DARURILE MAGILOR SI „DARURILE” NOASTRE
Scrisoare Pastorala la Nasterea Domnului

† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor,
Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu,

Tatal nostru,
iar de la Noi arhieresti binecuvantari
Preacucernici si Preacuviosi Parinti,
Preacuvioase Maici,
Iubiti credinciosi si credincioase,

Cartile sfinte ne arata ca la Nasterea Domnului, trei crai sau magi astrologi au venit din partile Extremului Orient, pentru a aduce Pruncului Hristos daruri de aur, tamaie si smirna: „aur lamurit, ca unui Imparat al veacurilor; tamaie, ca unui Dumnezeu al tuturor, dar si ca Unuia (ce avea sa moara trupeste pentru) trei zile; si smirna, ca Unuia fara de moarte”[1].

Acestia, insa, nu sunt singurii care s-au grabit sa-si arate recunostinta Domnului nostru, intrupat pentru mantuirea lumii, caci si „ingerii (I-au adus ca dar) cantarea, cerurile steaua, (…) pastorii minunea, pamantul pestera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara”[2].

Astfel, „nascandu-Se Domnul Iisus din Curata Fecioara, toate s-au luminat, ca Dumnezeu in trup S-a aratat, Mantuitorul sufletelor noastre; pastorii cantand din fluiere, magii inchinandu-se si ingerii slavind”[3]. Doar Irod s-a tulburat si, ingrozit la gandul ca ar putea fi uzurpat de noul Imparat, a cautat sa nimiceasca bucuria si darurile tuturor celor de mai sus.

Iubiti frati si surori in Domnul,
Darurile magilor sunt expresia credintei ca Iisus avea sa fie Imparat, Mantuitor si Dumnezeu adevarat.

Imparat, insa, „al veacurilor”, adica al unei imparatii care „nu este din lumea aceasta” (In. 18, 36) si care nu se dobandeste cu osti si razboaie, nici nu poate fi uzurpata prin viclesug. Mantuitor, Hristos avea sa fie prin moartea Sa jertfelnica pentru noi si in locul nostru, pentru ca moartea sa nu mai aiba atata stapanire asupra noastra. Iar Dumnezeu, S-a aratat prin aceea ca a biruit moartea, care s-a dovedit neputincioasa in fata dumnezeirii Sale.

Cat priveste darurile celorlalti − cantarea ingerilor, steaua cerurilor, minunea pastorilor, pestera pamantului, ieslea pustiului si Maica neamului omenesc − acestea se constituie in tot atatea marturii ale bucuriei ca „zidul cel despartitor acum cade, sabia cea de foc se indeparteaza, heruvimul nu mai pazeste pomul vietii, iar noi ne impartasim din dulceata din rai, de la care ne-am indepartat prin neascultare”[4]; toate sunt ecoul cerului pe pamant sau raspunsul tuturor celor ceresti si al celor pamantesti in fata minunii dumnezeiesti.

Doar bratul secular al lui Irod, ingrozit la gandul unei concurente evident inechitabile, „cauta Pruncul ca sa-L omoare” (Mt. 2, 13). El, detinatorul puterii vremelnice, se ingrozeste la auzul venirii Celui cu adevarat puternic, pentru ca totdeauna uzurpatorul se teme de uzurpare si impostorul de Stapanul autentic.

Dragii mei,
Privind la modul in care L-au primit contemporanii Sai pe Hristos si la ce fel de daruri I-au adus, cred ca e nimerit sa meditam acum cu totii la ce fel de daruri aducem si noi Stapanului Hristos: daruri craiesti, ca unui Imparat, Mantuitor si Dumnezeu, daruri dupa putere, asemenea celorlalte personaje prezente in icoana Nasterii Domnului, sau daruri prefacute, ca Irod, cel care cu viclesug a planuit sa mimeze inchinarea in fata Domnului (Mt. 2, 8)?…
Astazi, la implinirea a peste 2000 de ani de crestinism, suntem chemati sa-I aducem lui Hristos darurile noastre de recunostinta, pentru darurile Sale: pentru darul vietii, pentru darul sanatatii, pentru darul mantuirii si pentru toate celelalte daruri revarsate din belsug asupra noastra. Fiecare dintre noi trebuie sa ne deschidem vistieriile inimii, pentru a face daruri lui Hristos, asa cum au facut-o si magii si asa cum am facut-o chiar si noi zilele acestea fata de parinti, fata de familie, prieteni si cei dragi ai nostri!…

Ce fel de daruri aducem noi lui Hristos?

Ii aducem noi credinta autentica? Ori doar simpla prezenta festivista la slujba de Craciun − de dragul folclorului, in virtutea obiceiului, din respect fata de istorie, din consideratie fata de parinti si bunici − sau, si mai rau, Ii aducem o credinta secularizata, prin prezenta formala, abordare „filozofica” ori – ceea ce este de-a dreptul regretabil −, nepasare sau chiar necredinta?…

Ii aducem noi speranta puternica si vie in mantuirea noastra? Ori ii aducem ezitare, incertitudine, neincredere, sau chiar pesimism si deznadejde?… Ii aducem dragoste curata si sincera? Ori doar amatorism, mimetism, rutina bolnavicioasa, sau, si mai rau, desconsiderare ori tradare?…

Sa-I aducem, deci, lui Hristos in dar sufletul nostru, intr-o lume preocupata tot mai mult doar de daruri materiale! Sa-I aducem inchinarea noastra curata, intr-o vreme ce lumea tinde sa se lase contaminata tot mai mult de inchinari „straine” − deviante, halucinante, individualiste ori sincretiste! Sa-I aducem inchinarea noastra sincera, iar nu − ca Irod − inchinare formala, oportunista, disimulata, demonstrativa sau, si mai rau, nesincera ori vicleana.

Sa ne inchinam viata noastra lui Dumnezeu − „pe noi insine si unii pe altii” −, pentru ca acesta este cel mai mare dar pe care I-l putem noi oferi si care ne poate aduce cu adevarat si bucurie, si implinire, si binecuvantare si mantuire de la Hristos Domnul nostru, Care a venit in lume pentru noi si pentru a noastra mantuire, Amin!

Al vostru intru Domnul povatuitor,

† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI SI ROMANAŢILOR

[1] Stihira a III-a de la Stihoavna Vecerniei Praznicului.
[2] Stihira a IV-a de la „Doamne strigat-am…”
[3] Idem, stihira a II-a.
[4] Idem, stihira I.
 

 

.

• Craciunul - Nasterea Domnului
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Craciunul pe rit vechi
  Publicat in : Viata liturgica
• Craciunul branduit
  Publicat in : Craciun
• Cu Craciunul la Gioni Teologul
  Publicat in : Editoriale