Intre problemele de mare actualitate care au framantat si mai preocupa inca pe teologii ortodoxi este si aceea a innoirii cultului sau mai bine zis a adaptarii lui la cerintele lumii contemporane. Aceasta problema nu este de actualitate dar ea este abordata adeseori de catre cei care nu sunt in domeniul teologic, mare parte din acestia dorint sa vada o schimbare majora in cadrul bisericii ortodoxe si in special in cadrul cultului, a tipicului bisericesc. Cea mai mare dorinta a acestora este ca randuielile liturgice sa fie adaptate dupa viata zilelor noastre.

In ultimii douazeci de ani s-a tot vehiculat, de unii credinciosi care frecventeaza mai rar biserica, dar si de unii teologi, aceasta idee ca in general cultul ortodox este prea lung si obositor si ca el trebuie scurtat sau adaptat la conditiile de viata ale credinciosilor, pentru care timpul este foarte pretios. Aceasta presupunere a fost facuta prin comparatie cu cultul celorlalte confesiuni crestine, catolica si protestanta, unde slujbele sunt mult mai scurte si se savarsesc mai des.

Comparatia se face mai ales cu misa sau liturghia romano-catolica, scurta si savarsita de mai multe ori pe zi la ea putand participa prin rotatie diferite categorii de credinciosi grupati pe varste. Spre exemplu se savarseste o liturghie speciala doar pentru copii, se poate savarsi o liturghie doar cu cei in varsta si se poate face o liturghie doar cu cei tineri.

In privinta adaptarii sau innoirii cultului divin in Biserica Ortodoxa au existat preocupari chiar de la prima Conferinta panortodoxa de la Rhodos , din 1961 cand, pe listele de teme, ce aveau sa constituie ordine de zi a unui Sinod al intregii Ortodoxii figurau si problemele legate de cultul divin si anume: uniformizarea randuielilor tipiconale sau de cult, participarea mai larga a elementului laic sau a credinciosilor mireni la viata cultica a Bisericii, studierea mijloacelor pentru sprijinirea si innoirea vietii liturgice in Ortodoxie si a artei traditionale ortodoxe si altele. Cand insa, la Conferinta presinodala de la Chambesi (Elvetia 1976) s-a stabilit lista definitiva pentru agenda de lucru a viitorului Sfant si Mare Sinod al Ortodoxiei intre cele zece teme definitive ce aveau sa fie discutate si aprobate de acest mare for al Ortodoxiei, problemele legate de cult nu mai figurau.

Cu toate acestea ele au continuat sa preocupe bisericile ortodoxe care au luat in discutie acomodarea sau revizuirea cultului divin, ori reformarea lui, pentru a corespunde cerintelor lumii contemporane. Sunt multe probleme sau aspecte ale vietii de cult a ortodoxiei care isi asteapta rezolvarea la nivelul unui sinod panortodox, printre acestea fiind unificarea calendarului bisericesc si stabilirea datei Sfintelor Pasti, pastrarea formelor traditionale in arta bisericeasca, adica in modul construirii si al decorarii locasurilor de cult etc.

Probleme de acest gen se pun mai ales in diaspora, unde influentele occidentale sunt tot mai puternice iar bisericile ortodoxe au trebuit sa treaca printr-un amplu proces de acomodare si de adaptare. Dar, credinciosii ortodoxi intrand in contact cu traitorii celorlalte confesiuni ( catolici, protestanti , anglicani neoprotestanti) au fost determinati sa puna in discutie valoarea si eficienta spirituala, actualitatea si oportunitatea pastrarii unora dintre formele externe ale cultului ortodox care astazi par invechite sau care ar trebui sa respecte niste reguli impuse de Comunitatea europeana.

Aceasta se referea mai ales la scurtarea unora dintre slujbele cultului divin public ortodox. In aceasta privinta au existat si continua sa existe doua directii sau tendinte: una conservatoare care considera ca intregul cult divin trebuie sa ramana asa cum s-a format si definitivat el in decursul secolelor, consfintita in randuielile tipiconale si una reformatoare care sustine o radicala revizuire, readaptare sau scurtare a cultului divin. Pana astazi insa Biserica Ortodoxa nu s-a pronuntat asupra acestei probleme si nu a luat nici o hotarare referitoare la ea.

Trebuie sa afirm ca, cultul ortodox se caracterizeaza prin spiritul sau conservator, prin fidelitatea cu care el a pastrat, intre formele sale de expresie, rituri, ceremonii, imne si rugaciuni de o venerabila vechime, provenind din cultul bisericii primare, prin organizarea de biserici nationale, separate si independente .

O alta trasatura caracteristica cultului ortodox este originea monahala a organizarii si a structurii sale. Randuiala actuala a tuturor slujbelor ortodoxe, ca si programul si durata "laudelor bisericesti" care alcatuiesc serviciul divin zilnic, public (oficial), al Bisericii in unitatile ei constituite, reflecta puternic ecoul disciplinei si al modului de viata specific traitorilor din numeroasele si marile comunitati monahale de odinioara, incepand cu cele din Egipt si cele ale Sfantului Vasile cel Mare din Asia Mica si continuand cu cele savarsite din jurul Ierusalimului, mai tarziu cu cele de langa Constantinopol si sfarsind cu cele din Sfantul Munte (atonite) .

Manastirile noastre au asimilat aceasta cultura ortodoxa bizantina care, a patruns la noi in limba greaca si slavona, tocmai cand turcii cautau sa starpeasca orice reminiscenta a ei. La noi aceasta cultura a inflorit si a rodit in mediul prielnic al manastirilor si din ea sa adapat veacuri de-a randul sufletul romanesc ca dintrun izvor nesecat.

Este stiut ca manastirile si-au impus regulile lor proprii in cultul bisericilor de enorie, care le-au luat ca model si s-au straduit sa le imite, dar fara sa reuseasca intotdeauna, acest lucru si datorita conditiilor de viata deosebite ale credinciosilor dintr-o localitate, fata de cele ale monahilor si sihastrilor. Abia in sec. XIX s-a pus problema unei diferentieri mai transante si mai clare, iar acest lucru s-a accentuat tot mai mult de atunci incoace. Este adevarat ca aceasta “miscare de innoire liturgica” din sec. XVIII-XX are ca temei o reala complexitate nejustificata si obositoare a Tipicului si care nu e pe plac nu numai mirenilor, dar chiar si calugarilor. Evident, simplificarea atat de radicala a serviciului Laudelor (Ceasurilor) mari: Vecernia si Utrenia, are ca motiv secularizarea omului contemporan si pierderea duhului isihast in care ele s-au dezvoltat, dar si dorinta omului de a reveni la niste esente si forme primare ale cultului care erau mai concentrate, mai intelese si deci mai traite.

De aici lungimea uneori exagerata a randuielii unora dintre slujbele bisericesti precum cea a utreniei unde la manastire se citeste intreg canonul iar la bisericile de mir se pun doar catavasiile, randuiala Sfantului Maslu etc.

Mai exista deosebiri in arhitectura bisericeasca. Biserica ortodoxa este impodobita cu multe icoane si scene biblice , pe cand in biserica catolica sunt acele statui , iar la protestanti si neoprotestanti lipsesc si picturile si statuile. Pe de alta parte Biserica ortodoxa are catapeteasma, iar credinciosii nu vad ce se intampla in sfantul altar, asa cum se intampla la celelalte confesiuni. Acest lucru ii face pe unii credinciosi sa se cam plictiseasca, neantelegand ce se intampla de fapt in sfantul altar .

Cu toate acestea problema innoirii cultului preocupa pe teologi si forurile bisericesti internationale. Prin inoirea cultului se intelege ,, o ajustare a fondului fiintial si permanent al credintei la necesitatile morale predominante in fiecare epoca", spune teologul grec Constantin Papaghianni.

Daca vei intreba un calugar grec despre durata slujbelor religioase ai sa auzi ca a trecut demult vremea slujbelor interminabile. Nu mai putem tine credinciosii ceasuri intregi in biserica. Grecii cred ca este suficient ca utrenia si liturghia cu tot cu predica sa nu dureze mai mult de trei ore.

Totusi atat credinciosii cat si slujitorii Bisericii noastre sunt foarte atasati de cultul divin si de formele lui. Orice inovatie sau innoire nepotrivita nu poate decat sa umbreasca frumusetea cultului. Exista la poporul roman datorita religiozitatii sale innascute, o dragoste de biserica si de slujbe. Pe langa scopul religios de satisfacere a unei nevoi sufletesti, cultul divin, slujba din biserica, a avut rolul de a pastra unitatea sufleteasca a romanilor si credinta cea adevarata. Cultul divin a fost pavaza impotriva uneltirilor si incercarilor de dezbinare a credintei si a neamului. Asa se explica de ce marea majoritate a celor care cad prada prozelitismului sectar sunt cei care au rupt sau nu au pastrat niciodata legatura cu viata cultica a bisericii noastre.

Daca ne referim la perioada comunista putem spune despre cultul divin ca a avut de suferit dar in acelasi timp tot cultul divin a constituit o bariera impotriva pierderii identitatii nationale si a fost o sursa de hrana pentru oamenii ajunsi in pragul saraciei. De aceea clericii si mai ales credinciosii adevarati nu s-au plans si nu se plang niciodata de lungimea slujbelor.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

• Rostirea cu voce tare azi, avantaje si riscuri
  Publicat in : Credinta