Acest ritual, ca şi cel care urmează imediat, mărturisirea lui Hristos, are loc de obicei la scurt timp înaintea Botezului propriu-zis, fie în Vinerea Mare, fie în Sâmbăta Mare.

Astfel ele constituie sfârşitul şi completarea întregii pregătiri catehetice. In ritualul actual sunt săvârşite imediat după exorcisme.

„Fiind descins şi desculţ cel care vine să se boteze, preotul îl întoarce cu faţa spre apus şi, dacă va fi om în vârstă, îşi ridică mâinile în sus."

„Spre apus" - apusul este aici simbolul întunericului, al „părţii" lui satana. Catehumenul chiar îl înfruntă pe acesta, pentru că exorcismele l-au făcut liber să renunţe la acela, să-l provoace şi să-l respingă. Această întoarcere spre apus este un act de libertate, prima faptă liberă a omului eliberat de sub robia lui satana.

„Descins şi desculţ [...] îşi ridică mâinile în sus" - catehumenul este deposedat de toate cele care i-au ascuns statutul de rob, care l-au făcut să pară un om liber, fără să-şi cunoască însă robia, mizeria şi închisoarea. Acum însă el ştie că era înrobit - „iar cei înrobiţi merg goi şi desculţi". Şi-a lăsat deoparte tot ceea ce îi ascundea robia, apartenenţa la satana. El ştie „de la ce rău a fost izbăvit şi spre ce bine se grăbeşte.. .". Mâinile sale ridicate arată că se predă lui Hristos, că vrea acum să-I fie Acestuia rob, că îşi caută înrobirea care, după Sfântul Ioan Hrisostom, „transformă robia în libertate [...], îl scoate din pământul străin şi îl conduce acasă, spre Ierusalimul ceresc".

„Preotul întreabă: Te lepezi de satana? şi de toate lucrurile lui? şi de toţi slujitorii lui? şi de toată slujirea lui? şi de toată trufia lui? Şi răspunde cel care vine să se boteze [sau] naşul şi zice: Mă lepăd de satana, [întrebarea aceasta şi răspunsul sunt repetate de trei ori.] Preotul iarăşi întreabă pe cel ce se botează: Te-ai lepădat de satana? El sau naşul răspunde: M-am lepădat de satana. [Intrebarea aceasta şi răspunsul sunt, la fel, repetate de trei ori.] După aceea îi zice preotul: Suflă şi-l scuipă pe satana." Când s-a format ritualul lepădării, semnificaţia sa era evidentă atât pentru catehumen, cât şi pentru întreaga comunitate creştină. Ei trăiau într-o lume păgână, care era pătrunsă de pompa diaboli, adică de adorarea idolilor, de participarea la cultul împăratului, de adorarea materiei etc. El ştia nu numai că se leapădă, ci era deplin conştient la ce „cale strâmtă", la ce viaţă dificilă - cu adevărat „nonconformistă" şi radical opusă felului de viaţă al oamenilor din jurul său - îl obligă această lepădare.

Când lumea a devenit creştină şi s-a identificat cu credinţa şi cultul creştin, înţelesul acestei lepădări a început treptat să se piardă, încât astăzi este văzută ca un ritual arhaic şi anacronic, ca o curiozitate care nu trebuie luată în serios. Creştinii au început să se acomodeze atât de mult cu creştinismul ca parte integrantă a lumii şi cu Biserica pur şi simplu ca expresie religioasă a valorilor lor lumeşti, încât ideea tensiunii şi a conflictului dintre credinţa lor creştină şi lume s-a diminuat din viaţa lor. Şi chiar astăzi, după căderea mizerabilă a tuturor lumilor, imperiilor, naţiunilor, statelor aşa-zis creştine, atât de mulţi creştini încă mai cred că nu este nimic fundamental rău cu lumea şi că cineva poate accepta bucuros felul de viaţă, valorile şi priorităţile lumii, îndeplinindu-şi în acelaşi timp datoriile religioase. Mai mult, Biserica însăşi şi creştinismul însuşi sunt privite în principal ca mijloace de dobândire a unei vieţi lumeşti de succes şi liniştite, ca terapie spirituală pentru rezolvarea tuturor tensiunilor, conflictelor, dând „o pace a minţii" care asigură succes, stabilitate şi fericire. Tocmai ideea că un creştin trebuie să se lepede de ceva şi că acest „ceva" nu constituie câteva fapte evident păcătoase sau imorale, ci, mai presus de toate, o anume viziune asupra vieţii, un „set de priorităţi", o atitudine fundamentală faţă de lume; ideea că acea viaţă creştină este întotdeauna o „cărare strâmtă" şi o luptă - toate acestea au fost abandonate şi nu se mai află în miezul concepţiei creştine despre viaţă.

Adevărul înficoşător este că o covârşitoare majoritate a creştinilor pur şi simplu nu mai văd prezenţa şi acţiunea lui satana în lume şi de aceea nu simt nevoia să se lepede de „lucrurile lui şi de slujirea lui". Ei nu înţeleg idolatria manifestă care se infiltrează în ideile şi valorile prin care trăiesc oamenii astăzi şi care le modelează, le determină şi le înrobeşte vieţile mai mult decât idolatria făţişă a păgânismului antic. Sunt orbi la faptul că „demonicul" constă în primul rând în falsificare şi contrafacere, în devierea chiar a valorilor pozitive de la înţelesul lor adevărat, în prezentarea negrului ca alb şi invers, în minciună subtilă şi răutăcioasă şi în confuzie. Ei nu înţeleg că aceste noţiuni aparent pozitive şi chiar creştine, ca „libertate" şi „eliberare", „dragoste", „fericire", „succes", „împlinire", „creştere", „realizare de sine" - noţiuni care modelează omul modern şi societatea modernă, motivaţiile şi ideologiile acestora - de fapt pot fi deviate de la semnificaţia lor reală şi pot deveni vehicule ale „demonicului".

Iar firea demonicului este întotdeauna mândria, pompa diaboli. Adevărul despre „omul modern" este că, fie un conformist care respectă legea, fie un non-conformist rebel, el rămâne întâi de toate o fiinţă plină de mândrie, modelată de mândrie, care adoră mândria şi care aşază mândria chiar pe culmea valorilor sale.

Lepădarea de satana nu este astfel respingerea figurii mitologice în a cărei existenţă unii nici măcar nu cred. Este respingerea unei întregi concepţii despre viaţă alcătuită din mândrie şi autoafirmare, a acelei mândrii care a luat de fapt viaţa omului de la Dumnezeu şi a transformat-o în întuneric, moarte şi iad. Şi trebuie să fim siguri că satana nu va uita această lepădare, această respingere, această provocare. „Suflă şi scuipă pe satana." Se declară război! O luptă începe, a cărei miză este fie viaţa veşnică, fie condamnarea veşnică. Pentru că despre aceasta este vorba în creştinism! Aceasta înseamnă în ultimă instanţă alegerea noastră!

Pr. Alexander Schmemann
Din apa si din Duh. Un studiu liturgic al botezului, Editura Sophia

Cumpara cartea "Din apa si din Duh. Un studiu liturgic al botezului"

• Predica la Duminica a XXIII-a dupa Rusalii
  Publicat in : Predici de duminica
• Teama de demoni si jocul cu demonii
  Publicat in : Credinta
• Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei - Duminica a V-a dupa Rusalii
  Publicat in : Duminica a 5-a dupa Rusalii