Parintele Dometie Manolache

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Parintelui arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfantul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Ramet, cu cinstire in ziua de 6 iulie. Moastele Sfantului Dometie cel Milostiv de la Ramet au fost deshumate marti, 18 martie 2025, in cadrul unei slujbe speciale oficiate de Mitropolitul Laurentiu al Ardealului si Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei.

Parintele Dometie Manolache a fost unul dintre marii parinti duhovnici ai secolului trecut, pe care i-a dat lumii tara noastra. Nascut in ziua de 15 octombrie 1924, intr-un sat din judetul Buzau, si trecut la cele vesnice in ziua de 6 iulie 1975, parintele Dometie a ramas in evlavia credinciosilor drept "duhovnicul sfant de la Ramet". La randul sau, parintele Dumitru Staniloae, referindu-se la parintele Dometie, l-a numit drept "un erou al credintei, un suflet de mare sfintenie si puritate".

Parintele Dometie Manolache (1924-1975)

Stelian Manolache, dupa numele sau de mirean, s-a nascut in ziua de 15 octombrie 1924, in localitatea Marculesti, judetul Buzau. Parintii sai, romani muncitori si credinciosi, au primit de la Dumnezeu doisprezece copii, Stelian fiind cel de-al patrulea.

In anul 1937, la varsta de 13 ani, dupa ce a terminat scoala primara din localitatea Tirlele-Filiu, tanarul Stelian s-a inscris la Seminarul Teologic din Buzau, pe care l-a absolvit in anul 1945, ca "sef de promotie". In acelasi an, seminaristul ravnitor se va inscrie la Facultatea de Teologie din Bucuresti, pe care o va termina in anul 1949.

In ziua de 6 iulie 1949, tanarul teolog intra in obstea monahala de la Manastirea Prislop. Hirotonia intru preot a fost primita in ziua de 6 august 1949, in Manastirea Hodos-Bodrog, fiind hirotesit intru duhovnic in Catedrala din Arad, de catre Preasfintitul Andrei Mageru.

In acelasi an, in ziua de 14 septembrie, odata cu Inaltarea Sfintei Cruci, la varsta de numai 25 de ani, tanarul este tuns in monahism, la Manastirea Prislop, primind numele Dometie. Impreuna cu viitorul mitropolit Antonie Plamadeala, parintele Dometie l-a avut drept nas de calugarie pe parintele Arsenie Boca. El va ramane in obstea de la Manastirea Prislop pana in ziua de 18 mai 1952, cand se transfera la Manastirea Afteia - Cioara.

Peste douazeci de tinere fete de pe Valea Sebesului isi vor marturisi dorinta de a imbratisa viata monahala. Parintele Dometie isi va manifesta dorinta de a infiinta o manastire, aproape de Sebes. Cu ajutorul parintelui Dometie, in anul 1952, ele vor fi primite insa in manastirile din Ratesti si Barbu. La randul sau, parintele se va aseza la Manastirea Ciolanu, vreme de trei ani el fiind duhovnicul lor, precum si al altor maici din Manastirea Ratesti.

Neputand infiinta o manastire langa Sebes, parintele Dometie se va aseza in Manastirea Ramet, recent transformata in manastire de maici, impreuna cu vietuitoarele sebesene de la Ratesti. Astfel, dupa o perioada petrecuta in manastirile din Piatra-Fantanele si Dragomiresti, in ziua de 1 martie 1959, parintele Dometie Manolache este numit preot duhovnic, la Manastirea Ramet si la parohia Ramet-Sat. Cand a ajuns la aceasta manastire, locul era deosebit de aspru, chiliile fiind putine, iar cladirile paraginite. Cele mai mari greutati le-a avut insa in privinta aprovizionarii cu alimente si medicamente.

In urma Decretului 410, emis in luna mai a anului 1960, obstea de la Manastirea Ramet a fost nevoita sa se imprastie prin tara, care pe unde a putut, asteptand cu emotie intoarcerea. Fiind desfiintata, manastirea a ajuns cabana turistica si bufet. Multe dintre maici au lucrat in Cooperativa Record, din Aiud, unde se teseau covoare. Atat maicile, cat si parintele, au stat in lume, continuandu-si nevointele monahale, pana in anul 1969, cand toti au putut sa se intoarca in obstea lor draga.

In anul 1972, la chemarea Preasfintitului Antonie Plamadeala, parintele Dometie Manolache se inscrie la cursurile de Doctorat, la Facultatea de Teologie din Bucuresti, pe care le va termina cu excelenta. Parintele Dometie trece la cele vesnice in data de 6 iulie 1975, intr-o zi de duminica, la numai o luna dupa terminarea studiilor.

In cuvantul rostit la inmormantarea duhovnicului de la Ramet, Preasfintitul Emilian Birdas afirma: "Teolog distins, parinte duhovnicesc, spirit de inalta jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate, si-a dat necontenit silinta pentru a imbogati, largi si aprofunda, in toate fibrele fiintei pastoritilor sai, constiinta daruirii de sine pentru interesele obstei, pilda dandu-se, din belsug, ca unul care toata viata a ars pentru ideea daruirii de sine. Cel mai viu si mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este sa-i urmam indemnurile, dar mai ales pilda vietii sale, dupa puterile noastre."

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

• Acatistul Sfantului Ghelasie de la Ramet
  Publicat in : Acatiste
• Ramet - crucea prigoanelor
  Publicat in : Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului
• Maica Ierusalima - Viata Parintelui Dometie de la Ramet
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Publica un articol

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine:

19 Martie 2025

Vizualizari: 10269

Voteaza:

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Parintele Dometie Manolache 5.00 / 5 din 2 voturi. 2 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

parintele dometie manolache manastirea ramet duhovnici romani

Comentarii (2)

• costel popescu Postat la 2016-07-05 10:06

  Parintele Dometie Manolache s‑a născut la 15 octombrie 1924 în satul Mărculeşti, judeţul Buzău, şi a trecut la Domnul în 6 iulie 1975, la Mănăstirea Râmeţ. Activitatea sa duhovnicească şi pastorală a fost pilduitoare atât pentru cei de atunci, cât şi pentru noi, cei de acum. Părintele Dometie şi‑a închinat întreaga viaţă misiunii preoţeşti şi slujirii aproapelui. Cunoscând faptul că viaţa monahală din Ardeal, la jumătatea secolului XX, era oarecum diferită de celelalte două provincii româneşti: Muntenia şi Moldova, el s‑a luptat cu multă râvnă pentru revigorarea vieţii monahale din Transilvania. Eforturile sale s‑au concentrat asupra obştii de la Mănăstirea Râmeţ, iar pentru întreaga sa muncă poate fi considerat ctitor reînnoitor al chinoviei de pe Valea Geoagiului. Ca păstor de suflete, Părintele Dometie, având în minte cuvintele Mântuitorului Hristos: „Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11), a avut o grijă continuă faţă de comunitatea de monahii de la Râmeţ, mai ales în momentele grele care au urmat Decretului nr. 410 din 1959, prin care mulţi monahi au fost nevoiţi să părăsească mănăstirile. Atunci, Părintele Dometie a arătat că este cu adevărat „păstor bun”, făcând eforturi impresionante pentru a păstra legătura duhovnicească între monahiile alungate din mănăstire şi risipite prin ţară, întărindu‑şi obştea fie direct, fie prin epistole. Duhovnic înţelept şi mărturisitor, Părintele Dometie a lucrat cu mult curaj, cu toate riscurile la care s‑a expus în condiţiile politice ale vremii de atunci. Părintele Dometie a fost un bun duhovnic şi un păstor jertfelnic, reuşind să adune în jurul său o obşte numeroasă şi râvnitoare de monahii, dar şi credincioşi din satele aflate în preajmă, precum şi din alte locuri, care veneau la Râmeţ cu multă credinţă şi evlavie. I‑a îndrumat pe toţi aceştia ca un bun păstor de suflete, fiind, după cuvintele Apostolului Pavel, „veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii” (1 Timotei 3, 2). Deşi nu avea o vârstă înaintată, Părintele Dometie devenise un duhovnic iscusit, care a condus obştea de la Râmeţ având în suflet convingerea că, prin predică şi prin sfat duhovnicesc, prin rugăciune şi post, prin pocăință şi împărtășire euharistică, se sfințește comunitatea credincioşilor, spre dobândirea mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu. Semnificativ a fost chiar momentul mutării sale la Domnul, când, deşi ar fi fost poate îndreptăţit să se eschiveze de la un efort care îi punea la încercare sănătatea, Părintele Dometie a parcurs până la capăt, peste munţi, drumul istovitor către mănăstire, încărcat de alimentele trebuincioase obştii. Ajuns în dreptul Altarului, Părintele şi‑a încredinţat sufletul său bun Mai Marelui Păstorilor Iisus Hristos, arătându‑se împlinitor al poruncilor Lui până în clipa cea din urmă. Prin cuvintele, dar mai ales prin faptele şi exemplul său personal, el a fosto lumină pentru fiii şi fiicele sale duhovniceşti, monahi, monahii, precum şi mireni, care au primit îndrumarea sa părintească, spre sporirea lucrării harului dumnezeiesc în viaţa lor, aşa cum învață Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Ascultați pe mai‑marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v‑ar fi de folos” (Evrei 13, 17). Acest lucru s‑a văzut după ce sufletul bunului Părinte Dometie s‑a mutat la cereştile locaşuri. Obştea Mănăstirii Râmeţ a dăinuit peste ani, biruind vicisitudinile locului şi greutăţile regimului comunist ostil Bisericii. Mic de statură, dar mare la suflet, aşa cum l‑am cunoscut personal la Bucureşti, în timpul studiilor de doctorat, pe care el le‑a absolvit cu media 10, cu puţină vreme înainte de neaşteptata sa adormire, Părintele Dometie şi‑a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, conducându‑se mereu după principiul: „Nimic pentru mine, totul pentru alţii”. Desigur, a reuşit să pună în practică acest principiu, pentru că, în toată activitatea sa duhovnicească şi pastorală, Părintele Dometie nu s‑a propovăduit pe sine, ci pe Domnul Iisus Hristos(cf. 2 Corinteni 4, 5). A fost până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti om „fără de prihană”, „nepoftitor de câştig urât, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înţelept, drept, cuvios, cumpătat, ţinându‑se de cuvântul cel credincios al învăţăturii” (Tit 1, 7‑9). Părintele Arhimandrit Dometie Manolache poate fi considerat, pe bună dreptate, în rândul marilor păstori de suflete pe care i‑a avut monahismul românesc în a doua jumătate a veacului XX. La împlinirea a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Dometie Manolache, păstrăm în amintire chipul său luminos şi ne rugăm Domnului Iisus Hristos să‑i dăruiască odihnă în pacea, iubirea şi lumina Preasfintei Treimi, totodată ocrotind Mănăstirea Râmeţ pe care el a slujit‑o cu iubire jertfelnică şi înţelepciune duhovnicească. Veşnica lui pomenire! † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Mesaj transmis la Simpozionul cu tema „Părintele Dometie Manolache, chip luminos al virtuţii şi dăruirii jertfelnice” , Mănăstirea Râmeț, marți, 7 iulie 2015.

• Vali CostinPostat la 2012-08-02 22:35

  Acest parinte s-a rugat si a muncit. A muncit in 25 de ani cat pentru 100. Spunea "trebuie sa ne rugam in tot momentul ca si cum maine plecam din lumea aceasta si tot asa trebuie sa lucram , ca si cand traim o vesnicie". A murit din cauza oboselii, la inundatiile din 1975.

Adauga comentariu