Nascatoarea de Dumnezeu L-a vazut prima pe Domnul inviat din morti

Nascatoarea de Dumnezeu L-a vazut prima pe Domnul inviat din morti Mareste imaginea.

Învierea - recrearea omului

1. Scularea [anastasis] Domnului este o sculare a firii omeneşti, o reînviere, o replăsmuire şi revenire la viaţa nemuritoare a primului Adam care din pricina păcatului a fost înghiţit de moarte şi prin moarte s-a întors iarăşi în pământul din care a fost plămădit.

O femeie, prima martoră a creaţiei - tot o femeie, prima martoră a învierii

Deci, aşa cum pe [Adam] cel plămădit şi făcut viu la început nu l-a văzut nici un om, fiindcă în acel ceas nu era nici un om, dar după ce a primit duh de viaţă prin suflarea lui Dumnezeu, prima dintre toţi ceilalţi l-a văzut o femeie, căci după el prima dintre oameni a fost Eva, tot aşa şi pe al doilea Adam, care e Domnul înviat din morţi, nu L-a văzut nici un om. Căci n-a fost de faţă nimeni din ai Săi, iar soldaţii care păzeau mormântul cutremuraţi de frică s-au făcut nişte morţi [M 28, 4], dar după înviere prima dintre toţi ceilalţi L-a văzut o femeie, cum l-am auzit astăzi pe Marcu mvestindu-ne, căci spune: „Inviind Iisus dimineaţa în prima zi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Măriei Magdalena” [Mc 16, 9],

Mărturia lui Marcu

2. Pare deci limpede că evanghelistul a spus şi ceasul în care a înviat Domnul, adică dimineaţa, şi că a fost văzut mai întâi de Maria Magdalena şi că a fost văzut în însuşi ceasul învierii. Nu spune însă aşa, cum va fi limpede pentru cei ce vor să cunoască puţin lucrurile; căci puţin mai înainte el însuşi în acord cu ceilalţi evanghelişti spune că această Mărie a venit şi mai înainte la mormânt împreună cu celelalte mironosiţe, l-a văzut gol şi a plecat; astfel că Domnul a înviat mult mai înainte de dimineaţă, când L-a văzut. Insemnând şi timpul acela, n-a spus simplu dimineaţa [proi] ca aici, ci foarte de dimineaţă [lian proi; Mc 16, 2]; vorbeşte deci de lucirea nedesluşită de lumină ce precedă la orizont răsăritul soarelui, pe care o arată şi Ioan când spune că Maria Magdalena a venit la mormânt în zori, pe când era încă întuneric şi a văzut piatra luată de pe mormânt [In 20, 1],

Dar mărturia lui Ioan

3. Dar potrivit lui Ioan aceasta nu numai că a venit atunci la mormânt singură, dar şi s-a dus de la mormânt fără să-L vadă încă pe Domnul; căci aleargă şi vine la Petru şi Ioan şi le vesteşte nu că a înviat Domnul, ci că a fost luat din mormânt [In 20, 2], astfel că nu cunoştea încă învierea; rămâne deci că Domnul nu S-a arătat Măriei [Magdalena] celei dintâi într-un sens absolut, ci abia după venirea deplină a zilei. Există aşadar ceva vestit de evanghelişti în mod umbrit, şi pe care-l voi descoperi iubirii voastre.

Maica Domnului, prima martoră a învierii - taină ascunsă de evanghelişti

Căci prima dintre toţi oamenii care a primit, cum era cuvenit şi drept, vestea bună a învierii Domnului şi L-a văzut înviat înaintea tuturor şi s-a bucurat de dumnezeiasca Lui convorbire a fost Născătoarea de Dumnezeu, şi nu numai că L-a văzut cu ochii şi L-a auzit cu urechile ei, dar s-a şi atins prima şi singura cu mâinile de preacuratele Lui picioare, chiar dacă evangheliştii nu spun deschis toate aceste lucruri, nevrând să o aducă drept martor pe însăşi Mama Lui, ca să nu dea prilej de bănuială necredincioşilor.

Dar pentru că acum cu harul Celui înviat cuvântul meu se adresează unor credincioşi şi tema sărbătorii cere lămurirea celor privitoare la mironosiţe, vom arăta limpede şi acest lucru dându-ne cuvânt Cel ce a zis că „nu e nimic ascuns să nu se facă arătat” [Lc 8, 17],

Mironosiţele

4. Mironosiţele aşadar sunt cele care L-au urmat pe Domnul împreună cu Mama Lui, cele care în vremea Pătimirii mântuitoare au rămas împreună cu El şi care se sârguiau să ungă trupul Domnului. Căci atunci când Iosif şi Nicodim au cerut şi luat de la Pi lat trupul Domnului, L-au coborât de pe cruce, L-au înfăşurat în giulgiuri cu miresme foarte lipicioase, L-au pus într-un mormânt săpat în stâncă şi au pus o piatră mare pe uşa mormântului, erau de faţă, potrivit evanghelistului Marcu [de fapt Matei], Maria Magdalena şi cealaltă Mărie şi şedeau înaintea mormântului [Mt 27, 61], prin „cealaltă Mărie” sugerând-o negreşit pe Mama lui Dumnezeu, fiindcă aceasta se numea şi mama lui Iacob şi Iose, întrucât aceştia erau din Iosif logodnicul ei. Dar de faţă privind când era îngropat Domnul au fost nu numai ele, ci şi alte femei, cum istoriseşte Luca: „Şi urmându-L femeile care veniseră cu El din Galileea priveau mormântul şi cum era pus trupul Lui: şi erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob şi celelalte împreună cu ele” [Ic 23, 55; 24, 10].

5. Care întorcându-se au cumpărat miresme şi miruri, fiindcă nu cunoscuseră exact că El este cu adevărat mireasma vieţii pentru cei ce se apropie de El cu credinţă, precum şi mireasmă a morţii pentru cei ce nu cred până la sfârşit [cf. 2 Co 2, 16] şi că mireasma veşmintelor Lui [Cânt 4, 11], adică a trupului Său, e mai presus de toate miresmele, iar numele Lui e un mir vărsat [Cânt 1, 3], prin care a umplut de bună-mireasmă dumnezeiască lumea locuită. Pregătesc deci şi miruri, şi miresme: una spre cinstea celui ce zăcea, alta spre a uşura prin ungerea cu ele pentru cei ce vor să se apropie mireasma grea a corpului intrat în putrefacţie.

Evangheliştii se deosebesc în privinţa timpului venirii şi numărului mironosiţelor

6. Pregătind aşadar mirurile şi miresmele, „sâmbătă au stat liniştite potrivit poruncii” [Lc 23, 56], fiindcă nu cunoşteau adevărata sâmbătă, nici nu recunoscuseră acea sâmbătă preabinecuvântată, care mută firea noastră din adâncurile iadului la înălţimea atotluminoasă, dumnezeiască şi cerească, „iar în ziua una [mia] a săptămânii, adânc în zori [orthrou batheos], cum spune Luca, au venit la mormânt purtând miresmele pe care le pregătiseră” [Lc 24, 1]; Matei spune: „După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua una a săptămânii” [Mt 28, 1] şi cele ce veneau erau două; Ioan spune: „dis-de-dimineaţă, când era încă întuneric”, iar cea care vine e una singură: Maria Magdalena; iar Marcu zice: „foarte de dimineaţă în ziua una a săptămânii” [Mc 16, 1] şi cele care vin sunt trei. Aşadar toţi evangheliştii numesc „ziua una a săptămânii” duminica: „după ce a trecut sâmbăta”, „foarte de dimineaţă”, „dis-de-dimineaţă, pe când era încă întuneric” numesc timpul din jurul zorilor când se amestecă lumina şi întunericul, momentul când aurora începe să lucească la orizont vestind ziua. Privind cineva de departe spre acest punct, am putea vedea cerul începând să se coloreze de lumină în jurul ceasului al nouălea din noapte, astfel încât până la ziua deplină mai rămân trei ceasuri.

7. Evangheliştii însă par să fie în dezacord cu privire la momentul acesta şi la numărul femeilor, pentru că, aşa cum spuneam, mironosiţele erau multe şi n-au venit la mormânt o dată, ci de două şi de trei ori. unele cu altele, dar nu aceleaşi, toate în zori, dar nu exact în acelaşi timp, iar Maria Magdalena a venit iarăşi singură, separată de celelalte, şi a rămas mai mult. Aşadar, fiecare dintre evanghelişti vorbeşte de o venire a unora, lăsându-le deoparte pe celelalte.

Maica Domnului e „ cealaltă Mărie ” venită prima la mormânt

Dar aşa cum compar şi adun eu de la toţi evangheliştii, precum am spus mai înainte, prima dintre toate a venit la mormântul Fiului şi Dumnezeului ei Născătoarea de Dumnezeu aducând-o pe Maria Magdalena. Acest lucru mă învaţă mai ales evanghelistul Matei, fiindcă zice: „Au venit Maria Magdalena şi cealaltă Mărie”, care e negreşit Mama lui Dumnezeu, „să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, căci un înger al Domnului coborând din cer şi venind a rostogolit piatra de pe uşa mormântului şi şedea deasupra ei. Infăţişarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada; şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi” [Mt 28, 1-4],

... martoră a cutremurului, luminii şi vestirii îngerului

8. Aşadar, toate celelalte femei au venit după cutremur şi fuga străjerilor şi au găsit mormântul deschis şi piatra rostogolită; dar Fecioara Mamă a fost de ţâţă când s-a făcut cutremurul, când piatra a fost rostogolită, mormântul a fost deschis şi paznicii erau de faţă, chiar dacă erau cutremuraţi de frică; de aceea, sculându-se după cutremur, aceştia au căutat să fugă, dar Mama lui Dumnezeu se desfăta fără nici o teamă de acea privelişte. Mi se pare că pentru Ea prima s-a deschis acel mormânt purtător de viaţă - căci pentru Ea prima şi prin Ea ni s-au deschis toate câte sunt sus în cer şi jos pe pământ - şi pentru Ea a strălucit astfel îngerul, ca, deşi cerul era cuprins încă de întuneric, sub îmbelşugata lumină a îngerului Ea să vadă nu numai mormântul gol, dar şi cele de îngropare zăcând în ordine şi dând mărturie în multe feluri de scularea Celui îngropat.

9. Prin urmare, îngerul binevestitor era însuşi acel Gabriel. Căci cum a văzut-o grăbindu-se la mormânt, el care i-a spus la început: „Nu te teme Mărie! Căci ai găsit har la Dumnezeu” [Lc 1, 30], se grăbeşte şi acum şi coboară să vorbească cu însăşi Pururea Fecioara, să-i binevestească învierea din morţi a Celui născut din ea fără sămânţă, să ridice piatra, să-i arate mormântul gol şi cele de îngropare şi aşa să-i încredinţeze vestea cea bună. Fiindcă zice: „şi răspunzând îngerul a zis femeilor: Nu vă temeţi! Căutaţi pe Iisus Cel răstignit? S-a sculat! Vedeţi locul unde zăcea Domnul [Mt 28, 5-6 şi Mc 16, 6]! Chiar dacă-i vedeţi pe străjeri cutremuraţi de frică, voi însă nu vă temeţi, căci ştiu că pe Iisus Cel Răstignit II căutaţi. S-a sculat! Nu este aici [Lc 24, 6]! Fiindcă El nu numai că nu poate fi ţinut de zăvoarele, încuietorile şi peceţile iadului, morţii şi mormântului, dar e şi Domnul nostru, al îngerilor nemuritori şi cereşti şi numai El Singur e Domnul universului!” Căci zice: „Vedeţi locul unde zăcea Domnul! Mergeţi repede şi spuneţi învăţăceilor Lui că S-a sculat din morţi!” [Mt 28, 6-7].

Numai Maica Domnului înţelege taina

10. „Iar ele au ieşit cu frică şi cu bucurie mare” [Mt 28, 8]. Mi se pare, iarăşi, că Maria Magdalena şi celelalte femei care veniseră până atunci aveau încă o mare frică, pentru că n-au înţeles sensul celor spuse de înger, nici n-au putut percepe în chip desăvârşit lumina, încât să vadă şi să observe în mod exact; dar Mama lui Dumnezeu avea marea bucurie, întrucât înţelesese cele spuse de înger şi devenise întreagă lumină ca una extrem de curăţită şi dăruită cu har dumnezeiesc şi care prin toate cunoscuse în chip sigur adevărul şi crezuse îngerului, dat fiind că acesta i se arătase de mult vrednic de crezare prin fapte. Şi cum n-ar fi putut înţelege cele săvârşite înţelepţita de Dumnezeu Fecioară, care fusese de faţă la cele făcute, văzuse cutremurul, şi încă unul mare, îngerul coborât din cer, şi încă unul fulgerând lumină, amorţirea de moarte a păzitorilor, mutarea pietrei, golirea mormântului şi marea minune a celor de îngropare, care deşi erau nedesfacute şi lipite cu smirnă şi aloe se vedeau goale de trup, şi, pe lângă acestea, priveliştea şi vestirea bucuroasă adusă ei de înger? Ieşind însă ele după această bună vestire, Maria Magdalena, ca şi cum n-ar fi auzit îngerul şi acela nu le-ar fi vorbit despre ea, relatează doar golirea mormântului nevorbind nimic despre cele de îngropare, şi alergă la Simon Petru şi la celălalt învăţăcel, cum spune Ioan [In 20, 2].

Maica Domnului e întâmpinată prima de Iisus

11. Fecioara Mamă a lui Dumnezeu însă împreună cu celelalte femei s-a întors iarăşi de unde venise; şi iată, cum spune Matei, „Iisus le-a întâmpinat zicând: Bucuraţi-vă!” [Mt 28, 9], Aşa cum atunci când auzise de la înger vestirea bună a învierii împreună cu Maria Magdalena, singură Născătoarea de Dumnezeu a înţeles sensul celor spuse, tot aşa şi atunci când împreună cu celelalte femei L-a întâlnit pe Fiul şi Dumnezeul ei, Ea prima dintre toate celelalte L-a văzut şi L-a recunoscut pe Cel înviat şi căzând s-a atins de picioarele Lui şi s-a făcut apostolă a Lui către apostolii Săi.

Maria Magdalena nu înţelege taina

Iar că Maria Magdalena n-a fost împreună cu Mama lui Dumnezeu când, întorcându-se aceasta de la mormânt Domnul a întâmpinat-o, i S-a arătat şi i-a grăit. învăţăm de la Ioan, fiindcă acesta zice: „Şi ea aleargă la Simon Petru şi la celălalt învăţăcel, pe care-l iubea Iisus, şi le spune: L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus!” [In 20, 2], Căci dacă L-ar fi văzut şi atins cu mâinile şi L-ar fi auzit întâlnindu-L, cum ar mai fi spus că L-au luat şi L-au mutat, dar nu ştim unde? Dar după alergarea la mormânt a lui Petru şi Ioan, după vederea acolo a giulgiului şi întoarcerea lor, „Maria stătea lângă mormânt plângând afară” [In 20, 11],

12. Vedeţi că nu numai că nu L-a văzut încă, dar nu se încredinţase nici măcar prin auzire? Şi când îngerii care se arătaseră au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi?” [In 20, 13], aceea răspunde iarăşi vorbind ca despre un mort. Iar când, întorcându-se, L-a văzut pe Iisus, tot n-a înţeles, şi fiind întrebată de El: „De ce plângi?”, spune lucruri asemănătoare, până când Acela, chemând-o pe nume, i S-a înfăţişat că este El însuşi. Atunci şi ea căzând la pământ şi căutând să-I îmbrăţişeze picioarele, a auzit de la El: „Nu Mă atinge!” [In 20, 17], De unde învăţăm că atunci când S-a arătat mai înainte Mamei Sale şi femeilor care erau împreună cu ea, doar Acesteia i-a îngăduit să-I atingă picioarele, măcar că Matei le face părtaşe la aceasta şi pe celelalte femei, nevrând din cauza de care am vorbit la început să o pună înainte în chip deschis în fruntea unor astfel de lucruri pe Mama Lui.

Diferitele reacţii ale femeilor mironosiţe şi ale Măriei Magdalena

12. Dar după ce prima a venit la mormânt Pururea Fecioara Maria şi tot ea prima a primit vestea cea bună a învierii, multe femei au venit şi au văzut şi ele piatra rostogolită şi i-au auzit pe îngeri şi ele, întorcându-se după acea auzire şi vedere, s-au împărţit. Unele, cum spune Marcu, „au fugit de la mormânt şi erau cuprinse de frică şi uimire, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau” [Mc 16, 8], iar altele, care au urmat-o pe Mama Domnului, au dobândit vederea şi convorbirea Stăpânului. Magdalena se duce însă la Petru şi Ioan, împreună cu care vine ea singură iarăşi la mormânt; iar după ce aceia au plecat, s-a învrednicit şi ea care a mai rămas de o vedere a Stăpânului, e trimisă şi Ea la apostoli şi vine iarăşi la ei vestindu-le tuturor, cum spune Ioan „că a văzut pe Domnul şi că i-a spus acestea” [In 20, 18]. Această vedere, spune şi Marcu, s-a făcut dimineaţă, adică Ia începutul zilei pline, când zorii trecuseră cu totul, dar el nu afirmă că s-au făcut atunci nici învierea Domnului, nici prima Lui arătare.
Reacţiile apostolilor

14. Am expus aşadar în mod exact cele privitoare la mironosiţe şi acordul celor patru evanghelişti cu privire la ele căutat de la început. învăţăceii însă, auzind în însăşi ziua învierii de la mironosiţe, de la Petru, de la Luca şi Cleopa, că Domnul este viu şi a fost văzut de ei, n-au crezut, drept pentru care sunt şi mustraţi de El atunci când li S-a arătat mai târziu când erau împreună. După ce însă prin multe şi de multe ori li S-a înfăţişat pe Sine însuşi viu [FA 1, 3], nu numai că au crezut toţi, dar L-au şi vestit pretutindeni, fiindcă „în tot pământul a ieşit graiul lor şi până la marginile lumii cuvintele lor” [Ps 18, 4], „Domnul conlucrând [cu ei] şi întărind cuvântul lor prin semnele care urmau” [Mc 16, 20], căci semnele au fost foarte necesare până ce cuvântul a fost vestit în tot pământul.

Adeverirea credinţei în înviere sunt faptele credinţei

De semne şi de lucruri uriaşe e nevoie însă pentru înfăţişarea şi confirmarea adevărului propovăduirii; de senine, nu însă şi de lucruri uriaşe, e nevoie pentru înfăţişarea celor ce au primit cuvântul, dacă au crezut în chip ferm. De care anume? De cele care vin din fapte; fiindcă zice [Apostolul]: „Arată-mi credinţa ta din faptele tale" [Iac 2. 18] şi: „Cine e credincios să arate din purtarea sa Inimoasă faptele Iui” [Iac 3, 13]. Căci cine va crede oare că cel alipit de fapte rele şi ţintuit de pământ şi de cele pământeşti are o gândire cu adevărat dumnezeiască, mare şi înaltă, şi aşa zicând cerească, cum este buna-cinstire/dreapta-credinţă [eusebeia]?
15. Aşadar, nu e nici un folos, fraţilor, dacă spune cineva că are o credinţă dumnezeiască, dar nu are fapte corespunzătoare credinţei. Ce folos au adus fecioarelor nebune candelele lor dacă n-au avut untdelemn [Mt 25, 1-13], adică faptele iubirii şi compasiunii? Cu ce i-a fost de folos chemarea lui Avraam drept tată bogatului acela care se prăjea în focul nestins din pricina lipsei de compasiune faţă de Lazăr [Lc 16, 19-31]? Ce folos are din ascultarea puţin docilă a chemării cel ce nu şi-a câştigat prin fapte bune haină corespunzătoare nunţii dumnezeieşti şi cămării de nuntă a nestricăciunii? Negreşit întrucât credea, acesta a fost chemat şi a venit şi a fost poftit împreună cu acei sfinţi invitaţi, dar mustrat fiind şi ruşinat, întrucât era îmbrăcat în răutatea obiceiurilor şi faptelor lui, legându-i-se mâinile şi picioarele a fost aruncat fără milă în gheena focului, unde e plângerea şi scrâşnirea dinţilor [Mt 22, 11-13].

16. De a cărei experienţă fie să nu aibă parte nimeni din cei chemaţi de Hristos, ci arătând o viaţă cuvenită credinţei să intrăm în cămara de nuntă a veseliei nepieritoare şi să petrecem veşnic împreună cu sfinţii acolo unde e sălaşul tuturor celor ce se veselesc. Amin.

Omilia 18, trad. Diac Ioan Ica jr dupa Panayotou Christou: Gregoriu tou Palama Apanta ta erga 9: Homelies 1-20 (EPE 72), Thessaloniki, p 518-538

Maica Domnului in teologia secolului XX si in spiritualitatea isihasta a secolului XIV, Editura Deisis

Cumpara cartea 'Maica Domnului in teologia secolului XX si in spiritualitatea isihasta a secolului XIV'

 

Pe aceeaşi temă

20 Septembrie 2017

Vizualizari: 1294

Voteaza:

Nascatoarea de Dumnezeu L-a vazut prima pe Domnul inviat din morti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE