† B A R T O L O M E U
din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru,
iar din parte-mi, arhieresti binecuvantari.
Iubitii mei fii sufletesti,
Traim realitatea unor vremuri, in care si la noi in tara, la fel ca peste tot in lume, Craciunul se arata foarte devreme, scaldat intr’o uriasa risipa de lumini si culori. Ai crede ca toate jocurile de artificii ale lumii, tasnite’n vazduh si sparte in milioane de jerbe sclipitoare, s’au aninat in copaci, pe balcoane, pe stalpi, prin gradini, pe acoperisurile cladirilor, in ghirlande de vapai sarbatoresti.
Fireste, intaia si marea bucurie e a copiilor. Mos Craciun, pe cat de batran, pe atat de ispititor, surade din desaga si fagaduieste la nesfarsit.
In nici o alta sarbatoare, traditia nu e atat de strans ingemanata cu izvorul ei religios. Mai inaintea icoanei rituale si a slujbei liturgice, colinda canta la fereastra si-L vesteste pe Dumnezeu Pruncul. In credinta si datina, copiii sunt inaintemergatorii preotilor si, poate, cei mai autentici ambasadori ai vesnicului Bethleem, purtatorii adevaratei traditii a colindelor, care ne ofera o tainica intelegere a sufletului acestei superbe sarbatori.
Cei vechi ai nostri aveau o mai dreapta intelegere a Craciunului decat o avem noi, multi din cei de azi. Coplesiti de atata simt al istoriei, suntem tot mai aplecati sa observam pe un Iisus al ei, care s’a nascut candva cu aproape doua mii de ani in urma, o data pentru totdeauna, a carui intrupare o celebram printr’o amintire liturgica si, eventual, printr’un ospat la care El nu a fost poftit. Imnografii Bizantului stiau mai mult decat pricepem noi din cantarile lor, si anume ca Nasterea Domnului, anuala, e mai mult decat o comemorare, mai mult decat un praznic, mai mult decat o noapte festiva; ea e nu numai amintirea evenimentului, ci evenimentul insusi, tot atat de real ca si acela din Betleem, petrecut acum la masura transfigurarilor inaugurate de Inviere. Misterul euharistic presupune mai intai prezenta painii ce se va preface in Trup; nu in zadar proscomidiarul are chipul Pesterii si nu fara un inteles al intruparii este purtata painea, inca nesfintita, in procesiune solemna, ca un Trup in devenire.[1]
Cand Roman Melodul[2]canta: „Fecioara astazi pe Cel mai presus de fiinta naste”[3], el credea in acel astazi ca intr un moment in care intruparea se repeta aidoma, pentru noi, la modul tainic dar nu mai putin real. Imnografia Nasterii Domnului abunda in asemenea limpezimi.
Cand insa vorbeam de cei vechi ai nostri, ma gandeam la vechile noastre colinde de Craciun, una din mostenirile cele mai pretioase pentru intelegerea noastra ca oameni ai locului si neam de durata. Colindele de Craciun, opere colective ale creatorilor anonimi, evoca sentimentul Nasterii Domnului in versuri de mare adancime si frumusete, al caror lirism e alimentat de certitudinea credintei si de participarea afectiva directa. La vremea cand se nasteau colindele, Roman Melodul inca nu canta la noi in grai romanesc, si totusi ele ii seamana printr’o ortodoxie care nu era a teologiei si nici macar a stiintei de carte. Dupa ele, istorica e nu numai intruparea care s’a petrecut candva, ci si aceea care se petrece acum, sub ochii nostri, innoita perpetuu de un prezent continuu. Iata numai cateva exemple:
Astazi s a nascut Hristos, / Mesia chip luminos.;
Noua azi ne a rasarit / Mesia cel mult dorit.;
Preacurata / Naste astazi pe Hristos.
S ar putea insa ca unii gramatici ai limbii sa banuie ca in aceste expresii nu e vorba de nimic altceva decat de ceea ce se cheama, in stilistica, prezentul istoric. Ca si cum s ar fi temut de o asemenea impotrivire, cei vechi ai nostri, anonimii facatori de colinde, ne au lasat aceasta bijuterie lirica, de a carei frumusete eu, unul, nu ma pot satura in veac:
Mare i seara de asta seara,
Dar nu i seara de asta seara,
Ci e seara lui Craciun,
Lui Craciun celui batran
Cand s’a nascut Fiul Sfant,
Fiul Sfant pe acest pamant.
Las la o parte extraordinara maiestrie a versurilor, pe care orice mare poet ar putea fi gelos, si ma marginesc la a pofti pe oricine sa gaseasca ceva asemanator in tot folclorul popoarelor lumii. Colindul incepe printr’o afirmare a momentului de acum, urmat indata de o negare a lui prin invocarea momentului de atunci, dar negarea e doar aparenta, caci ea nu numai ca nu anuleaza realitatea imediata ci, dimpotriva, o potenteaza prin reiterarea evenimentului originar. Seara aceasta de Craciun e mare, intr’adevar, dar ea ar risca sa ramana o simpla sarbatoare daca intr’insa nu s’ar intrupa acelasi Fiu care s’a nascut in Betleem. Poemul are atata adancime si pe marginea lui s’ar putea scrie atat de mult, incat as indrazni sa cred ca, chiar daca autorul lui ar fi cunoscut imnele inspiratului Roman Melodul, le a intrecut. Anonimul vizionar preia dimensiunea unei sarbatori anuale si, prin numai cateva versuri, o proiecteaza, urias, in ciclul cosmic, conferindu i atat atributul prezentului continuu cat si pe acela al sfinteniei.
In urma cu mai multi ani, pe cand ma aflam in Detroit, in timpul unei convalescente, reciteam cartea lui Mircea Eliade Mitul eternei reintoarceri (Le mythe de l’Eternel retour).[4] Fascinat, o data mai mult, de eruditia savantului care ma coplesea cu citate din folclorul universal, din Tibet pana’n Peru si din Scandinavia pana’n inima Africii, dar dezamagit, in acelasi timp, de absenta unei cat de mici incursiuni prin cultura noastra populara, i am scris imediat autorului (pe care l cunoscusem cu un an in urma, la Paris), semnalandu i – pentru o eventuala editie revazuta – inceputul acestei superbe colinde romanesti care, dupa parerea mea, ilustreaza perfect tema cartii - convertirea timpului istoric in timp mitic, prin care omul devine contemporan cu fenomenul original.
Imnografia Nasterii Domnului pune in lumina si faptul ca intruparea a unit cerul cu pamantul si ca, prin aceasta, cel din urma a capatat o anume transfigurare. In timp ce Fecioara ii ofera Logosului un trup, pamantul ii ofera o pestera in care El sa se intrupeze. Adapostindu l pe Fiul ceresc, pestera devine ea insasi cer, asa dupa cum Fecioara devine scaun de heruvimi. Este o intimitate stihiala pe care numai misterul intruparii a putut o realiza.
Colindele noastre merg mai departe si localizeaza evenimentul in spatiul romanesc. Ultimul vers al colindului citat mai sus afirma ca Fiul s a nascut „pe acest pamant”. Evident, nu e vorba de pamantul ca planeta, de vreme ce in univers nu mai exista o alta cu acelasi nume, ci de acest pamant, al nostru, al poporului care si asuma rolul de gazda a lui Dumnezeu. Un alt colind se rosteste gingas:
La Vitleem colo jos
Cerul arde luminos .
Betleemul nu mai este undeva in Palestina, ci in chiar inima tarii romanesti, e pe undeva pe aci, „colo jos”, mai devale, la indemana ochiului fizic, ce poate fi aratat cu mana prin fereastra. El e transfigurat de un cer care il inunda cu lumina, caci tocmai aici, in bataia vederii noastre:
Preacurata
Naste astazi pe Hristos.
Maica este nefericita, plange, caci e saraca si nu are cu ce sa l infase pe Fiul de Imparat. Dar femeile din preajma se implica in lacrimile ei si sunt gata pentru un act de participare:
Nu mai plange, Maica mea,
Scutecèle noi ti om da,
Pruncul Sfant de ai infasa.
Scena acestui Betleem romanesc e populata, asadar, nu numai cu ingeri, cu pastori si magi, ci si cu localnicele care alearga sa si asume acest moment de superba maternitate. Pamantul devine cer, dar transfigurarea ii cuprinde si pe locuitorii lui, partasi la misterul Nasterii.
Asa stand lucrurile, cum sa nu iubesti un neam care si a innobilat sentimentul duratei prin credinta in perpetuitatea Intruparii? Si cum sa nu iubesti un pamant in ale carui scutece si a incalzit Dumnezeu sfintele Lui picioruse?
In sfarsit, e cazul sa ne oprim si asupra uneia din cele mai gingase poezii izvorate din lirica poetului nostru Mihai Eminescu, Colinde, colinde!, pe care, pentru marea ei frumusete si prospetime, o vom cita intreaga:
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Caci ghiata se’ntinde
Asemeni oglindelor
Si tremura brazii
Miscand ramurelele.
Caci noaptea de azi i
Cand scanteie stelele.
Se bucur’ copiii.
Copiii si fetele
De dragul Mariei
Isi piaptana pletele,
De dragul Mariei
Si al Mantuitorului
Luceste pe ceruri
O stea calatorului5
Orice comentariu ar arunca peste ea o umbra nemeritata.
Iubitii mei fii sufletesti,
Sarbatorile de iarna sunt, asa cum am vazut zugravit in universul colindelor noastre, o superba celebrare a puritatii. Nasterea Domnului din Preacurata Fecioara, prospetimea Anului Nou, apele sfintite ale Bobotezei, ingerescul chip al Sfantului Ioan, colindele, datinile, bradul de Craciun, toate sunt menite sa ne sustraga mizeriilor endemice si sa ne aduca aminte ca, cel putin doua saptamani din an, putem fi mai buni la inima, mai frumosi in gandire si mai curati la suflet.
Din pacate, exista printre noi destui crestini care sarbatoresc un Craciun fara Iisus, o Boboteaza fara aghiasma, un Sfant Ion fara Ioan si, mai ales, un An Nou intr’un revelion perpetuu, fara sfarsit, condimentat cu narcotice vaporoase, straie impudice si aburi etilici. Nimic alarmant, daca o astfel de petrecere in lant nu s’ar contura ca mod de viata al multora din tinerii nostri de azi, fara nici o aparare legiuita intr’un mediu din ce in ce mai agresiv si mai dizolvant.
Pornind de la premiza ca planeta noastra este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al miscarilor ecologiste, care nu-si propun altceva decat refacerea si mentinerea pamantului in toata puritatea, frumusetea si rodnicia lui. Nu am auzit insa de un ecologism spiritual, de un curent impotriva poluarii sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculca gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenta si desfrau. Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviata rastoarna valorile, consfintind anormalitatea drept normalitate, in interiorul unei libertati prost intelese si rau folosite. Aceasta, insa, nu exclude neputinta de a intelege libertatea in sensul ei profund si adevarat. Cum am inteles o noi? Libertatea de a nu mai respecta regulile de circulatie rutiera, libertatea de a devasta adaposturile din statiile de autobuz, libertatea de a fi dezmatati, libertatea televiziunii de a afisa nerusinarea, libertatea presei de a cultiva limbajul mitocanesc, calomnia si asasinatul moral, libertatea copilului de a si sfida parintii, libertatea mamei de a si ucide pruncul nenascut, libertatea legii de a consfinti anormalul drept normal, libertatea sindicalistului de a impune legea ciomagului, libertatea patronului de a si ascunde veniturile, libertatea frontierelor de a instraina bunuri culturale si de a asigura invaziile nocive de tot felul, libertatea insului de a crede ca poate oricand sa faca ce vrea. Nu este liber cel care poate sa faca si sa spuna ce vrea, ci este liber cel care spune si face ceea ce trebuie si ceea ce este cuviincios.
Iubitii mei fii sufletesti,
Avem o lege pentru protectia copilului, dar ea nu se resimte si pe micul ecran, si cu atat mai putin in scolile publice unde functioneaza, obligatoriu, asa-zisele programe de sanatate care-i invata pe copii cum sa imbatraneasca vertiginos prin depravare planificata. Avem o lege antidrog, dar nu si una antidezmat. Avem o lege anticoruptie, dar nu si una antiseductie. Avertismentul antialcoolic devine timid si neputincios in vecinatatea imediata a betivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru daca eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de institutiile statului, de societatea civila si, nu in ultimul rand, de presa. Ne intereseaza copiii strazii, dar nu avem dreptul sa-i uitam pe copiii maidanului moral. Astazi suntem intr-o febrila cautare de solutii impotriva crizei si a saraciei, dar nu vom face nimic fara remediile spirituale impotriva acestei crime lente si bine studiate care distruge constiinta tinerilor.
Zadarnic curatim pamantul de gunoaie daca-l vom lasa populat cu oameni deformati si mutilati sufleteste. Va rog, parintilor, ocrotiti-va copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor si patrie.
Un gand bun, si copiii nostri vor primi cel mai frumos cadou de Sfintele Sarbatori. La multi ani!
________________________________________
[1] Bartolomeu Anania, Cartea deschisa a Imparatiei. O insotire liturgica pentru preoti si mireni, EIBMBOR, Bucuresti, 2005, p. 38.
[2] R. J. Schork, Sacred Song From the Byzantine Pulpit: Romanos the Melodist, University Press of Florida, 1995.
[3] Condacul Nasterii Domnului, glas 8. A se vedea si R. J. Schork, op. cit., p. 49-60.
[4] Mircea Eliade, Mitul eternei reintoarceri. Arhetipuri si repetare, traducere de Maria Ivanescu si Cezar Ivanescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2008.
[5] M. Eminescu, Opere, vol.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.