Tocmai se eliberase din armată când am mers eu ca frate la Mănăstirea Neamţ. Era un tip voluntar, hotărât, cu alese însuşiri sufleteşti, în scurt timp s-a călugărit şi repede a urcat treptele scării bisericeşti: diacon, preot, arhimandrit, mare eclesiarh şi consilier în administraţia centrală a mănăstirii.
Bun cântăreţ, a urmărit cursurile Academiei de Muzică Bisericească, a scris cărţi de cântări, aflate în uz până astăzi, profesor de muzică la Seminarul Monahal şi neîntrecut organizator de slujbe frumoase. De asemenea, bun gospodar al treburilor bisericeşti.
Răspândit prea mult în cel materiale, a avut de suferit duhovniceşte. Dar Bunul Dumnezeu, care nu trece cu vederea nici o osteneală făcută pentru dragostea Lui, i-a rânduit unele încercări ca să-şi depăşească lipsurile... A trebuit să facă închisoare şi să părăsească mănăstirea...
Ne-am întâlnit după mulţi ani, întâmplător, şi am făcut împreună, pe jos, drumul de la Agapia la Văratic. Fusese taxator auto, acum era pensionar şi cântăreţ la o biserică din Piatra Neamţ, unde organizase un frumos cor bisericesc. Necazurile îl schimbaseră cu totul, îl smeriseră mult, dar el îi mulţumea lui Dumnezeu pentru ele, recunoştea în ele dumnezeiasca Pronie faţă de dânsul. Excluderea din mediul mănăstiresc îl consumase mai mult decât orice. Făcuse mai multe demersuri ca să fie reprimit la Neamţ, ca simplu vieţuitor, dar nu izbutise; şi aceasta îi era ca o adâncă rană sufletească...
Am depănat atunci pe cale multe amintiri din viaţa de altădată a lavrei nemtene. La un moment dat îmi recită o poezie, pe care apoi o şi cântă. Atât textul cât şi melodia erau personale. I-am cerut-o şi mi-a făgăduit să mi-o trimită, dar împrejurările n-au mai îngăduit şi regret mult că nu o am. în aceea poezie, mănăstirea era personificată şi el i se adresa ca un îndrăgostit iubitei sale. A cântat-o cu patimă şi cu durere în suflet. în ea îşi revărsa tot dorul pentru viaţa călugărească, adânca durere a inimii că nu o mai are, toată mâhnirea sufletului său. Am plâns auzind-o!
De atunci nu l-am mai văzut. Nu cu mult înainte de moarte a trecut pe la Sihăstria, unde şi-a făcut o spovedanie generală, parcă presimţind ceva. S-a îmbolnăvit grav, a fost internat la spital, a suferit mai multe operaţii, în urma cărora a murit.
Durerea inimii însă nu i-a trecut-o Dumnezeu cu vederea. A fost îngropat în cimitirul Mănăstirii Neamţ, pe care a slujit-o cu multă dăruire şi unde-şi dorea aşa de mult să se reîntoarcă; l-a prohodit sobor mare de preoţi şi monahi şi l-a plâns toată frăţimea cea duhovnicească, ca pe un devotat fiu al obştii.
Ieromonah Petroniu Tănase
Icoane smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca; Editura Bizantina
Cumpara cartea "Icoane smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.