Faptul că întreaga creştinătate nu a reuşit să celebreze împreună cea mai mare sărbătoare a ei reprezintă un paradox. Pe de altă parte, este util de ştiut faptul că lipsa de unitate privitoare la data Paştilor provine dintr-un timp şi decurge din factori, care nu-şi au cauzele în scindările Bisericilor. Deja în epoca apostolică, praznicul Paştilor, sărbătoarea învierii lui Hristos, a fost sărbătorit „în întâia zi a săptămânii" (Lc. 24,1; In. 20,1; vezi Mt. 28,1; Mc. 16, 2), în fiecare duminică. Această zi, duminica, era considerată de creştini ziua învierii Domnului (I Cor. 16, 2; Fapte 20, 7; Apoc. 1,10).
Confruntaţi cu chestiunea includerii praznicului şi în rândul celebrărilor anuale, pe lângă al celor săptămânale, creştinii au urmat tradiţia sărbătorii iudaice Pesah, pentru că în preajma acestei sărbători iudaice s-a petrecut moartea şi învierea lui Iisus. După ordinea vechitestamentară (leş. 12,1-6; Lev. 23, 5f.; Num. 28,16), sărbătoarea Pesah începe în seara zilei de 14 Nisan, prima lună a calendarului israelit lunar, zi care începe la echinocţiul de primăvară (egalitatea dintre ziuă şi noapte). Pornind de la interpretarea duminicii din ciclul săptămânal, în multe locuri s-a instalat obiceiul ca praznicul Paştilor să fie sărbătorit şi în ciclul anual tot într-o duminică.
Acest fapt a dus în a doua jumătate a celui de-al doilea secol la o mare dispută privitoare la data Paştilor. In timp ce în Asia Mică, de pildă, invocându-se o tradiţie preluată de la Apostolul Ioan, se sărbătorea Pastile pe 14 Nisan, dată cu zi schimbătoare, Apusul a rezervat duminica (următoare) pentru ziua praznicului, potrivit înţelesului sărbătorii. Disputa a fost finalmente aplanată la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325). Aici, în retragere faţă de sărbătoarea iudaică Pesah, sinodul a stabilit ca dată oficială a praznicului învierii prima duminică după prima lună plină ulterioară echinoxului de primăvară. Luată din motive de precizie astronomică, hotărârea ca Pastele „să nu fie sărbătorit cu iudeii", a primit, mai târziu, o conotaţie anti-iudaică.
De atunci s-au scurs mai multe secole până ce s-a căzut de acord asupra unei metode comune de calculare a fazelor lunii, anume asupra celei alexandrine. Astfel, aplicarea
actuală a unor calendare diferite este motivul pentru care, deşi data Paştilor este fixată după regula niceeană, voinţa Sinodului nu este luată în seamă, fiindcă - conform acesteia - Pastele ar trebui sărbătorit „peste tot în aceeaşi zi". Bisericile Ortodoxe încearcă să rămână fidele Niceei, calculând împreună data Paştelui - singura excepţie fiind Biserica Ortodoxă a Finlandei - după vechiul calendar (iulian) şi, în orice caz, după sărbătoarea iudaică Pesah, în timp ce Apusul sărbătoreşte după noul calendar (gregorian), cu treisprezece zile mai devreme, şi fără a lua în considerare clauza iudaică a Sinodului de la Niceea. Mai mult decât atât, distincţia de lunaţie (lunaţie se numeşte durata revoluţiei lunii în jurul pământului) dintre Biserica de Apus şi cea de Răsărit, care durează patru zile, este un alt motiv pentru datarea distinctă a praznicului Paştilor. Aşa s-a ajuns ca, de exemplu, în anul 1999, praznicul învierii să fie cu o săptămână mai târziu decât cel „apusean". După calendarul gregorian, prima lună plină după echinoxul de primăvară (21 martie) a fost pe 1 aprilie. Duminica următoare a fost pe 4 aprilie. După calendarul iulian, echinoxul de primăvară a avut loc cu treisprezece zile mai târziu, anume pe 3 aprilie. Deoarece după calculul vechi, luna plină a survenit cu patru zile mai târziu, anume pe 5 aprilie, Pastele ortodox a căzut pe 11 aprilie.
In timpurile recente, în 1923, Societatea Naţiunilor a preluat iniţiativa şi a propus un calendar permanent, în care ziua a 365-a şi, în anul bisect a 366-a, să fie numărate ca „zi nulă". Astfel, fiecare dată, în fiecare an, ar cădea în aceeaşi zi a săptămânii, în timp ce Pastele cade în prima duminică, după cea de a doua sâmbătă din aprilie. Această iniţiativă determinată din raţiuni pragmatice şi economice, precum şi eforturile Mişcării pentru creştinismul practic din anii '20, urmate de iniţiativa ONU din 1954 pentru o reforma calendaristică, au rămas fără succes. Reforma calendaristică cuprinsă în anexa Constituţiei Liturgice adoptată la Conciliul II Vatican (1963) a încurajat în cele din urmă Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB) să reia în 1965 chestiunea datei Paştilor. La a 5-a întâlnire a CEB în Nairobi, în 1975, toate Bisericile şi-au declarat voinţa de a se înţelege asupra unei date comune a Paştelui.
Consultaţia de la Aleppo, organizată în 1997 de CEB şi de Consiliul Bisericilor în Orientul Apropiat, corespunde frământării Bisericii Ortodoxe, în al cărei catalog de teme pentru Sfântul şi Marele Sinod figurează şi chestiunea datei Paştilor. Consultaţia nu a tratat doar aspectele astronomice şi practice ale chestiunii calendarului, ci şi pe cele teologice şi pastorale, pronunţând-se în favoarea menţinerii deciziei de la Niceea. Totodată, se stabileşte, ţinând cont de datele astronomiei modeme, prima lună plină de primăvară, independent de calendarul iulian şi gregorian aflate în uz, calculând nu după Meridianul Greenwich (recunoscut din 1911 ca „meridianul zero"), ci după Meridianul de la Ierusalim.
Nădejdea că începutul noului mileniu ar putea oferi startul pentru o viitoare prăznuire comună a Paştilor, deoarece în anul 2001 Pastele, atât după calendarul iulian, cât şi după cel gregorian, a picat pe aceeaşi dată, anume pe cea corectă astronomic, pe 15 aprilie, nu s-a concretizat. Un Paşte comun a fost posibil în anul 2004. In timpul globalizării şi al înteţirii comunicării, aplicarea literară a deciziei de la Niceea înseamnă, totuşi, o contradicţie cu voinţa sinodului, căci toamna începe pentru oamenii din emisfera sudică atunci când noi, cei din emisfera nordică, avem începutul primăverii.
Anastasios KALLIS
Fragment din cartea "ASTA AŞ FI VRUT SĂ ŞTIU! 100 de întrebări adresate unui teolog ortodox", Editura Reintregirea
Cumpara cartea "ASTA AŞ FI VRUT SĂ ŞTIU! 100 de întrebări adresate unui teolog ortodox"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.