† TEODOSIE,
prin Harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Tomisului,
Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har si pace de la Fiul lui Dumnezeu Cel Intrupat, slavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, iar de la Noi, parinteasca binecuvantare.
Motto: "Iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
Ca vi s-a nascut azi Mantuitor,
Care este Hristos Domnul,
in cetatea lui David.”
(Luca 2, 10-11)

Iubiti fii sufletesti
Cuvintele de mai sus au fost rostite de catre Ingerul Domnului care s-a aratat pastorilor de pe campurile de langa Betleem, in noaptea Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos: "ingerul Domnului a stat langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor si ei s-au infricosat cu frica mare” (Luca 2, 8). Aceste cuvinte ne intaresc si ne lumineaza sarbatoarea de astazi cu razele luminoase ale dragostei lui Dumnezeu, revarsate peste intreaga umanitate prin Nasterea Fiului Sau din Preasfanta Fecioara Maria, pe care o si numim intru adevar, Nascatoare de Dumnezeu. De aceea, sa ne bucuram intru aceasta zi cu veselie mare, alaturi de cetele ingeresti care, laudand maretia nespusa a slavei lui Dumnezeu, au fost auzite in aceeasi noapte de pastori, si prin ei, de intreaga umanitate, indemnand ca noi sa ne umplem de bunavoirea dragostei mantuitoare a Domnului: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14).

Iubiti credinciosi
Inainte de Intruparea si Nasterea Sa, Dumnezeu a fost alaturi de oameni prin lucrarea savarsita pe intreaga perioada a Vechiului Testament. Prin prooroci, prin ingeri si prin dreptii acelor timpuri, Dumnezeu nu a parasit pe om, deoarece acesta poarta chipul Sau si a fost creat cu nespusa iubire ci, a descoperit prin intermediul acestora "Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta” (Efeseni 3, 9). Numai daca ne uitam la referatul biblic al Creatiei, vom vedea ca omul nu apare pe pamant asemenea celorlalte fapturi, adica la porunca lui Dumnezeu: "Sa fie” ci, asemenea unui Parinte iubitor, Dumnezeu tine sfat in Sine si se apleaca asupra materiei, din care plamadeste trupul omului, dar, totodata, savarseste o lucrare nemaivazuta nicaieri in creatie: inzestreaza pe om cu suflet, dar nu orice fel de suflet, ci un suflet care este chipul lui Dumnezeu: "si l-a facut pe om dupa chipul Sau” (Facere 1, 27). Prin aceasta, Dumnezeu ne arata dragostea sa infinita, deoarece asa cum ne invata Sf. Grigorie de Nazianz, omul poarta in sine "o particica dumnezeiasca”. Astfel, dupa cum spune si Parintele Dumitru Staniloae, prin faptul ca omul a fost inzestrat cu chipul lui Dumnezeu, intre noi si El apare o relatie speciala, o legatura vie, care sa ajunga la asemanarea cu Dumnezeu. In acest fel, noi intelegem ca nu suntem persoane singuratice, aparute de nicaieri pe acest pamant, ci suntem rodul iubirii nesfarsite a Sfintei Treimi, in care a fost sadita tendinta de asemanarea cu Dumnezeu, adica spre o iubire absoluta si vesnica, prin indumnezeirea noastra dupa har.

Caderea in pacat a protoparintilor neamului omenesc a adus peste intreaga umanitate umbra mortii. Sf. Ioan Gura de Aur ne marturiseste ca: "Dintre toate relele omenesti, singurul pacatul este adevaratul rau”, ceea ce insemna ca, prin pacat, intre noi si Dumnezeu a aparut o despartire, o vrajba, care a adus intuneric mare asupra omului si universului intreg. Cu toate acestea, Dumnezeu a continuat sa iubeasca pe om si fagaduieste ca va trimite pe Cineva, care sa puna capat aceste vrajbe. Scriptura ne arata ca atunci cand Dumnezeu cearta pe diavolul care luase chipul sarpelui, rosteste urmatoarele cuvinte: "Dusmanie voi pune intre tine si intre femeie, intre samanta ta si samanta ei; aceasta iti va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul” (Facere 3, 15). Numita si Proto-evanghelie, aceasta cuvantare a lui Dumnezeu ne arata ca, desi noi am gresit inaintea Lui, El ne fagaduieste un Rascumparator, un Mantuitor care sa vina si sa puna capat robiei pacatului asupra umanitatii. Astfel, "samanta femeii” de care vorbeste Scriptura nu era nimic altceva decat Hristos, asa cum ne arata multi Sfinti Parinti ai Bisericii. De aceea, timp de secole, omenirea astepta pe Hristos, numit si Mesia, care se talcuieste "Unsul Domnului”, adica cel ce era trimisul Domnului pentru a arata din nou umanitatii care este calea cea dreapta.

Aceasta venire a lui Mesia s-a petrecut insa in chip preaminunat, la plinirea vremii, prin Nasterea Pruncului Iisus din Fecioara Maria, intr-o iesle din orasul Betleem: "L-a nascut pe Fiul ei Cel Intai-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle” (Luca 2, 7).

Biserica intreaga marturiseste ca nu era decat o singura cale prin care omul sa reintre in comuniune cu Dumnezeu, adica Dumnezeu sa coboare la om, deoarece omul nu mai putea sa se ridice la Dumnezeu. Sfantul Irineu de Lyon ne arata ca: "Domnul nostru Iisus Hristos, ca sa ne faca ceea ce este El Insusi, potrivit nemasuratei lui iubiri, s-a facut ceea ce suntem noi”, adica om. Astfel, Dumnezeu alege sa se intrupeze, luand fire umana din Preasfanta Fecioara, si, pastrand randuiala firii omenesti, se naste Prunc, pentru ca noi sa devenim frati ai lui Hristos si fii ai Parintelui Ceresc.

Si, despre dumnezeirea Fiului Intrupat care ne aduce Cuvant de la Dumnezeu, El insusi fiind Cuvantul, gasim nenumarate marturii. Mai intai, Arhanghelul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria la Buna-Vestire "Acesta va fi mare si Fiul Celui Prea Inalt se va chema” (Luca 1, 32). Si batranului Iosif i se arata un inger care-i spune ca Maria va naste fiu de la Duhul Sfant, iar numele lui va fi Iisus, El va mantui poporul sau de pacatele lor (Matei 1, 21).

O alta marturie este cea de la Botezul Domnului cand Dumnezeu spune in auzul multimilor: "Acesta este Fiul Meu cel iubit” (Matei 3, 17) ca, apoi, la Schimbarea la Fata, inaintea apostolilor sa spuna: "Acesta este Fiul Meu cel iubit intru care bine am voit. Pe Acesta sa-l ascultati” (Matei 17, 5). Ascultarea aceasta inseamna ascultarea invataturii Mantuitorului ca adevaruri dumnezeiesti, nu umane.

Dar, despre dumnezeirea Fiului Intrupat marturiseste chiar El Insusi, Iisus descoperindu-se pe Sine ca Fiu al lui Dumnezeu: "Eu si Tatal una suntem” (Ioan 10, 30) sau "Tatal este intru Mine si Eu intru Tatal” (Ioan 10, 38).

Si, in sfarsit, ucenicii Il marturisesc si ei ca Fiul al lui Dumnzeu: "Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16).

Toate aceste recunoasteri ale dumnezeirii Celui a carui Nastere o sarbatorim trebuie sa le completam si cu adeveririle pe care Sfantul Ioan Botezatorul le aduce, multimile care vad minunile Lui, natura (vanturile si marea) care asculta de El (Matei 8, 27). Toti L-au recunoscut ca facator de fapte dumnezeiesti. Pana si cei care L-au rastignit, vazand minunile care s-au petrecut atunci au spus: "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” (Marcu 15, 39).

Iubiti frati si surori intru Domnul
Nasterea Pruncului Iisus este un prilej de a reflecta mai indelung asupra dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Hristos se naste intr-o iesle, smerit si fragil, asemenea tuturor pruncilor, pentru a ne arata ca drumul nostru de intoarcere catre Dumnezeu trebuie sa inceapa cu smerenia. De altfel, cum bine stim, prima Fericire pe care Mantuitorul o rosteste in Predica Sa de pe Muntele Fericirilor este: "Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). De aceea, se cuvine sa intelegem ca smerenia este inceputul impacarii dintre oameni si Dumnezeu, dar totodata, este si inceputul impacarii dintre noi oamenii. Caci datoria noastra este sa vietuim in comuniunea dragostei crestine, asa cum ne invata Insusi Hristos cand zice: "…sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12).

In Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu ia trup omenesc, astfel ca omul este vindecat pe deplin de ranile pacatului, dupa cum spune Leontiu de Bizant: "Prin iconomie, singurul Doctor intelept al sufletelor noastre, primind in Sine patimirile noastre, a vindecat boala tuturor”. In acest fel, firea umana se indumnezeieste, iar noi avem posibilitatea de a deveni fiii lui Dumnezeu, dupa har, cum marturiseste Sf. Ap. Pavel.

Si Parintele Dumitru Staniloae sustine ca "Nasterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioara este inceputul si conditia prima a ridicarii omului din intunericul pacatului si al inaltarii lui la lumina lui Dumnezeu prin jertfa si inviere. De aceea s-a nascut Iisus din Fecioara, pentru a ridica pe om din aceasta stare”. Vedem, asadar, ca nasterea este un act de bunavointa si iubire prin care puterea lui Dumnezeu lucreaza ridicarea omenirii din intunericul pacatului la lumina vietii vesnice.

La aceasta minunata lucrare a lui Dumnezeu participa intreaga creatie. Astfel, steaua se arata pe cer ca o noutate, ingerii inconjoara pestera cantand lauda lui Dumnezeu, iar magii aduc daruri Pruncului Iisus: aur, smirna si tamaie (Matei 2, 9). De la aceste daruri crestinatatea a statornicit frumoasa traditie ca noi, de Craciun, sa oferim daruri, mai ales pruncilor, dar si celor care sunt asemenea pruncilor, lipsiti de aparare si neajutorati, pentru ca prin cele materiale sa punem in valoare bogatia spirituala a iubirii dumnezeiesti. Se cuvine, asadar, sa luam aminte si la multimile de ingeri care lauda pe Dumnezeu in cantarile lor. Aceste cantari sunt, practic, primele colinde pe care oamenii le aud, de aceea, noi pastram si astazi traditia colindatului, adica a vestirii Nasterii Domnului.

Vazand cu ochii nostri sufletesti si trupesti aceasta preaminunata lucrare a lui Dumnezeu, sa ne cutremuram de maretia iubirii Domnului catre noi, care vine in scutece si in iesle, pentru a ne curata sufletele de robia pacatului. De aceea, Sf. Ioan Gura de Aur, ne arata cum trebuie sa petrecem aceasta sarbatoare: "Sa nu ne punem ghirlande la intrarile caselor; sa nu impodobim strazi, sa nu dam desfatare ochiului; sa nu ne desfranam gustul, sa nu dam placere pipaitului, nu cu straluciri si pietre scumpe; nu cu licariri de aur; nu cu amagiri de farduri, nu cu ospete si cu betii, care duc la paturi de desfrau si de nelegiuiri. Noi insa, care ne inchinam la Cuvantul, chiar daca ne vom desfata si noi in o masura oarecare, sa ne desfatam in vorbiri duhovnicesti si in legea dumnezeiasca. Iar cei care aveti placere de asemenea lucruri, sa va curatiti si la minte si la cuget”.

Iubiti fii duhovnicesti de pe pamantul apostolic al Tomisului

Nasterea Domnului ne prilejuieste noua, romanilor dobrogeni, o dubla sarbatoare. Caci, aici, in Arhiepiscopia Tomisului, Dumnezeu ne-a randuit o vietuire cu totul aparte fata de ceilalti romani. Noi purtam asupra noastra, prin lucrarea misionara a Sf. Ap. Andrei, pecetea duhovniceasca a unui popor apostolic, iar pasii nostri calca pe un pamant binecuvantat de pasii celui dintai chemat la Apostolie. Aceasta demnitate inalta in care ne-a asezat Dumnezeu ne si cheama la o vietuire aleasa, aceea de a fi ucenici ai Domnului chiar prin Sf. Andrei. Daca in ieslea Betleemului, Hristos se naste ca lumina a lumii intregi, aici, la Pestera Sf. Ap. Andrei, Hristos ne-a adus, prin lucrarea celui dintai Ucenic al Sau, lumina cunostintei de Dumnezeu. De aceea, sa pretuim cum se cuvine aceasta dragoste a lui Dumnezeu aratata catre noi si sa ne impacam unii cu altii, sa facem partasi la masa noastra si pe cel sarac si lipsit, pe cel batran si singur, pe cel orfan si pe cea vaduva. Ca de vom face acestea, ne vom arata a fi asemenea lui Hristos, care a venit la noi, cei care eram lipsiti de Lumina dumnezeirii, saraciti de vederea harului, goliti de faptele cele bune si instrainati de Dumnezeu.

Va imbratisez cu dragoste parinteasca, rugand pe Pruncul Cel Nascut in iesle sa va daruiasca tuturor pacea, bucuria si dragostea Sa dumnezeiasca, spre desavarsirea vietii noastre.

Al vostru Arhipastor, de tot binele doritor si catre Hristos rugator,
† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: