1. Originea si dezvoltarea cantarii bizantine
Cantarea bizantina este cantarea liturgica traditionala a Bisericii Ortodoxe de limba greaca. Repertoriul folosit a fost, in cursul istoriei, adaptat diverselor limbi ale popoarelor ortodoxe, conducand astfel la dezvoltarea traditiilor paralele. Aceasta tendinta de adaptare se confirma in zilele noastre, odata cu raspandirea Ortodoxiei in intreaga lume.
Originea cantarii bizantine o descoperim in primele secole ale erei crestine, in partea orientala a Imperiului Roman, insa cu precadere incepand cu Edictul de la Milan (313 d.Hr.) cand Biserica iese din catacombe si cantarea liturgica a inceput sa se dezvolte. Odata ce numarul credinciosilor a sporit, cantarea liturgica a capatat un loc important in cadrul slujbelor, si s-a imbogatit de-a lungul secolelor cu noi imne, si noi melodii mai “ornamentate”, conducand la dezvoltarea unei imnografii si unei traditii ale cantarii sfinte, de cel mai inalt nivel, transmisa din generatie in generatie pana in zilele noastre.
Cantarea bizantina este un patrimoniu universal, dar putin cunoscut in afara sferei sale de influenta directa.
Primii sai imnografi s-au numarat printre sfintii ierarhi ai Bisericii, teologi si poeti mistici. Ei au scris in limba greaca - limba culturii in epoca respectiva.
Sistemul tonal al cantarii bizantine s-a dezvoltat in intregime intre secolele IV-VIII, utilizand teoria muzicala a Greciei antice – teorie care a atins un nivel neegalat in istorie. Sfantului Ioan Damaschin ii este atribuit rolul organizarii celor 8 glasuri (Octoihul), fiind cel care a sistematizat diferitele tipuri ale cantarii liturgice prin eliminarea elementelor lumesti si incompatibile cu slujbele religioase.
In consecinta, creatia muzicala s-a gasit supusa unor “canoane” (reguli) stricte. Compozitorii se folosesc de un rezervor de formule muzicale preexistente, pe care le imbogatesc, la randul lor. Este asadar o creatie colectiva ce a necesitat o evolutie foarte lenta, pe etape succesive. Aceasta practica de a compune a ramas vie pana in zilele noastre, in Grecia si de asemenea in Constantinopol si in Asia Mica.
Mai multe forme de notatie muzicala s-au succedat de-a lungul secolelor pana la notatia neumatica folosita astazi. De altfel, scrierea muzicala nu are decat o functie mnemotehnnica (de aducere aminte); rolul transmiterii orale ramanand fundamental.
Caracteristicile cantarii bizantine
- fara acompaniament instrumental (se canta “a capella”);
- monodica (pe o singura voce);
- poate fi acompaniata prin cantarea unei note sustinute numite “ison”, ce corespunde intr-un anumit sens fondului aurit al icoanei - simbol al vesniciei;
- utilizeaza game mostenite din teoria muzicala al Greciei antice, deosebbindu-se prin alte intervale decat cele ale gamei temperate, folosita in muzica occidentala actuala;
- a fost transmisa pe cale orala si fara intrerupere inca de la inceputurile sale;
- recurge la partituri cu notatie neumatica, constituind in semne ce arata inaltimea muzicala relativa ( ascendenta sau descendenta), energia emisiei si ornamentatile vocale;
- foloseste un rezervor de formule - mici fraze sau celule muzicale - conform diferitelor tipuri de cantare, asamblate asemenea tehnicii mozaicului , pentru a forma melodii potrivit celor 8 glasuri
- o mare libertate ii este lasata interpretului pentru a improviza si impodobi melodiile;
- textul este cel care genereaza in mod direct energia si ritmul cantarii, insa pulsatia de baza ramane invariabila si riguroasa;
- emisia vocala este deschisa (libera) si plina de vigoare;
- conceptia cantului coral este particulara: protopsaltul este cel care conduce prin vocea sa, cat si prin gesturi, iar ceilalti psalti trebuie sa-l urmareasca, incecand sa-si fundamanteze cantarea lor pe cea protopsaltului.
II. Adaptarea cantarii bizantine la alte limbi, a condus la crearea unor noi traditii. (solidare cu trunchiul comun grec, sau din contra, transformate in traditii originale, de tip popular si national).
Vom trece in revista, diferitele limbi in care cantarea bizantina a fost adaptata in decursul secolelor.
Limba slavona
Cantarea bizantina s-a dezvoltat la inceput in partea orientala a Imperiului Roman unde limba greaca a fost folosita in mod curent in acea epoca. Odata cu convertirea la crestinism a popoarelor slave spre sfarsitul secolului al IX-lea, au fost intreprinse primele traduceri ale textelor liturgice in limba slavona. Prin urmare, a fost nevoie de adaptarea melodiilor bizantine la aceasta noua limba liturgica. Astfel, plecand de la cantarea bizantina greaca, s-au dezvoltat marile traditii slave ale cantarii liturgice, in special in Bulgaria, in Rusia, in Ucraina si in Serbia.
Traditiile muzicale bizantine bulgare si sarbe au ramas apropiate de original (asemanarile cu practica greaca din zilele noastre fiind uimitoare); in timp ce in Rusia si in Ucraina cantarea liturgica a dobandit incetul cu incetul o noua turnura, adaptata geniului muzical propriu acelor tari, si transformata prin influente importante venite din muzica occidentala, incepand cu secolul al XVII-lea.
Limba romana
Timp de mai multe secole, singura limba de adaptarea a cantarii bizantine a fost slavona. Chiar in tinuturile Tarii Romanesti si Moldovei, slavona a fost cea care a predominat (alaturi de greaca) ca limba liturgica, din sec al XIV-lea pana spre sfarsitul secolului al XVII-lea. Abia cu inceputul secolului al XVIII-lea limba romana a inceput sa inlocuiasca slavona, rolul sau fiind relativ recent in oficiul liturgic.
In Moldova si in Tara Romaneasca, in special, regiuni din partea de est si sud a Romaniei actuale, exista astazi o traditie a cantarii bizantine in limba romana foarte apropiata de practica greaca actuala (in timp ce in regiunile vestice, in Transilvania si in Banat, geniul propriu al locului a condus la o cantare mai apropiata de tipul popular sau de influenta occidentala, destul de indepartate de cantarea originala bizantina).
Transcrierea partiturilor de muzica bizantina in notatie occidentala
De la sfarsitul secolului al XIX-lea, dar mai ales incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-lea, in Romania, in Bulgaria si chiar in Grecia, muzicologii au purces la transcrierea melodiilor bizantine in notatie occidentala pe portativ. In prealabil, in toate aceste tari, numai partituri in notatia traditionala bizantina fusesera scrise. Cu toate acestea, trasmiterea fiind esentialmente orala (partitura neavand dect rolul de ajutorare a memoriei) executia cantarii bizantine a ramas fidela vechii practic.
Limba araba
Inainte cuceririi de catre islam, arabii crestini ortodocsi au celebrat slujbele in limba greaca, limba Bisericii si a culturii, in tarile lor. Dupa cucerirea islamica, limba araba a inceput sa inlocuiasca progresiv limba greaca. Cu toate acestea, pentru cantarea liturgica, dificultatile au persistat de-a lungul secolelor. De altfel, araba se scrie de la dreapta la stanga, in sens opus scrierii muzicale bizantine, iar in consecinta nu au putut fi elaborate partituri scrise ale melodiilor bizantine adaptate in araba. Solutia consta fie in a continua practica greaca, fie sa improvizeze cantece in araba, urmand melodiilor bizantine. Abia cu inceputul secolului al XX-lea arabii au reusit sa creeze primele partituri in limba araba, mai intai in manuscris, apoi tiparite, incepand cu 1955.
Astazi practica cantarii bizantine este generalizata in bisericile ortodoxe arabofone dependente de Patriarhia Antiohiei, precum si in alte Patriarhii Orientale(care mai pastreaza ocazional practica cantarii in limba greaca).
Pentru aceste adaptari in araba, probleme transcrierii in notatie occidentala nu s-a pus, deoarece cultura muzicala ambianta este in majoritate orientala. Manirea executarii acestor cantari variaza, cu toate acestea, de la un loc la altul, de la stilul pur bizantin pana la un stil mai mult “arabizat”.
Limba franceza
La sfarsitul secolului XX, infiintarea in Franta a manastirilor ortodoxe de traditie greaca dar de limba franceza a necesitat in chip firesc traducerea si adaptarea melodiilor bizantine in limba franceza. Astfel, la Manastirea Sfantul Antonie cel Mare din Dauphine (infiintata in 1978) a fost intreprinsa aceasta munca, precum si de maicile de la Manastirea din Solan. Aceasta activitate a fost realizata in colaborare cu un grup de muzicologi, traducatori si interpreti, partiturile fiind elaborate in dubla notatie, bizantina si occidentala.
In alte locuri in Franta precum si in alte tari francofone, grupuri de muzicologi si de interpreti ai cantecului bizantin s-au reunit in mod egal pentru a elabora aceste adaptari. Acesta initiativa a contribuit la dezvoltarea cantarii bizantine in toate tarile francofone unde Ortodoxia in limba franceza este prezenta (de exemplu, pe langa Franta: in Canada, Belgia, Suedia, Camerun, Congo, Madagascar etc.) Cu timpul, nevoia de partituri ale melodiilor bizantine traduse in franceza a devenit din ce in ce mai evidenta.
Limba engleza si alte limbi
Munca de adaptare a cantarii bizantine se desfasoara peste tot in alte limbi, pretutindeni in lume, urmand rapandirii tot mai accentuate a comunitatilor ortodoxe. In afara limbii engleze, in cazul limbilor germana, olandeza, ungara, ucrainiana, finlandeza, albaneza, coreana, dialecte indoneziene etc., regasim aproape aceeasi preocupare de a crea un repertoriu de cantare liturgica de tip bizantin in limba autohtona.
Mai ales in Marea Britanie si in SUA multe partituri sunt deja realizate, in dubla notatie. Avantajul englezei este desigur folosirea universala in epoca nostra. Insa diferitele dialecte ale minoritatilor precum cel creol in Martinica sau dialectele malgase din Madagascar, precum si cel provensal sau breton in Franta, solicita, de asemenea, crearea unor noi adpatari ale cantarii bizantine.
A canta imnele dumnezeiesti in propria limba este o dorinta a tuturor crestinilor, pentru ca Cuvnatul sa fie sa fie "mult mai aproape de voi".
Adaptarea cantarii bizantine la toate aceste noi limbi este intotdeauna o creatie. Pentru a-si indeplini in intregime rolul sau, trebuie sa se tina seama:
- de practica traditionala greaca, pentru a beneficia de forta vivificatore a radacinilor originale;
- de experienta tarilor de traditie oprtodoxa care au realizat deja aceasta adaptare;
- si de caracterul propriu al limbii de adaptare.
Cu acest pret textul sacru isi va pastra primatul, in timp ce “muzica trebuie sa ramana un slujitor fidel al Cuvantului”.
Andrea Atlanti
Traducere : Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.