Cinstiţi părinţi, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, astăzi este cea din urmă zi de prăznuire a învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea din urmă zi calendaristică în care se pomeneşte praznicul Sfintelor Paşti şi când se repetă slujbele de la Sfintele Paşti. Cu ziua de mâine începe prăznuirea altei sărbători, şi anume, începând cu Vecernia de astăzi, sărbătoarea înălţării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ţine până în vinerea Rusaliilor. Apoi urmează sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, care ţine şi ea până în sâmbăta de după Rusalii.

Deci avem în faţă mai multe sărbători încheind o sărbătoare, care, la drept vorbind, nu se încheie niciodată. De altfel, nici o sărbătoare nu e sărbătoare numai pentru ziua sau vremea hotărâtă pentru sărbătorire, ci fiecare sărbătoare se continuă cumva în conştiinţa noastră şi după sărbătorire: Sărbătoarea Sfintelor Paşti este o sărbătoare care nu se sfârşeşte niciodată. în fiecare duminică se repetă sărbătorirea învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în fiecare Sfântă Liturghie este şi o sărbătorire de Paşti. „Pastile sunt veşnice” - se spune la slujba de Paşti. Deci nu există niciodată o vreme în care încetează Pastile, Pastile ca eveniment, ca prăznuire şi Pastile ca trăire a credincioşilor. Am putea spune că, de fapt, Ortodoxia este o sărbătorire de Paşti. Bineînţeles nu este numai sărbătorire de Paşti, pentru că dacă sunt şi alte sărbători înseamnă că toate trebuiesc sărbătorite şi, cumva, lucrurile se împletesc între ele.

Dar învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este evenimentul central al vieţii pământeşti a Mântuitorului şi este temelia celorlalte sărbători care urmează: înălţarea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt. Toate celelalte sunt centrate, axate pe învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Fiind astăzi ultima zi calendaristică de anul acesta în care noi sărbătorim Pastile, e bine să ne cercetăm pe noi înşine în ceea ce priveşte darurile învierii. Dintre aceste daruri, cinci sunt mai de căpetenie, şi anume: iertarea păcatelor, bucuria, netemerea, pacea şi binecuvântarea.

Ca importanţă, darul cel mai deosebit dat nouă după învierea Mântuitorului, darul care izvorăşte din învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este iertarea păcatelor. Fără iertarea păcatelor nu pot fi trăite celelalte daruri ale învierii. în cea dintâi zi a învierii Sale, Domnul nostru Ii- sus Hristos a suflat peste ucenicii Săi şi a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute (Ioan 20, 22-23). Deci iertarea păcatelor este în legătură cu învierea Mântuitorului. Ştiţi că Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul de la Paşti, zice: „Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertare din mormânt a răsărit.” Şi aceasta pentru totdeauna, pentru toată viaţa pământească, pentru cât va fi omul pe pământ, până la sfârşitul lumii este darul acesta. Având în vedere că până la sfârşitul lumii este posibilitatea de a păcătui, tot până atunci este şi darul de a se ierta păcatele.

Cel dintâi lucru pe care l-a spus Domnul Hristos după învierea Sa, conform Sfântului Evanghelist Matei, este cuvântul: „Bucuraţi-vă!” Deci, un îndemn la bucurie şi un salut în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea, poate şi cei din vremea de astăzi, se salutau cu cuvântul:

„Bucură-te!”. Unii au şi tradus cuvântul acesta ca un cuvânt de salut. In realitate, el poate fi şi un cuvânt de salut, şi un cuvânt de îndemn la bucurie. Când Domnul Hristos S-a întâlnit cu femeile mironosiţe, care se întorceau de la mormântul gol al Mântuitorului, le-a întâmpinat spunându-le: Bucuraţi-vă! Şi îndată după aceea: Nu vă temeţi! (Matei 28, 10), pentru că le cuprinsese frica. Deci: Bucuraţi-vă! şi Nu vă temeţi! - sunt cuvinte spuse de Domnul Hristos, după înviere, femeilor mironosiţe, din care înţelegem că Domnul Hristos vrea să ne bucurăm şi că mormântul făcător de viaţă al Mântuitorului izvorăşte bucuria şi curajul, netemerea. Curajul e o virtute creştină, o virtute morală, pe care dorim cu toţii să o avem, pentru că numai aşa ne putem manifesta credinţa noastră în Mântuitorul, Care a zis: In lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Nu din puterea noastră ne bucurăm şi ajungem la netemere, ci cu ajutorul lui Dumnezeu, şi mai ales pentru credinţa noastră, câtă o avem, în Mântuitorul, Care ne ajută: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte (Filipeni 4, 13), scria Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Filipi.

După învierea Sa din morţi, de fiecare dată când S-a întâlnit cu ucenicii Săi, Domnul Hristos a zis: Pace vouă! Cuvintele acestea, Pace vouă!, reprezintă un salut. Evreii se salută cu şalom, adică pace. Dar Domnul Hristos nu numai că i-a salutat pe ucenici cu cuvintele: Pace vouă!, ci le-a şi dat pacea. De altfel, Domnul Hristos spune despre bucurie şi despre pace că sunt lucruri pe care El le dăruieşte. Şi anume, înainte de sfintele Sale pătimiri, în cuvântarea de despărţire, pe care a prezentat-o în Evanghelia sa Sfântul Evanghelist Ioan, Domnul Hristos a zis: Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu (Ioan 14, 27). Deci lumea dă daruri obişnuite, pământeşti, Eu însă vă dau pace, care-i mai presus de orice dar, pacea prin care darurile celelalte primesc valoare. Tot aşa şi despre bucurie a zis Domnul Hristos: Decişi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (Ioan 16, 22). S-au bucurat ucenicii când L-au văzut după înviere. Au primit pace, s-au împlinit cuvintele Mântuitorului dinainte de pătimire.

Cel de-al cincilea dar al învierii este binecuvântarea. Domnul Hristos, după ce Şi-a împlinit aici, pe pământ, cele pentru care a venit, El, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri binecuvântându-i pe ucenici. După mărturia Sfântului Evanghelist Luca, S-a dus împreună cu ucenicii Săi înspre Betania, pe Muntele Măslinilor, şi acolo, pe acelaşi munte la poalele căruia S-a rugat lui Dumnezeu înainte de pătimirea Sa, S-a înălţat la cer şi Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat pe ucenici şi, pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer. E mare lucru să ştim că Domnul Hristos S-a înălţat la cer binecuvântând. Binecuvântarea arată totdeauna bunăvoinţă, lărgime de suflet, şi Domnul Hristos a avut totdeauna această lărgime de suflet pentru credincioşi, şi S-a înălţat binecuvântându-i. Ca să primim această binecuvântare trebuie să ducem o viaţă ca să o poată binecuvânta Domnul Hristos, o viaţă asemănătoare cu a ucenicilor Săi, cu a Maicii Domnului, pentru că, în Tradiţia Bisericii, şi Maica Domnului a fost de faţă la înălţarea Domnului Hristos. Slujbele în legătură cu Inălţarea Mântuitorului sunt cu afirmaţia că şi Maica Domnului a fost de faţă când Domnul Hristos S-a înălţat la cer, aşa cum a fost de faţă şi când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.

Ştiind toate acestea, e bine să ne cercetăm pe noi înşine, nu numai dacă facem lucruri care nu se potrivesc cu o viaţă sfântă, ci să ne gândim şi la darurile învierii, în ce măsură suntem oameni ai bucuriei, ai netemerii, ai păcii, oameni care suntem sub binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos şi oameni care primim cu adevărat iertarea păcatelor la Sfânta Spovedanie, împărtâşindu-ne cu Sfintele Taine, care, şi ele, se dau spre iertarea păcatelor, în ce măsură luăm parte la Slujba Sfântului Maslu, care este tot pentru iertarea păcatelor. E bine să avem în vedere toate aceste lucruri, să ne cercetăm în privinţa lor. Şi, dacă vedem că nu avem bucurie, să ştim că ceva nu e în regulă, dacă vedem că nu avem pace sufletească, să ştim că nu suntem în rânduială, dacă suntem cuprinşi de teamă, dacă nu avem curaj, este ceva rău în existenţa noastră, pentru că nu suntem în legătură cu Mântuitorul, Care ne susţine. In aceste cazuri trebuie să ne schimbăm felul de a gândi, felul de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.

In această zi de bucurie, care se continuă tot cu zile de bucurie, în această zi de pace, care se continuă cu alte zile dătătoare de pace, în această zi în care stăm cu sărbătorire în faţa Domnului Hristos înviat, să ne gândim şi la Domnul Hristos Cel înălţat la cer şi să ne gândim şi la Duhul Sfânt, Care şi El este dătător de bucurie. Şi să căutăm să fim cu viaţa noastră, cu cele agonisite în sufletul nostru, oamenii care pot să dea celorlalţi oameni încrederea că a fi cu Domnul Hristos înseamnă a fi sub binecuvântare, sub iertarea păcatelor, a fi în marginile păcii, ale bucuriei şi ale netemerii.

Dumnezeu să ne ajute!

Arhimandrit Teofil Paraian
Mănăstirea Brâncoveanu, 4 iunie 1997

Cale spre bunatate, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cale spre bunatate"

• Pastele - pregatire si traire
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Pastele evreiesc si Pastele crestin
  Publicat in : Invierea Domnului
• Pastele Blajinilor
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Pastele - eveniment al mormantului gol
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Pastele - originea cuvantului
  Publicat in : Sfintele Pasti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: