștefan, în 1643. Acest lucru s-ar putea explica atît prin personalitatea sa — făcînd parte dintr-o familie de vlădici și de luptători împotriva turcilor —, cît și prin legăturile politice pe care Gh. Râkoczy II le încheiase înainte cu un an cu domnii români Constantin Șerban al Țarii Românești și Gheorghe Ștefan al Moldovei. Păstoria lui Sfântul Sava, deși îndelungată, a fost mult tulburată de acțiunea prozelitistă calvină care se ducea printre românii ortodocși, patronată de înșiși principii Transilvaniei, dar și de războaiele și schimbările politice petrecute atunci. în ce privește politica religioasă, notăm c'î după moartea lui Gheorghe Râkoczy I (1648), văduva sa, Susana Lorântffy, a făcut noi încercări pentru atragerea românilor (mai ales a celor din Făgăraș) la calvinism. în acest scop, la 2 aprilie 1657, a numit niște «vizitatori» (un fel de inspectori calvini), care să inspecteze de două ori pe an toate parohiile românești din Țara Făgărașului, să se intereseze de pregătirea preoților și de felul cum își desfășoară activitatea. Chel-tuielile lor de deplasare și întreținere Ie suportau preoții și credincioșii români (în 1658, de pildă, au fost cercetați preoții și grămăticii din 39 de sate). A doua zi, 3 aprilie 1657, principesa Susana Lorântfiy a semnat un nou decret, prin care se înființa o școală calvină românească în Făgăraș, alături de biserica și școala reformată maghiară. Decretul respectiv era însoțit de o serie de dispoziții privitoare la organizarea școlii, elevi, inspectori, învățători, mijloacele de întreținere etc. Din lectura acestor dispoziții, "rezultă limpede că prin înființarea școlii nu se urmărea altceva decît «calvinizarea» viitorilor preoți și învățători din Țara Făgărașului și — prin ei — a maselor largi de credincioși. De pildă, se prevedea ca învățătorul școlii să fie absolvent al unei școli reformate maghiare, fiind îndatorat să învețe pe elevi Catehismul calvinesc și cîntările calvine folosite de comunitățile ro-mâno-calvine din Lugoj și Caransebeș, să traducă rugăciunile calvine în românește etc. Se dispunea apoi ca toți «grămăticii» români din Țara Făgărașului să frecventeze cursurile acelei școli, urmînd ca după absolvire sa funcționeze ca învățători și preoți în Țara Făgărașului. Absolvenții buni învățau — în continuare — și la școala latinească, i Elevii săraci erau întreținuți clin contribuțiile preoților (cîte 25 de/ bani și o găină) și ale satelor (cîte 25 de bani) din Țara Făgărașului.; […] Dar nu peste mult timp, vlădica Sfântul Sava a ajuns la neînțelegeri cu principele și cu ceilalți cîrmuitori calvini ai Transilvaniei. Astfel, în 1667, principele a încredințat pe cei patru «epitropi» ai averii mitropoliei să ceară socoteală mitropolitului de toate veniturile încasate de la începutul păstoririi sale și să ia măsuri pentru deschiderea unei școli și pentru reînființarea tipografiei. Cerea de asemenea să fie ascultați preoții români care ar fi suferit vreo nedreptate din partea mitropolitului. […] Noi asupriri. După reîntoarcerea din Rusia, pentru mitropolitul Sfântul Sava a început o perioadă de asupriri din partea lui Mihail Apaffi și a celorlalți cîrmuitori calvini, care și-au dat seama că prin această călătorie i-a sporit încrederea în Ortodoxie și hotărîrea de a rămîne statornic în credința strămoșească și în toate rînduielile ei. Se adaugă la aceasta și teama lui Apaffi — om de încredere al turcilor — că Sfântul Sava urmărise în călătoria sa și interese de natură politică. De aceea, la 20 februarie 1669, îndemnat de superintendentul calvin Kovăsznay Peter, Apaffi a dat un decret, prin care i s-au impus lui Sfântul Sava noi restricții, în esență identice cu cele impuse lui Simion Ștefan, în 1643. Cea mai grea îndatorire era aceea a subordonării mitropolitului față de superintendentul calvin «atît în hirotonirea preoților și a protopopilor, precum și în destituirea celor nevrednici sau reprimirea celor ce făgăduiesc îndreptarea vieții... în convocarea și conducerea sinodului generai românesc» etc, De asemenea, i se cerea să înființeze școli românești, să reînființeze tipografia, în care să publice cărți noi, să se săvîrșească slujbele numai în românește. Cu toate că aceste măsuri păreau favorabile Bisericii Ortodoxe, totuși, prin ele nu se urmărea decît calvinizarea ei treptată. Dîndu-și seama că prin reînfi-ințarea tipografiei nu se urmărea altceva decît tipărirea de cărți calvine, vlădica Sfântul Sava a ținut-o ascunsă ani de zile. La 14 iunie 1674, Mihail Apaffi dispunea ca mitropolitul ortodox, protopopii, preoții și toate bisericile românești să fie puse sub ascul-tarea noului superintendent calvin Tiszabeczi Gâspâr. Acesta urma «să aibă de grijă de toate bisericile românești și să le cîrmuiască după conștiința sufletului său». Mitropolitul era îndatorat să-i dea ascultare în toate. Era limpede că principele urmărea însăși desființarea Bisericii românești. Dar, cu abilitatea sa cunoscută, mitropolitul Sfântul Sava a știut să treacă și peste aceste noi umilințe pe care i le pregătea Apaffi. […] Din dispoziția lui Apaffi, la 2 iunie 1680 s-a constituit un «scaun de judecată» la Alba Iulia. Președinte era Alvinczi Pal din Vurpăr, protonotarul principelui, prefectul bunurilor fiscale din Transilvania, iar printre membri se numărau: protopopul calvin Veresmarty Jânos din Benic, protopopul român Ioan Zoba din Vințu de Jos, notarul soborului mare, un cunoscut filocalvin și dușman al mitropolitului, «împreună cu alți bărbați — mireni și din ceata bisericească — știutori de legi», în total 101 persoane. Primul acuzator era superinten-dentul Tofoi Mihâly, reprezentat prin Ștefan Paloș. Apărătorii mitropolitului erau : fratele său Gheorghe și negustorul «grec» (macedoromân) Ioan Patăr (Pater Ianoș). în aceeași zi s-a pronunțat sentința de destituire a mitropolitului —- redactată în ungurește — în care era învinuit că a dus o viață imorală și că a neglijat mînăstirea din Alba Iulia și tipografia. Pe baza acestor învinuiri nedrepte, Sfântul Sava Brancovici a fost înlăturat «din dre-gătoria episcopească și din cea preoțească, pe temeiul canoanelor 80 și 81 ale bisericii calvine din Ardeal și canonul 75 al legii românești», urmând să i se intenteze și un proces civil, pe baza prevederilor din Approbatae Constitutiones (partea I, titlul I, art. 3). Iată, dar, că mitropolitul ortodox era judecat după «canoanele» calvine ! Scriind despre osîndirea lui Sfântul Sava, cronicarul maghiar Cserei Mihâly (1668—1756) relatează că Ioan Zoba a fost «mituit cu daruri» de principe, ca să-I învinuiască pe Sfântul Sava de imoralitate. Același cronicar spune că «au prădat întreagă averea» mitropolitului și că l-au silit să plătească 3000 de taleri, pentru procurarea cărora a trimis pe fratele său Gheorghe în Țara Românească. Chiar în ziua în care s-a pronunțat sentința, Apaffi a adresat o scrisoare Sfatului orășenesc din Sibiu, cerînd imediata sigilare a bunurilor avute de cei doi frați Brancovici în casa în care locuiau la Sibiu. La inventarierea acelor bunuri, s-au găsit trei traiste, apoi alți 14 saci cu cărti și o tipografie cu toate piesele ei, apoi alte numeroase cărți românești, maghiare și latine, precum și «un ziar legat în piele», probabil jurnalul său personal, care, dacă s-ar fi păstrat, ar fi constituit un însemnat izvor de informații privitoare la arhipăstoria sa. Alte bunuri — mai ales cărți — s-au aflat la reședința sa din Alba Iulia. Se desprinde de aici că mitropolitul Sfântul Sava avea o frumoasă bibliotecă, ceea ce reflectă preocupările sale cărturărești. După judecată, vlădica Sfântul Sava a fost închis, fapt relatat de mai mulți contemporani. De pildă, Cserei Mihâly, pe care l-am pomenit mai sus, relatează că era scos din închisoare numai în cămașă și bătut cu biciul pînă cînd «se rupea cămașa... și carnea de pe trupul lui». Aceleași lucruri le relatează un cronicar sas, pastorul Andrei Gunesch din Petrești. La scurt timp după judecarea și întemnițarea lui Sfântul Sava, au început să se facă felurite încercări pentru eliberarea lui. De pildă, fratele său Gheorghe, plecat în Țara Românească, a cerut sprijinul domnitorului Șerban Cantacuzino. Acesta, prin Constantin Brîncoveanu, trimisul său la Poartă, a încheiat o înțelegere cu adversarii politici ai lui Apaffi aflați la Constantinopol, în care se prevedea ca, în cazul înlăturării lui, să se dea libertate credinței ortodoxe în Transilvania, iar mitropolitul Sfântul Sava să fie reabilitat.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#922
|
||||
|
||||
![]()
Desigur, principele Apaffi nu putea rămîne străin de uneltirile îndreptate împotriva lui. Toate acestea l-au determinat să-I elibereze pe mitropolitul Sfântul Sava, pentru a înlesni, în felul acesta, o apropiere de Șerban Cantacuzino. Bătrîn și bolnav, vlădica Sfântul Sava n-a mai trăit mult timp, ci a trecut la cele veșnice, probabil în aprilie 1683. La 1 mai 1683, -fratele său Gheorghe dăruia bisericii din Veștem (jud. Sibiu) o Evanghelie, pe care lăsa o însemnare, cu rugămintea ca preoții acelei biserici să pomenească la liturghie și pe «răposatul Sfântul Sava Brancovici, mitropolitul Ardealului...».
Din cele expuse, rezultă că mitropolitul Sfântul Sava Brancovici a păstorit, aproape un sfert de veac, în împrejurări din cele mai grele. Personalitatea lui o conturează atît luptele necontenite pe care a trebuit să le poarte cu dușmanii credinței ortodoxe, cît și suferințele pe care le-a îndurat la sfîrșitul vieții și pe care le-a suportat cu demnitate și cu resemnare creștinească. Relatînd suferințele și moartea sa mucenicească, Samuil Micu scria : «Tot norodul și clerul românesc ca un lucru adevărat ține, cum de la cei bătrîni au luat, că Sfântul Sava acesta toate întîmplările acestea le-a pățit pentru credință, că s-a împotrivit eresului calvinesc și 1-a lepădat și n-a vrut a se uni cu acela». Pentru toate acestea — ținînd seama de viața lui curată, de statornicia sa în Ortodoxie și de lupta pentru apărarea ei —, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române — în ședința sa din 28 februarie 1950 — a hotărît ca mitropolitul Sfântul Sava să fie cinstit ca sfînt mărturisitor în întreaga Biserică Ortodox-1 Română, împreună cu înaintașul său în. scaun, Ilie lorest. Canonizarea lor solemnă s-a făcut la Alba lulia, la 21 octombrie 1955, iar prăznuirea li se face, în Biserica noastră, în fiecare an, la 24 aprilie. Calvinii tirani - ortodocșii cu Sfinți Mucenici, avantaj noi. După cum mi s-a scris pe mesageria privată, tot eu trebuie să decid... Greu, Ortodoxia nu e a individului ci a soborului... Aș prefera un sfat împreună. Văd că deja s-au făcut alt lanț despre homeopatie și noi tot rămași codași la introducere. Și aceasta din cauza intervențiilor celor care aruncă o piatră în baltă, pleacă fericiți de contribuția lor unduioasă și rămâne să o scoatem cu multă osteneală noi, ortodocșii, pe ei de fapt nici măcar interesându-i consecințele. Se alungă concizia și deci și efectul percutatant în conștiință. Mi-au zis însă unii că se foloses și așa. Astea au început de pe vremea lui Topcat. Dacă va vrea Dumnezeu ne va dărui totuși ceva de folos și mie care învăț odată cu întrebările și cu răspunsurile ce le primesc și celor ce doresc cu adevărat Adevărul. Cum însă nu se poate înțelege gravitatea înșelării în medicină dacă nu vedem gravitatea înșelării cu masca rîvnei de Dumnezeu în creștinism voi încerca să desfășor în paralel și una și alta. Ca să nu obosim prea mult voi încerca câte o postare din rădăcina înșelării (creștinism) și alta din roada ei (medicină). Rămân deschis pentru orice sugestii (constructive și nu distructive sau distractive) publice sau private. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#923
|
||||
|
||||
![]()
Să nu creadă cineva că avem ceva doar cu ereticii. Avem cu minciuna și patimile. Că ei le numesc adevăr și virtuți treaba lor. Nouă ne pare rău de ei, sărmanii dar ne doare în adâncul inimii când acestea lucrează la cei ce au adevărul, au sfințenia dar nu o lucrează în credință iubitoare smerită.
Duhurile înșelătoare acționează și la ortodocși dacă nu duc o viață de pocăință, o viață de smerenie (nu să vrea să primească de la Dumnezeu daruri ci să li se ierte păcatele) singura viață care mântuiește: Mat 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor. Acesta este începutul. Nu se poate Împărăție adevărată, netrecătoare fără pocăință adevărată, netrecătoare. La fel nici medicină (B) ÎNȘELARE MAI SPECTACULOASĂ ÎN ORTODOXIE, SPOVEDANIA UNUI ÎNȘELAT Spovedania unui înșelat Scrisoarea aceasta a fost scrisă de un grec aflat în străinătate către Părintele Thepdosie de la Mănăstirea athonită Sfântul Pavel, autorul cărții "Spritismul, urâciunea pustiirii", deoarece prin intermediul acesteia, s-a regăsit pe sine și s-a slobozit din ghearele diavolului. Părinte Theodosie, Citind cartea sfinției voastre „Spiritismul, urâciunea pustiirii", am simțit o mare nevoie să vă scriu ca să vă mulțumesc, dar și ca să mărturisesc, eu ne¬vrednicul, pe scurt, despre marea înșelare în care am căzut. Vă rog să mă iertați că vă rețin și vă obosesc, scriindu-vă marile mele păcate. Cu vreo zece ani în urmă, Părinte Tlieodosie, am cunoscut în Thessalonic un bărbat în vârstă, pe nume Vasilios, care se îndeletnicea cu hidromanția1[' Vrăjitorie care se bazează pe observarea caracteristi¬cilor apei (culoarea, transparența, formele, umbrele, reflexiile și unduirile).]. Căra cu el o geantă în care-și avea „uneltele". Doream și eu mult să învăț acest mod de comunicare cu duhurile, însă, cu toate rugămințile mele, nu m-a învățat nimic. Mintea fiindu-mi mereu ,1a aceasta, într-o noapte, în somn, a venit ci¬neva și s-a așezat lângă patul meu. Mi-a spus că este „Sfântul Gheorghie" și că de atunci înainte mă va povățui și ocroti. Vă puteți da seama ce bucurie m-a cuprins! A doua zi dimineața am chemat-o pe sora mea, de 33 de ani, cu șapte ani mai mică decât mine, de curând măritată. Bătrânul Vasilios o pusese de multe ori pe sora mea să privească într-o cană de lut plină de apă. I-am spus că am pregătite cana, cuțitașul cu mânerul negru și că poate privi în apa din cană. Dar ea a râs și mi-a spus că, dacă nu va fi de față bătrânul ca să-i citească, ea nu va putea vedea nimic, pentru că încercase sin¬gură să privească în apă, dar fără să reușească ceva. Dar spunându-i ce mi se întâmplase în somn, s-a așezat și s-a concentrat asupra cănii. După două-trei minute a început să vadă o biserică necunoscută nouă, de la ca¬pătul Acropolei, numită a Cuviosului David. In partea de sus a ei se afla o piatră din care curge agheasmă, numită a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului. Acolo trebuia să mer¬gem să ne rugăm, să ne spălăm cu agheasmă, să luăm și cu noi — și în continuare vom avea comuniune cu duhurile. Și, într-adevăr, am acționat potrivit îndrumărilor duhului. De atunci au început să curgă răspunsu-rile-îndrumări la diferitele noastre întrebări. Și, încet-încet, odată cu trecerea timpului, am înaintat în această „știință" a satanei, ca apoi să venim în contact cu președintele de atunci al Societății Cercetărilor Spiritiste, Nikolaos Firihon - Barbeta. Acela ne-a rezolvat dife-rite nedumeriri referitoare la comuniunea pe care o aveam și, concret, m-a învățat cum să primesc „stăpânirea celor patru arhangheli" (Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil). Nu-mi aduc aminte exact câte zile am postit. In fiecare zi citeam câțiva psalmi ai Prorocului David, apoi, cu sora mea, făceam comuniunea. Ea îi vedea pe cei patru „arhangheli" cum mă însemnează în chipul Crucii și-mi dau stă¬pânirea să supun duhurile viclene, să vindec nebuni, vrăjiți și bolnavi. De asemenea, pre¬ședintele ne-a dat „permisiunea de lucru". De acum înainte eram deja profesioniști și lumea venea pe zi ce trecea, din ce în ce mai multă! Ar trebui multe foi de hârtie să vă de-scriu amănunțit cele întâmplate, însă vă voi scrie foarte puține lucruri despre comuniu-nea pe care am avut-o cu duhurile. Nu am vrut să înaintez în „magia albă", așa cum este de obicei ea numită de către spiritiști. Astfel permanentul nostru îndrumător, presupusul „arhanghel Gavriil", într-una din învățătu¬rile sale ne-a spus că Evanghelos (adică eu) este născut numai pentru bine. „Tu, roabă Kiriald" (sora mea), „în cealaltă cămăruță poți da oamenilor diferite buruieni-ape" etc. Faptul că în anumite cazuri (bolnavi, împăcarea soților despărțiți etc.) nu aveam nici un rezultat îmi pricinuia nedumerire, de vreme ce îndrumătorul ne făgăduise că în toate vom avea izbândă; răspunsul lui, că „lipsește credința de la oameni", precum și faptul că unele prorocii nu se împlineau și că ne spunea uneori cuvinte încurcate, potrivit cu puterea mea de pricepere - toate acestea m-au făcut să mă îndoiesc de „sfânta noas¬tră comuniune". De aceea i-am recomandat surorii mele să ne rugăm mai mult și să ne împlinim, pe cât se poate mai corect, înda¬toririle noastre creștinești. Am început să pun multe întrebări și să insist asupra întrebării: de ce luăm bani de la cei ce suferă, de vreme ce Domnul a spus: „în dar ați primit, în dar să dați"?, ca și multe altele. Dar fiindcă diavolul este minci¬nos și mult-meșteșugăreț, găsea întotdeauna justificări potrivite. Din păcate însă, pe sora mea nu o prea mâhnea acest lucru, ci, dim¬potrivă, era mulțumită că putea câștiga bani și că viața ei devenea mai lesnicioasă cu fi¬ecare zi ce trecea. Astfel, fără ca eu să știu nimic, s-a înțeles cu bărbatul ei să mă alunge și să lucreze numai ei doi. în felul acesta, ar fi câștigat și mai mulți bani de la oameni, care le-ar fi rămas doar lor. Dar trebuiau să învețe să facă invocarea. De aceea, m-au în¬trebat pe mine într-o zi despre cum se face, iar eu, fără să gândesc nimic rău, i-am învă¬țat. Fapta lor m-a mâhnit și mai mult, și mi s-au înmulțit îndoielile despre autenticitatea „sfintei comuniuni". A trecut destul de multă vreme în care am căutat să aflu omul potrivit, care să „vadă" în locul surorii mele. Am găsit până la urmă o femeie pe nume Hristini; ea era căsătorită, însă despărțită de bărbat, și avea o fetiță. Fiind săracă, a acceptat să lucreze îm¬preună cu mine. A început instruirea, care consta într-un program zilnic de rugăciuni, paraclise, spălare cu agheasmă la diferite bi¬serici unde izvora Agheasmă etc. Și, astfel, numita Hristini a început să „vadă" limpede și, de multe ori, cu ochii deschiși! îndrumătorul nostru era același „arhan¬ghel Mihail". Acum însă aveam mai multă experien¬ță și, pe lângă aceasta, mă rugam și studiam mai mult decât altă dată Sfânta Scriptură. Dar și aici satana devenise mai tare și mai meșteșugăreț decât înainte. Predici uimi-toare și vindecări spectaculoase mă făceau să cred că de această dată dețin cu adevărat „sfânta comuniune". Dar, ca un mincinos ce este, diavolul a intrat în contradicție, din pricina multor mele întrebări. De aceea a început să mă lingușească. Unde se oprește mintea omului! A început să mă îndrume prin acea femeie și să mă urce la înălțime cu egoismul, spunându-ne că eu și cu el purtăm aceeași îmbrăcăminte (uniforma romană de culoarea aurului a soldatului roman), numai că noi avem Crucea în față. Nu s-a mulțu¬mit cu aceasta, ci a luat și chipul „Maicii Domnului" și ne-a vorbit; ne-a arătat țăr-murile Asiei Mici, Constantinopolul, Sfânta Sofia, spunându-ne că foarte curând acestea vor deveni iarăși grecești. Se apropia praznicul Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 25 martie, și mincinosul „arhanghel Mihail" mi-a făgăduit că după sfârșirea slujbei de la biserică îmi va aduce un dar, de vreme ce-mi sărbătoresc ziua numelui2. Așteptam cu multă nerăbdare să văd ce dar îmi va adu¬ce „arhanghelul". După ce ne-am despărțit la Biserica Sfintei Varvara, noi ne-am făcut îndatoririle noastre (am tămâiat, am stropit cu agheasmă locul comuniunii, am făcut in-vocarea ca întotdeauna). Apoi Hristini 1-a văzut cu ochii deschiși pe mincinosul „ar-hanghel" cum i-a dat o „floare de crin", iar ea mi-a „dat-o" mie, spunându-mi să fiu atent să nu o stric. Desigur, mai înainte acesta ne-a heretisit și binecuvântat, afirmând că crinul este adus din Muntele Sinai. Apoi mi-a dat o povață: să iau aminte în viața mea la fapte, pentru că orice cădere și păcat va fi ca și cum aș călca în picioare acest „crin". Desigur, nu am văzut niciodată crinul; numai Hristini îl vedea întotdeauna, lângă icoane. Și, când 1-a dus la ea, casa a fost plină de mireasma lui vreme de trei zile! După aceasta, diavolul mi-a pregătit o surpriză. într-o zi, Hristini 1-a văzut pe „Iisus Hristos" cum ne binecuvintează, mă îmbră¬țișează și mă sărută spunându-mi: „Fratele meu, am venit lângă tine ca să te sui pe cele patruzeci de trepte ale luminii și adevărului. De acum înainte voi veni în fiecare miercuri la ora 4 după amiază, ca să te îndrum și să te sui pe acele trepte. Iți dau ceva de la mine. îți dau mâinile mele, ca să-i vindeci pe cei bol¬navi." Și într-adevăr, mâinile mele au început să vindece! Pe lângă aceasta, în mijlocul pal¬melor mele au apărut două pete negre. Odată l-am întrebat pe mincinosul „arhanghel" des¬pre ele, iar el mi-a spus că sunt de la piroanele cu care a fost răstignit Domnul! Apoi „Hristosul" mi-a mai spus: „Eu te voi povățui drept, deoarece cunosc aceas¬tă lume, am trăit-o cu trup când am venit pe pământ, în timp ce «arhanghelul Mihail» nu a trăit în trup, ca să-i cunoască bine pe oameni. Ești fratele meu mai mic, am ieșit din aceeași mamă, numai că eu am tată pe Dumnezeu, și atunci când învățam lumea, tu alergai în brațele mele" etc.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#924
|
||||
|
||||
![]()
Atunci Hristini 1-a „văzut" pe mincino¬sul „arhanghel" că se închină înaintea mea. învățăturile sale erau pline de dragoste, pace și dăruire față de Dumnezeu. Apoi minci¬nosul „Hristos" ne-a suit la cele cerești, ne-a arătat raiul, pe însuși „Dumnezeu", ne-a învățat cum slujesc îngerii, arhanghelii, sfin¬ții etc. Ne-a mai arătat și iadul, și orice își poate închipui mintea noastră cea săracă! Mi-a mai înainte-vestit și moartea tatălui meu cu 6-7 luni mai devreme, însă fără să-mi spună o dată anume.
După aceasta mi s-a întrerupt comuni-unea, pentru că, într-o zi când am pus-o pe Hristini „să vadă", a văzut întuneric și a au-zit un glas spunându-i: „îți luăm lumina și o dăm iarăși fratelui tău, pentru că crinul pe care ți l-am dat și ție l-ai stricat, l-ai făcut bu¬căți". Am întrebat-o pe Hristini ce făcuse, iar ea i-a spus mamei mele că a „mers" cu bărba¬tul surorii sale, adică a făcut preacurvie. Vedeți aghiasmă, tămâie, Sfânta Cruce, Sfânta Liturghie dacă nu există smerenie nu ne pot ajuta. Iarăși stigmatele, acea ciumă demonică ce face pe oameni antihriști ca și pe Francisc de Assisi cînd de fapt ele sunt semnul de identificare numai al lui Hristos: Joh 20:27 Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios. Joh 20:28 A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! Joh 20:29 Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! Fericiți sunt cei ce n-au văzut dar au crezut că Singurul Mântuitor al lumii deci și Singurul pironit pentru noi, care își păstrează în veșnicie găurile Sale sfinte ca semn de slavă a Sa este Domnul Hristos, nu Francisc, nu Padre Pio nu orice alt antihrist, care vrea să se pună în locul lui Hristos ca Dumnezeu sau răstignit pentru Mântuirea lumii. Să ne dea Dumnezeu la toți harul pocăinței, în veci, Amin!
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#925
|
||||
|
||||
![]()
D. URMAȘII SFÂNTULUI SAVA BRANCOVICI.
1. ÎNAINTE DE 24 IUNIE 1680, SOBORUL MARE AL TUTUROR PROTOPOPILOR A ALES UN NOU MITROPOLIT, ÎN PERSOANA LUI IOSIF BUDAI din satul Pișchinți (jud. Hunedoara:. Se pare că era călugărit în Moldova. A fost hirotonit arhiereu la București, de către mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, asistat de doi episcopi greci. După hirotonire, s-a reîntors la credincioșii săi din Transilvania, primind și o scrisoare din partea lui Șerban Vodă Cantacuzino către principele Mihail Apaffi. Confirmarea iui de către principe s-a făcut abia la 28 decembrie 1680, cînd i s-au impus 19 îndatoriri (condiții) calvine (cele 15 impuse lui Simion Ștefan în 1643, la care se adăugau și cele 4 impuse lui Sfântul Sava Brancovici în 1669). Din scurta lui activitate ca mitropolit, se știe numai că a făcut unele vizite canonice în părțile Bistriței, la începutul anului 1681. A murit la începutul anului 1682. După o ipoteză mai nouă, el ar fi mitropolitul român despre care scria Petru Maior în Istoria Bisericii românilor că a fost ucis, din porunca lui Appafi, în cetatea Eciu (azi în Brîncovenești — jud. Mureș). Înseamnă că Iosif a fost cel de al- patrulea mitropolit al Transilvaniei înlăturat din scaun de calvini în veacul al XVII-lea. 2. MITROPOLITUL IOASAF. În dorința de a opri acțiunea prozelitistă calvină, Șerban Cantacuzino a căutat să impună pe scaunul de mitropolit al Transilvaniei un ierarh care să nu accepte nici o abatere de la adevărurile de credință ortodoxe. De aceea, a recomandat lui Apaffi pe ieromonahul grec Ioasaf — originar din Ahaia —, trecînd deci peste obiceiul alegerii mitropolitului de către soborul protopopilor ardeleni. Fiind numit de Apaffi, s-a îndreptat spre București, unde a fost hirotonit arhiereu de către mitropolitul Teodosie, la 2 aprilie 1682. Numirea lui Ioasaf direct de către principe, fără consultarea soborului mare, a produs nemulțumiri în rîndul preoților și protopopilor transilvăneni. La nemulțumirea lor se adăuga și cea a superintenden-tului calvin Mihail Tofoi, întrucît Ioasaf respingea orice încercări de calvinizare a Bisericii care-i fusese încredințată spre cîrmuire. Chiar în timpul șederii lui Ioasaf la București, în vederea hirotonirii, cîtiva protopopi români filocalvini, în frunte cu Ioan Zoba din Vinț, s-au prezentat la Apaffi, protestînd împotriva numirii lui Ioasaf. Odată înscăunai la Alba lulia, Ioasdf a început să facă rînduială în Biserică, înlăturînd nouă protopopi, unii acuzați de felurite abateri, alții prieteni ai calvinilor. Din această cauză, mișcarea pornită împotriva lui Ioasaf s-a accentuai. în urma stăruințelor depuse pentru înlăturarea lui Ioasaf, s-a convocat un sobor de judecată Ia Alba lulia, în casa nobilului Szocs Pal, la 12—13 iulie 1682. Cu acest prilej au fost audiați 16 martori — desigur oameni ai autorităților de stat calvine — care au răspuns la 8 întrebări. Mitropolitului i s-au adus mai multe învinuiri : că este grec și nu cunoaște suficient limba română, că a ajuns mitropolit împotriva obiceiului Bisericii Ortodoxe din Transilvania, prin simonie, că nesocotește învățătura calvină și că a înlăturat mai mulți protopopi din slujbă. Cu toate acestea, el și-a continuat activitatea, căci majoritatea preoților români erau de partea lui. In primăvara anului 1683 s-a întrunit un sobor la Sighișoara, la care au participat 223 de preoți și cîțiva protopopi, cînd s-a pus clin nou problema mitropolitului loasaf , majoritatea preoților doreau să-I aibă mitropolit pe loasaf. In toiul acestor frămîntări, vlădica a trecut la cele veșnice, către sfîrșitul anului 1683. […] 3. MITROPOLITUL TEOFIL. Noul intîistatător al Bisericii transilvane era ^ preotul văduv Toma, fiu de preot din Teiuș, călugărit sub numele de Teofil. După alegerea sa de către soborul mare, a trecut munții r în Țara Românească, fiind hirotonit la 18 septembrie 1692, în cate- j drala .mitropolitană din București, de către vlădica Teodosie. A primit diploma de recunoaștere din partea noului guvernator al Transil-vaniei, Gheorghe Bânfi, cu obligația respectării celor 19 puncte impuse și lui Varlaam. In anul 1693 făcea vizite canonice în eparhie. Prin testamentul său din 12 iulie 1697, lăsa Mitropoliei toate bunurile sale «ce am agonosit mai de înaintea vlădiciei și în vlădicie, cu sărăcia mea». A murit la scurt timp după această dată. S-a susținut în vechea istoriografie bisericească — mai ales unită — că sub Teofil, în 1697, s-ar fi încheiat o unire a Bisericii Orto-doxe din Transilvania cu Biserica Romei, cu toate formele legale. Cercetările mai noi au dovedit că această pretinsă «unire» a fost ticluită de iezuiți, cu ajutorul unor falsuri. Cert este că spre sfîrșitul vieții, Teofil a fost asaltat de iezuiți să accepte unirea cu Biserica Romei. Moartea lui, survenită prin iulie-septembrie 1697, 1-a scăpat de uneltirile iezuiților, fiindu-i dat urmașului său Atanasie Anghel să por-nească pe drumul greșit al dezbinării Bisericii pe care o păstorea. E. CONCLUZII: Din cele expuse se desprinde constatarea că Bi-serica Ortodoxă românească din Transilvania a avut de luptat, în a doua jumătate a secolului al XVH-lea, cu acțiunea prozelitistă calvină, patronată de chinuitorii politici de atunci. Mitropoliții care au păstorit în această perioadă în scaunul vlădicesc de la Alba Iulia au marele merit de a ii rezistat cu tărie la toate încercările făcute pentru «calvinizarea» și chiar desființarea Bisericii românești, încît unul din ei a ajuns să primească moartea mucenicească pentru sta-tornicia sa în dreapta credință. Mircea Păcurariu, Preot Prof. Dr. Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vol. 2. Editura IBMBOR. București, 1992. Pag. 63-92 AȘADAR RĂSPUNSUL LA ÎNTREBAREA NOASTRĂ de ce au prigonit calvinii pe români este: Datorită mândriei, văzând neregulile din biserica papistă, calvinii nu s-au întors la smerenia Ortodoxiei ci au luat-o pe calea idolilor raționali, pe calea ideilor proprii. Prin căpeteniile demonice, arhiconii, teologii iadului și filozofii întunericului au răstălmăcit Sfânta Scriptură pe dos și au inventat teologia mâniei, a dumnezeului mânios. De aceea, dorind să fie asemenea dumnezeului lor, plini de mânie au atacat pe cine le-a stat în cale. Și noi suntem vinovați că nu am ars de dorul lui Hristos. Așa că El, din dragoste pentru noi românii, pentru a aprinde în noi focul cel mistuitor al dragostei nesfârșite și pentru a fi lămuriți în cuptorul prigoanelor și a ne întoarce de la răcirea în credință la credința vie lucrătoare în dragoste smerită, am fost lăsați în mâna lor. Strugurii dacă sunt lăsați pe masă se mucegăiesc. Trebuie băgați în teasc pentru a da vinul cel bun. Așa și cu ucenicii lui Hristos: pacea îi lâncezește și atunci, ca să nu se strice de tot sunt băgați în teascul prigoanei care îi face să dea vinul cel mai bun: sângele mucenicilor. Blândețea cu care am răbdat istoria arată însă că noi, deși păcătoși, avem Ortodoxia, Adevărul adică Hristos și Duhul Adevărului, Mângâietorul. Și spunând păcătoși nu putem generaliza căci fierbe neamul nostru de sfinți. Istoria noastră ne arată că suntem de partea adevărului, moartea asumată cu dragoste de vrăjmași ne este nuntă, după cum spun Sfinții Părinți: Atâta adevăr se cuprinde în cunoștința fiecăruia, câtă siguranță îi dau blândețea, smerenia și dragostea. Sfântul Marcu Ascetul. Filocalia 1, pag. 257. Acestea sunt trăsăturile neamului nostru cel mult încercat. Matei 11:28 Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. :29 Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. :30 Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară. Gal.5:22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, :23. Blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege. :24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele. :25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să și umblăm. :26. Să nu fim iubitori de mărire deșartă, supărându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#926
|
||||
|
||||
![]()
Așa că am început din nou să caut un om care să „vadă". De această dată, toți cei pe care îi găseam, după ce îi instruiam cu multă osteneală, plecau! Am pățit așa cu o femeie de curând măritată, cu al cărei bărbat aveam legături de prietenie. De îndată ce am instruit-o și a început încet-încet să „vadă" și să am din nou comuniunea, a început să-mi spună că mă iubește și că, în fiecare zi, dragostea ei pentru mine se mărește, până când am fost nevoit să întrerup iarăși comuniunea. In cele din urmă, când am ajuns s-o instruiesc pe nepoata mea (23 de ani și măritată), mi s-a arătat satana sub numele de „Sfântul Nicolae". Învățăturile au continuat, ca în-totdeauna, cu cuvinte de dragoste și mântuire.
In viața mea am avut întotdeauna ghinioane. Nu am putut să dobândesc un serviciu statornic și nu am făcut nici o pricopseală. De asemenea, aveam multe neliniști în somn în timpul nopților, auzeam glasuri, aveam vise urâte, cerceaful era tras de pe mine. De multe ori simțeam cum mi se oprește respirația și mă apasă o greutate, de care mă ușuram și pleca de la mine ca o albină numai după ce, cu multă greutate, izbuteam să mă însemnez cu semnul Crucii. De asemenea, aveam întotdeauna o frică înăuntrul meu și de multe ori mă înfuriam, dar atunci când îmi reveneam, plângeam pentru halul în care ajunsesem. Acum, în ultima vreme, la sărbătorile la care participam (vreme de aproape trei ani am mers la Biserica Sfântului Terapont din Tumba de Jos, Thessalonic), 11 rugam mereu pe Domnul să-mi arate adevărul și să scap de eventuala înșelare. Cu adevărat, Domnul și Mântuitorul nostru a auzit tugămințile mele și, într-o zi, când am mers la lucru (întrețineam ascensoare) în strada Dimitrios Gunari nr. i, l-am găsit pe portarul de la bloc și am început o discuție cu el. Cuvintele lui m-au magne-tizat. Am arătat celor ce erau cu mine ce trebuiau să facă, iar eu am continuat discuția cu fratele Gheorghios. Era un om simplu, binevoitor, în jur de 53 de ani, care scotea din gura sa neîncetat cuvintele lui Hristos. La sfârșit mi-a spus: „Ia această iconiță a Maicii Domnului și nu amâna! începe din această clipă să devii un ostaș al lui Domnului!" Atunci i-am spus că și eu propovăduiesc fiecărui om cuvântul lui Hristos, vindec bolnavi și am o comuniune sfântă, vorbesc cu Sfinții. Dar el m-a amuțit, spunându-mi: „hști înșelat, fratele meu. Ești victima diavolului, ai căzut în cursa lui!" îndată a alergat și mi-a adus cărticica „Părinți duhovnicești contemporani de la Sfântul Munte Athos — Sava duhovnicul", a Arhimandritului Heruvim (Karambelas) și mi-a arătat la pagina 87, unde se vorbea despre „îngerul care nu era înger, ci diavol". In după-amiaza aceleiași zile am chemat-o pe nepoata mea, am pregătit locul de rugăciune și de comuniune și am pus-o să „vadă", pe jumătate hipnotizată ca întotdeauna. Vă scriu și cuvintele invocării: „In numele Dumnezeului celui viu, săvârșim chemare către povătuitorul nostru, Sfântul Nicolae". Și îndată am primit „bună seara" și binecuvântarea lui: - Sunt iarăși lângă tine, robule al lui Dumnezeu Evanghelos. In ce vrei să te povățuiesc? - Sunteți Sfântul Nicolae?, am întrebat. - Da, robule al lui Dumnezeu Evanghelos, ca întotdeauna și acum, în ultima vreme. - Atunci, vă rog să-mi spuneți: ce gândesc în această clipă? - Ce întrebare este aceasta? De ce ești tulburat? - Vă rog să-mi răspundeți la întrebare. - Așadar, ți s-a zdruncinat credința. Păcat. Eu am continuat să insist și atunci acela mi-a spus că mă gândesc acum la Hristos, la Biserică, la faptul cum să mă apropii și mai mult de Domnul. - Acestea le gândesc în fiecare zi - dar în această clipă la ce mă gândesc? - Robule al lui Dumnezeu Evanghelos, îl pui la încercare pe Sfântul Nicolae, care a primit poruncă de la Domnul să te ocrotească și să te povățuiască? - Pe Sfântul Nicolae îl cinstesc, și mă închin lui ca și tuturor Sfinților lui Iisus Hristos, însă pe tine te leg cu numele Sfintei Treimi să te arăți sub chipul tău adevărat. îndată nepoata mea s-a tulburat cum-plit și m-a rugat să "alung acel monstru de lângă ea! Apoi am îngenuncheat și am mulțumit Domnului și Dumnezeului nostru, și Ii mul-țumesc și Ii cer iertare în fiecare zi că m-a învrednicit să scap de marea înșelăciune a satanei. Mă rog și pentru fratele Gheorghios, care mi-a ieșit în cale. Acum mă aflu în Germania, de la i mai 1974, și locuiesc la 20 de kilometri de Stuttgart. Avem în apropiere o biserică ortodoxă grecească, unde iau parte în fiecare Duminică și praznic la Dumnezeiasca Liturghie. De la biserică am cumpărat cartea sfinției voastre, care mi-a folosit mult, mi-a dăruit curaj și putere. Mă rog mereu Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze, ca să mântuiți cât mai multe suflete. Caut să mă spovedesc, dar mai întâi aștept răspunsul sfinției voastre ca să-mi spuneți dacă știți vreun duhovnic grec, aici, în Germania. Si încă ceva. Scrisoarea adresată sfinției voastre am început-o la 29 mai și, cu multă osteneală, o termin astăzi, 10 iulie. De fiecare dată când stau să vă scriu mi se oprește mintea, amețesc și satana îmi pune mereu piedici. Dar, cu toate că îmi aduce gânduri urâte, deznădejdi, ele țin puține minute, după care mă liniștesc. Mă rog Domnului nostru Iisus Hristos să mă ierte și să-mi dea puterea și curajul să merg înainte. Și cred că voi ieși din mocirla păcatului și voi merge cu pas statornic înspre El. Rău este că nu am oameni care să mă sprijine, ci mă lupt singur, rugându-mă și citind Sfânta Scriptură, precum și orice altă carte sfântă găsesc. O, Dumnezeul meu, cât de mare bucu-rie aș simți dacă m-aș afla, fie și pentru câteva clipe, lângă sfinția voastră! Părinte Theodosie, în încheiere, mă rog eu, păcătosul, nevrednicul și neînsemnatul, ca Domnul nostru Iisus Hristos să vă dea pe mai departe putere și luminare pentru a dărâma temnițele de fier ale satanei și a slobozi cât mai multe suflete. Aici, în străinătate, aștept leacul Sfinției Voastre, ca să mi se închidă rănile, pentru că în decursul acestor ani satana mi-a făcut multe răni în suflet. Am făcut multe greșeli, multe păcate mari, încât mă scârbesc de sine-mi. Nu vreau să mântuiesc numai sufletul meu, ci și pe cele bolnave ale atâtor frați, care trăiesc aici, în străinătate. Cu evlavie, vă sărută mâna nevrednicul Evanghelos I. Gugusis. 11. 07. 1974 Iubiți cititori, cele petrecute iubitului Evanghelos sunt atât de revelatoare, încât trebuie să-i pună pe gânduri pe toți acei „iluminați" care sunt „povățuiți"și „scriu" având drept îndrumători pe „Maica Domnidui", pe „Sfinți", pe „îngeri". Există probabilitatea de 99% ca ei să fie povățuiți într-o manieră sistematică de către diavolul. Noi aceasta am putut face, să le tragem semnalul de alarmă al pierzării lor; de ei ține să-I primească. Traducere din neogreacă de ieroschim. Ștefan Nuțescu, din revista „Cuviosul Filothei din Paros", nr. 29, mai-august 2010 Ne mai mirăm oare că unii bioenergeticieni (sau mai putem fi supărați pe ei), vezi cazul bietei Kiralina, au putut fi înșelați că primesc mâini calde vindecătoare când lumea întreagă ce cugetă sfințenia cu cugetare trupească este înșelată de „sfințenia” unui îndrăcit? După cum papiștii s-au înșelat doar pentru motivul caraghios că Francisc a primit mâini pătate din cauză că a vrut cu orice preț (prin mândrie) să suporte patimile lui Hristos (ca și cum ar putea cineva să le aibă)- indiferent de voia lui Dumnezeu cu el, tot așa Kiralina a fost înșelată prin dorința ei expresă, adică indiferent cu ce preț, de a se vindeca, indiferent de voia lui Dumnezeu, crezând că e imună la drac doar pentru că s-a folosit de psaltire, neștiind că nu psaltirea mântuie ci aplicarea smereniei ei lăsând ca singur Mântuitor și vindecător al nostru pe Hristos. Vedeți, sfințenia se măsoară cu smerenia iar nu cu metrul sau gaura: 1Co 2:9 Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. 1Co 2:10 Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar și adâncurile lui Dumnezeu. 1Co 2:11 Căci cine dintre oameni știe ale omului, decât duhul omului, care este în el? Așa și cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. 1Co 2:12 Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaștem cele dăruite nouă de Dumnezeu; 1Co 2:13 Pe care le și grăim, dar nu în cuvinte învățate din înțelepciunea omenească, ci în cuvinte învățate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovnicești oamenilor duhovnicești. 1Co 2:14 Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie și nu poate să le înțeleagă, fiindcă ele se judecă duhovnicește. 1Co 2:15 Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; 1Co 2:16 Căci „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L învețe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#927
|
||||
|
||||
![]()
Noi românii avem mult sânge vărsat de calvini, mulți mucenici. Noi ne-am apărat credința cu sângele nostru (iar nu cu sângele altora), pentru că noi am învățat să urâm păcatul iar nu pe păcătoși.
După cum vedeți, originea întregului protestantism se află într-o teologie întunecată a dumnezeului mânios, într-o teologie a întunericului și sângelui (al altora iar nu al sângelui propriu pentru adevăr cum fac Sfinții Mucenici), într-o teologie arhiconică, demonică, drăcească. Ereziarhul Calvin, rămâne un prooroc mincinos după cum spune Domnul nostru Iisus Hristos: Matei 7:15 Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Matei 7:16 După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Matei 7:17 Așa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Matei 7:18 Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Matei 7:19 Iar orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. Matei 7:20 De aceea, după roadele lor îi veți cunoaște. Matei 7:21 Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Matei 7:22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit și nu în numele Tău am scos demoni și nu în numele Tău minuni multe am făcut? Matei 7:23 Și atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtați-vă de la Mine cei ce lucrați fărădelegea. După roadele lui cunoaștem că a fost prooroc mincinos, după crime și minciuni sau mai bine zis mai întâi după minciunile-hule care L-au făcut pe Dumnezeu să-l părăsească drept pentru care mai apoi a ajuns prin hule criminal închizându-se astfel cercul vicios. Legătura între minciună și crimă prin demoni o arată tot Domnul nostru Iisus Hristos: Ioan8:44 Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. După acest pom, papa de la roma protestanților, cunoaștem că roadele, protestanții de azi, cât s-ar strădui ei, dacă nu se leapădă de lutero-calvninism și orice altă teologie întunecată, devenind ortodocși, precum creștinii apostolici, vor avea și ei aceleași roade, arhiconice sau bacucelice și, după Evanghelie degeaba vor zice la judecată Doamne, Doamne, degeaba vor face minuni, degeaba vor scoate demoni în numele lui Iisus (deși ei îl hulesc ca fiind isus) dacă vor lucra până la sfârșit fărădelegea. Adică, vor fi fără de legea dată de Hristos: Ortodoxia în Biserica Ortodoxă: Matei 18:17 Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș. Dar dacă am pomenit de sângele vărsat pentru credință oare cei ce-și varsă sângele pentru erezii, dezbinați fiind de Biserica Ortodoxă, sunt oare mucenici, după cum a sugerat Scoțianul, zicând: pinguini martiri de la polul nord? Să nu jignim pinguinii. Deși în cărțile ortodoxe de istorie contemporane, din politețea și dorința de a chema pe protestanți și papiști la ortodoxie se zice că ar avea martiri (în înțelesul lumesc), adevărul este altul, subliniat foarte bine de Sfinții Părinți. Cel dezbinat de Sfânta Biserică nu are Sfinți Mucenici ci minciuno-martiri, trădători care, din râvnă rătăcită, (maimuțăreală demonică după mucenicie, insuflată de el slujitorilor lui, ca să-și dea viața pentru el, dorind să fie și el slăvit ca Hristos) își dau viața pentru o idee obsedantă. Este un gest prin care cel ce mărturisește minciuna prin suferirea morții, deci fără posibilitatea de a se mai pocăi, se sinucide pentru diavol. Este un gest prin care se dăruiește ireversibil celui mai mare păcat de pe pământ și din iad: Dezbinarea de Sfânta Biserică. După cum spune Sfântul Ciprian al Cartaginei aceștia nu iau cununa virtuților ci răsplata trădării, pedeapsa îngăduită de Dumnezeu pentru ei, aici pe pământ, pentru a scăpa lumea de slujitorii fanatici ai minciunii. N-ar vrea Dumnezeu să-i piardă dar din uriașa Lui dragoste, smerită, le lasă libertatea (ca și Iudei când s-a spânzurat deși dorea cu sete să-l mântuiască). Dar ca să nu ne arătăm inventatori de idei ci doar următori smeriți ai Sfintei Predanii Ortodoxe să urmărim cele spuse de Sfânta Biserică cu referire la pseudo-mucenici. Voi reda mai jos scrisoarea pe care am trimis-o unei doamne ce credea că monofiziții uciși de mahomedani ar fi Sfinți Mucenici.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. Last edited by ALEXANDRU ANASTASIU; 06.03.2012 at 02:15:39. |
#928
|
||||
|
||||
![]()
Pentru că dumneavoastră v-ați arătat smerenia întrebând, eu trebuie să vă răspund cu smerenie (adică nu de la mine ci mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile primite de noi de la Sfinții Părinți).
Este o ispită, veche de când căderea, de a nu merge pe calea împărătească, de mijloc ci a aborda lucrurile la extrem. Sfânta Biserică este un spital duhovnicesc în care ne regăsim noi bolnavii de tot felul de patimi și numai respectând tratamentele Doctorului nostru Hristos, prin asistenții săi preoții și Sfinții Părinți ne putem vindeca. Ori El le dă prin și în Sfânta Sa Biserică. Nu este de mirare că și în Sfânta Biserică ne regăsim ba într-un salon, ba în altul, ca fiind ori la o extremă sau alta. Fiind însă în curs de vindecare ni se pot schimba simptomele și să trecem de la un salon la altul. Dar de vindecat ne vindecăm numai dacă urmăm regimul alimentar, doctoriile și orarul spitalului duhovnicesc. Astăzi este o epidemie veche (îmi dați voie să-i spun ciumă?) pe care numai Ortodoxia o poate vindeca: dezbinarea. Este cea mai grea boală pentru că te scoate din spital ca un mort și deci nu mai ai nici o șansă de vindecare după cum spune Hristos: Matei 18:17 Și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș. Dezbinarea, ruperea de Sfânta Biserică, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, poate fi de trei feluri: erezie, schismă, parasinagogă. Canonul 1 al lui din Pidalionul de la Neamț 1844: „Drept aceea pe unele le-au numit eresuri, iar pe altele schisme; și pe altele parasinagoguri (nelegiuite adunări). Deci eresuri pe cei cu totul lepădați și după însuși credința sunt înstrăinați. Iar schisme, pe cei ce pentru oarecare cauze bisericești și întrebări putincioase de a se vindeca, între cei despărțiți. Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupușii prezbiteri, sau episcopi, și de neînvățatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greșeală, s-a dezbinat de la slujbă (Liturghie), și nu s-a supus canoanelor, ci luiși și-a răzbunat proiestoșia și slujirea, și s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă. Iar schisma, este a fi cu deosebire pentru pocăință de cum sunt cei în unire cu Biserica. Iar eresuri, precum al maniheilor, și al valentinienilor, și al marchioniștilor, și al înșiși pepuzienilor acestora. Că dea dreptul deosebirea este pentru însăși credința cea întru Dumnezeu.” 1. Eretici sunt așadar cei dezbinați de Sfânta Biserică datorită (dogmelor) credinței lor greșite. De exemplu: arienii (cei ce cred că Hristos este creatură, mulți neoprotestanți de azi), monofiziții (cei ce cred că firea omenească a lui Hristos s-a topit în firea dumnezeiască și ca atare în Hristos este doar o fire, făcând astfel imposibilă mântuirea și îndumnezeirea noastră în Hristos - deoarece ce nu este din noi în Hristos nu poate fi nici veșnic nici îndumnezeit – aceștia sunt armenii, copții, iacobitenii și toți cei ce-și zic „ortodocși vechi orientali”), papiștii (cei ce cred că făptura poate fi infailibilă ca și Dumnezeu) etc. 2. Schismaticii sunt cei ce din pricini de ritual (canoane) se dezbină de Sfânta Biserică. De exemplu că vor neapărat să serbeze cu treisprezece zile mai târziu sărbătorile ridicând calendarul la rang de dogmă (stiliștii), cei ce confundă misiunea sfântă a ierarhilor de a mărturisi ortodoxia cu eresul ecumenist (ideea că se pot mântui oamenii indiferent de credință) și pleacă din Biserică din cauza aceasta (de exemplu cazul Nichita), cei ce confundă actele de identitate cu pecetea lui antihrist și se dezbină de Biserică pentru aceasta etc. 3. Parasinagogile sunt cei ce urmează episcopii și preoții caterisiți, care au aceeași credință, același ritual dar nu au ascultare de Sfânta Biserică, încăpăținându-se să slujească deși sunt opriți de la aceasta. Toți aceștia fac cel mai grav păcat, după cum spun Sfinții Părinți, dezbinarea de Sfânta Biserică și se rup pe ei și înșeală și pe alții să se rupă de singura lor șansă de mântuire Trupul lui Hristos: Ioan 15:5. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Ioan 15:6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard. Că nu este o părere personală o spun toți Sfinții Părinți, dar ca să înțelegeți acest lucru mai pe scurt vi-l citez doar pe Sfântul Ciprian al Cartaginei, numit de Sfintele Sinoade Ecumenice „Părinte al Părinților”: „SFÂNTUL. CIPRIAN, DESPRE UNITATEA BISERICII ECUMENICE Pag 443- 444 XIV. Asemenea oameni, chiar dacă au fost uciși în numele credinței lor, nu-și vor spăla nici cu sânge greșelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, și suferința n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în împărăția cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locțiitoare pe pămînt a împărăției cerești. Hristos ne-a dat pacea, ne-a Învățat să fim uniți și solidari, ne-a recomandat să păstrăm neatinse și necălcate legăturile dragostei și ale înțelegerii; nu poate să se numească martir cel ce nu respectă dragostea frățească. Aceasta ne învață și ne asigură Apostolul Pavel zicînd: «Chiar dacă aș avea atâta credință, încît să pot muta munții din loc, dar dragoste nu am, nimic nu sînt ; chiar dacă aș împărți toată averea mea săracilor, iar corpul meu l-aș da să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea e mărinimoasă și binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se trufește, nu se înfurie, nu lucrează cu nebăgare de seamă, nu gândește răul, toate le iubește, toate le crede, toate le speră, toate le rabdă» 46. Dragostea niciodată nu va cădea, zice Pavel, căci ea va domni întotdeauna, prin unitatea fraternității și solidarității va dura veșnic. Nu poate ajunge dezbinarea în împărăția cerurilor, la răsplata lui Hristos care a zis : «Aceasta este porunca Mea : să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu pe voi» 47. Nu poate îndeplini această poruncă cel ce prin dis¬cordia perfidă a încălcat dragostea lui Hristos. Cine n-are dragoste nu-L are pe Dumnezeu. Apostolul Ioan spune : «Dumnezeu este dragoste și cel ce rămîne în dragoste rămîne în Dumnezeu și Dumnezeu rămîne în el» 48. Nu pot rămîne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți în Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi dați fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinței, ci pedeapsa trădării, și nu sfârșitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceștia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturisește că e creștin, ca și diavolul care adesea minte că e Hristos, căci însuși Domnul ne atrage luarea-aminte și zice : «Mulți vor veni în numele Meu spunând : Eu sînt Hristos, și pe mulți vor înșela» 49. După cum el nu e Hristos, chiar dacă înșeală cu numele, la fel nu poate fi creștin cine nu rămîne în Evanghelia lui Hristos și a adevăratei credințe. 46. I Cor. XIII, 2—8. 47. In. 15, 12 48. In. 4, 16. 49. Mt. 24, 5 XV. Căci a profeți, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pămînt este lucru mare și admirabil, dar nu dobândește împărăția cerească cel ce înfăptuiește toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei credințe. Vestește Domnul și zice : «Mulți îmi vor spune în ziua aceea : Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profețit, nu în numele Tău am scos demonii, nu în numele Tău am săvârșit mari fapte de virtute ? Atunci Eu le voi răspunde : Niciodată nu v-am cunoscut, fugiți din fata Mea cei ce ați înfăptuit nedreptatea»” Așadar vedeți că ereticii pot face și minuni (având harul chemător sau extern al Duhului Sfânt) sau false minuni (lucrând cu demonii) dar nu se pot mântui deoarece, fiind în dezbinare nu au harul intern sau mântuitor. Nu vă mirați așadar de performanțele unor oameni care nu sunt în Sfânta Biserică de a muri pentru un ideal. Nu știți oare și de comuniști și de mahomedani care au râvnă rătăcită și se duc chiar și la moarte pentru ideile lor, fiind împuterniciți de chiar dracii cărora le slujesc? Duhurile necurate sunt numite măscăricii lui Dumnezeu, ele nu fac nimic original ci doar copiază pe Dumnezeu dar trag slava faptelor către ele. Foarte mult își dorește Satana să aibă falșii lui mucenici pentru a atrage pe câți mai mulți spre el. Pravila lui Nicodim Sachelarie ne învață însă că: 1686. „- Râvna este puterea sufletească în continuă desfășurare pentru realizarea faptelor bune, pentru un ideal. Râvna cea bună pornește din credință și devotament față de poruncile lui Dumnezeu, "în sârguință fiți fără preget, fiți plini de râvnă cu duhul, slujiți Domnului, bucurați-vă în nădejde, fiți răbdători în necazuri, stăruiți în rugăciune" (Rom. 12,11-12). Râvna rătăcită stăpânește pe omul care se călăuzește de idei bune, dar le înțelege greșit și le aplică rău, înșelându-se de poftele încăpățânării și ale slavei deșarte, așa cum au făcut toți ereticii, dintre care unii chiar și-au vărsat sângele spre pierzarea lor și bucuria diavolului (Rom. 1,18; 2, 8; I Tim. 1, 20; II Tim. 3,1-8). Rătăcirea se strecoară mai mult acolo unde este o disproporție între lumina rațională a adevăratelor dogme și între râvna împlinirii unor intenții bune, călăuzite de un sentimentalism needucat și năvalnic, alimentat de rătăciri tăinuite ale imaginației mintale. Leacul râvnei păcătoase este ascultarea de legea Domnului păstrată de biserică și supunerea canonică sub oblăduirea ierarhiei canonice, că "Nimeni nu poate să aibă pe Dumnezeu de Tată, dacă n-are Biserica de mamă" (Sf. Ciprian -D. unitatea Bis. 4).” Nu înseamnă că deoarece comunismul apără ateismul, mahomedanismul apără pe Mahomed ar fi mai rele decât papismul, monofizismul care susțin că slujesc lui Hristos. Cu cât o minciună este mai apropiată de adevăr este mai periculoasă deoarece nu poate fi sesizată și amăgește mai ușor și pe mai mulți.
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#929
|
||||
|
||||
![]()
Tot în aceeași pravilă suntem învățați așa:
2044. „Ocultismul sau esoterismul este falsa știință cultivată de mințile înfierbântate, prin care ocultiștii spun că posedă un simț superior celor obișnuite, și prin care ei ajung să cunoască rădăcinile adevărurilor. în realitate, nu este decît o înșelăciune a diavolului, care a înșelat pe oameni sub diferite forme ale idolatriei, spiritismului și altor practici, pornind de la anumite realități fizice și psihice, pentru ca pe temeiul unui adevăr parțial, să ducă la o rătăcire și mai mare a minciunii înșelătoare. Ocultismul se manifestă parțial sub alte nume, osândite de biserică. Orice nume ar purta el, trebuiește demascat și osândit, fiindcă orice fel de rătăcire cu cît conține mai mult adevăr în ea, cu atît este mai periculoasă" (V. Dogmele).” Desigur că nu trebuie să ne crispăm în a vedea locurile în care este sfințenie de la Dumnezeu sau Maica Lui sau Sfântul Mina sau orice alt Sfânt din Țara Sfântă sau Egipt doar pentru că sunt azi administrate de păgâni sau eretici. Nu se spurcă ortodocșii de la eretici decât în două situații fie că îi consideră sfinți (cum fac ecumeniștii) fie că îi alungă cu ură sau groază (cum fac zeloții). Îi putem primi, le putem arăta dragoste, putem merge la ei. Dar, Doamne ferește! să nu luăm în deșert Ortodoxia zicând că poate cineva să se mântuiască fără Ea sau că ar putea fi vreun sfânt neortodox. Atitudinea cu discernământ a Avvei Macarie ne este de mare folos: „Se spunea despre Avva Macarie egipteanul că a urcat odată de la Sketis la muntele Nitriei; și când s-a apropiat de loc, îi spuse ucenicului său: ia-o puțin înainte. Și când a luat-o el înainte, s-a întâlnit cu un popă al grecilor (păgâni), (care alerga ducând cu el un lemn) iar fratele i-a strigat: ai, diavole, unde fugi? Acela s-a întors, l-a bătut bine, și l-a lăsat aproape mort. Ceva mai departe, i-a ieșit în cale, alergând, avvei Macarie, care i-a zis: sănătate, sănătate, truditorule! El s-a minunat, venind la el, și îi zise: – Ce bine ai văzut la mine, de m-ai agrăit? – Că te-am văzut trudindu-te și nu știi că în zadar te ostenești. – Și pe mine m-au răscolit binețele tale, și mi-am dat seama că ești de partea lui Dumnezeu. Alt călugăr rău m-a întâlnit și m-a înjurat; eu i-am dat o bătaie soră cu moartea. Bătrânul pricepu că era ucenicul lui. Iar popa îi cuprinse picioarele, spunându-i: nu te las dacă nu mă faci monah. Și s-au dus până unde era călugărul și l-au luat în spate de l-au dus la biserica muntelui. Când l-au văzut părinții pe popa păgân, au fost uluiți; apoi l-au făcut monah. Și mulți dintre păgâni s-au creștinat din pricina lui. Iar Avva Macarie a zis: vorba rea îi face răi și pe cei buni, dar vorba bună și pe cei răi îi face buni.” Nici să urâm sau să disprețuim (nici măcar în sinea noastră ascunsă) pe eretici cum a făcut ucenicul zelot, dar nici să ne înșelăm sau să îi înșelăm pe eretici că s-ar putea mântui fără Ortodoxie, ci arătându-le dragoste, cu iscusință să îi atragem la mântuire, adică la Singur Ortodoxia. Noi avem și putem să le dăm cu dragoste sfințenie dar de la ei nu avem ce lua după cum ne arată tot pravila lui Nicodim Sachelarie: 35. -..."Fiindcă monahii (M-rii Sinai) întreabă dacă se cade a se da panaghia (pâinea binecuvântată) la masă, închinătorilor armeni [notă adică monofiziți ca și copții așa zișii creștini din Egipt care nu țin de Patriarhia Ortodoxă de Răsărit din Alexandria], noi zicem să le dați lor și anafora, căci sînt creștini și pentru aceasta vin de se închină la locurile sfinte din îndepărtări. Pentru noi, deși sînt schismatici și, din pricina unor învățături greșite, sînt eterodocși, dar sînt creștini cu credința și cer cu evlavie sfințire de la noi, pe care trebuie să le-o dăm . "Căci" a nu da cele sfinte câinilor" se înțelege despre cei fără credință, cum sînt iudeii, mahomedanii și maniheii și alții, care se fățărnicesc a fi creștini, fără a fi cu adevărat creștini, de aceea și urmează: "ca nu cândva, întorcându-se, să calce în picioare cele sfinte și să ne rupă și pe noi, căci sînt porci, iar cei ce caută cele sfinte cu credință și le primesc cu evlavie, nu sînt de soiul porcilor". Ascultați și pe Domnul, care zice: "Cel ce nu este împotriva noastră, cu noi este; și pre cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară". Taina cea mare a împărtășirii să nu le-o dați; Iar, dacă vreunul s-ar îmbolnăvi și ar voi să rămână în mânăstire și s-ar lepăda de învățătura lor, mărturisind credința ortodoxă, să fie învrednicit și de Sfânta împărtășanie. Aceasta este credința Bisericii sobornicești... "Voi să nu luați sfințire de la ei, pentru că sînt eterodocși..."- Scris. Patr. Ghenadie II, ( + 1456). Așadar, în final, vă doresc multe pelerinaje cu bucurie, mi-aș dori să „pelerinez” cu dumneavoastră sau măcar să vă cunosc. Dar vă rog din toată inima și cu toată dragostea nu mai considerați mucenici pe copți, chiar dacă au fost omorâți de mahomedani, ca să nu-L mâhniți pe Duhul Adevărului, Mângâietorul și să nu vă faceți vinovată Sfintelor Canoane recunoscute de Întreaga Sfântă Biserică: Pidalion Neamț 1844 „CANONUL 45 Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească. [Apostolic, can. 65; Sinod 3,can. 2, 4; Laodiceea, can. 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timotei, can. 9] TÂLCUIRE Canonul acesta rânduiește, că oricare episcop, sau prezbiter, sau diacon numai împreună s-ar ruga, dar nu și împreună ar liturghisi, cu ereticii, să se afurisească. Că cel ce împreună se roagă cu afurisiții (precum acest fel sunt ereticii) trebuie împreună a se afurisi și el, după canonul 10 al acestorași Apostoli. Iar de au iertat ereticilor acestora să lucreze vreo slujire, ca și clerici, să se caterisească. Fiindcă oricare cleric va și liturghisi (împreună liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca aceștia sunt și ereticii, după canonul 2 și 4 al soborului 3) împreună se caterisește și el, după al 11-lea al Apostolilor. Că se cuvine pe eretici să-i urâm și să ne întoarcem fețele despre ei, dar nu cândva și să ne rugăm împreună cu ei, sau să iertăm lor a lucra vreo slujire bisericească, ori ca niște clerici, ori ca niște ierei. Din Sfintele Canoane ale sinodului de la Laodiceea CANONUL 9 Să nu fie iertat a merge cei ai Bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ca aceștia, de vor fi credincioși, să se facă achinoniți (neîmpărtășiți) până la o vreme, iar pocăindu-se, și mărturisindu-se că au greșit, să se primească. [Apostolic, can. 45] TÂLCUIRE Nu numai ereticii nu se cade a intra în Bisericile Dreptslăvitorilor, ci nici cei ai Bisericii, adică mirenii cei credincioși, să meargă la cimitirele (țintirimele) ereticilor, unde oarecare numiți ai lor sau îngropat, ori la lăcașurile, în care mucenici ai ereticilor sunt îngropați; că mulți și din eretici în vremea goanei și a idolatriei, până la moarte au suferit, pe care mucenici i-au numit cei de o socoteală cu dânșii. Dar nicidecum ortodocși creștini, zic, se cuvine a merge la aceștia, ori pentru rugăciune, sau pentru a se vindeca, adică, sau pentru ca să-i cinstească, ori pentru a căuta tămăduire de la aceștia în bolile lor. Iar câți vor voi a o face aceasta, poruncește canonul acesta, să se afurisească pe o vreme, până când se vor pocăi, și vor mărturisi că au greșit. Vezi și pe cel 45 apostolesc. CANONUL 34 Tot creștinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, și a se duce la pseudomartirii (mincinoși mucenici) ereticilor, sau la însuși cei ce merg către mai înainte zișii eretici. Că aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânșii fie anatema. TÂLCUIRE Canonul 9 al acestuiași sinod, după Valsamon, numai cât afurisește pe cei ce merg la mormintele minciuno-mucenicilor ereticilor. Fiindcă au mers amăgindu-se, pentru că au nădăjduit, oarecare ajutor la boalele lor de la dânșii, iar acesta anatematisește pe cei ce merg la dânsele, fiindcă au lăsat pe adevărații mucenicii lui Hristos, și despărțindu-se de Dumnezeu, sau dus la minciuno-mucenicii aceia, cu tot sufletul, și plecarea lor. Drept aceea și după deosebita plecarea sufletului lor, deosebit și de canoane s-au certat. Vezi și pe cel 45 apostolesc.” Și atenție!!! După Pravila lui Nicodim Sachelarie: „AFURISIREA 11. - Afurisirea sau excomunicarea este excluderea credinciosului din comunitatea Bisericii, cînd se face vinovat de păcate contra credinței sau a moralei (Matei, 18,17; Cor. 5, 2-5; I Tim. 2, 20; Tii,3, io). Ea este de două feluri: a) duhovnicească-internă, cînd credinciosul este oprit de la împărtășire sau de la alte slujbe pentru o vreme; b) cînd un credincios devine un necredincios public și se iau măsuri administrative publice contra lui, înlăturându-l din obștea creștină. Numai cel ce se îndreaptă, este reprimit. (îi Cor. 2, 6-10). Clericul, mai întîi se caterisește și, dacă este cazul, apoi se afurisește temporar sau definitiv, iar cînd stăruie în erezie și în răutăți, se dă anatemei. Afurisirea publică o face numai arhiereul - și mai ales sinodul - care are dreptul s-o și ridice, cînd cel vinovat s-a îndreptat. 2(Const. Ap. VII. 34).
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. |
#930
|
||||
|
||||
![]()
ANATEMA
- Anatema este cea mai grea pedeapsă pe care o poate da Biserica. Ea se dă contra celor ce disprețuiesc și atacă adevărurile dogmatice, morale și de cult și prin aceasta, ei duc la rătăcire și pierzare de suflet pe cei neștiutori, devenind periculoși societății bisericești. Anatema cuprinde blestem, afurisenie și predare a celui anatemisit pe mîna satanei, de care ascultă și ale cărui fapte și misiune o împlinește, devenind mort sufletește și vrăjmaș lui Dumnezeu. Ceea ce este pedeapsa cu moartea în legile de stat, este anatemisirea în legile Bisericii. (Exod. 8,32; Lev. 20,1-22, Deut. 13,1-10; 17,1-9; 20, 2-15; Mat. 21,18; Rom. 9, 3; I Cor. 5,1-3; 16, 2-12; Gal. 3, 8-9; Const. Ap. II, 28,47-50). Prin anatemisire, "se afierosește acela diavolului și mai mult să n-aibă parte de mântuire și să se facă înstrăinat de Hristos" Pidal. N. f. 269” Eu sper că nu v-am speriat, iar dacă v-am speriat să mă iertați deoarece am încercat cu dragoste și din dragoste să vă arăt o greșeală (păcat făcut din neștiință) ca să nu devină vină (păcat cu știința). Dumnezeu vede că azi oamenii nu mai au lămurită credința și așa că nu o să vă certe dacă vă întoarceți de la greșeală și vă spovediți. Noi când încălcăm Sfintele Canoane suntem vinovați lor dar până nu se pronunță duhovnicul nu suntem și pedepsiți cu certarea lor. Sfintele Canoane nu sunt sperietori rigide ci nespusa îmbrățișare a Bisericii pentru noi ca să ne arate de ce trebuie să ne ferim ca să nu-L supărăm pe Dumnezeu. Că spune Sfântul Marcu Ascetul: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Cu dragoste, Alexandru Dacă ne va ajuta Bunul Dumnezeu vom termina data viitoare cu roadele lui Francisc în istoria României și apoi vom trece la a descrie doar înșelarea din medicină. Dacă nici cei care își dau viața pentru/prin înșelare nu sunt primiți de Dumnezeu (chiar dacă unii îi consideră mucenici) darămite cei ce iau viața altora prin înșelare (fie că sunt tiranii eretici ce asasinează personal sau în grup, fie că sunt cei ce practică medicina demonică și îmbolnăvesc direct drăcește sau indirect prin escrocherie - ne lăsând pe omul păcălit să meargă la adevărata medicină și astfel scurtându-i viața) vă dați seama ce pedeapsă vor suporta... Doamne ajută! Vă doresc un post cu roade duhovnicești neînșelătoare, adică întru pocăință...
__________________
1Ioan 4:1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea" Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici: Fratele Traian Bădărău (Tătăică) Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura. Last edited by ALEXANDRU ANASTASIU; 06.03.2012 at 02:36:05. |
![]() |
Tags |
bioterapie, înșelare demonică |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Despre nașterea din nou, din Duhul Sfânt și despre Botez | Savonarola | Sfinti Parinti (Patrologie) | 15 | 20.07.2013 13:28:48 |
Petre Tutea despre Dumnezeu si despre atei | tigerAvalo9 | Generalitati | 34 | 02.12.2010 15:37:16 |
Despre pacate si despre Canoanele duhovnicilor | gheorghecoser23 | Preotul | 5 | 25.06.2008 17:01:23 |
|