Parintele Dimitrie Bejan este unul dintre cei mai cunoscuti preoti marturisitori din perioada comunista. In fiecare an, in ziua de 19 septembrie, multi crestini se aduna la mormantul parintelui de la Harlau, spre a savarsi Sfanta Liturghie si slujba de Parastas pentru fericita odihna a robul lui Dumnezeu, Dimitrie preotul.
Viata de sfintenie a parintelui reiese si dintr-un scurt cuvant de-al sau cand, intrebat fiind cum priveste in urma, spre greutatile vietii sale, parintele a raspuns: "Aceasta a fost crucea bucuriei! Asta vreau sa scriu. Cine primeste bucuria ca din mana lui Dumnezeu, crucea vietii se transforma in bucurie. Bucuria mantuirii! Simti o bucurie, mai ales cand suferi pe nedrept."
Parintele Dimitrie Bejan, prin cele ceteva carti scrise, ne-a lasat unele dintre cele mai profunde si cutremuratoare marturii din perioada de trista amintire comunista.
Viata parintelui Dimitrie Bejan (1909-1995)
Dimitrie Bejan s-a nascut in anul 1909, fiind singurul baiat al unei familii cuvioase cu sase copii. Tatal sau era mult milostiv, iar mama lui se ruga cu o rugaciune foarte asezata. Culegand toate cele bune din familia lui, tanarul Dimitrie va merge in Iasi, unde va urma cursurile Seminarului Teologic, iar mai apoi in Bucuresti, unde va studia la Facultatea de Teologie.
Dupa ce termina teologia, Dimitrie va urma cursurile Facultatii de Istorie, tot din Bucuresti. La cea din urma, tanarul teolog l-a avut profesor chiar pe Nicolae Iorga. Dimitrie a adus la Academia Romana pergamentul pe care Sfantul stefan cel Mare semnase libertatea inaintasilor sai, a razesilor.
Parintele Dimitrie Bejan a fost hirotonit preot in anul 1940, cand a si fost trimis pe front, ca preot militar. Impreuna cu regimentul de armata, parintele a ajuns pana la Stalingrad, unde va fi si luat prizonier, in anul 1942, impreuna cu alti 17.000 de romani. Intre anii 1942-1948, parintele va sluji in lagare si in inchisori, mai pe vazute, mai pe ascuns.
Cartile ramase de la acesta, "Bucuriile suferintei", "Oranki", "Satul blestemat", "Vifornita cea mare", sunt o marturie cutremuratoare a celor petrecute in lagarele prin care a trecut. Parintele povesteste cum, de foame, condamnatii si-au pus pe foc bocancii, spre a-i manca.
"Pe unde ajungeau, rusii ii primeau bine, desi erau foarte saraci. Erau dornici sa vada un preot, il rugau pe parinte sa ii boteze. Mergeau la rau si se botezau in grupuri mari. "in spatele frontului in fiecare duminica se facea slujba, Sfanta Liturghie ori Sfanta Agheasma. Eram dotati cu altar portabil, o masuta cu vasele de slujba, antimis, o paine soldateasca si carti de strana. Odata, la un Pasti, intr-o zi am impartasit un regiment intreg in Basarabia, intr-un sat razesesc. Erau 3.600 de oameni. Toti, cu colonelul in frunte, pana la ultimul soldat." (Parintele Dimitrie Bejan)
Intre anii 1942-1948, parintele a trecut prin mai multe lagare comuniste sovietice. "Mie niciodata nu mi-a fost foame la puscarie. Nu mi-a fost foame nici in lagar. Am plutit pe deasupra acestor greutati din lagar sau puscarie cu ajutorul lui Dumnezeu! Am avut un invatator care nu se satura niciodata. ii dadeam o jumatate din portia mea si eu ma simteam satul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine sa suplineasca lipsurile astea! si am iesit din puscarie perfect sanatos. si din lagar din Rusia am venit tot perfect sanatos. N-am avut nici o boala. Ne bateau cu ciomege pe toti la rand, ca barbarii. Batai, paduchi, raie, munci supraomenesti, dar eu eram fericit." (Parintele Dimitrie Bejan)
Intors in tara, in anul 1948, parintele Dimitrie Bejan va fi inchis din nou, de asta data insa "de ai sai". In tara, parintele Dimitrie Bejan a fost inchis mai intai la Jilava, iar mai apoi la Vacaresti, la Aiud, la Canal, din nou la Jilava, la Cavnic, iar in cele din urma, la Aiud.
In inchisoarea de la Aiud, parintele a fost coleg de celula cu Parintele Benedict Ghius. Legat de acea perioada, parintele isi va aminti astfel: "Faceam toti rugaciuni comune, agheasma mica, spovedanie. De altfel, cu o spovedanie completa, cu formula ei spusa corect, cu punerea mainilor pe capul penitentului, credeam ca raiul ne este deschis. Eu cred si acum acelasi lucru. Iata, eu aveam impartasanie. O tineam ascunsa in gulerul camasii si, cand ma pregateam, ma impartaseam. Iar daca vreunul dintre detinuti era bolnav sau era pe moarte, il spovedeam si-l impartaseam pe ascuns si asa pleca la Hristos."
Dupa marea eliberarea din anul 1964, parintele Dimitrie Bejan va fi urmarit in continuare de comunisti, spre a-l impiedica sa faca lucrare sfanta, pana in anul 1990. Chiar eliberat din inchisoare, in anul 1964, parintele a avut domiciliu fortat pana la caderea regimului comunist.
Parintele Dimitrie Bejan va sluji ca preot la biserica din Ghindaoani. Biserica si curtea acesteia se dovedeau neincapatoare. Datorita faptului ca, in acea vreme, nu era voie a se face propaganda religioasa, iar el predica liber in biserica, un consiliu bisericesc a luat hotararea de a-i ridica dreptul de a sluji. Intre anii 1990-1995, parintele va locui in Harlau, unde i se hotarase domiciliul fortat. Aici, el a spovedit si a intarit pe cei ce i-au trecut pragul casei.
Parintele Dimitrie Bejan adoarme in Domnul in ziua de 21 septembrie 1995, lasand prin testament ca la inmormantarea lui sa nu se predice si nici flori sa nu se arunce, in semn de smerenie.
Parintele Dimitrie Bejan - sfaturi duhovnicesti
Parintilor, cautati in Noul Testament si cititi ultimele capitole de la Matei, Marcu si Luca. Veti vedea ca sunt 12 semne premergatoare venirii Mantuitorului. Iar in ceea ce priveste Apocalipsa, inca nu s-ar putea incumeta cineva sa scrie un comentariu la Apocalipsa pe lume, chiar daca s-ar aduna toti exegetii de pe pamant. Eu am facut o lucrare de doctorat, la Bucuresti, ''Introducere in cartea Apocalipsei'' (100p.) Nu s-a publicat pentru ca avea niste greseli. Am gresit. Inca pana astazi nu s-a alcatuit un comentariu la Apocalipsa. Ipoteze, parintilor. Daca atatia sfinti in 2000 de ani nici n-au indraznit sa incerce sa comenteze Apocalipsa, cum am indraznit noi? Sunt unghiuri de vedere.
Manastirile sunt foarte necesare. Extraordinar de necesare. Daca a salvat cineva crestinismul in Rusia, l-au salvat manastirile si femeile. Femeile nu s-au temut si s-au dus la biserica. Am vazut aceasta la Moscova si prin satele de acolo; la Bucuresti si prin toate bisericile. La noi a fost un comunism mai dulceag, fiecare sat avea preotul lui, chiar sub Ceausescu. N-a fost sat fara preot. Au mai dat afara din calugari, dar au mai si primit, incat manastirile si bisericile, acum in decembrie, aveau preoti, iar manastirile aveau stareti si un nucleu de calugari. Ceea ce nu s-a petrecut in Rusia, unde au fost peste 38.000 de calugari si la ora cand stam de vorba, sunt ceva peste o mie, cu cei primiti in ultimii cinci ani. Acolo, in Manastirea Oranki, unde am stat eu mai mult in Rusia, au fost impuscati intr-o dupa-amiaza, pentru ca n-au acceptat comunismul, 11.000 de preoti si calugari. De doua ori mai mult decat avem noi in toata tara. Noi i-am dezgropat si am gasit un mitropolit neputred. Neputred! Un sfant martir!
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.