Avva Dionisie de la Colciu, acest foarte smerit si cu dreapta socoteala calugar, ce a ucenicit spiritual pe langa Antipa Dinescu, Dometie Trihenea, Macarie Untan, Elisei Filibiu si Ioan Gutu, a fost unul dintre cei mai mari povatuitori si duhovnici athoniti ai acestui veac, dupa cuvant de învatatura venind adesea la el chiar si printul Charles al Marii Britanii.
Avva Dionisie s-a nascut la anul 1909, în comuna Vorniceni, din Botosani, pe langa alti sapte frati si surori ai lui Ioan si Casandra Ignat. Dintre acestia, întaiul nascut (la 1899) Gheorghe — viitorul parinte Ghimnazie — si cu ultimul nascut, Dimitrie — în timp, ieromonahul Dionisie — vor îmbraca straiul monahal. In 1911, pe cand Dimitrie avea doar doi ani, tatal lor a murit, iar Gheorghe a devenit capul familiei, trebuind astfel sa abandoneze scoala. Unsprezece ani mai tarziu, în 1922, dupa armata, Gheorghe s-a închinoviat la schitul Magura, fiind tuns monah un an mai tarziu, iar în 1924 hirotonit ierodiacon. Dimitrie a facut patru clase primare în sat, apoi, în 1923, la doar paisprezece ani, a plecat si el la acelasi schit de langa Targu Ocna. Staretul l-a primit, dar l-a trimis si la Scoala Profesionala din Tg. Ocna, unde Dimitrie a învatat doi ani.A venit însa anul 1926 cu haosul creat de schimbarea calendarului si cei doi frati au ales atunci sa plece pentru totdeauna în Athos. „S-au îmbarcat la Constanta pe un elegant vas romanesc si au ajuns in Pireu. Dupa multe aventuri si dupa ce au trecut prin multe insule, au ajuns la Muntele Sfant, la portul Dafni…”, povestea batranul Ioan Sova. Avva Dionisie îsi amintea ca „am venit în 1926, cu înca trei parinti, inclusiv fratele meu mai în varsta, ierodiaconul Ghimnazie. In Romania nu auzisem despre Muntele Athos. Prima oara am mers la Chilia „Sfantul Gheor-ghe”, în Kapsala. Acolo erau optsprezece romani. Am ajuns în ajunul praznicului Nasterii Maicii Domnului si îndata am avut parte de o priveghere de toata noaptea. Pe atunci era foarte liniste în muntele Athos“.
Staretul Prodromului le-a promis ca dupa ce vor fi ispravit de închinat pe la locurile sfinte athonite îi va primi în schit. N-avea sa se-ntample asta pentru ca, nu la mult timp dupa aceea, a fost ales un alt egumen si Dimitrie s-a dus pentru o vreme (noiembrie 1926-iulie 1927) la parintele Serafim — care avea o chilie langa Karyes, mai jos de Saray. In vremea asta, parintele Ghimnazie a lucrat la Iviru si, cu ce a castigat (mai împrumutand si 5.000 de drahme de la parintele Mihail din Karyes), a cumparat Chilia „Buneivestiri” de langa Pantocrator.
„Cumparaseram Chilia Buneivestiri din Kapsala împrumutand niste bani si ne-a luat trei ani de munca pentru a-i returna. Pentru fiecare zi de lucru castigam douazeci de drahme. In acele vremuri, cu atata se puteau cumpara doar doua paini. Era foarte greu de trait. Era extrem de dificil sa te tii de programul zilnic de slujbe si sa mai faci si altceva pe langa aceasta. Dar în acest timp m-am simtit mai aproape de Dumnezeu decat oricand altcandva, caci era atat de greu si trebuia sa ne încredintam atat de mult voii lui Dumnezeu. Am locuit în aceasta chilie timp de cinci ani. In 1927 am fost tuns monah, iar fratele meu (Ghimnazie) a fost hirotonit ieromonah. In 1931, am fost hirotonit ierodiacon. In 1933 am parasit Chilia Buneivestiri pentru o alta chilie în Kapsala, închinata sfantului Tihon de Zadonsk. Egumenul Chiliei Bunavestire tocmai murise, iar parintele Ghedeon (Chelaru), egumenul Chiliei Sfantul Tihon de Zadonsk, ne-a rugat sa mergem sa locuim cu el” - marturisea avva Dionisie care, vreme de alti patru ani, aici s-a nevoit, sub obladuirea du-hovniceasca a parintelui Ghedeon si tot aici avea sa fie sfintit ieromonah de catre episcopul Sfantului Munte, Ierotei, în 1937.
Toti trei aveau sa vina, în 1937, sa reconstruiasca chilia „Sfantul Gheorghe”-Colciu, aflata pe mosia Vatopedului. Au muncit ani de zile acesti înduhovniciti asceti, dar în tot acest timp nu si-au lasat niciodata randuiala bisericeasca si canonul de la chilie, nescurtand cu nimic tipiconul athonit. Pentru aceea au si început a se strange calugari în jurul lor, atrasi de sfintenia vietii celor trei monahi. Parintele Ghedeon avea sa lipseasca însa multi ani, pentru ca a plecat în 1940 în Romania dupa ajutoare si s-a întors abia în 1963, împiedicat fiind de razboi si comunisti sa se mai înapoieze. In acest rastimp parintele Ghimnazie devenise povatuitorul chiliei, iar fratele sau, Dionisie, duhovnicul obstii. Schimonahi amandoi, stiau pe dinafara Psaltirea, Ceasurile, Paraclisul Maicii Domnului si cateva acatiste, iar de pravila si închina-ciuni nu s-au lasat niciodata. Pentru o vreme însa, avva Dionisie avea sa ramana doar cu parintele Ghedeon (+1979) la chilie, ceilalti frati (începand cu cel dupa trup, Ghimnazie +1965) plecand la Domnul rand pe rand. In 1977 a mai venit si parintele Ioan Sova la Colciu, dar obste mai mare avea sa se închege abia dupa ce la Vatopedu a venit batranul Iosif (în 1987), cel care a revigorat viata de chinoviala în manastire si la chilii si care l-a avut la mare evlavie pe avva Dionisie — la care adesea se si spovedea.
Desi si-a pierdut vederea în ultimii ani, devenise atat de cautat batranul, încat calugarii de aici au fost nevoiti sa puna gard chiliei (ba chiar si sarma ghimpata, pentru cei care-l sareau!). Dupa o viata petrecuta în sfintenie, avva Dionisie Ignat a plecat sa-L întalneasca pe Domnul la 28 aprilie/11 mai 2004, la 95 de ani — dintre care 78 petrecuti neîntrerupt în Sfantul Munte.
George Crasnean, in “Lumea monahilor”, nr. 70 (aprilie 2013)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.