Părintele Benedict Sauciuc, Stareţul Athosului românesc
Sfinţii pictaţi în vechime sunt vii, se roagă împreună cu noi. Suntem la Mănăstirea Neamţ şi simţim că lumina ne copleşeşte.
Este extraordinar, dar ne este frică. Ne dăm seama că nu suntem vrednici să fim aici. Nu am venit suficient de pregătiţi pentru întâlnirea cu Sfântul Paisie. E atâta pace în aer, încât ne blocăm. Această eliberare ne-a luat cumva prin surprindere, după ce am fost bine muştruluiţi la obiectivul anterior. Întâlnim mulţi sfinţi în viaţă. Cuvintele nu sunt deloc exagerate. Obiectivul principal al pelerinajului a fost atins: constatăm slujirea plină de iubire în activitate. Avem convingerea fermă că Sfântul Necunoscut de aici se roagă pentru noi, păcătoşii cunoscuţi, cu patimile la vedere. Mulţi pelerini au dezlegare pentru a se împărtăşi de acasă, de la părintele eclesiarh Teofil Roman sau de la părintele hunedorean Andrei Coroian. Suntem atenţionaţi cu blândeţe: „Cei care au venit doar în concediu, fără nici o pregătire, să îşi cerceteze conştiinţa înainte de a se grăbi spre potir”.
Un monah octogenar zâmbeşte mereu-mereu. Nu este un râs tâmp. Este inocenţa unui copil. Monahul nu are nici un rid pe faţă, absolut nici unul! Şi este atât de fericit… Nu mă pot abţine şi fug să îl îmbrăţişez: „Părinte, zic, vă admir că reuşiţi să fiţi atât de bucuros, că nu vă lăsaţi tulburat!” Cu aceeaşi privire ca a băiatului meu de zece ani, avva îmi răspunde: „De ce aş avea motive să nu fiu? Hai la rai, cu căruţa cu doi cai! Dar vezi că tu ai un biet măgăruş şi nu poate trage căruţa…” După ce mustră un vecin de chilie pentru o patimă oarecare, revine asupra mea: „Vezi, frate, nu mai predica din agendă, prea academic…” Vorba ceea: De unde ştia? Şi multe altele mi-a zis, dar am primit mustrările ca pe cel mai drag canon. Tuturor pelerinilor le-a recomandat Acatistul Sfântului Nicolae.
Părintele stareţ Benedict mă roagă să slujim împreună. Cred că, în urma acestei slujiri, pot spune că există inefabil. Mulţumesc, Sfinte Paisie! Tocmai citeam „Mari stareţi ruşi” şi mă bucuram de mesajul luminos al cărţii. Dar eram trist că noi nu avem astfel de stareţi. Şi cât de tare mă înşelasem, câtă vreme suntem contemporani cu părinţii Melchisedec de la Putna şi Benedict de la Neamţ!
Şi mai ales că Domnul rânduise să întâlnesc un astfel de Stareţ tocmai în Athosul românesc.
„Ne-au crescut pretenţiile”
Acest mesaj îl întâlnisem cu două zile înainte, la maica Tatiana de la Moldoviţa şi acum era reluat de către Stareţ. De asta suntem nefericiţi, pentru că ne-au crescut pretenţiile, suntem prea buiaci şi nu ştim să Îi mulţumim Tatălui ceresc. Încă o scânteie ne aprinde focul inimii:
„Ne credem sutaşi peste alţii şi aşteptăm doar să ni se slujească. Greşit! Banii ne crează iluzia că am fi puternici. Suferinţa este singura care ne aminteşte că suntem dependenţi de Dumnezeu! Prin suferinţă doar scapi de suferinţă. Datoria noastră este să ne rugăm, ca să îmblânzim de Dumnezeul iubirii.”
Sunt bucuros, părintele Stareţ îmi dă acordul să îi „folosesc” numele pentru „revista Domnului Bucuroiu„. Dar bucuria mea vine din bucuria acestor monahi care topesc secole în câteva clipe. Ne despărţim de părintele Benedict, cu promisiunea că ne vom revedea (chiar pentru un interviu mai larg) cât de curând posibil. Şi ne e greu să ne despărţim de părintele octogenar plin de bucurie. Vrem să luăm starea lui de bine în noi. Să facem trei colibe, undeva lângă schitul Pocrov şi să rămânem aici, în oraşul rugăciunii (mănăstirea este ca o cetate, are oficiu poştal şi farmacie, pe alei forfotesc sfinţi, incredibil). Nimeni nu m-a atenţionat despre ce voi găsi aici. Am fost plăcut surprins să găsesc atmosferă de rugăciune, iar nu tarabă de comerţ. Iar părintele Stareţ este „geamănul” de credinţă al marelui stareţ rus Teofan:
„Dacă nu înţelegi rugăciunea, tu continuă să te rogi, că diavolul o înţelege şi pleacă de la tine şi te lasă în pace”.
Suntem bucuroşi şi nu ştim mulţumi suficient pentru că Preaiubitul Hristos stăpâneşte întregul cosmos… La Athosul Moldovei pregustăm Învierea, acea înviere care are forţa de a goli adâncul de locatarii lui. Stareţul pleacă la chilie, pentru rugăciune, îndemnându-ne: „Nu uitaţi că, dacă Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, pesemne că şi iadul e tot acolo!” Asta e orbirea modernă: să te faci că nu vezi lumea sfinţilor, să ignori evidenţa. Călugării dunăreni contemporani transmit cu răspundere paisianismul tuturor celor însetaţi de pace.
Marius MATEI
P.S.
Arhim. Benedict (Dumitru) Sauciuc s-a născut la data de 3 noiembrie 1962 în com. Copălău, jud. Botoşani, în familia lui Ioan şi Elvira Sauciuc. În data de 15 noiembrie 1982 a intrat ca frate vieţuitor în obştea Sfintei Mănăstiri Neamţ. Pe 3 aprilie 1984 a fost tuns în monahism de către arhim. Efrem Chişcariu, stareţul Mănăstirii Neamţ, sub numele de călugărie Benedict, iar în zilele de 6-7 noiembrie 1988 a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah de către Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen Suceveanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Pe data de 25 august 1991 a fost hirotesit protosinghel, iar pe 1 aprilie 1998 a fost hirotesit arhimandrit de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în timpul păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe 31 octombrie 1997, prin voinţa lui Dumnezeu şi a obştii, arhim. Benedict Sauciuc a fost ales stareţ al Sfintei Mănăstiri Neamţ, iar instalarea a avut loc în seara zilei de 5 noiembrie 1997. Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi cu lucrarea de licenţă „Istoricul monahismului athonit“, sub îndrumarea pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, stareţul Benedict a absolvit în anul 2011 şi cursurile de Master – secţia Teologie practică a aceleiaşi facultăţi, având lucrarea de disertaţie cu titlul „Preotul săvârşitor al Sfintei Liturghii“, sub îndrumarea pr. prof. dr. Viorel Sava.
În prezent, arhim. Benedict Sauciuc ocupă şi funcţia de consilier silvic în cadrul Sectorului silvic al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În luna noiembrie 1997, când protosinghelul Benedict Sauciuc a devenit stareţ al mănăstirii, s-a bucurat de cea mai mare parte a voturilor soborului. Călugării nemţeni, destul de aspri în astfel de momente, i-au acordat încredere dorind să refacă viaţa duhovnicească şi starea materială a lavrei, ambele precare de multă vreme. În răstimpul trecut de atunci, stareţul Benedict şi monahii ascultători au transformat mănăstirea într-un veritabil şantier. Un cămin modern, cu o capacitate mai mare de 100 de locuri, cu trapeză, săli de conferinţe şi bucătărie la standarde actuale, apoi o stăreţie nouă, o casă pentru oaspeţi, mai multe case monahale construite pe locul altora vechi, care nu mai puteau rămâne „în picioare“ s-au realizat în anii stăreţiei părintelui Benedict. Pentru dinamizarea vieţii spirituale în perioada acestei stăreţii s-au înfiinţat şi construit trei noi schituri: la Branişte, Cărbuna şi Băiceni-Cotnari, iar Biserica „Sf. Ioan Teologul“ (Bogoslovul) de la cimitir a fost pictată admirabil de către soţii pictori Daniela şi Ioan Moldoveanu. Realizările lui nu sunt doar cele de cărămidă şi tencuială, ci mai ales cele legate de continuarea unei tradiţii. O tradiţie cu un specific aparte, nepereche, ocrotită de numerosul sobor al sfinţilor nemţeni dintru Împărăţia Cerurilor. Acolo este, de fapt, marea comoară a slăvitei mănăstiri. Către această comoară de mare preţ trebuie să privească stareţul Benedict la împlinirea a zece ani de stăreţie şi să-i adauge, mănăstirii şi lucrării sale, în continuare, strălucire, trudă şi mărturisire plină de iubire.
Sursa: lumeacredintei.com
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.